Autor: Thomas Harris
Titlu: Dragonul roșu (2025)
Titlu original: The Red Dragon (1981)
Editură: Armada
Traducător: Alfred Neagu
Redactor: Alexandru Ene
Nr. pagini: 368
Format: Trade Paperback, 13×20
Preț: 54,99
Nota Goodreads: 4,07 (357 266 note)
Descrierea editurii: „O a doua familie a fost masacrată de înfricoșătorul criminal în serie pe care presa l-a botezat „Zâna Măseluță“. Agentul special Jack Crawford apelează la singurul om care poate readuce pe linia de plutire o anchetă eșuată: Will Graham. Graham este cel mai bun profiler pe care FBI l-a avut vreodată, dar rănile fizice și psihice lăsate de capturarea lui Hannibal Lecter l-au forțat să se retragă prematur. Pentru a da de „Zâna Măseluță“, Graham trebuie să-l înțeleagă. Iar pentru a-l înțelege, mai poate merge într-un singur loc: mintea lui Hannibal Lecter.”
Ca să fac o scurtă recapitulare a universului celor patru romane cu Hannibal Lecter scrise de Thomas Harris, că tot imprintul Armada republică toată seria (folosind două traduceri noi, ale volumelor trei și patru, by yours trully), ar trebui să menționez că primul roman, cel de față, îl are ca protagonist pe William Graham, profiler și cel care pleacă pe urmele criminalului în serie supranumit „Zâna Măseluță”, cel de-al doilea, formidabilul Tăcerea mieilor, îi are ca protagoniști pe agenta specială FBI Clarice Starling și pe criminalul în serie Hannibal Lecter, într-o înfruntare de zile mari a unei minți sclipitoare și a unei ambiții extraordinare, al treilea, Hannibal, reprezintă joaca de-a șoarecele și pisica între un Hannibal Lecter fugar, o Clarice Starling șicanată din toate direcțiile și un Mason Verger mai psihopat ca oricând (una dintre victimele lui Hannibal Lecter, complet paralizată), hotărât să pună mâna pe doctorul care l-a transformat într-o legumă (cu un capitol consistent în Florența, unde aflăm că orice naș își are nașul), pentru ca seria să se încheie, ani mai târziu, cu un prequel care acum se va numi Hannibal. Înălțarea, în care câteva idei din Hannibal sunt preluate și dezvoltate pentru a construi originea mitului din jurul unicului și irepetabilului Hannibal Lecter, mergând până în ultimul an al celui de-Al Doilea Război Mondial, în copilăria celui care va deveni monstrul temut de toată lumea și subiect de legendă.
V-am lămurit întrucâtva? Dacă da, atunci să purcedem la treabă! Dragonul roșu începe în forță, exact cum începeau filmele de acțiune din anii optzeci și nouăzeci. De exemplu, Rambo 3, parcă. Avem un agent retras, Will Graham, care, în urma unei confruntări sângeroase cu criminalul Hannibal Lecter, acum închis la nebuni, pe care totuși l-a prins, s-a ales cu o rană aproape fatală. Acum își trăiește liniștit viața și repară bărci cu motor pe plajă, alături de o femeie frumoasă și focoasă și de copilul ei. Will, profiler de meserie, adică un agent special din cadrul de FBI care se ocupă cu întocmirea de profiluri psihologice pentru criminalii în serie pentru a ajuta agenții să-și facă o idee despre persoana pe care ar trebui să o caute, este cel care, cum spuneam, l-a prins practic pe psihologul criminal în serie și canibal Hannibal Lecter.
Însă acum un nou criminal în serie își face de cap, mai psihopat ca oricare altul și mai greu de prins chiar și decât Hannibal Lecter. Nu însă și la fel de inteligent ca acesta din urmă, evident. Două familii au fost ucise în orașe diferite, soția, soțul și copiii. Împușcați sau cu gâturile tăiate, nu doar că au fost uciși, ci în dormitoarele unde s-au petrecut atrocitățile au avut și niște adevărate puneri în scenă conform unor scenarii extrem de elaborate. Însă normal că nimeni n-a văzut și n-a auzit nimic, iar între cele două familii nu există nicio legătură. Așadar, cine le-ar fi vrut răul, cine s-ar fi îndurat să omoare niște copii nevinovați și cine ar fi avut macabra imaginație de-a crea adevărate tablouri cu cadavrele?
