Premii: Anisfield-Wolf Book Award for Fiction Winner 2022
Nominalizări: Booker Prize Nominee for Shortlist 2022, PEN/Faulkner Award for Fiction Nominee 2022, PEN/Jean Stein Book Award Nominee for Shortlist 2022, Dublin Literary Award Nominee for Shortlist 2023
Nota Goodreads: 4,09 (20 904 note)
Roman citit în avanpremieră.
Data de apariție oficială: 04.09.2023
Descrierea editurii: „Cu acțiunea plasată în localitatea rurală Parale din Mississippi, Copacii se deschide cu o serie de crime brutale. Cei doi detectivi de la MBI, Biroul de Investigații din Mississippi, trimiși să ancheteze întâmpină o rezistență previzibilă din partea șerifului, a adjunctului acestuia, a legistului și a numeroșilor albi rasiști din orășel. Crimele constituie o enigmă, întrucât la fiecare loc al faptei este prezent un al doilea cadavru: cel al unui bărbat care seamănă cu Emmett Till, un tânăr negru care a fost linșat în Parale cu 65 de ani în urmă. Detectivii bănuiesc că mobilul crimelor este răzbunarea, dar în curând descoperă că fenomenul s-a răspândit în toată țara. Se întâmplă ceva absolut straniu. Pe măsură ce cadavrele se acumulează, cei doi agenți MBI caută răspunsuri la o tămăduitoare locală care de ani întregi lucrează la o arhivă a tuturor linșajelor comise în Statele Unite, scoțând la iveală o istorie care refuză să se lase îngropată. În această carte îndrăzneață, provocatoare, Everett vizează direct rasismul și violența poliției, iar stilul său rapid și necruțător îi interzice cititorului să-și ferească privirea. Copacii este un roman extrem de puternic, relevant pe termen lung.”
În urmă cu mai bine de șaizeci de ani, în plină epocă de segregare, pe când rasismul era în floare și în statele din sudul SUA populația de culoare părea să nici nu fi fost eliberată din sclavie, un băiat de culoare a fost acuzat de o femeie albă că s-ar fi uitat nu știu cum la ea, astfel încât, fără mare tam-tam sau judecată, a fost spânzurat prompt de un copac de o șleahtă de albi cărora le lipseau doar glugile ca să treacă, vezi bine, drept ceea ce erau de fapt: o șleahtă, o gloată de primitivi pentru care viața unui om nu făcea nici două parale. Apropo de parale, acțiunea romanului scris de Percival Everett, o cruntă critică la adresa rasismului, a segregării rasiale, a diferențelor și prejudecăților care nu au dispărut nici măcar în anul de grație 2021, când a apărut cartea, se petrece în orășelul Parale din Mississippi.
Unde o serie de crime grotești zguduie comunitatea locală. Un alb este găsit omorât la el în casă, bătut groaznic și cu organele genitale tăiate, ținute în mână de un cadavru strategic plasat în apropiere. Un cadavru care îi aparține unui tânăr negru, bătut crunt, care nu se știe ce caută la locul faptei. Poliția își face treaba, duce cadavrele la morgă, unde legistul este totodată și pastor cu frică de Dumnezeu și cu glugă de membru Ku Klux Klan ascunsă în dulap, numai că, nu se știe cum, lucru de la care și pleacă de fapt întreaga enigmă cu tentă supranaturală a romanului lui Everett, cadavrul tânărului negru se evaporă în mod misterios chiar de sub nasul polițiștilor. Misterul se adâncește când mai este descoperit un cadavru de alb, vărul primului bărbat ucis, tot așa, mutilat groaznic și cu biluțele și ce mai vine prins de ele în mâna aceluiași negru ce le scapă mereu polițiștilor.
