Premii: Reddit r/fantasy Stabby Award for Best Debut Novel 2015
Nominalizări: David Gemmell Morningstar Award Nominee for Best Fantasy Newcomer 2016
Nota Goodreads: 4.07 (10992 note)
Descrierea editurii: „Baru Cormoran era doar o fetiță când expansiunea Mascaradei i-a distrus lumea, familia și visurile unei copilării fericite. A fost însă dintotdeauna înarmată cu cea mai prețioasă virtute: răbdarea. Pentru a se răzbuna, n-a ezitat să-și înfrâneze ura, să se infiltreze în tabăra dușmanului și să-și croiască drum spre putere. Cât de mare va fi totuși prețul pe care ar putea fi nevoită să-l plătească pentru a-i convinge pe inamici de loialitatea ei?”
Un fantasy ceva mai static decât, să zicem, poveștile imaginate de Mark Lawrence sau Joe Abercrombie. Deși poate la fel de violent. Un fantasy în care elementul fantasy este de fapt abia schițat, se pierde practic în hățișul de intrigi și de întorsături de situație, lăsând ficțiunea și caracterizarea personajelor să capete prim-planul. Și deoarece nu se întâmplă, practic, foarte multe, ei bine, lectura este grea, încărcată, plină de semnificații și de implicații. Chiar dacă uneori intriga pare nițel trasă de păr și e un pic forțată, căci mi se pare totuși exagerat faptul că ceea ce o mână în luptă pe Baru Cormoran ar fi doar setea de răzbunare, ei bine, la final, ajungi totuși să o înțelegi. Nu în întregime (doar dacă ești și tu nițel psihopat poți să găsești justificări valabile pentru toate bizareriile și, hai să nu o mai dăm după cireș, atrocitățile comise), dar parțial, o înțelegi pe Baru. Aspectul acesta se numește, mai nou, desensibilizare, în vechime i se spunea altfel.
Așadar, Baru Cormoran, o fetiță strălucit de inteligentă, ducea o viață liniștită pe o insulă acoperită de cenușă vulcanică. Și ce dacă avea doi tați și o mamă, dacă ei trăiau în pace și armonie? Ce dacă visa la fapte mărețe când va fi mare, însă, deocamdată, pierdea vremea pe plajă cu prietenele, își descosea părinții și negustorii sosiți în port ca să facă schimburi de mărfuri în legătură cu misterele lumii? Asta avea să fie doar o perioadă din viața ei, apoi urma să meargă mai departe. Dar viața ei idilică s-a curmat, nu brusc, ci treptat, odată cu venirea celor din Imperiul Măștilor, numit și (pe ascuns) Mascarada. Un imperiu colosal, ce-a cucerit mai tot ce se putea cuceri și-a înglobat, modificând din temelii stilul de viață al cuceriților, modul lor de-a face negoț, de-a avea relații, finanțe și așa mai departe, tot ce cucerise până atunci.
Dar Mascarada are un stil aparte de cucerire și, ca orice tiran care se respectă, are moduri insidioase de a-și atinge scopurile: distrugând capacitatea financiară a fiecărui nou teritoriu pe care a pus ochii. Începe ușor, cu corăbii care vin să facă negoț într-un teritoriu străin. Corăbiile încărcate cu bunuri sunt însoțite de câte o navă de război, pentru a-i proteja, chipurile, pe negustori. Numai că acestea exact asta sunt, nave de război, înțesate de războinici înarmați până-n dinți, care așteaptă momentul oportun. Și negustorii ăștia acceptă plata în banii celor veniți să le cumpere mărfurile, numai că, atunci când le vine rândul să cumpere bunuri de la aceștia, le dau în schimb doar banii lor, ai Mascaradei.
Și astfel cad imperii. În zeci de ani, fără foc și sabie, dar distrugându-le economia. Dar Mascarada nu se mulțumește să anexeze imperii și să care din ele tot ce-i este de trebuință, ci vrea să ralieze la ideile sale tot ce este neconform cu acestea. Cum e, spre exemplu, traiul în trei și homosexualitatea mai mult sau mai puțin mascată a insularilor din rândul cărora provine și Baru Cormoran. Prin chinuri, uneori, e drept. Deși ei o numesc reeducare. Cruzimea lor e fără margini chiar, însă cine mai stă să se încurce în detalii când e o lume întreagă de cucerit? Însă cucerirea unei biete insule de către un imperiu măreț cum e Mascarada are și beneficiile sale. Cum ar fi faptul că le oferă posibilitatea celor pe al căror teritoriu s-a instalat confortabil să aibă parte de studii care altfel nu le-ar fi fost în veci accesibile.
Și astfel devine Baru Cormoran contabila-șefă al unui teritoriu aflat la dracu’-n praznic, unde începe să țeasă intrigi și să-și pună planul în aplicare. Doar și-a jurat să se răzbune pe cei care i-au cucerit insula și i-au făcut dispărut unul dintre tați. Chestia asta, la o examinare mai atentă, stă și nu prea stă în picioare. Faptele lui Baru Cormoran sunt cel puțin reprobabile dacă stai să le analizezi îndeaproape, chiar dacă se folosește de exact metodele celor în slujba cărora se află acum: minciuni, intrigi, manipulări, vorbe mieroase, dar încărcate de înțelesuri veninoase, călcând tot în picioare, chiar dacă la modul figurat, pentru a-și atinge scopul suprem – răzbunarea. Și acest lucru nu poate fi atins pierzând vremea, chiar dacă în serviciul Mascaradei, într-un teritoriu uitat de lume și cu prea puțină însemnătate strategică, ci doar dacă s-ar afla în inima imperiului, în capitală. Dar asta se poate face doar pas cu pas, iar primul pas e să le dovedească tuturor că nu degeaba i-au dat pe mână unei tinere cu caș la gură finanțele unei țări întregi.
Două teme mari străbat scrierea lui Seth Dickinson: homosexualitatea mai mult sau mai puțin mascată a personajului principal și transformarea acesteia în exact ceea ce critica la început. De altfel, chiar titlul următorului volum s-ar putea traduce prin „Monstruoasa Baru Cormoran”. Intrigi de curte, mașinațiuni contabile, minciuni, crime și mișcări de trupe, astfel încât povestea înaintează greu, se deschide cu lentoare, ajungi să te familiarizezi cu greutate cu acest stil, însă vă asigur că merită din plin. Și ce orori apar de-a lungul poveștii ce se petrece în Aurdwynn, o lume feudală, înapoiată, în care ducii ce stăpânesc teritoriile care alcătuiesc țara unde a fost trimisă Baru să facă ordine își înfometează supușii pentru a le fi lor bine. Nimic nou sub soare, mai ales că nici Mascarada n-a venit acolo ca să-i ajute pe cei care mor de foame. Numai că ideile Mascaradei transcend asemenea banalități și, cu o mentalitate care nu i-ar face de rușine pe conducătorii sovietici care aproape și-au distrus țara trimițându-și cetățenii în lagărele din Siberia, dublată de o cruzime pur și simplu inimaginabilă, specifică orientalilor, fac ceea ce știu ei mai bine: supunere, raliere la ideile cuceritorilor, reeducare.
Ar cam trebui să mă opresc din rațiuni pe care le veți afla la momentul oportun: un mare plus ar fi excelenta creionare a unor remarcabile personaje secundare. Adică nu o avem doar pe Baru Cormoran, o mai avem și pe ducesa Tain Hu, deloc asemănătoare cu restul ducilor, și pe Muire Lo, secretarul personal al lui Baru și un fel de înger de pe umărul ei, cel plătit să o ajute pe Baru să deslușească ițele complicate ale unei țări dificile și cuprinsă permanent de convulsii interioare. Sursele de inspirație sunt multiple: Imperiul Nipon, Revoluția Franceză, Imperiul Sovietic și totalitarismul său oribil, conflictele din Balcani și multe altele. Un bildungsroman în care nu știi de fapt de cine să îți fie milă: de victima inițială sau de victima care devine, la rândul ei, călău?
PS: dacă v-a plăcut „Calea Dragonului” a lui Daniel Abraham (Editura Paladin, 2016, trad. Laura Ciobanu), sigur o să vă placă și „Trădătoarea Baru Cormoran.”
Mai multe, sper, la viitorul Club de carte Paladin, de pe 19 februarie.
