Ce citește Liviu 133: Liu Cixin – Problema celor trei corpuri

Liu Cixin – Amintiri din trecutul Terrei I: Problema celor trei corpuri (Remembrance of Earth’s past, 2014) 416p., TPB, 13×20, Nemira, 2017, colecția Nautilus SF, trad. Nina Iordache, red. Oana Bogzaru, 44.99 lei, ISBN 978-606-43-0083-6

Premii: Hugo 2015, Kurd Lasswitz 2017

Nominalizări: Nebula 2015, John W. Campbell Memorial Award 2015, Locus SF Novel 2015, Prometheus 2015

Nota Goodreads: 4.02 (52391 note)

Descrierea editurii: „Spre finalul Revoluţiei Culturale din China, un proiect militar trimite semnale în spaţiu pentru a stabili contactul cu civilizaţii extraterestre. O astfel de civilizaţie, pe cale de dispariţie, primeşte semnalul şi plănuieşte să invadeze Pământul. Populaţia planetei se împarte în două tabere: una pregătită să primească fiinţe superioare nouă ca să preia lumea noastră coruptă, iar cealaltă gata să lupte din toate puterile împotriva invaziei. Protagoniştii sunt Wenjie, fiica unui fizician ucis în timpul Revoluţiei pentru ideile lui reacţionare despre relativitate, şi Miao, un nano-tehnician care-şi petrece tot timpul în realitatea virtuală numită Trei Corpuri, un joc atât de plin de metafizică, încât începe să semene cu un cult.”

Zic să încep recenziile pe anul acesta cu o delicatesă. 🙂 Tare mult am așteptat această carte. Atât de mult încât mă și mir că am rezistat atâta timp fără s-o citesc în limba engleză. Oare m-am temut de complexitatea ei? Oare m-am temut că n-am s-o înțeleg în întregime și că mă voi simți dezamăgit? Cine știe. Cert este că a fost cartea SF cu care am vrut să închei anul. O prostie din partea mea, să aștept atâta timp. Primul volum al trilogiei scris de cel mai cunoscut autor de SF al Chinei este pur și simplu genial. Cu mici excepții, nici nu am ce să-i reproșez. Dar poate că a fost mai bine că am lăsat-o pentru la sfârșit de an. Bine, a și apărut în antepenultima zi de Gaudeamus, deci nici n-aveam cum s-o citesc mai devreme, dar tot am mai așteptat nițel, după ce m-am întors de la târg cu portbagajul doldora de cărți.

Și bine am făcut. Este o carte se citește pe îndelete, în liniște, ca să ai timp să-i rumegi ideile. Un personaj din cea mai recentă carte pe care am citit-o pentru Nemira, un faimos savant al timpului său, are obiceiul de-a bea oale întregi cu ceai în timp ce citește lucrări științifice, pentru ca, spune el, să meargă des la toaletă și a avea, astfel, timp să asimileze ideile și conceptele. Nu spun că este o soluție în cazul de față, dar cine știe? O soluție mult mai bună este să citești cartea în liniște, acasă, în pat, de preferat cu o agendă și un pix (eu nu folosesc creionul, chiar nu-mi place) alături, fără elemente perturbatoare în jur. Și devine astfel o adevărată plăcere. O plăcere pentru minte, pentru creier, pentru că e carte care-ți stimulează inteligența, punându-ți mintea la contribuție.

Este o carte despre care s-a vorbit și se va mai vorbi. Chinezii fac de-abia acum un film după ea. Nu știu ce mai așteaptă americanii. Beneficiind de seriozitatea care a stat la baza unui film precum „Arrival” (care are, e drept, la bază una dintre cele mai valoroase povestiri SF a ultimilor ani), ar putea intra în analele cinematografiei. Poate chiar și scorțoșii membri ai Academiei de Film Americane ar băga un asemenea film în seamă, lăsând deoparte părerile preconcepute și plictiseniile cu care au defilat de-a lungul timpului. Dar divaghez. Chinezii fac un film după carte și punct. Mai multe informații găsiți pe IMDB.

Cu ce să încep? Cu faptul că autorul a ales cea mai inteligentă și mai interesantă metodă de-a ne prezenta „Problema celor trei corpuri”? Prin intermediul unui joc video cum nu s-a mai pomenit până acum? Și că, lăsând la o parte faptul că nu sunt deloc fan al jocurilor video, eu însumi am încercat, cu puterile mele limitate de înțelegere, să rezolv problema? Să găsesc indicii în joc, să înțeleg despre ce e vorba, ce caută acele personaje acolo, de ce dispar civilizațiile acelea, ce înseamnă locurile acelea, dinastiile trecute, generațiile viitoare, toată acea vorbărie căreia la un moment dat nu-i vedeam rostul? Credeți că am făcut bine că nu am citit nimic despre carte înainte de-a începe s-o citesc, ca să nu mă las influențat în niciun fel? Eu zic că da. Plăcerea oferită de lectură, plăcerea oferită de descoperirea de noi indicii pe măsură ce avansam în joc, trăind odată cu personajele, suferind alături de ele și bucurându-mă atunci când o nouă piesă din puzzle se așeza la locul ei, a fost deosebită.

