
Nota Goodreads: 3,64 (5 357 note)
Descrierea editurii: „Un tren, trei generații și destinele lor împletite: toți protagoniștii călătoresc spre gara Malma și nici ei, nici cititorul nu știu cum sunt legate destinele lor și nici nu anticipează că ceea ce se întâmplă la destinația finală le va redefini viața. Gara Malma pune reflectorul pe secrete de familie și traume transmise de-a lungul generațiilor, dar mai ales pe căutarea adevărului care poate schimba totul. Un tată divorțat și fiica lui, un cuplu în pragul despărțirii, o femeie bântuită de o enigmă din trecut: trei călătorii aparent fără legătură între ele, spre aceeași destinație, Malma. Pe măsură ce peisajul Suediei se perindă prin dreptul ferestrelor trenului, amintiri și imagini îngropate inundă prezentul, elemente ale căutării care îi aduce laolaltă pe protagoniști, având drept punct de convergență fotografiile vechi descoperite într-un album moștenit. Dar ce îi așteaptă pe ei în acest orășel pierdut în mijlocul neantului? Vor găsi Bo, Harriet, Oskar și Yana răspunsuri eliberatoare, sau pentru unii dintre ei locul va fi scena unei tragedii reînnoite? Cu o sensibilitate aparte, Alex Schulman își duce cititorul într-o călătorie în inima unui mister, reconstituind vieți sfâșiate, consemnate în memoria unei familii împovărate de secrete.”
Dacă în Supraviețuitorii (despre care am scris aici) aveam de-a face cu o singură familie și o traumă care, rămasă nevindecată, afectează destinele oamenilor peste ani și ani, în Gara Malma avem de-a face cu o traumă ce se transmite din generație în generație și ajunge să ducă la tragedie. Tragedii, de fapt, întrucât sunt mai multe generații în acest roman trist și deprimant, în care comunicarea și iubirea lipsesc cu desăvârșire și dau naștere la mici monștri. Care, din păcate, nu reușesc să depășească ce le-a lipsit în copilărie și ajung să transmită mai departe, propriilor progenituri, această incapabilitate de comunicare, de empatie, de compasiune și de înțelegere, până la urmă, pentru a rupe astfel lanțul și a clădi o relație sănătoasă cu propriii copii. Copii care să nu mai ajungă să repete greșelile părinților și să transmită mai departe aceleași și aceleași metehne.
Calea spre vindecarea traumei pare să fie în primul rând acceptarea faptului că persoana respectivă are un defect. Un defect ce pleacă, în cazul de față, din copilărie. Părinții lui Harriet se despart. Nu se mai înțeles, așa că soția ajunge la concluzia că trebuie să plece, să se mute, să scape dintr-o relație care nu o mai mulțumește, în care nu se mai simte împlinită și fericită. Dar femeia face o alegere bizară: dorește să ia cu ea doar unul dintre cei doi copii, pe sora mai mare, Amelia, lăsând-o pe Harriet în grija tatălui, Bo. Distrugând-o astfel pentru totdeauna. Pentru că atunci se produce ruptura, când părinții se despart, iar strania și dureroasa alegere a mamei o face pe frageda Harriet să se întrebe: „Oare ce-o fi în neregulă cu mine de mama nu mă vrea și o preferă pe Amelia, sora mea mai mare? Le leagă pasiunea pentru călărie? Vax! Sigur e ceva în neregulă cu mine, și de aceea o ia în locul meu pe Amelia.”
Și astfel bolovanul începe să se rostogolească la vale. Bo, tatăl lui Harriet, rămâne cu ea. Pasionat de fotografie, dar distrus din pricina despărțirii de soție, el ajunge să fie aproape complet absent din viața fiicei sale, frângându-i inima micuței și transformând-o pentru totdeauna într-o ființă incapabilă să se apropie de o persoană străină. În ciuda strădaniilor lui Oskar, pe care Harriet îl cunoaște în trenul spre Malma și cu care va forma un cuplu care îi va da naștere Yanei, sufletul și capacitatea de iubire a lui Harriet au fost distruse în ziua în care părinții ei s-au despărțit și mai apoi, la ceva vreme distanță, când cele două surori s-au regăsit la lac și între ele două a avut loc o confruntare cu urmări nefaste.
Acum Harriet a plecat pe nepusă masă de acasă, fără să spună nimănui unde a dispărut, lăsând-o pe tânăra Yana singură-singurică în casă, să-și poarte de grijă așa cum o ști și o putea. Fără să-și dea seama că face ceva încă și mai grav decât a făcut mama ei în urmă cu niște decenii, căci măcar atunci micuța Harriet tot a primit o explicație. Acum, aceeași Harriet își lasă fiica singură, o părăsește, practic, și, deși Oskar pleacă după ea, el se întoarce singur și, culmea-culmilor, nu e nici măcar în stare să-i explice Yanei de ce mama ei nu s-a mai întors odată cu el.
Descrierea poveștii de pe coperta a patra a cărții m-a indus un pic în eroare. Sau poate am plecat eu cu alte așteptări. Nu că am rămas dezamăgit. Îmi imaginam însă trei generații pe care le leagă un tren, dar aveam impresia că acțiunea se petrece în același timp, că un copil, niște adulți și niște bătrâni se găsesc în trenul care trece și prin Gara Malma, o haltă neînsemnată din peisajul suedez, și că acolo se vor petrece niște lucruri. Și că pe toți îi leagă un album cu fotografii.
Autorul face însă o cu totul altă alegere și ne propune, alternând poveștile, o lectură multi-stratificată, întinsă pe mai multe decenii, în timp ce generațiile pomenite în descriere sunt de fapt Harriet mică împreună cu tatăl ei, Harriet adultă împreună cu Oskar, și o mai avem și pe Yana, poate cea mai afectată de pe urma unor alegeri pe care nu le poate influența nicicum, dar care nu o afectează mai puțin. Ingenios? Absolut!
Alex Schulman este un adevărat maestru al relațiilor de familie care, într-o țară pe care aproape toți o consideră una dintre cele mai fericite din lume, reușește să râcâie suprafața strălucitoare, în care toți râd și se bucură de un stil de viață sănătos, merg în vacanțe, ies cu bărcile pe lac sau pleacă în locuri însorite și călduroase atunci când vine cu adevărat frigul și nopțile par să nu se mai termine, și scoate la iveală ce viermuiește dedesubt: lipsă de comunicare, de empatie, de înțelegere față de problemele celor din jur, neadaptare, depresie, traume nevindecate și familii distruse de secrete ținute prea mult timp la dospeală. Și culmea este că traumele acestea formează un cerc vicios din care pare că nimeni nu mai are scăpare.
„- De fiecare dată când simți că lumea nu mai e la locul ei, când te simți speriată sau neliniștită, atunci zi așa! spune el. Repetă după mine: Nu ești singură!”