Așa că la înaintare este scoasă artileria grea și Jack Crawford, șef de secție la FBI și fondatorul Departamentului de Științe Comportamentale din cadrul Biroului, apelează la cel mai capabil om pe care îl cunoaște, singurul care, în opinia sa, l-ar putea prinde pe cel supranumit de polițiști Zâna Măseluță. Acuma, ceea ce a făcut probabil ca acest roman extraordinar să iasă în evidență din noianul de scrieri asemănătoare din cadrul genului și să devină cult a fost nu neapărat filmul, care a venit mult mai târziu și nici n-a rupt gura târgului, ci poate mai ales complexitatea personajului negativ, cu a cărui personalitate lugubră și malefică facem cunoștință pe îndelete în cadrul unuia dintre cele mai detaliate și mai fascinante studii de caz asupra unei minți bolnave pe care ni le-a oferit literatura de gen. Iar acesta se numește Francis Dolarhyde.
Așadar, cunoaștem autorul, dar cum fac Will Graham și Jack Crawford să-l prindă? Luând-o cătinel, analizând scene, probe, dovezi, stând de vorbă cu potențiali martori și urmărind piste care le-au scăpat polițiștilor, urme de mușcătură de pe un picior sau de pe o bucată de cașcaval din frigider, toate ajută la crearea unei tipologii și la conturarea unui potențial profil psihologic pentru a deduce nu doar cu cine au de-a face, ci și când va lovi data viitoare. Pentru că-n cazul criminalilor în serie, toate acele puneri în scenă, sau aproape toate, duc la un singur lucru, în opinia celor care se chinuie să-i prindă: criminalii vor de fapt să fie prinși, să fie opriți, pentru că-n creierul lor defect a mai rămas poate un dram de conștiință, oricât ar fi de bolnavi, care le cere să se oprească. Nu este doar geniul care îi îmboldește să le dea cu tifla oamenilor legii, să-i batjocorească și să-i provoace, ci poate un strigăt de ajutor din partea unui suflet chinuit.
Și exact asta este acest Dragon Roșu (ale cărui idei pornesc de la răstălmăcirea tabloului The Great Red Dragon and the Woman Clothed with the Sun, de William Blake), Francis Dolarhyde pe numele adevărat, exact modelul clasic de viitor criminal în serie cu o copilărie traumatizantă care, ajuns la maturitate, reprezintă un adevărat pericol pentru sine și pentru societate. Legenda spune că pe atunci exista un gen de final în care polițistul ajunge la final să se confrunte față în față, unu la unu, cu criminalul. Și că toți criminalii în serie fuseseră maltratați în copilărie și de aceea la maturitate se transformau în psihopați sadea. Nu spun că la fel stau lucrurile și aici. Spun în schimb că parcă Dolarhyde ajunge de multe ori să îl pună în umbră pe infamul doctor Lecter și că acesta își arată deja disponibilitatea ca, în schimbul unor recompense în azil, să-i ajute pe oamenii legii să prindă criminalul. Un fel de prequel la ce se va întâmpla în volumul următor, Tăcerea mieilor, unde Clarice Starling va prelua ștafeta de la Will Graham, sub conducerea lui Jack Crawford.
„Imaginea îl uluise din prima clipă. Nu mai văzuse niciodată ceva care să se apropie atât de mult de gândirea lui grafică. Credea că Blake i se vârâse prin urechi în minte și văzuse Dragonul Roșu acolo. Săptămâni în șir, Francis Dolarhyde se temuse că gândurile i‑ar putea iradia prin urechi, devenind vizibile în camera obscură și voalând filmul; își pusese dopuri de vată în urechi. Apoi, temându‑se că bumbacul este prea inflamabil, încercase cu vata minerală. Urechile îi sângerau. În cele din urmă, tăiase bucăți mici dintr‑o pânză de azbest ce acoperea scândura de călcat, le rulase și și le băgase în urechi.”
