Motorul de căutare – al doilea volum al seriei Cartea cu scoarțe de argint, ferecate de Florin Pîtea
Așteptarea cea lungă a luat sfârșit.
Scriitorul Florin Pîtea revine cu un nou volum, mai amuzant și mai plin de imaginație decât precedentul. Veți regăsi personaje îndrăgite din Delirul încapsulat, precum Lady Badminton, contele de Tuna-Sandwich, doctorul Victor Rammstein sau Fram, ursul bipolar. De această dată, personajele se confruntă cu societăți secrete, cu insecte biomecanice, cu mașinării experimentale și cu mișcări literare ieșite din comun.
Cartea cu scoarțe de argint, ferecate.
Un volum magic. Un tărâm de basm. O revoluție industrială.
***
Cititorii iubitori de literatură steampunk se vor bucura să afle că Florin Pîtea a revenit cu noi aventuri care mai de care mai amuzante și mai bizare petrecute în Gorena. Lăsați tot ce faceți, pentru că al doilea volum al seriei Cartea cu scoarțe de argint, ferecate – Motorul de căutare nu vă va lăsa nici o clipă liberă până nu îl terminați. Usgorii vă vor surprinde, iar Ființa-Clepsidră vă va da multe de gândit, în timp ce îl veți urmări cu sufletul la gură pe agentul Bon d’Age într-o misiune pe viață și pe moarte la Ferma oamenilor de piatră cubică. La modul cel mai propriu. Dacă vă era dor de Fecioara de Fier Forjat, nu vă faceți griji, o veți întâlni prin Ytrik arătându-i lui Minoru frumusețile capitalei. Pe de altă parte, chiar trebuie să urmăriți Motorul de Căutare, căci ultima invenție a doctorului Rammstein pune pe jar toată lumea din oraș. Evangeline Fitzgibbon este o domnișoară din lumea bună pe care nu o să uitați prea curând, dar ea nu e singurul personaj pe care îl veți îndrăgi. Așadar, cum spuneam și cu alte ocazii, nu vă uitați derringer-ul acasă, căci unele aventuri pot fi… periculoase. Și nu lăsați deoparte nici batistele cu care o să vă ștergeți lacrimile de râs, pentru că unele personaje sau situații par desprinse direct din operele lui Terry Pratchett, toate pe fundalul unei lumi steampunk pe care o veți (re)descoperi cu uimire și amuzament.
Andreea Sterea – Editor Crux Publishing
DETAILS
ISBN: 978-606-9027-11-0
Publisher: Editura Crux
Publish Date: 2020
Page Count:
FRAGMENT
Fragment nuvelă Tot timpul din lume
La amiază, contele de Tuna-Sandwich se afla în salon, în compania comandantului aeronavei și a stewardesei. Luau un prânz compus din ciorbă de curcan, coaste de porc cu garnitură de mazăre, salată verde și vin rosé, iar ambianța agreabilă era întreținută de un cvartet de coarde care interpreta, în surdină, câteva piese de muzică clasică.
Prânzul fu însă întrerupt de intrarea precipitată a secundului. Comandantul îi aruncă o privire întrebătoare.
– Scuze pentru deranj, îngăimă secundul.
– Domnule Bryson?
– Permiteți să raportez!
– Te rog.
– Furtuna de azi-noapte ne-a abătut mult de la cursul stabilit inițial.
– Nu era nevoie să ne deranjezi de la masă pentru ceva ce știam de azi-dimineață, zise comandantul pe un ton egal.
– Cu tot respectul, domnule comandant, am ajuns în preajma Insulelor Usgor!
Contele de Tuna-Sandwich se schimbă la față. Stewardesa scăpă furculița din mână, iar farfuria sa din porțelan scoase un clinchet.
– Băștinașii s-au ridicat stoluri-stoluri și vin spre noi, continuă secundul.
– Cât avem până vor ajunge-aici? se interesă comandantul.
Domnul Bryson își consultă ceasul de buzunar, după care îl închise și îl puse înapoi în buzunarul de la vestă.
– Două minute, preciză el.
Comandantul se șterse la gură cu șervetul, după care îl lăsă pe masă și se ridică.
– Toată lumea la posturi!
Aruncă o privire spre chelneri și spre muzicieni.
– Am nevoie ca toți bărbații în putere să urce pe punte, inclusiv bucătarii.
Muzicienii lăsară instrumentele deoparte și ieșiră din salon, urmați de chelneri și de bucătari. Unul dintre aceștia din urmă ducea în mână un satâr.
– Dumneata, se întoarse comandantul spre stewardesă, ai să mergi în cabină, ai să încui ușa și ai s-o baricadezi cu comoda.
– Alte recomandări? se interesă Angela.
– Dacă știi rugăciuni, ai putea să spui câteva. Excelență –
Contele de Tuna-Sandwich se îndrepta deja spre ieșire. Îi aruncă o privire comandantului peste umărul alb al costumului.
– Ai spus că toți bărbații în putere trebuie să urce pe punte.
– Dar, Excelență –
– Dacă dumneata ești pregătit să lupți pentru viața mea, minimum pe care îl pot face este să lupt și eu pentru viața dumitale.
Comandantul mulțumi pe tăcute, cu o ușoară înclinare din cap.
Urcară pe punte, iar secundul le înmână câte o carabină și o cutie de cartușe. Cu mișcări precise, bătrânul conte începu să încarce carabina cu repetiție.
– N-ar fi fost mai bună o pușcă de vânătoare și cartușe cu alice mari? îl întrebă pe domnul Bryson.
