Autor: Loreth Anne White
Titlu: Jurnalul menajerei (2024)
Titlu original: The Maid’s Diary (2023)
Editură: Litera
Colecție: Buzz Books
Traducător: Dana-Ligia Ilin
Redactor: Mihaela Serea, Alexandra Diaconescu
Copertă: Flori Zahiu-Popescu
Nr. pagini: 416
Format: Trade Paperback, 14,5×21,5
Preț: 30 (59,9)
Nota Goodreads: 4,22 (107 052 note)
Nominalizări: Goodreads Choice Award Nominee for Mystery & Thriller 2023
Descrierea editurii: „ARE MAI MULT DECÂT CHEILE DE LA CASELE CLIENȚILOR EI. LE ȘTIE SECRETELE. Kit Darling este o menajeră cu o dependență neobișnuită: îi place să iscodească. Ea este „fata invizibilă“, care simte nevoia să-și bage nasul în viețile bine păzite ale clienților ei bogați. Iscodeala ei este un hobby inofensiv până când Kit vede ceva ce nu poate ignora în casa noilor ei clienți: un secret atât de întunecat, încât ar putea distruge cuplul privilegiat care așteaptă primul copil. Acest lucru o face pe Kit periculoasă pentru cuplu. Și, în același timp, îi face pe cei doi soți – care ar putea ucide pentru a-și păstra secretul – periculoși pentru Kit. Când polițista de la Omucideri Mallory Van Alst este chemată la locul crimei într-o casă de lux de pe malul apei, cunoscută sub numele de Casa de Sticlă, se confruntă cu dovezile unui atac atât de violent, încât este improbabil ca victima să mai fie în viață. Dar nu există nici un cadavru. Proprietarii casei au dispărut. Iar menajera lor lipsește. Singurul martor este bătrâna de alături, pe care un țipăt a trezit-o în puterea nopții. Vecina a fost, de asemenea, ultima persoană care a văzut-o pe Kit Darling în viață. Pe măsură ce Mal începe să descopere secretul care a pus viețile tuturor celor implicați pe un curs de coliziune perfid și inevitabil, își dă seama că nimic nu este așa cum pare. Și nimeni nu poate scăpa de propriul trecut. Un roman de suspans psihologic înșelător, plin de răsturnări de situație și tulburător, cu un final surprinzător, scris de Loreth Anne White, autoarea bestsellerului Secretul pacientei.”
De la Paula Hawkins și S.J. Watson tot avem thrillere domestice cu întorsături de situație finale, iar de la Freida McFadden am căpătat un nou personaj de pus în ramă: Menajera. Cea care se insinuează în viața bogătașilor cărora le face curățenie prin casă, scoțându-le la iveală nu doar gogoloaiele de scame de sub paturi și pastilele fără prescripție pe care le ascund prin dulăpioare, ci și secretele cele mai murdare. Și care, pozând în victimă inocentă și lipsită de puteri, ajunge să facă ea însăși treaba detectivilor, care au rămas, săracii, în viziunea autorilor și autoarelor, aceiași incompetenți care vin abia la spartul târgului, după ce Bruce Willis… adică Menajera, a salvat pe toată lumea, iar finalul se desfășoară pe coloana sonoră a sirenelor mașinilor de poliție și ambulanțelor.
Mărturisesc că am pornit la drum cu inima un pic strânsă (am pornit la drum și la propriu, și la figurat, întrucât mare parte din acest volum l-am ascultat în mașină, pe Voxa) când am văzut pe copertă încă o Menajeră. Nu mă înțelegeți greșit, primul volum cu Menajera chiar m-a ținut în suspans, iar la al doilea am admirat schimbarea de paradigmă, dar parcă ce-i prea mult e prea mult uneori, nu? Dar după excelentul Secretul pacientei (da, știu, altă pacientă, dar, încă o dată, e vorba totuși de Loreth Anne White, pentru mine revelația ultimilor ani în materie de scriitoare de thrillere… thrillere, punct, nu doar domestice sau psihologice), aveam totuși ceva speranțe. Așa că, în pofida unei lecturi mult prea des întrerupte, cauzată de drumuri scurte cu mașina, de doar jumătate de oră, până la urmă într-o seară am lăsat deoparte ce citeam și am terminat dintr-un foc Jurnalul menajerei.
Așa cum ne-a obișnuit din volumul anterior, secretul succesului lui Loreth Anne White constă într-o intrigă beton, un personaj misterios, dese pendulări între planurile temporale, atunci și acum, dar mai ales umanitatea cu care își descrie personajele și firescul care le înconjoară. Nimic forțat, totul este la locul său, secretele se tot adună, personajele se comportă perfect normal în situațiile date, nimic exagerat, totul decurge lin și, dacă n-ar fi prea desele fragmentări ale intrigii, care, deși sporesc suspansul, au totuși darul de-a te enerva și a te umple de frustrare atunci când povestea se termină exact când te gândeai că vei afla marea dezvăluire, cu siguranță ai exclama: Mai vreau, White e super, aș vrea să citesc numai cărți scrise de ea.
Așadar, avem o Menajeră și-un jurnal. Menajera e absentă, presupus moartă, ucisă, se pare, în casa unor bogătani. Martor la frământările și mișculațiile ei este Jurnalul, personajul principal, cel în care menajera Kit și-a așternut toată povestea, de atunci și până acum, din momentul în care lucrurile au început să se precipite, de când bolovanul a luat-o la vale și cineva a scăpat nepedepsit pentru o faptă cumplită. Acum Kit s-a întors să se răzbune, iar în calea răzbunării sale se interpun două viitoare mămici bogate și soții lor mai mult sau mai puțin depravați.
Cea care este însărcinată să afle cum a ajuns acea cantitate enormă de sânge în una din casele în care făcea curățenie Kit este o detectivă pe nume Mallory Van Alst, ajutată de inspectorul Benoît și care are la rândul ei o mică dramă în desfășurare acasă. Însă, așa cum ziceam mai sus, cel care îi unește pe toți, la fel ca inelul lui Frodo, și cred că este unul dintre punctele forte ale acestei povești încâlcite – și a cărei încâlceală este sporită de stilul fragmentat în care a ales Loreth Anne White să-și aștearnă ideile -, este Jurnalul, cel cu ajutorul căruia pătrundem în mintea extrem de alambicată și de sucită a lui Kit, cu ajutorul căruia ajungem să unim piesele puzzle-ului și care dezvăluie ce minte malefică se află în spatele acestor ițe ce alcătuiesc planul suprem.
Verdict: Loreth Anne White ne dovedește încă o dată că notele mari de pe Goodreads nu sunt umflate artificial, dar, mai important, că Secretul pacientei nu a fost doar un accident, o singură lovitură măiastră. Ci că am câștigat o mare scriitoare de thrillere complicate și extrem, extrem de bine scrise.
„Cu toții suntem farsori. Fiecare dintre noi. Nimeni nu este un povestitor în care să poți avea deplină încredere. Viața este în întregime poveste. Fiecare părticică din ea. Vedem lucrurile prin filtrul mentalității noastre specifice, prin trăirile, spaimele și iubirile noastre, prin traumele noastre. Nici un om de pe pământ nu poate să interpreteze un lucru în exact același fel ca alții. În această privință lumea e dinamică.”