Ce să mai zic? Că Mao Zedong a fost cel mai mare ucigaș în masă din istorie? Că a omorât, prin intermediul celor două Revoluții pe care le-a inventat mintea lui bolnavă, cea tehnologică (o enormitate de genul că gigantul asiatic ar trebui să devină cel mai mare producător de oțel din lume, înfometându-și populația și cauzând moartea a zeci de milioane de oameni) și cea culturală, o epurare prin care a exterminat mare parte din intelectualitatea chineză, întorcând țara cu secole înapoi? Și că de aici pleacă una dintre ideile centrale ale cărții? Că Revoluția Culturală a oferit motive pentru faptele reprobabile ale unor personaje? Și că nu merg mai departe, din motive din spoiler?

Cu ce să mai continui, dacă nu cumva v-am convins deja să citiți neîntârziat cartea? Cu multitudinea de concepte științifice, care nu îngreunează aproape deloc lectura, ci o transformă într-o experiență de neuitat? Uite un exemplu: cei doi fotoni și lecția de fizică cuantică m-au lăsat mască. Adică cum, cu două elemente subatomice pe care nici măcar cele mai puternice microscoape din lume nu le pot detecta, poți ține pe loc toată dezvoltarea tehnologică a unei întregi planete? Citiți ultimele capitole și vă veți convinge că se poate. Vă veți convinge că se poate scrie o poveste care să integreze istorie, astronomie, fizică cuantică, matematică superioară, geometrie, nanotehnologie, jocuri video și multe altele, și să iasă o capodoperă. „Problema celor trei corpuri” nu m-a plictisit deloc, nici măcar în episoadele dedicate jocului (bine, m-a plictisit un pic la început, cu jocul ăsta, dar am zis că are el vreun rost și intuiția nu m-a înșelat), și, în ciuda dificultății sale, a intrat în Top 5 al celor mai bune cărți SF citite vreodată.

Puncte tari: atât de multe încât mi-e și greu să le enumăr –  de la drame personale sfâșietoare, la urmăriri ca-n filme, distrugeri de nave, de clădiri, ucigași plătiți, epurări criminale, personaje mânate de intenții mârșave, cauzate de tot răul acesta de care e-n stare autodistructiva specie umană, personaje nobile, polițiști grobieni, dar sclipitor de inteligenți, savanți determinați, savanți ticăloși, mame distruse de durere, fiice distruse de durere, tați distruși de durere, președinți cretini, generali cretini, generali cu simț de răspundere, turnători, lingăi, o întreagă liotă de personaje și de concepte, dublate de un farmec aparte oferit de cadrul în care se desfășoară această poveste și de cultura orientală îndepărtată, pe care n-am ajuns niciodată să o cunosc cu-adevărat. Bonus: o oglindă spațială pentru amplificarea semnalului de mărimea unei stele.

Puncte slabe: m-a iritat nițel morala ecologistă care mi s-a părut că străbate povestea de la un capăt la altul; în plus, unele episoade științifice par un pic cam pedante, însă am ajuns la concluzia că fără ele nici nu se putea scrie o astfel de poveste. Un pic cam trasă de păr mi s-a părut motivația miliardarului american. Vedeți voi ce și cum, nu vreau să vă stric plăcerea lecturii, în cazul în care ați făcut marea greșeală de-a nu citi această poveste.

Concluzii: este o poveste de citit în liniște, cu un carnețel aproape. Multitudinea de concepte științifice poate părea deconcertantă chiar și pentru un fan hard-SF, însă vă asigur că merită. Multe personaje, dar odată ce le-ai învățat rolurile, treaba merge strună. Scriitorul a fost foarte drăguț și ne-a lăsat și la-nceput, și la sfârșit, o listă cu personaje. Bine-a făcut, numele astea chinezești mi se par atât de asemănătoare (sunt convins că nu doar mie), încât era aproape imposibil să nu le încurc între ele. În rest, numai de bine. O minunăție de carte hard-SF, pe care am s-o laud oricui, în orice ocazie, din motivele enumerate mai sus. A, și să nu uit, nimeni nu ar putea strâmba din nas că nu e corectă din punct de vedere politic: unul dintre personajele principale este o femeie care are o coloană vertebrală din oțel (la figurat, nu vă gândiți la o femeie bionică) și o tărie de caracter fenomenală. A, și să nu uit încă ceva: aerul de mister care înconjoară baza „Coasta Roșie” mi-a adus aminte de extraordinarul roman al lui Robert Jackson Bennett, „American Elsewhere”.

Posted by Liviu