Lecturi 245: *** – Pandemicon. Povestiri pentru sfârșitul lumii

*** – Pandemicon. Povestiri pentru sfârșitul lumii (2020) 352p., HC, 17.5×11.5, Crime Scene Press, 2020, Red. George Arion Jr., 31.5 (35) lei, ISBN 978-606-8959-51-1

Descrierea editurii: „ În 2020, paisprezece autori români, izolați în casele lor, respectând îndemnul „Stai în casă!”, au hotărât să înregistreze sau să imagineze întâmplări din timpul pandemiei care ne răvășește viețile de câteva luni. Pandemicon. Povestiri pentru sfârșitul lumii este o colecție de narațiuni datorate unor condeieri din diverse generații, cu experiențe literare diferite și cu stiluri originale. Ar fi putut să aștepte resemnați să vadă cum vor evolua lucrurile. Au preferat să riposteze prin scris la ceea ce ne amenință existența.

Textele lor sunt o modalitate de eliberare de fricile care, în mod firesc, ne macină în această perioadă nefastă, cum n-a mai cunoscut omenirea de multă vreme. În istorisirile lor veți întâlni neliniște, încrâncenare, flagelarea nepăsării cu care sunt tratați uneori oamenii, dar și a indolenței pe care o manifestă câteodată aceștia, ignorând virusul, adoptând posturi aberante, inventând teorii ale conspirației halucinante. Covidul a funcționat ca un revelator pentru comportamentul uman, de la noi, din alte părți ale globului. Oricât ar părea de ciudat, în aceste pagini veți întâlni chiar și umor. Sau viziuni de domeniul fantasticului. Sau dezvăluiri cutremurătoare. Și încrederea că, mai devreme sau mai târziu, totul se va termina cu bine. Și cu ajutorul cuvintelor putem depăși momentul de cumpănă cu care ne confruntăm. Au fost, întotdeauna, un reazem de nădejde. În orice caz, suspansul e prezent în fiecare dintre aceste povestiri captivante, scrise special pentru volumul a cărui lectură vi-o dorim cât mai agreabilă.”

Cu o strângere de inimă am început să citesc acest nou volum scos de editura Crime Scene Press, singura editură de la noi din țară axată exclusiv pe publicarea de literatură polițistă. De ce oare? Pentru că după șase luni de pandemie, de izolare și de reducerea la minimum a călătoriilor, în scopuri de necesitate și cam atât (cu mici excepții, desigur), parcă nu mai aveam chef să și despre oameni aflați în posturi similare, bașca și martorii sau, mai râu, victimele unor acte violente. Și, ce să mă mai ascund după deget, de la o vreme ezit mult înainte să încep o antologie – nu mai expun și motivele.

Paisprezece povestiri, cincisprezece autori. Cum vine asta? E simplu. O povestire, cea care și dă numele volumului, este scrisă la patru mâini, de către Ovidiu Pecican și Amalia Lumei. Povestirile au fost așezate în ordinea anilor în care s-au născut autorii lor, în ordine crescătoare, astfel încât decanii Stelian Țurlea, George Arion sau Michael Haulică au avut întâietate, urmați de… ei bine, ați priceput cum stă treabă.

Nu am să mai însă fiecare povestire pe rând, ci am să le menționez pe cele care mi-au plăcut cel mai mult și de ce. Țin doar să menționez că fiecare povestire este unică în felul ei, la fel cum și autorii lor au stiluri și metode proprii, abordări diferite, subiecte diferite.

Cel mai mult mi-a plăcut povestirea lui Caius Dobrescu, „În via noastră, fără sfârșit”, vă zic de pe acum. E lirică, întunecată și sumbră, are un subiect care abia la final se dezvăluie și punerea ei în scenă mi-a creat adevărați fiori. Răzbunarea moarte n-are pare a fi dictonul după care se dictează personajul principal, care așteaptă câteva decenii să execute o vendetă personală ce vă va da cu siguranță fiori. Excelentă!

Cel mai fin gândit caz este cel imaginat de Michael Haulică în genial intitulata povestire „Ea vine o dată, ea pleacă pe rând”. Cum să comiți o crimă și să te debarasezi de cadavru în plină pandemie și stare de urgență, într-un loc în care toți locatarii știu tot ce mișcă, cine intră, cine iese și la ce oră, cine ce face și cu cine, și nu poți ieși afară din casă decât pentru a merge la serviciu sau pentru a face cumpărături de strictă necesitate? Cu toate astea, cineva izbutește să comită crima aparent perfectă. Nițel străvezie mi s-a părut motivația criminalului, dar na, se spune că dragostea e oarbă, nu?, și ce nu face omul cuprins de gelozie?

