Lecturi 537 (Blog tour nr. 156): Sidonie Bonnec – Cântec de leagăn

Autor: Sidonie Bonnec

Titlu: Cântec de leagăn (2026)

Titlu original: La fille au pair (2025)

Editură: Crime Scene Press

Traducător: Mihaela Racolța

Redactor: Alexandru Arion

Copertă: Cornelia Moțăianu

Nr. pagini: 296

Format: Trade Paperback, 13×20

Nota Goodreads: 3,38 (2 228 note)

O cușcă aurită și coșmarul din spatele ușilor închise

Descrierea editurii: „Hidden Grove pare locul în care orice vis poate deveni realitate. Dincolo de porțile sale impunătoare se ascund conace elegante, grădini perfecte și familii care par să ducă o viață fără cusur. Pentru Emmylou, o tânără venită din Franța să lucreze ca au pair în apropierea Londrei, totul pare începutul unei vieți noi. Însă, pe măsură ce zilele trec, farmecul locului începe să se destrame. În spatele zâmbetelor politicoase și al aparențelor impecabile se ascund reguli nerostite, ritualuri stranii și secrete pe care nimeni nu pare dispus să le explice. Izolată de lumea exterioară și prinsă într-o comunitate în care credința, controlul și tăcerea merg mână în mână, Emmylou începe să se întrebe dacă mai poate avea încredere în propriile instincte – și dacă va mai scăpa cu viață. Inspirat din experiențele autoarei, Fata au pair este un thriller psihologic captivant despre manipulare, aparențe și prețul pe care îl plătim atunci când căutăm un nou început.”

Atunci când o tânără de doar optsprezece ani părăsește mediul familiar al provinciei pentru a lucra ca fată au pair într-o metropolă străină, povestea promite, la prima vedere, o clasică aventură de maturizare și descoperire de sine. În romanul de debut al jurnalistei și realizatoarei de emisiuni radio și televiziune Sidonie Bonnec, intitulat Cântec de leagăn (La fille au pair, 2025) și apărut la Editura Crime Scene Press în traducerea Mihaelei Racolța, această premisă idilică se transformă rapid într-un thriller psihologic tulburător și plin de suspans.

Narațiunea la persoana întâi ne poartă mai întâi în micul târg Plouhernec din Bretania, unde o cunoaștem pe protagonistă, Emmylou. Zdruncinată de durerea profundă provocată de sinuciderea neașteptată a celei mai bune prietene ale sale, Morgane, Emmylou își dorește cu disperare să se îndepărteze de atmosfera apăsătoare de acasă și să strângă banii necesari pentru viitoarele sale studii de jurnalism. Astfel, ea acceptă o ofertă de muncă în Marea Britanie (după ce-și roagă o prietenă să o ajute recomandând-o pentru acest post), ajungând în Hidden Grove, un complex rezidențial extrem de exclusivist și hipersecurizat din High Barnet, situat la nord de Londra. Acolo urmează să aibă grijă de copiii bogatei familii White.

La o primă vedere, reședința soților James și Monica White pare un adevărat sanctuar al perfecțiunii și rafinamentului. Cu o vilă impunătoare, sisteme moderne de supraveghere, grădini impecabile și un confort care-ți ia fața și te fascinează, făcându-te să crezi că ți-a pus Dumnezeu mâna în cap de-ai ajuns să lucrezi aici, viața familiei pare lipsită de orice griji. Misiunea lui Emmylou este de a-i îngriji pe cei doi băieți ai cuplului, Lewis (în vârstă de zece ani) și Simon (de doi ani), și de a contribui la menținerea echilibrului zilnic din casă. Cu toate astea, imaginea impecabilă afișată de soții White începe repede să se fisureze.

Autoarea construiește o atmosferă insidioasă și claustrofobică, în care fiecare regulă aparent banală din gospodărie ascunde o dorință strictă de control. Amabilitatea Monicăi trădează o răceală calculată, iar prezența tăcută a lui James emană o autoritate apăsătoare. Treptat-treptat, Emmylou începe să-și dea seama că domeniul din Hidden Grove nu reprezintă un adăpost protector, ci o cușcă aurită în care intimitatea și libertatea individuală sunt complet eliminate.

Misterul capătă dimensiuni apăsătoare pe măsură ce protagonista începe să descopere fragmente din istoricul recent al reședinței. Umbra Irinei, fosta fată au pair, plutește neîncetat peste locuință. Varianta oficială a familiei, conform căreia Irina (româncă, bineînțeles, nici nu se putea altfel) ar fi plecat brusc din cauza dorului de casă, e contrazisă direct de lucrurile personale lăsate în urmă în cameră și de tăcerea ciudată cu care este întâmpinată orice întrebare.

Investigând discret, Emmylou descoperă că în spatele ușilor închise se ascund mistere care mai de care mai ciudate, o afecțiune genetică gravă, păstrată sub un regim medical suspect, precum și utilizarea pe ascuns a unor substanțe sedative și psihotrope, al căror scop însă îl vom descoperi pe parcurs. Aflată într-o țară străină, izolată lingvistic și emoțional și permanent monitorizată de camerele de supraveghere, Emmylou este prinsă într-un joc psihologic periculos în care propria ei siguranță devine incertă. Și să nu mai vorbim de faptul că învățatul pentru a da la Jurnalism primește din ce în ce mai puțin timp.

Ceea ce impresionează la Cântec de leagăn este stilul alert, sub formă de confesiune, de jurnal intim riguros. Experiența de jurnalistă de investigație și realizatoare TV a Sidoniei Bonnec – cunoscută pentru emisiuni precum Enquêtes criminelles sau La Curiosité est un Vilain défaut – își spune cuvântul prin ritmul alert al cărții, cu capitole scurte, concepute aproape cinematografic. Traducerea semnată de Mihaela Racolța redă cu naturalețe și fluență dinamica frazelor și tensiunea crescândă a textului. Apărută în cadrul colecției de Alexandru Arion la Editura Crime Scene Press, cartea de față, obiectul unui nou blog tour din cadrul proiectului Crime Club, reprezintă un domestic noir reușit, uneori cam tras de păr, e drept, și cam grăbit, dar totuși o poveste captivantă despre aparențe înșelătoare, traume nerostite și vulnerabilitatea tinerilor aflați departe de casă. Cântec de leagăn e un thriller psihologic intens și tulburător, care își merită în mod categoric locul în bibliotecile iubitorilor de mystery și suspense.

„[…] Întotdeauna credem că nenorocirea li se întâmplă altora și, în secret, asta ne consolează.”

NB: recenzia face parte din blog tourul dedicat apariției în limba română a volumului Cântec de leagăn de Sidonie Bonnec. Dacă sunteți curioși să aflați și alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, unde au apărut sau vor apărea recenzii în zilele următoare:

Cărți.blog

Anca și cărțile

Falled

Fantaliria

Fata cu cartea

Cărțile mele

Citește-Mi-L

Analogii, Antologii

Ciobanul de azi

Literatura pe tocuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *