Autor: Louise Kennedy
Titlu: Zone interzise (2024)
Titlu original: Trespasses (2022)
Editură: Storia Books
Colecție: Literary Fiction
Traducător: Ionela Chirilă
Redactor: Anca Dumitrescu
Copertă: Fésüs L. Barna
Nr. pagini: 320
Format: Trade Paperback, 13×20
Preț: 44 (55)
Nota Goodreads: 3,98 (43 326 note)
Premii: British Book Award for Début Fiction 2023, An Post Irish Book Awards 2022
Nominalizări: Barnes & Noble Discover Prize Nominee for Shortlist 2022, Women’s Prize for Fiction Nominee for Shortlist 2023, Waterstones Debut Fiction Prize Nominee for Shortlist 2022
Descrierea editurii: „Nu e nimic special la ziua în care Cushla îl întâlnește pe Michael, un bărbat căsătorit din Belfast, în pubul familiei ei. Dar aici, dragostea nu este niciodată departe de violență, iar această întâlnire le va schimba amândurora viețile pentru totdeauna. În timp ce oamenii se trezesc în fiecare dimineață și merg la muncă, școală, biserică sau pub, știrile zilnice aduc vești despre încă o mașină-bombă explodată, încă un bărbat bătut, ucis sau lăsat să moară. În clasa la care predă Cushla, vocabularul copiilor de șapte ani include acum expresii precum „bombă de kerosen” și „gloanțe de cauciuc”. Și pe măsură ce e nevoită să depășească limite peste care n-a crezut că va trece vreodată, tensiunile în oraș cresc, amenințând să distrugă tot ce se chinuie să țină la un loc.”
Nici n-am terminat bine Cântecul profetului de Paul Lynch, proaspăt apărută în excelenta traducere a Iuliei Gorzo, că mi-am adus aminte că rămăsesem dator cu niscaiva cuvinte (de fapt am scris câteva după ce-am terminat cartea, dar rămăsese să scriu mai pe larg, însă m-am tot luat cu altele și n-am mai apucat) despre o carte apărută anul trecut la Editura Storia Books chiar înainte de FILIT și care, cred eu, a cam trecut neobservată tocmai din pricina celui mai important festival de literatură de la noi, căci multă lume care citește cărți bune se concentra la acel moment pe cărțile autorilor invitați la festivalul de la Iași. Ca și mine, de altfel, care am primit Zone interzise de la Storia Books (excelent tradusă și ea de către Ionela Chirilă) imediat ce-a apărut, dar pe care nu am apucat să o citesc decât la începutul acestui an.
Și rău am făcut c-am așteptat atât, să o și citesc, să și scriu despre ea. Pentru că e foarte bună și chiar te pune pe gânduri, aducându-ne aminte, dacă mai era nevoie, de trista realitate a unei epoci întunecate, pe care cei de vârsta mea n-au apucat-o în plină forță, dar despre care am auzit nenumărate lucruri oribile. Poate că oricine cunoaște un pic de istorie a ultimelor decenii din Europa a auzit de IRA, Armata Republicană Irlandeză, și de ETA, din Țara Bascilor. Cine n-a auzit însă poate căuta foarte ușor pe internet informații și să afle mai multe despre cele două organizații teroriste care au semănat groază până în urmă nu cu foarte mulți ani prin atentatele cărora le cădeau (cel mai) adesea victime oameni nevinovați.
Acțiunea din Zone interzise, iar aici am să revin spre final cu câteva cuvinte referitoare la valul de autori irlandezi foarte buni din ultimii ani, se petrece în anii șaptezeci în Irlanda de Nord și se învârte în jurul poveștii de dragoste dintre Cushla, o tânără catolică în vârstă de douăzeci și patru de ani, și a avocatului Michael, din Belfast. Ea lucrează ca învățătoare la școala din localitate și are grijă de mama ei alcoolică, rămasă văduvă, dar și, seara, de barul familiei de care se ocupă în principal fratele ei mai mare. Vremurile sunt grele, nord-irlandezii nu suportă și pace bocancul britanic, iar conflictele dintre catolici și protestanți, această tară care într-o societate civilizată ar fi trebuit eradicată de mult, sunt ceva la ordinea zilei și împiedică progresul și armonia între oamenii născuți pe același străzi și prieteni de-o viață. De parcă apartenența la o religie sau alta ar trebui să ne definească, nu firea și comportamentul nostru, inteligența sau spiritul civic și compasiunea la adresa semenilor.
Vremurile, cum spuneam, sunt extrem de întunecate, oamenii sunt preocupați de politică și de ce-a mai făcut guvernul, nu să-și vadă liniștiți de viață, iar în atmosfera și așa apăsătoare a Irlandei de Nord plutește parcă un conflict mocnit ce se poate transforma oricând într-o explozie uriașă. Pe lângă faptul că la școală Cushla prinde drag de un băiat ostracizat și necăjit de către ceilalți copii pentru că e sărac și locuiește într-o locuință socială, iar tatăl lui se chinuie zi de zi să aibă ce pune pe masa familiei sale, ea îl cunoaște într-o seară în barul familiei pe celebrul avocat Michael Agnew, un bărbat mult mai în vârstă decât ea, cunoscut avocat protestant și căsătorit, care luptă pentru drepturile oamenilor necăjiți și pentru o viață mai bună.
Povestea lor evoluează treptat-treptat și se transformă într-o adevărată vâlvătaie, departe de ochii celor curioși, dar mai ales a familiei Cushlei, catolică, după cum ziceam, care sub nicio formă n-ar fi privit cu ochi buni relația ei cu un bărbat căsătorit, mai în vârstă decât ea, dar mai ales protestant. Însă povestea lor de dragoste cu năbădăi pălește totuși prin comparație cu grozăveniile care se petrec zi de zi în jurul lor, cu oameni snopiți în bătaie și lăsați în imposibilitatea de a-și mai întreține familia, cu tineri radicalizați de oameni fără inimă și cinici pentru scoate castanele cu mâinile lor din focul care nu-i al lor și cu destine distruse zi de zi în mod inutil.
Bombele plasate sub mașini sunt ceva la ordinea zilei, la fel cum sunt și asasinatele. Și astfel, conflictul din sânul familiei Lavery și al comunității locale din care face parte Cushla este de fapt o reprezentare la scară mai mică a conflictului general, la scară mai largă, de pe cuprinsul țării întregi, care culminează cu o dramă ce-ar fi trebuit să fie personală sau a unei comunități mai restrânse, dar care creează de fapt un val uriaș atât în viața personajului principal, cât și la nivel național. Zone interzise este o poveste tristă, întunecată și deprimantă, dar și o porție de istorie recentă pe care ne-am dori-o uitată cât mai degrabă, deși nu cred să existe șanse. Stilul rece și distant, dar adesea dureros de poetic, fără linii de dialog, ca un fel de etalare fără implicare a faptelor, plus personajele mohorâte, în care speranța începe încet-încet să se stingă, contribuie și ele generos la atmosfera acestei poești tragice. Iar Louise Kennedy întărește deja ideea că literatura irlandeză modernă este pe val și oferă tot mai mulți autori valoroși, ce merită a fi cunoscuți de cititorii de pretutindeni.
„[…] Sper că știi în ce te bagi, a zis el.
Doar îl duc pe copil cu mașina.
E prea mult. Statul cu el în pauze. Dusul cu mașina. Prânzurile.” (p. 145)
