Autor: Sarah Penner

Titlu: Apotecara pierdută (2022)

Titlu original: The Lost Apothecary (2021)

Editură: Herg Benet

Colecție: Herg Benet Passport

Traducător: Cristina Nemerovschi

Copertă: Alexandru Voicescu

Nr. pagini: 360

Format: Trade Paperback, 13×20

Nominalizări: Goodreads Choice Award Nominee for Historical Fiction and for Debut Novel 2021, Book of the Month Book of the Year Award Nominee 2021

Nota Goodreads: 3,76 (532 052 note)

Secrete îmbuteliate pe malul Tamisei.

Descrierea editurii: „O apotecară pregătește în secret otrăvuri pentru a elibera femeile de bărbații care le-au făcut rău – determinând în același timp trei vieți diferite să se intersecteze periculos de-a lungul secolelor. Regula numărul 1: Otrava nu trebuie niciodată folosită pentru a face rău unei alte femei. Regula numărul 2: Numele criminalei și al victimei sale trebuie trecute în registrul apotecarei. Într-o după-amiază rece de februarie a anului 1791, în capătul unei alei întunecate din Londra, într-o prăvălie ascunsă cu leacuri și otrăvuri, Nella își așteaptă cea mai nouă clientă. Cândva respectată și dedicată vindecării celor aflați la nevoie, acum Nella își folosește cunoștințele pentru un scop mai întunecat: otrăvuri inteligent ascunse sunt vândute unor femei disperate, care ar ucide pentru a se elibera de bărbații din viețile lor. Dar când la ușa ei apare o fetiță precoce de doisprezece ani pe nume Eliza Fanning, o prietenie născută pe neașteptate declanșează o înlănțuire de întâmplări ce pun în pericol lumea Nellei și amenință să dea în vileag numele tuturor femeilor trecute în registru. În Londra zilelor noastre, Caroline Parcewell, care își dorise cândva să devină istoric, petrece a zecea aniversare a căsătoriei de una singură, încercând să se dezmeticească după descoperirea infidelității soțului. Când găsește lângă Tamisa un flacon ce îi aparținuse pe vremuri unei apotecare, nu se poate abține să nu cerceteze în profunzime povestea acestui obiect, pentru a descoperi de fapt o legătură cu “crimele apotecarei”, rămase încă învăluite în mister, evenimente care bântuiseră Londra cu două secole în urmă. Mergând tot mai mult pe urmele apotecarei, viața lui Caroline se va intersecta cu cele ale Nellei și Elizei într-o halucinantă împletire a destinului – și nu toată lumea va rămâne în viață.”

Editura Herg Benet și-a construit de-a lungul un portofoliu ușor de recunoscut pentru cititorii români atrași de suspans, mister și povești cu miză psihologică intensă, iar colecția Passport reprezintă una dintre cele mai dinamice direcții ale sale. Gândită ca o poartă către romane comerciale alerte, atmosferice și ușor de parcurs, colecția reunește titluri care mizează pe tensiune, secrete de familie și răsturnări de situație, precum Motelul Sun Down și Fetele din Idlewild de Simone St. James, Unul dintre noi minte de Karen M. McManus, Cealaltă doamnă de Mary Kubica, În cel mai întunecat colț de Elizabeth Haynes sau Tu și Corpuri ascunse de Caroline Kepnes. În acest peisaj editorial se integrează firesc și Apotecara pierdută (The Lost Apothecary), romanul de debut al autoarei americane Sarah Penner, apărut în limba română în traducerea Cristinei Nemerovschi. Cartea aduce un suflu ușor diferit în colecție, îmbinând ancheta contemporană cu ficțiunea istorică plasată în Londra sfârșitului de secol al XVIII-lea.

Geneza romanului pornește chiar dintr-o experiență personală a autoarei pe malurile Tamisei, unde Sarah Penner a descoperit practica londoneză a așa-numitului mudlarking – căutarea, la reflux, a fragmentelor de istorie ascunse în mâlul fluviului, de la pipe vechi din lut și cioburi de ceramică până la sticluțe uitate de secole. Fascinată de ideea că un obiect banal, scos la lumină după mai bine de două sute de ani, poate purta amprenta unei vieți anonime, scriitoarea a împletit această pasiune cu documentarea asupra istoriei farmaciștilor și a otrăvurilor din secolul al XVIII-lea. Inspirația ei s-a hrănit din cazuri istorice reale – precum celebrele rețele clandestine de otrăvitoare din Europa premodernă, la care apelau femeile prinse în căsnicii abuzive și lipsite de orice protecție legală –, dar și din tratate vechi de botanică medicală și din cartografia Londrei de altădată, cum este celebra hartă a lui John Rocque din 1746. Din această combinație de arheologie urbană și cercetare de arhivă s-a născut povestea unei prăvălii secrete în care leacurile vindecătoare coexistă cu otrăvurile imposibil de detectat.

