Descrierea editurii: „Un thriller psihologic despre șapte păcate, între care invidia, lenea, superbia ori desfrânarea, plus un personaj care caută purgatoriul. O poveste de azi, alertă, frustă și simbolică în același timp.”
Faceți cunoștință cu Horia, eroul imaginat de Alexandru Lamba în acest roman complet atipic pentru scrierile autorului brașovean cunoscut mai ales pentru operele sale SF de factură hard (cum e cazul cu excelentele romane Sub steaua infraroșie și Arhitecții speranței sau volumul de povestiri Singurătatea singularității). O namilă de om cu trecut de luptător de kick-boxing care acum lucrează într-o corporație și a îmbrățișat munca de IT-ist și care a neglijat crunt în ultima vreme antrenamentele de la sală, obosit poate și sătul să tot facă exerciții cu greutățile și să lovească până obosește în sacul cu nisip. Zilele se scurg anost și fără evenimente, soția sa lucrează de acasă și pare mereu nemulțumită cu situația curentă, iar la serviciu are un coleg pe care-ți vine să-l arunci pe geam numai când îl vezi, darămite când îl auzi și trebuie să-l suporți zi de zi. Un tip care se bagă pe sub pielea tuturor și încearcă să le facă pe plac colegilor de departament, dar și celor de la alte etaje, însă care pe Horia îl scoate din minți cu glumele lui nesărate și permanentele sâcâieli și aduceri aminte de întâmplări extrem de jenante din trecutul lui Horia.
Într-o zi, pisoiul colegei de la Resurse Umane își face apariția unde lucrează ei și, în urma unei întâmplări bizare și complet nefericite, care rămâne învăluită în mister până la finalul poveștii, pisoiul mult iubit al colegei se prăbușește de la etaj pe asfaltul din fața clădirii și moare. În aceeași zi, Horia, altminteri mereu liniștit și la locul său, făcuse o glumă macabră și complet deplasată, așa încât ajunge să fie învinovățit de moartea pisicii. Lucru la care contribuie din plin și insinuările nesimțite ale colegului Călin, pe care, culmea, însuși Horia îl adusese în firmă, întărind astfel zicala că niciun bine nu scapă nepedepsit. Așa că zilele la firmă, cel puțin ca prezență fizică, încep să fie numărate pentru cel pe care acum îl bănuiește toată lumea că a fost atât de ticălos încât să arunce o biată pisică nevinovată de la etaj.
Așa că, la insistențele soției, care își dorea de mult timp o schimbare, Horia cere să fie transferat în sistem remote (să lucreze de acasă), lucru care le permite lui și soției sale să facă o schimbare mult așteptată (doar de soția sa, Mirela). Așa că vor cumpăra o casă aproape de Dunăre, pentru a o lua de la capăt. Ba poate că această binevenită schimbare îi va permite lui Horia să-și reia și vechea pasiune: pictatul. Numai că viața la țară nu e așa cum se așteptau cei doi orășeni, în special încălzirea pe timp de iarnă într-un sat fără gaze dându-le mari bătăi de cap. Așa că trebuie să cumpere lemne, prilej cu care ajung să cunoască un misterios refugiat sârb căruia, îl sfătuise binevoitorul vecin cu origini oltenești pe Horia, nu trebuie sub nicio formă să i se dea să bea. Dar știți cum e și cu pufoșenia din Gremlinii, care nu trebuia hrănită după miezul nopții, nu? Așa și cu sârbul tăietor de lemne, căci dacă nu i s-ar mai fi dat să bea n-ar mai fi urmat lanțul de evenimente care îi aduce pe soții Horia și Mirela înapoi în orașul de munte.
Și nu li s-ar mai fi născut copilul, nu s-ar mai fi ajuns la bolovan, nu s-ar mai fi ajuns ca doi bieți muncitori vietnamezi să fie condamnați pe nedrept și Horia să rămân singur-cuc într-o casă pe care o detestă din tot sufletul dintr-un cartier situat la marginea orașului, n-ar mai fi simțit nevoia imperioasă de schimbare, n-ar mai ajuns la mânăstire să le predea băieților, nu l-ar mai fi altoit pe băiat, nu l-ar mai snopit în bătaie pe coleg și așa mai departe. Dar unde ar mai fi fost farmecul? Pentru că o pietricică, în speță moartea motanului, se transformă într-un adevărat bolovan ce va schimba destine pentru totdeauna. Pentru că nu poți obține izbăvirea fără să treci prin cazne. Iar pentru că nu te numești Heracles și nu ești fiu de zeu (cu toate că până și Heracles își găsește până la urmă nașul, nu-i așa?), nu poți trece totuși ca gâsca prin apă prin acest tumult de întâmplări și aventuri care este viața.
Horia este un antierou pe care ori îl detești, ori ajungi să îl simpatizezi. Este suficient de ticălos și de defect ca să poată trece cu bine peste o sumedenie de lovituri pe care soarta i le scoate în cale tocmai din pricina propriilor sale alegeri. Nu-l pune nimeni să cedeze la nervi și să le dea oamenilor în cap. Nu-l pune nimeni să îi dea să bea sârbului și să schimbe astfel câteva destine. Căci roata se poate întoarce oricând și despre soartă se știe că e nemiloasă și te poate lovi când te aștepți mai puțin. Degeaba încerci să te căiești după o viață întreagă de alegeri proaste pe care singur le-ai făcut și pentru care nu poți da vina decât pe tine însuți. În cele din urmă, dacă vreți să citiți un roman alert, cu dese întorsături de situație și cu alegeri personale care te vor pune pe gânduri, dar mai ales cu scrierile unui prozator versatil, care, iată, abordează și genul mystery&thriller și o face foarte bine, porniți în aventura numită Șapte virtuți deșarte și o păcătoasă moarte.
P.S. Super finalul, în opinia mea, o concluzie firească a unei povești, la care nu știu câți scriitori s-ar fi încumetat să ajungă.