În excelenta povestire a lui Alexandru Arion, „Moartea pe acoperișul fierbinte”, un polițist acrit de toate, sătul până în măduva oaselor de căldură, de imbecili și de viruși ucigași, este chemat pe o arșiță cumplită, tocmai pe acoperișul unui bloc, pentru a cerceta locul în care un bătrân de optzeci și cinci de ani a fost ucis cu mai multe lovituri de cuțit. Toți vecinii aveau un dinte împotriva fostului securist înjunghiat mortal, toți vecinii au prin apartamente câte un set de cuțite identic primit pe cupon, toți vecinii au câte o opinie, iar tartorul suprem pare a fi administratorul de bloc, un adevărat exponent de seamă al administratorilor ce-și vâră mereu nasul în treburile oamenilor și cred că în sarcina lor cade să aibă grijă de bunăstarea celor care i-au pus, nu neapărat benevol, să aibă grijă de interesele lor.

O povestire cu tentă fantastică, extrem de scurtă, din păcate, dar cu tâlc, scrie și George Arion pentru această antologie, în care finalul te va lăsa la fel de mască pe cât este lăsat și personajul principal când bate în sfârșit la ușa misterioasei femei pe care o urmărise până atunci doar de la geam. Tot o tentă fantastică va căpăta destul de repede și povestirea lui Gabriel Brănescu, „Substituirea”, în care pandemia își face de cap ori cu mințile oamenilor, ori, mai rău, cu trupurile lor.

În „Curcănăria versus Pandemia” a lui Petre Crăciun, autoritățile care ar trebui de fapt ne protejeze sunt înfățișate în toată hidoșenia lor absolută, de clică de incompetenți, aroganți sau de-a dreptul dobitoci, care-și însușesc meritele altora, iau decizii anapoda sau chiar idioate, umplându-se de ridicol și fără să-și dea măcar seama, iar lumea obișnuită capătă încă o dată senzația că e de fapt pe cont propriu și că fiecare trebuie să se descurce cum o putea. O notă sobră este adusă de povestirea „Pandemicon” a lui Ovidiu Pecican & Amalia Lumei, în care o răzbunare îndelung și atent pusă la cale este executată însă la un nivel aproape amatoricesc.

Aș mai menționa și povestirea lui George Arion Jr., al cărui stil laconic s-a potrivit perfect ideii finale, plus începutul povestirii lui Mihnea Arion, care este, să zicem, aproape perfect.

Pe final nu pot să nu remarc dezamăgirea provocată de povestirea lui Eugen Cristea, care mi s-a părut doar un soi de farsă, o glumă bună de citit la un cenacul, nu de publicat într-o antologie, și, nu în ultimul rând, să dau și un premiu pentru cele mai multe elucubrații… pardon, am vrut să zic răbufniri la adresa Covid în general și a gestionării crizei de către autorități, în special… înghesuite în douăzeci și ceva de pagini, autoarea lor fiind Oana Stoica-Mujea: „Covidul vostru e o inepție” sau „- Sigur că da, vom lăsa criminalii în libertate, deschidem granițele să vină toți infectații, ba chiar îi trimitem și la sparanghel că poate mor natural. Am înțeles, închidem ancheta.” Păcat de cazul frumos pus în scenă, dar cred că, printr-o singură povestire, autoarea a reușit să mi-o facă antipatică pe Iolanda Știreanu cât pentru toate cele cinci volume care alcătuiesc seria cu ea.

Autorii antologați au stiluri și și-au imaginat povești suficient de diferite între ele pe o temă dată, încât să fie imposibil să nu găsești măcar câteva care să îți placă. Și nu trebuie neapărat să fii fan înrăit al poveștilor polițiste ca să le parcurgi cu plăcere, admirând ba măiestria cazurilor, ba felul în care vede fiecare în parte criza aceasta cumplită, ba o replică spumoasă, ba o întoarcere elegantă din condei, o crimă atent plănuită, un criminal perfid, găsești, practic, de toate.

Pentru „Pandemicon”, au semnat: Stelian Țurlea, George Arion, Michael Haulică, Eugen Cristea, Ovidiu Pecican & Amalia Lumei, Petre Crăciun, Caius Dobrescu, Adrian Onciu, Gabriel Brănescu, Alexandru Arion, Mircea Pricăjan, Oana Stoica-Mujea, George Arion Jr., Mihnea Arion.