Premii: Goodreads Choice Award for Mystery & Thriller 2018
Nominalizări: Locus Award Nominee for Horrow Novel 2019
Nota Goodreads: 4.00 (139504 note)
Descrierea editurii: „O crimă oribilă. O investigație încâlcită. Cadavrul unui băiețel de 11 ani e găsit într-un parc. Martorii oculari și probele îl indică, fără urmă de îndoială, drept autorul crimei pe unul dintre cei mai îndrăgiți cetățeni ai orașului Flint. Terry Maitland este antrenor de baseball, profesor de engleză, soț și tată a două fete. Detectivul Ralph Anderson îl arestează imediat, iar cazul pare rezolvat. Însă apar detalii noi, care cresc suspansul și tensiunea în întreaga comunitate. Terry Maitland pare un tip drăguț, dar dacă asta e numai o mască? Răspunsurile vor șoca cititorii, oricât de obișnuiți ar fi deja cu poveștile tulburătoare imaginate de maestrul Stephen King.”
Cu inima strânsă m-am apucat să citesc acest nou volum de Stephen King. Citisem subiectul și, când am văzut alăturate cuvintele „crimă oribilă” și „cadavrul unui băiețel de 11 ani”, mi-am dat seama că nu va fi o lectură ușor de înghițit. Așa a fost, cu toate că autorul are abilitatea și decența să nu insiste exagerat de mult asupra oribilelor imagini găsite de către polițiști când vor descoperi cadavrul băiețelului de la care pornește toată povestea. Bine, avem parte de o doză generoasă de macabru, altfel nu ne-am mai fi putut revolta din cauza a ceea ce-a putut să-i facă ucigașul unui biet băiețel nevinovat.
Și cum e vorba de un roman de Stephen King, regele absolut al genului horror, mă așteptam să iasă ceva sinistru, dar care să te țină cu sufletul la gură până la final. Și bineînțeles că așa a fost. Fac o paranteză și revin: Așadar, am mai citit încă o carte de-a maestrului Stephen King (cel care, recent, și-a închis conturile de Facebook și Instagram, menționând că și-l va păstra totuși pe cel de Twitter, unde îl porcăiește generos pe Donald Trump, pe bună de dreptate, desigur, ori de câte ori are ocazia – și ocaziile nu sunt puține), tradiționalul autor cu care îmi încep anul în materie de lecturi din 2012 încoace (am verificat acum pe agendă, se pare că nu sunt chiar atât de mulți ani până la urmă de când am început această tradiție). Iar de data asta am fost inspirat, am avut mână bună și era probabil și cea mai evidentă alegere, fiind cel mai recent roman al său apărut la noi.
Bun, deci să revenim: cadavrul unui băiețel mutilat îngrozitor, mușcat de piept și violat cu o cracă ruptă dintr-un pom, este descoperit în pădurea de la marginea orașului. Toate dovezile îl indică drept făptaș pe cel mai popular antrenor de baseball al orașului, Terry Maitland, profesor și idolul copiilor și al părinților, căci a antrenat, de-a lungul anilor, nenumărate generații de puști, inclusiv pe cel ucis acum, inclusiv pe cel al detectivului care se va ocupa de cazul său, Ralph Anderson. Așadar, dacă e un om atât de bun, ce l-a determinat să omoare un copilaș nevinovat, să lase tone de dovezi fizice în urmă și apoi să umble în văzul tuturor plin de sânge, dezorientat și fără să pară că s-ar feri că îl vede lumea, că șușotește, că le vor spune polițiștilor că l-au zărit pe Terry Maitland ieșind din pădurea unde a fost asasinat băiețelul. Deci nu e deloc de mirare că polițiștii fac show și îl arestează imediat pe asasin în văzul unui stadion plin de lume, în fața ochilor soției și-a celor două fiice ale sale cărora nu le vine să creadă că-l văd încătușat și dus la mașină ca un infractor de joasă speță. Dar, na, dovezile împotriva lui erau zdrobitoare.
