Nota Goodreads: 3.63 (10029 note)
Descrierea editurii: „Harry Ackerson a considerat-o întotdeauna pe mama sa vitregă, Alice, frumoasă și sexy într-un mod „nepământean“. Ea a fost mereu amabilă și atentă, chiar dacă un pic distantă în ultimii ani. Cu câteva zile înainte ca Harry să absolve facultatea, Alice îl sună cu o veste șocantă. Tatăl său este mort, iar poliția crede că s-a sinucis. Distrus, Harry se întoarce în Maine, acasă la tatăl său, și, împreună cu Alice, își propun să afle ce s-a întâmplat. La scurt timp, Harry întâlnește o tânără misterioasă pe nume Grace McGowan. Deși susține că este nou sosită în zonă, Harry bănuiește că Grace i-a cunoscut părinții. Dar Grace nu este singura femeie atrăgătoare interesată de Harry. Senzuala Alice îi face și ea avansuri. Harry este tot mai vrăjit de cele două femei, însă cu cât se apropie mai mult de ele, cu atât se simte mai izolat și mai dezorientat, temându-se că atât Grace, cât și Alice ascund secrete periculoase – chiar mortale – și că nici una nu spune adevărul.”
Nefiind la primul roman scris de Peter Swanson (după ce am citit acum vreo patru ani al doilea său roman, „Cei care merită să moară”, despre care am scris pe Bookblog), cam știam la ce să mă aștept când am început să citesc acest nou roman al autorului american: intrigă alambicată, cel puțin două planuri narative, de preferat unul în prezent, unul în trecut, personaje cu grave probleme mentale și o rezolvare a cazului/cazurilor făcută nu neapărat de poliție, ci de… oameni obișnuiți, și un final cel puțin surprinzător. Dar satisfăcător pentru cititorul cel rău din fiecare.
Așteptări confirmate din plin, desigur. Tânărul Harry este chemat de urgență acasă de la facultate, căci i-a murit tatăl. Aparent un banal accident, în urma căruia Harry rămâne orfan de ambii părinți (mama sa naturală murise cu mai mulți ani înainte, de cancer) și o văduvă destul de tânără și extrem de atrăgătoare, Alice pe numele ei, îndurerată nevoie mare și extrem de dornică să afle cum a fost posibil ca un om care cunoștea atât de bine poteca aceea a reușit să alunece de pe ea și să se prăbușească drept pe stâncile de care se izbea, furios, Oceanul Atlantic. Suntem într-un orășel de coastă din statul american Maine, iar peisajul este mirific. Stând la munte, îmi place enorm muntele și am zis că nu m-aș muta niciodată la mare, m-aș mulțumi doar cu o scurtă vacanță, vara.
Însă felul în care autorul reușește să descrie acest orășel de coastă, cu casele, localurile și plajele sale, te îndeamnă pur și simplu să-l vizitezi. Dar să continuăm cu povestea. Încurcată și tenebroasă, bineînțeles. Cum a murit tatăl lui Harry, bibliofil celebru și deținător al unui magazin de cărți (nu i-aș spune librărie, ci, mai degrabă, anticariat) extrem de bine aprovizionat, o afacere destul de bunicică, de altfel, în pofida faptului că nu se află într-un oraș chiar mare? Dar ne aflăm în țara cu cea mai mare piață de carte din lume și acolo lumea mai cumpără și cărți, nu le consideră doar un lux sau un moft. Așadar, Harry începe să pună întrebări în stânga și-n dreapta, dar se pare că nimeni nu știe ce s-a întâmplat și poliția consideră că moartea tatălui lui Harry a fost un accident. Lucru susținut inclusiv de bătrânul care reprezenta sprijinul numărul unu al afacerii cu cărți a tatălui lui Harry.
Mergem câțiva ani înapoi și începem să aflăm detalii din îngrozitorul trecut al lui Alice, mama vitregă a lui Harry. Spun îngrozitor căci ea se dovedește un fel de Lolita modernă, o adevărată dovadă că otrava din sufletul oamenilor are darul de-a infecta, de-a corupe, de-a distruge tot ce atinge. Cine-a creat vampirul sigur a dat peste o creatură de genul lui Jake, tatăl vitreg al lui Alice. Iar Alice… ei bine, în ce se transformă cei mușcați de un vampir? Vorbesc la modul figurat, desigur, monstrul modern, pedofilul, perversul suprem poate fi unchiul cel amabil, vecinul cel săritor sau profesorul de literatură care îi împrumută elevei preferate o carte și apoi o scoate la o înghețată pe plajă (nu mai îmi vine în minte pe moment cartea în care am întâlnit această situație, deși n-am citit-o de foarte mult timp).
Și uite așa aflăm motivele care-i împing pe oameni să comită fapte abominabile, fără ca măcar să-și găsească vreo vină pentru ele. Suspansul crește de la o pagină la alta, povestea se desface, se complică, personajele afișează noi și noi fațete, începând, încet-încet, să-și dea arama pe față. Toate mint, unele pe față, altele prin omisiune, toate încearcă să manipuleze, să pozeze în victime, toate vor să obțină ce? Nu știu exact ce. Compătimire, milă, laude, iubire necondiționată, să iasă cu fața curată, să scape din încurcături, să fugă de responsabilități, ceva de genul ăsta.
Mi-a plăcut de Alice. Sincer. Nu și de Harry. El parcă n-are deloc coloană vertebrală, e prea credul, se lasă prea ușor dus de nas. Alice, în schimb, e un adevărat model de duplicitate, de manipulatoare cu toate temele făcute, de femeie care știe ce vrea și nu se sfiește să calce, la propriu, pe cadavre pentru a-și atinge scopurile. În rest, victimele cad atât de ușor în plasă, că nici n-ai crede că au creier în țestele alea ale lor. Un peisaj fermecător, un orășel pitoresc, o intrigă alambicată, personaje detestabile, monștri cu chip de om și un scriitor care știe să țină cititorul în suspans, dar care, uneori, pare că nu știe încotro să dirijeze acțiunea ca să împace totul. Oricum, finalul mi-a mai șters din gustul amar lăsat de faptele oribile ale unor oameni la fel de oribili.
