Celibatul preoților catolici, interzicerea de către Biserică a folosirii metodelor de contracepție, mușamalizarea abuzurilor sexuale, demisia papei Benedict al XVI-lea, misoginia clerului, eliminarea vocațiilor sacerdotale, rezistența față de reformele papei Francisc – toate acestea au un punct comun. Un secret bine păstrat de multă vreme poartă un nume biblic: Sodoma, orașul distrus de Dumnezeu ca pedeapsă pentru homosexualitatea locuitorilor lui. Or, astăzi, Vaticanul ocrotește cea mai mare comunitate homosexuală din lume. Timp de patru ani, Frédéric Martel a realizat, între zidurile Vaticanului și în 30 de țări catolice, o anchetă care reunește mărturiile a zeci de cardinali și sute de episcopi și preoți. Această lucrare dezvăluie fața neștiută a Bisericii: un sistem clădit, de la liceele teologice și până la cetatea Vaticanului, pe o viață dublă: homofobia radicală afișată, pe de o parte, și homosexualitatea practicată de persoane din rândul clerului, pe de altă parte. E dificil de stabilit care este amploarea acestei schizofrenii a Bisericii: cu cât un prelat este mai agresiv în public față de homosexuali, cu atât este mai probabil ca el, în viața sa personală, să fie homosexual.
„Rigiditatea ascunde întotdeauna ceva: de cele mai multe ori, o viață dublă.“ Cuvintele papei Francisc se referă la un secret pe care această anchetă tulburătoare îl dezvăluie pentru prima dată. Sodoma a fost publicată douăzeci de limbi și cincizeci de țări.
Cartea se bazează pe un mare număr de izvoare. În timpul cercetării în teren, care a durat mai bine de patru ani, au fost consultate aproape 1 500 de persoane. Printre ele se numără 41 de cardinali, 52 de episcopi și monseniori, 45 de nunții apostolici și ambasadori străini și peste două sute de preoți și seminariști. Toate aceste discuții au avut loc în teren (față în față, nu la telefon, nici pe e-mail). Acestor izvoare de primă mână li se adaugă o vastă bibliografie, care conține peste o mie de documente de referință, cărți și articole. În sfârșit, pentru a duce la bun sfârșit cercetările pentru această carte a fost mobilizată o echipă de 80 de „cercetători“, corespondenți, consilieri, interpreți și traducători.
Citește un fragment din carte la:
https://www.raobooks.com/wp-content/uploads/2020/02/FRAGMENT-Sodoma-FREDERIC-MARTEL.pdf