Acțiunea romanului se desfășoară pe două planuri temporale alternate ritmic. În februarie 1791, pe o alee întunecată din Londra, la numărul 3 de pe Back Alley, Nella Clavinger administrează o apotecă ascunsă în spatele unui perete fals de rafturi. Moștenind de la mama ei o prăvălie respectabilă dedicată remediilor pentru suferințele femeilor, Nella a deturnat acea moștenire după o trădare personală devastatoare, transformând laboratorul într-un refugiu clandestin unde prepară otrăvuri nedetectabile pentru femeile disperate să scape de bărbații care le-au distrus viața. Activitatea ei este guvernată de două reguli stricte: otrava nu trebuie folosită niciodată împotriva unei alte femei, iar numele fiecărei cliente și al fiecărei victime sunt consemnate cu grijă într-un registru legat în piele. Echilibrul fragil al existenței sale solitare este însă tulburat în dimineața în care pragul prăvăliei e trecut de Eliza Fanning, o servitoare de numai doisprezece ani, inteligentă și curioasă, trimisă de stăpâna ei să ridice o comandă mortală, întâlnire care declanșează o legătură neașteptată și o serie de complicații periculoase.

Peste mai bine de două secole, în Londra contemporană, Caroline Parcewell își începe de una singură vacanța aniversară de zece ani de căsnicie, după ce descoperă cu puțin timp înainte de plecare infidelitatea soțului ei, James, rămas în America. Răvășită și măcinată de regrete pentru că și-a abandonat în tinerețe visul unui doctorat în istorie britanică la Cambridge în favoarea unei vieți sigure, dar lipsite de pasiune, la ferma familiei din Ohio, Caroline se alătură întâmplător unui tur de căutare prin noroi pe malul Tamisei. În mâlul fluviului, ea găsește o sticluță veche din sticlă albăstruie, gravată rudimentar cu silueta unui urs. Stârnită de acest indiciu minuscul, Caroline își redescoperă instinctul de cercetător și, cu ajutorul lui Gaynor, o specialistă din sala de hărți a Bibliotecii Britanice, începe să urmărească firele unei enigme îngropate în arhivele spitalelor vechi, în periodice uitate din 1791 și pe străduțele dispărute ale Londrei.

Dincolo de intriga polițistă și de misterul istoric, Apotecara pierdută explorează câteva teme consistente, care leagă destinele celor trei protagoniste. Cea mai evidentă e solidaritatea feminină într-o lume ostilă: atât în secolul al XVIII-lea, cât și în prezent, femeile din roman caută sprijin una la cealaltă pentru a supraviețui constrângerilor sociale, abuzului sau dezamăgirilor intime. În strânsă legătură apare tema trădării și a prețului răzbunării. Nella înțelege pe propria piele că ura îmbuteliată și administrată altora nu vindecă rănile interioare, ci macină treptat trupul și sufletul celui care o poartă. O altă axă tematică importantă o reprezintă recuperarea memoriei celor ignorați de istoria oficială: registrul Nellei nu este doar o evidență a crimelor, ci o arhivă a existenței unor femei obișnuite ale căror nume altfel nu ar fi supraviețuit în cărțile de istorie – exact acele destine anonime care o fascinează pe Caroline încă din studenție. Nu în ultimul rând, romanul vorbește despre curajul de a-ți revendica propria identitate și de a ieși din tiparele impuse de alții sau acceptate din comoditate.

Privită cu un ochi critic, cartea lui Sarah Penner are atuuri indiscutabile, mai ales la nivel de atmosferă și construcție narativă. Capitolele scurte, alternate între 1791 și prezent, imprimă lecturii un ritm alert, care te face să dai pagină după pagină fără efort. Partea istorică e, fără îndoială, punctul forte al romanului: Londra sfârșitului de veac XVIII prinde viață prin detalii senzoriale convingătoare – mirosul de ierburi uscate, fumul vetrei, noroiul străzilor lăturalnice, borcanele etichetate cu grijă –, iar relația dintre Nella, măcinată de boală și vinovăție, și micuța Eliza, prinsă între inocența copilăriei și gravitatea lumii adulților, are o căldură autentică. De asemenea, traducerea Cristinei Nemerovschi reușește să păstreze foarte bine diferența de registru dintre tonul ușor arhaic, introspectiv, al secvențelor istorice și limbajul direct, contemporan al lui Caroline.

Există însă și câteva zone în care romanul își arată limitele de debut comercial. Firul narativ din prezent, deși ușor de înțeles la nivel emoțional, pălește în intensitate în fața poveștii din 1791 și apelează uneori la coincidențe cam convenabile în munca de documentare, iar unele complicații din viața personală a lui Caroline alunecă spre melodramă previzibilă. În plus, cititorii care caută un thriller istoric sumbru, cu rigoare documentară impecabilă și psihologii abisale, ar putea considera că autoarea preferă uneori accesibilitatea și efectul dramatic în detrimentul profunzimii.

Cu toate aceste mici neajunsuri, Apotecara pierdută rămâne o lectură captivantă, cu un ritm bun și plăcută, care știe să îmbine misterul unor crime tăcute cu o poveste despre regăsirea de sine. E genul de roman care nu-și propune să reinventeze literatura istorică, ci să ofere o evadare inteligentă într-o Londră plină de secrete, amintindu-ne că, dincolo de marile evenimente consemnate în cronici, adevărata istorie stă adesea ascunsă în urmele fragile lăsate de oameni cât se poate de obișnuiți.

„[…] Era ca și cum universul, în felul lui lipsit de logică, îmi trimitea abia acum un semn ca să-mi amintească de entuziasmul pe care-l avusesem cândva față de epocile trecute si bucățele aparent lipsite de importanță care rămâneau în urma timpului, dacă aveai răbdare și interes să le cauți, chiar și în noroi.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *