Lecturi 516: Patrick Stewart – Așa să fie. Autobiografia

Când un actor de talia lui Sir Patrick Stewart hotărăște să-și aștearnă amintirile pe hârtie la vârsta de peste optzeci de ani, rezultatul nu are cum să fie doar o simplă înșiruire de anecdote hollywoodiene. Volumul său autobiografic, Așa să fie, reprezintă o incursiune profundă, emoționantă și adesea surprinzător de candidă în viața unui om care a marcat profund atât teatrul clasic britanic, cât și cultura pop universală. Titlul împrumută celebra replică a căpitanului Jean-Luc Picard, însă cartea demonstrează că destinul lui Stewart nu a fost doar rezultatul unei comenzi ferme, ci rodul unei munci titanice, al norocului orb și al unei pasiuni mistuitoare pentru arta dramatică. Departe de a fi un exercițiu de vanitate, această autobiografie reușește să-și captiveze cititorul încă de la primele pagini printr-un ton cald, extrem de prietenos, dar și printr-o precizie documentară remarcabilă a detaliilor istorice și personale care recompun o epocă de mult apusă.

Povestea începe în pitorescul, dar asprul orășel Mirfield din Yorkshire-ul de Vest, un decor industrial unde micul Patrick a cunoscut de timpuriu lipsurile materiale și tensiunile de familie din perioada postbelică. Stewart descrie cu o claritate chirurgicală casa sărăcăcioasă de pe Camm Lane, lipsită de toaletă interioară, apă caldă sau încălzire centrală, în care a crescut alături de mama sa, Gladys, și de fratele său mai mare, Trevor. Elementul central al acestei perioade este figura complexă, autoritară și adesea terifiantă a tatălui său, Alfred, un veteran din Al Doilea Război Mondial care s-a întors de pe front marcat profund de ceea ce astăzi numim tulburare de stres posttraumatic. Scenele de violență domestică îndreptate împotriva mamei sunt relatate fără patetism, dar cu o durere încă vie, autorul recunoscând că teatrul a devenit inițial o formă de evadare psihologică, un spațiu sigur în care putea să fie oricine altcineva în afară de copilul acela speriat.

Salvarea sa din acest mediu opresiv și lipsit de perspective culturale a venit sub forma unui profesor de limba engleză vizionar, Cecil Dormand, cel care i-a pus pentru prima dată în mână o piesă de William Shakespeare și i-a sugerat să o citească cu voce tare în fața clasei. Această întâlnire providențială a declanșat o reacție în lanț care l-a determinat pe tânărul Patrick să abandoneze școala la doar cincisprezece ani pentru a lucra ca reporter stagiar la ziarul local Mirfield Reporter. A fost o slujbă pe care a pierdut-o rapid deoarece petrecea mult prea mult timp la repetițiile trupelor de teatru de amatori, obligându-și angajatorul să-i transmită un ultimatum pe care viitorul actor l-a tranșat fără ezitare în favoarea scenei. Decizia radicală de a paria totul pe actorie l-a condus, datorită unei burse oferite de autoritățile locale, la cursurile prestigioasei Bristol Old Vic Theatre School, o perioadă de transformare profundă în care a învățat nu doar tehnica vocală, ci și cum să-și strunească accentul regional din Yorkshire.

Următoarele două decenii din viața sa, descrise cu o minuțiozitate fascinantă pentru iubitorii de istorie teatrală, au fost dedicate în totalitate scenei engleze și, în special, legendarei companii Royal Shakespeare Company. Stewart nu-și ascunde complexele din tinerețe, vorbind deschis despre pierderea timpurie a părului la doar nouăsprezece ani, un detaliu fizic despre care credea că avea să-i ruineze cariera, dar care ulterior i-a conferit acea prezență scenică impunătoare și distinctă. Cititorul e purtat prin culisele unora dintre cele mai mari producții shakespeariene din anii șaptezeci și optzeci, unde actorul a interpretat roluri memorabile în piese precum „Henric al V-lea”, „Neguțătorul din Veneția” sau „Antoniu și Cleopatra”, împărțind scena cu titani precum Ben Kingsley, Ian Richardson, Judi Dench sau Helen Mirren. Deși devenise un nume respectat în cercurile teatrale londoneze, stabilitatea financiară rămânea o iluzie, iar volumul descrie perfect oboseala turneelor internaționale obositoare și sacrificiile personale care au dus la destrămarea primei sale căsnicii.

Marea cotitură a destinului său a survenit la mijlocul anilor optzeci, într-un mod complet neașteptat și aproape bizar pentru un actor shakespearian pursânge, în timpul unei prelegeri academice susținute în California. Invitația de a da o probă pentru rolul căpitanului într-un nou serial SF american, Star Trek: Generația următoare, lansat în anul 1987, a fost primită de Stewart cu un scepticism complet și o neîncredere profundă în sistemul de producție de peste Ocean. Creatorul francizei, Gene Roddenberry, nu l-a dorit inițial în rolul principal, considerându-l prea bătrân, englez și complet nepotrivit din cauza calviției, însă insistența producătorilor executivi Robert Justman și Rick Berman a învins toate reticențele inițiale. Convins că serialul urma să fie un eșec comercial lamentabil și că avea să se întoarcă la Londra în câteva săptămâni, actorul mărturisește cu mult umor că nici măcar nu și-a despachetat valizele în primele șase săptămâni de filmări pe platourile Paramount. Ceea ce a urmat a fost însă un succes fulminant, întins pe parcursul a șapte sezoane și patru lungmetraje, transformându-l într-un star global.

Trecerea de la rigoarea și disciplina scenei britanice la mecanismele adesea haotice, dar extrem de profitabile ale televiziunii americane este descrisă cu o autoironie savuroasă, dar și cu o profundă apreciere pentru colegii de platou, precum Jonathan Frakes sau Brent Spiner, care i-au devenit prieteni pe viață. Succesul cu Star Trek i-a deschis definitiv porțile marilor studiouri de la Hollywood, culminând în anul 2000 cu un alt rol iconic din cultura pop contemporană, cel al profesorului Charles Xavier din longeviva franciză cinematografică X-Men. Această nouă etapă a carierei sale cinematografice nu i-a adus doar o celebritate intergenerațională uriașă, ci și una dintre cele mai frumoase și mediatizate prietenii din industria de divertisment, cea cu Sir Ian McKellen. Relația dintre cei doi actori, consolidată atât pe platourile de filmare din America, cât și ulterior pe Broadway în producții remarcabile precum „Așteptându-l pe Godot”, ocupă pagini calde, pline de anecdote savuroase, despre vulnerabilitate, respect reciproc și bucuria pură de a juca.

Din punct de vedere stilistic, Așa să fie impresionează prin echilibrul perfect între lejeritatea narativă, eleganța exprimării și onestitatea uneori dureroasă a confesiunii autobiografice. Patrick Stewart nu încearcă în niciun moment să-și cosmetizeze trecutul sau să se prezinte în fața publicului ca un erou fără pată, recunoscându-și deschis greșelile de egoism din tinerețe, absențele îndelungate din viața celor doi copii ai săi, Sophie și Daniel, cauzate de ambiția profesională oarbă, precum și eșecurile sentimentale din trecut. Proza sa curge natural, ritmat, presărată cu regionalisme din Yorkshire și reflecții mature despre procesul inevitabil al îmbătrânirii, pierderea colegilor de generație și regăsirea fericirii alături de actuala sa soție, Sunny Ozell. E o carte scrisă cu o voce narativă extrem de clară și de articulată, pe care fanii aproape o pot auzi în minte datorită baritonului inconfundabil și impecabil al actorului, transformând simplul act al lecturii într-un dialog intim, captivant și extrem de confortabil.

În concluzie, această autobiografie exhaustivă depășește granițele convenționale ale unui simplu volum de memorii pentru fanii genului science-fiction, devenind o cronică socială și culturală tulburătoare a transformării Marii Britanii postbelice și o scrisoare de dragoste adresată artei teatrale. Așa să fie reprezintă povestea profund inspirațională a unui băiat sărac dintr-o comunitate minieră care a reușit, prin talent nativ, mentorat adecvat și o perseverență de nezdruncinat să cucerească mai întâi scenele londoneze și apoi întreaga industrie cinematografică mondială. Pentru oricine dorește să înțeleagă ce anume se ascunde în spatele demnității aristocratice a lui Jean-Luc Picard sau în spatele înțelepciunii calde a profesorului Xavier, această carte oferă toate răspunsurile necesare, dovedindu-se a fi o lectură memorabilă, profund umană și extrem de bogată în detalii biografice valoroase.

„Mă aflam într-un impas – pe de-o parte, încântat de ofertă, pe de alta, îngrozit la gândul că un astfel de curs urma să îmi expună ignoranța covârșitoare față de actorie, teatru și lumea largă. Domnul D. m-a salvat, spunându-mi că și el va fi student la curs și că ar fi bucuros să mă supravegheze. Asta era tot ce aveam nevoie să aud. Am acceptat imediat.”