– Excelență, răspunse acesta, puștile de vânătoare se încarcă destul de încet, iar usgorii sunt câtă frunză și–
Din piept, îi ieși vârful de piatră cioplită al unei săgeți, iar secundul scoase un sunet ciudat, ca un soi de icnet. Căzu în genunchi, după care se prăvăli pe punte, într-o rână. Din gură și din rana de la piept i se prelingea sânge.
Contele de Tuna-Sandwich aruncă o privire împrejur. Aparent, în urma furtunii din noaptea precedentă, Zeppelinul plumbuit rămăsese fără o parte dintre celulele cu gaz care îi confereau forța ascensională. În consecință, pierduse mult din altitudine și plutea la opt sau zece stânjeni deasupra mării.
De pe o insulă vulcanică superbă, înverzită, aflată la jumătate de leghe distanță, se ridicaseră făpturi înaripate care acum roiau împrejurul dirijabilului avariat. Unele dintre acele ființe atacau, fără prea mare succes, pânza cauciucată a balonului cu niște topoare cioplite din obsidian. Altele zburau împrejurul nacelei și trăgeau cu săgeți în pasagerii și în membrii echipajului care ieșiseră pe punte. Echipajul răspunse cu focuri de carabină.
– Nu irosiți muniția! îi atenționă comandantul. Faceți în așa fel încât fiecare foc de armă să conteze!
Urmă o luptă crâncenă, în care usgorii năvăliră când de la babord, când de la tribord, când de la pupa, când de la prova, iar cei de la bordul Zeppelinului plumbuit se apărară din răsputeri. După mai bine de o oră, timp în care atacatorii suferiră pierderi grele, iar câțiva dintre membrii echipajului fură răniți, făpturile înaripate se retraseră.
Comandantul aeronavei se uită lung în urma lor, după care se șterse cu batista pe frunte, unde îl zgâriase o săgeată.
– Bucătarii și muzicienii, înapoi în salon! ordonă el. Cartul de zi – curățenie pe punte. Mecanicul și fochistul – inspectați aeronava și inventariați stricăciunile! Un om de veghe la prova, unul la pupa. Și toată lumea să fie pregătită pentru când se vor întoarce usgorii.
– Dacă se vor întoarce, zise cu voce scăzută contele de Tuna Sandwich.
Comandantul îi aruncă o privire ostenită.
– Cu tot respectul, Excelență, usgorii se întorc întotdeauna!
Mototoli batista și o îndesă de bine, de rău într-un buzunar al uniformei.
– Sălbaticii ăștia niciodată nu se dau bătuți.
VIII. Dacă, de o parte a insulei înverzite, numeroase făpturi înaripate atacaseră dirijabilul avariat, de cealaltă parte, pe o plajă, alți usgori cotrobăiau printre rămășițele aduse la țărm ale unui vapor sfărâmat de valuri. Lumina intensă a după-amiezii timpurii făcea să le lucească pielea verde, iar băștinașii, după ce se săturau de pipăit și de cercetat o rămășiță sau alta, își desfășurau aripile membranoase și se înălțau în zbor, lent și maiestuos.
Câțiva usgori se adunaseră împrejurul unui cadavru. Se chinuiră ceva vreme să îi taie și să îi îndepărteze hainele cu ajutorul unor cochilii de scoici, apoi îl ciopârțiră cu topoare de obsidian. Când îl eviscerară, păstrară inima și ficatul, însă aruncară în mare intestinele și celelalte organe interne, precum și capul, palmele și labele picioarelor.
Împărțiră între ei membrele, coastele și spinarea, după care le mâncară crude, mânjindu-se cu sânge pe mâini și pe fețe. Unul dintre ei, ceva mai mic și probabil mai tânăr, scoase un râgâit, iar ceilalți râseră și îl bătură pe spate, între aripi, de parcă micuțul făcuse cine știe ce ispravă.
Ceva mai încolo, în vreme ce soarele aluneca agale spre asfințit, alți doi usgori găsiră o ladă lungă, din lemn, chiar lângă apă. Se căzniră să împingă lada mai sus, pe țărm, de teamă să nu o ia valurile, după care se uitară împrejurul ei ca să vadă în ce fel ar fi putut să o deschidă.
Lada era însă bine bătută în cuie și nu părea să se lase desfăcută cu una, cu două.
Înaripații care o găsiseră încercară, mai întâi, să desprindă capacul cu degetele, dar zadarnic. Apoi, căutară pe plajă cochilii de scoici și, cu marginile ascuțite ale acestora, se străduiră să deschidă lada. Reușiră doar să o zgârie pe alocuri, iar, după aceea, să spargă cochiliile. Aduseră și topoare de obsidian, cu care bocăniră ceva vreme în pereții lăzii.
În cele din urmă, mai degrabă decât să se dea bătuți, cei doi usgori suflară într-un ghioc. Alertate de șuieratul prelung, alte făpturi înaripate, care până atunci se ospătaseră cu carne de om, se înălțară în zbor și aterizară împrejurul lăzii.
La unison, se porniră să lovească în capacul lăzii cu topoarele, iscând un vacarm asurzitor. Izbiră așa, în neștire, făcând să sară așchii de lemn în toate părțile. Osteniseră și păreau pe cale să renunțe când, deodată, începu să se audă un alt sunet.
Se opriră cu toții, ca la un semn.
Sunetul nou era scrâșnetul metalului pe lemn.
Încet, capacul lăzii se deschidea din interior. Usgorii priviră, cu ochi mari, cum acesta se ridica treptat.
Apoi, brusc, capacul se desprinse și căzu lângă ladă.
Înaripații se traseră câțiva pași îndărăt.
Din ladă se ridică o făptură transparentă, prin vinele căreia se scurgea nisip roșiatic. Ciudata ființă deschise pleoapele.
Avea ochii ca miazănoaptea.
În tăcere, usgorii își luară zborul și o lăsară singură pe plajă pe noua-venită.