Este clar că oamenii cu frică de Dumnezeu și de persoane de culoare, homosexuali și așa mai departe din Parale, Mississippi, în fond niște mizerabili rasiști de la un capăt la altul, sunt luați ca din oală de aceste morți și dispariții misterioase, căci ei se știu fără de pată și fără de schelete ascunse prin dulapuri. Toți, mai puțin pastorul și mama celui de-al doilea alb ucis, cea care sucumbă și ea la scurtă vreme, imobilizată într-un scaun cu rotile fiind, atunci când este vizitată în toiul nopții de fantoma băiatului pe care l-a acuzat în urmă cu șaizeci de ani că i-ar fi aruncat priviri nesimțite și a făcut să fie ucis un biet copil nevinovat.
Iar pentru rezolvarea enigmei sosesc doi detectivi de culoare de la MBI (a nu se confunda cu FBI), Biroul de Investigații din Mississippi, căci șeriful este o loază rasistă, adjunctului acestuia e așijderea cu el, numai că mai puțin competent, iar întreaga comunitate din Parale îi privește cu suspiciune și ranchiună pe spilcuiții și îngâmfații careu au venit de la dracu’-n praznic să le arate lor cum se face o anchetă ca la carte.
Cu ecouri din Lovecraft Country, inclusiv o parte supranaturală („Sus! Sus cu ei!”), dar nu la fel de pronunțată ca acolo, povestea lui Percival Everett, alertă, cu un limbaj extrem de viu și cu o desfășurare a evenimentelor de-a dreptul amețitoare, se vrea poate un avertisment cum că rasismul n-a murit, el nici măcar n-a adormit, că de după fiecare colț de clădire sau perdea de bătrân sau bătrânică pândește un potențial fanatic gata să pună mâna pe pușcă dacă la ușa lui/ei sună un curier cu pielea altfel decât albă și că nici polițiștii nu-s mai breji, doar își duc imediat mâna la șold când se trezesc că locuința de unde s-au auzit glasuri ridicate se află într-un cartier unde criminalitatea are o cotă mai ridicată. Și că, se pare, nu tinerii skinheads rași în cap și cu zvastici tatuate pe brațe sunt cei mai de temut, ci aceia pe care nu i-ai bănui în veci ce le poate pielea, pastorul, legistul, polițistul, bătrânica pe care o ajuți să treacă strada și care abia se târăște ținându-se de cadru ori vânzătoarea de la aprozar.
Bogdan Perdivară face o treabă excelentă (cam la fel cum a făcut și la Acolo unde cântă racii, tot un roman ce se petrece în Sud, dar de o altă factură și cu altă miză, nu foarte îndepărtată însă de cea a romanului de față) cu transpunerea unui fermecător vocabular, stil de-a vorbi, cum vrei să-i spuneți, iar Everett, ale cărui personaje eteroclite și trăsnite sunt demne de pus în ramă, adevărate caricaturi grotești ale tuturor genurilor de personaje de care ar fi bine să te ferești, că nu știi cum reacționează, se folosește de o întâmplare cu tentă supranaturală pentru a-l provoca pe cititor să-și pună niște întrebări extrem de serioase: chiar am lăsat în urmă metehnele din trecut? Chiar am renunțat la modul sucit de-a gândi, de a-i evalua pe semenii diferiți de noi (prin culoarea pielii, gândire, orientare sexuală etc.), de a ne raporta la anumite evenimente? Chiar suntem atât de curați în gândire pe cât ne-ar plăcea să credem că suntem?
„– Pe vremuri, cân’ trăia tătuca, ne-ntâlneam tot timpu’, tot la săptămână, a zis Jared.
– Și se țineau alegeri, a zis un altul. Pe-atuncea era mereu votare. Drept îi?
– Ș-ardea puzderie de cruci pe-atuncea și ieșeam la iarbă verde cu familia și jucam mingea și nu mai zic câte, a spus Donald. Țin minte că haleam tort lângă crucea aia de-ți lua ochii. Ce-mi plăcea tortu’ lu’ mămuța.
– Așa-i, au aprobat mai multe voci.
– Nu mai facem nimica acuma, s-a plâns unul dintre bărbați. Nici nu știu pe unde mi-i gluga. Nici măcar un capăt de funie n-am.”