Numai că, după ce intervine și extrem de abilul avocat al lui Terry, la iveală iese faptul că acesta se afla, la momentul comiterii crimei, tocmai la mama naibii, într-un alt oraș, alături de alți doi profesori, colegi de-ai săi, într-o sală plină de lume, unde invitat să vorbească era celebrul scriitor Harlan Coben (care, suspectez eu, îi place tare mult, ca scriitor, desigur, lui Stephen King, altfel nu i-ar face reclamă într-o carte de-a sa). Prin urmare, cum este posibil ca o persoană să se afle, în același timp, în două locuri diferite, cu toate că martorii (și probele) declară ferm că l-au văzut cu ochii lor?
Concluzia, fiind vorba de un roman de Stephen King, nu poate fi decât una supranaturală. Asta mi-am zis eu, știind ce-i poate pielea autorului american. Ei bine, când îi cântam prohodul acum ceva cărți (după „Mobilul”, mi se pare), cum că și-a cam ieșit din mână și că l-a părăsit muza ce-l tot inspiră din anii șaptezeci încoace, iată că autorul care a băgat atâta amar de ani spaima în oameni vine și trântește un roman polițist cu tentă supranaturală (mai mult decât o tentă de fapt, nu ca în trilogia „Bill Hodges”) complex, lung și dur, întunecat și dătător de dese înghițiri în sec din partea cititorului, care îi va face pe mulți să exclame: Regele n-a murit, trăiască Regele, mai poate încă să scrie bine chiar și la peste șaptezeci de ani.
Umor acid (dar și amar), taine și secrete întunecate, un orășel aflat în fierbere, gata să dea în foc și să facă plita să sară în aer, o clică de detectivi puși să găsească vinovații și să-i arunce într-o celulă întunecoasă, dar fără a mai ține seama și de drepturile celui arestat (la urma urmei, cine mai stă se încurce în detalii când făptașul a mutilat și omorât un băiețel, iar probele împotriva lui sunt pur și simplu zdrobitoare?), care ajung însă să-și pună la îndoială rațiunea și însăși latura normală a lucrurilor; căci, până la urmă, așa cum spunea și celebrul Sherlock Holmesc, când elimini toate posibilitățile, nu-ți mai rămâne decât să o accepți pe ultima rămasă, indiferent cât de sucită, de anapoda sau de anormală ți se va părea ea.
O anchetă minuțioasă se declanșează apoi pe mai departe. Apare și un personaj drag unora din trilogia „Bill Hodges” (nu spun care, vă las să descoperiți singuri, dacă n-ați făcut-o deja: vă dau totuși un sfat – citiți totuși acele trei volume înainte, autorul nu s-a jenat să dea spoilere generoase de-a lungul acestui volum), apare și un polițist a cărui situație ironică m-a făcut să schițez niște zâmbete chiar și acolo unde situația n-o impunea, apare și o prezență misterioasă, apar multe chestii. Stephen King reia o înfiorătoare legendă mexicană și o transpune într-o poveste amplă, dură și greu de digerat, despre prietenie, încredere, rațiune, demonii din oameni, scindarea unei societăți și așa divizate, nebunia colosală a unora și capacitatea incredibilă a unor oameni de-a trece peste obstacole aparent insurmontabile, imbecilitatea unor autorități care trebuie să respecte regulile până în pânzele albe și multe altele. Două situații mi-au adus aminte de două volume anterioare ale lui Stephen King, or mai fi și altele, însă acestea mi-au rămas întipărite clar în minte: scena asasinatului din „Povestea lui Lisey” și transformarea unui personaj în altceva (aici, mai discretă, la nivel subliminal, prin sugestii și mici indicii, de fapt o strălucitoare descriere a modului în care o persoană aproape sănătoasă la cap se poate transforma într-una nebună de tot, maniacă, gata să comită măceluri, numai să-și scape pielea, să se răcorească, să-și mulțumească stăpânul), care mi-a reamintit de enormul roman „Capcană pentru vise.”
Era să uit: uitați-vă și la serial, pe HBO, pare că va deveni un clasic al genului și că vine să confirme încă o dată că, după nenumărate eșecuri, de la „IT” (cel din 2017) încoace au început să se facă și ecranizări bune după scrierile lui Stephen King.