Autor: Alex Ahndoril
Titlu: Cheia ascunsă (2025)
Titlu original: Jag kommer att hitta nyckeln (2023)
Serie: Julia Stark
Editură: Crime Scene Press
Traducător: Daniela Ionescu
Redactor: George Arion Jr.
Copertă: Cornelia Moțăianu
Nr. pagini: 256
Format: Trade Paperback, 13×20
Preț: 40,5 (45)
Nota Goodreads: 2,94 (1 861) note)
Descrierea editurii: „Primul volum al seriei Julia Stark. O fotografie șocantă. O noapte fără amintiri. O întrebare: „Eu l-am ucis pe omul acesta?” Un roman al autorului bestseller internațional Alex Ahndoril. Julia Stark este detectiv privat. La agenția ei își face apariția PG Mott, proprietarul uneia dintre cele mai înfloritoare afaceri de familie din Suedia. A doua zi după ce a participat la ședința consiliului de administrație al firmei, a făcut o descoperire macabră: în telefon i-a apărut o fotografie cu un bărbat plin de sânge și având un sac pe cap. Din cauza amneziei provocate de alcool, PG nu știe de unde provine poza și vrea s-o angajeze pe Julia să afle adevărul înainte de a implica poliția. Femeia îl roagă pe Sidney, fostul ei soț, care lucrează la Poliția Metropolitană din Stockholm, să o ajute în anchetă. În felul acesta mai nutrește o fărâmă de speranță și că îl poate recuceri. Primiți cu brațele deschise pe domeniul opulent, Julia și Sidney încep să caute adevărul în timp ce socializează cu membrii familiei, care, teoretic, ar putea fi cu toții implicați în crimă…”
Cuplul din spatele pseudonimului Lars Kepler schimbă nota și așterne povestea unei tipe de treizeci de ani pe nume Julia Stark, ușor șchioapă, cu o cicatrice hidoasă pe obraz, dar extrem de inventivă și de meticuloasă în gândire, un soi de Sherlock Holmes transplantat în zilele noastre în Suedia, la Stockholm, unde, după ce-a fost părăsită de soțul polițist pe nume Sidney Mendelson, își înființează o firmă de investigații privată. Este, așadar, detectiv particular. Dat fiind că a rezolvat discret și rapid câteva cazuri, ea este contactată de unul dintre cei mai mari magnați ai lemnului din Suedia, care îi face o vizită direct la sediu. Acolo îi arată pe telefonul lui personal o poză cu un bărbat cu mâinile legate în față și cu un sac plin de sânge pe cap și-i spune că s-a trezit cu poza pe telefon fără să știe cum a apărut pe el. Cu o seară înainte avusese loc întâlnirea de afaceri anuală a familiei, unde se lăsase cu băutură și cu certuri, iar el, care suferă de accese de amnezie atunci când bea prea mult, ceea ce se întâmplă tot mai des, nu-și amintește nici ce s-a întâmplat cu telefonul lui, nici ce e cu poza aia, nici dacă nu cumva a omorât pe cineva. Așa că Julia, care suferă amarnic după fostul ei soț și ar fi gata să se întoarcă la el dacă ar primi-o înapoi, îl pune pe acesta să își ia câteva zile de concediu și merge la vila familiei lui Per Günter Mott, magnatul lemnului, ca să soluționeze problema. Acesta îi spusese că va accepta orice pedeapsă dacă va fi găsit vinovat de vreo fărădelege.
Însă ceea ce va afla, prin intermediul deducțiilor, a frânturilor de informații cu care membrii familiei, cei care împart acțiunile uneia dintre cele mai bogate companii din Suedia, întrec orice închipuire, căci, în buna tradiție a romanelor nordic-noir, stilul molcom de desfășurare, cu toate că din primele zece pagini aflăm tot de ce era de aflat despre mai toată lumea, precum și alinierea tuturor la final, ca la spectacol, se combină cu deducțiile logice ale Juliei Stark și ce iese este de fapt un excelent noir-detectivistic cu parfum de nordic din cel mai întunecat.
Desfășurarea de roman detectivistic clasic se combină cu secretele întunecate de familie cu care ne-au obișnuit scriitorii nordici: incest, traume, secrete întunecate, sinucideri mascate, abuzuri, violuri, crime mascate, infidelități, mers la prostituate, șantaj, tot ce vrei (și ce nu vrei, desigur). Fără a intra însă în detalii grafice, cu sânge pe pereți și torturi de multe ori nejustificate. Julia Stark, despre ale cărei secrete nu apucăm să aflăm chiar totul, mai are multe de zis în volumele următoare, cu siguranță. Ritm alert totuși, cu desfășurare de roman polițist clasic, plus deducții a la Sherlock Holmes, o poveste de dragoste, multă dramă (Julia încă speră că fostul ei soț se va întoarce la ea, pe lângă ororile ce se petrec în sânul clanului Mott) și un joc de-a șoarecele și pisica ce te face să încerci să ghicești până la final nu doar cine e criminalul, ci și de ce-a comis crima. Iar felul măiestru în care Julia potrivește piesele puzzle-ului este uau!
Ca o paranteză, cuplul Alexander Ahndoril și Alexandra Coelho Ahndoril, cei care semnează sub pseudonimul Lars Kepler și au creat unul dintre personajele emblematice ale literaturii nordic-noir, Joona Linna, și seria cu același nume, schimbă complet stilul de abordare și, în locul unei povești extrem de complexe și de ample, cu ramificații peste ramificații și multe, multe pagini, scriu o serie ce pare unidimensională, cu o desfășurare liniară și un cadru relativ restrâns, tipic unei povești cu Hercule Poirot sau Miss Marple, dar bazându-și totuși rezolvarea crimei pe deducții logice tipice poveștilor cu Sherlock Holmes. Un omagiu, așadar, fără nicio îndoială adus poveștilor cu detectivi clasice și o reîntoarcere la vechile metode de-a scrie cărți polițiste, dar transplantând totuși poveștile cu cadru clasic în epoca modernă. Și la vremuri noi, și obiceiuri noi. Numai rezolvarea rămâne aceeași.
„- La ce te gândești? întrebă Sid în cele din urmă.
– Încerc să pun cap la cap un puzzle, răspunse ea cu o voce fără inflexiuni.
– E momentul să ne adunăm cu toții în bibliotecă?” (p. 192)
NB: recenzia face parte din blog tourul dedicat apariției în limba română a volumului Cheia ascunsă de Alex Ahndoril. Dacă sunteți curioși să aflați și alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, unde au apărut sau vor apărea recenzii în zilele următoare:
