Semnal editorial 122: Noutăți sau în curs de apariție la Grupul Editorial Nemira – SF & Fantasy (IV)
A treia parte din seria Transformarea. Lumea pe care o știm nu mai este. Cei Doisprezece au fost distruși, iar teribila lor domnie de
A treia parte din seria Transformarea. Lumea pe care o știm nu mai este. Cei Doisprezece au fost distruși, iar teribila lor domnie de
Vineri, 21 februarie, ora 18.00, la Book Corner Librarium (Bd. Eroilor 15, Cluj-Napoca), va avea loc o întîlnire cu Andrei Gorzo, cu prilejul
Pe 19 februarie vă așteptăm la Librarium TNB, unde vom dezbate romanul fantasy „Trădătoarea Baru Cormoran”, de Seth Dickinson (traducere din limba engleză
Luni, 24 februarie, imprintul Armada de science fiction, fantasy & thriller powered by Nemira invită fanii universului Stranger Things la clubul de lectură
Celibatul preoților catolici, interzicerea de către Biserică a folosirii metodelor de contracepție, mușamalizarea abuzurilor sexuale, demisia papei Benedict al XVI-lea, misoginia clerului, eliminarea
Postare preluată de pe blogul editurii Art. Se apropie cu repeziciune acel moment din an când aruncăm pătura cât colo și ne lepădăm
Stephen King – Străinul (The Outsider, 2018) 704p., TPB, 13×20, Armada, 2019, Trad. Ruxandra Toma, Red. Oana Ionașcu, 47.99 (59.99) lei, ISBN 978-606-43-0631-9
A.J. Kazinski – Somnul și moartea (Niels Bentzon II: Søvnen og døden, 2012) 608p., TPB, 13×20, Trei, 2013, Colecția Fiction Connection, Trad. Doru
Seth Dickinson – Trădătoarea Baru Cormoran (The Masquerade I: The Traitor Baru Cormoran) 568p., HC, 14×21, Paladin, 2019, Colecția Paladin Fantasy, Trad. Loredana
Povestea de iubire dintre pictorul vienez Gustav Klimt și Emilie Flöge, femeia care a pozat pentru capodopera Sărutul și al cărei nume artistul
Roman din seria Jack Reacher „Captivant! Suspansul e aproape insuportabil.” – Booklist Reacher este abordat de o agentă a Serviciilor Secrete cu o
A.J. Kazinski – Ultimul om bun (Niels Bentzon I: Den sidste gode mand, 2010) 656p., TPB, 13×20, Trei, 2012, Colecția Fiction Connection, Trad.
Suzanne Collins se întoarce la JOCURILE FOAMEI – bestseller internațional, vândut în milioane de exemplare în toată lumea și ecranizat în 4 filme
Colectie: Beletristica ISBN: 978-973-728-748-9 Format: 13×20 Nr. pagini: 400 An aparitie: 2020 Titlu original: The Detachment (2011) Traducător: Mihai-Dan Pavelescu Descriere carte: No aru taka wa, tsume o
Editura RAO și Diverta o aduc la București pe HEDDI GOODRICH (Heddi Goodrich, Writer), autoarea bestsellerului „Pierduți în Cartierul Spaniol.” Prin urmare, vă
Manuscrisele participante la concurs (fără CV) vor fi atașate unui e-mail, creat cu acest prilej, și trimise la adresa: adrian.botez@polirom.ro, pînă pe data
Începem 2020 cu „Portalul îngerilor” (traducere din limba engleză de Petru Iamandi), un roman de aventură noir cyberpunk, cartea a doua din seria
Atotștiutorul Feed a devenit accesibil oricui, oricând și de oriunde. Nimeni nu mai poate concepe să trăiască în absența lui. Orice interacțiune, orice
Editura Litera anunță Top 20 de titluri pentru cititorii pasionați de ficțiune și non-ficțiune, o listă-reper care ne poate influența modul de gândire
Richard Morgan – Takeshi Kovacs I: Carbon modificat (Takeshi Kovacs I: Altered Carbon, 2002) 592p., HC, 14.5×21.5, Paladin, 2018, Colecția Paladin Science-Fiction, Red.
A mai trecut un an. Greu, obositor, dar plin de satisfacții, până la urmă. Greu pentru că am două deja două joburi
Grupul editorial Nemira pregătește noutăți în toate colecțiile pentru prima parte a anului 2020, printre care cele mai noi romane ale lui Julian
Naomi Novik – Argintul preschimbat (Spinning Silver, 2018) 488p., TPB, 13×20, Armada, 2019, Trad. Dan Nicolae Popescu, Red. Oana Ionașcu, 34.99 (49.99) lei,
Titlu: Inima fetelor arde mai intens Autor: Shaobha Rao Traducere din engleză de Ruxandra Tudor și Alina Marc-Ciulacu ISBN: 978-606-9072-08-0 Colecția Storia Plus
Titlu: Inima fetelor arde mai intens Autor: Shaobha Rao Traducere din engleză de Ruxandra Tudor și Alina Marc-Ciulacu ISBN: 978-606-9072-08-0 Colecția Storia Plus
Ocean Vuong – Pe pământ suntem strălucitori o clipă (On Earth We’re Briefly Gorgeous, 2019) 248p., TPB, 14×20, Storia Books, 2019, Colecția Storia