Nota Goodreads: 3,65 (8 231 note)
Descrierea editurii: „Când trei frați se întorc la casa în care și-au petrecut verile în copilărie și unde, cu mai bine de 20 de ani în urmă, un accident devastator le-a modificat existența, totul în jurul lor îi întâmpină firesc – sauna, lacul, peisajul sunt familiare, și totuși cei trei par a se mișca într-o viață care nu le aparține. Înstrăinați unul de altul, Benjamin, Pierre și Nils revin pentru a îndeplini ultima dorință a mamei, despre care află în seara dinaintea înmormântării sale: cenușa să-i fie împrăștiată la casa de lângă lac. Neliniștitor în felul în care dezvăluie treptat când copilăria fraților, când viața lor adultă, de o melancolie deopotrivă delicată și crudă, construit extrem de abil, pivotând între un fir narativ ce aparține trecutului și urcă spre finalul inimaginabil, și un altul care coboară dinspre secvența morții mamei către același moment de cotitură, Supraviețuitorii este un roman intens, apăsător și acut senzorial despre copilărie, cu secretele și, mai cu seamă, cu traumele care lasă urme adânci.”
Traumele din copilărie, netratate și lăsate la dospit preț de douăzeci de ani, reprezintă cauza de la care pornește subiectul acestui scurt, dar întortocheat roman apărut acum nu mult timp la Editura Humanitas Fiction în colecția Raftul Denisei. Surprinzător, poate, având în vedere că se poate citi perfect ca un thriller, deși ritmul este unul destul de lent, însă subiectul este unul terifiant și autorul mizează mai cu seamă pe întorsătura din final, întrucât poate cititorii acestei excelente colecții s-au obișnuit cu altfel de literatură, însă miza acestei cărți nu e deloc una simplă.
Trei frați au avut parte de o copilărie nu chiar lipsită de peripeții mai ales la cabana familiei de pe malul unui lac unde veneau să se relaxeze ori de câte ori prindeau ocazia. Se spune despre nordici că s-ar număra printre cele mai fericite popoare din lume, că o duc bine și că au tot ce le trebuie. Însă Alex Schulman alege să râcâie această spoială cu care este îmbrăcată, de pildă, societatea suedeză și scoate la iveală niște întâmplări, dar mai ales niște oameni alături de care nu știu dacă e chiar în regulă să crești. Mai precis, părinții celor trei copii care sunt personajele de la începutul cărții și, mai târziu, se transformă în adulții care vor duce povestea mai departe, cu greu pot fi numiți părinți.
Sunt mai degrabă doi adulți care s-au plăcut, s-au iubit, însă acum iubirea parcă nu mai e prezentă, și au făcut copii împreună, iar acum îi cam lasă să crească de capul lor. Mama pare tot timpul cuprinsă de somnolență și se retrage în fiecare după-amiază sau seară cu un pahar de vin ca să se odihnească, tatăl are accese de furie inexplicabile și îi răsare din te miri ce, iar atunci să te ții! Un singur act violent este descris în toată splendoarea sa, dar rămâi traumatizat și citindu-l, darămite să îl simți pe pielea ta.
Așa că Nils, Benjamin și Pierre se descurcă și ei cum pot și se poate spune că o fac admirabil, la ce specimene au avut ghinionul să le fie părinți. Dar timpul trece și devin adulți. Adulți care n-au trecut însă cu bine peste ce-au îndurat în copilărie – nu vă imaginați c-au fost închiși în beciuri, bătuți sistematic sau alergați cu toporul prin pădure, nu, și neglijența sau nepăsarea, mai ales când merg mână în mână și se preschimbă într-un mod de viață, lasă urme la fel de adânci precum cureaua sau înfometarea -, iar drept dovadă sunt orele pe care le vor petrece împreună la cabana familiei unde au fost chemați de ultima dorință a mamei lor: după ce ea moare, cenușa ei să fie împrăștiată în jurul casei de la lac.
Povestea pendulează între trecutul în care cei trei sunt copii și își petrec timpul la casa de lângă lac și prezentul în care s-au adunat, după mult timp, laolaltă pentru a îndeplini ultima dorință a mamei lor. Autorul apelează însă la un truc pentru povestea din prezent, alegând să o scrie în sens invers, începând cu finalul, la ora 23.59, când se iau la bătaie, pentru a se îndepărta apoi, din punct de vedere narativ, spre orele care au condus la această întâmplare care te lasă mască.
Romanul începe bine și continuă și mai bine, cu întâmplări terifiante, dar și amuzante deopotrivă, descriind atât copilăria celor trei, cât și frustrările și încordarea care le definesc relația de oameni maturi, dar care n-au izbutit niciodată să treacă pe deplin nu doar peste diferențe, ci și peste întâmplările care i-au modelat și transformat în cei care sunt acum. Nu știu dacă întorsătura din final, când aflăm în cele din urmă ce s-a întâmplat de fapt în realitate și de ce mama lor a ajuns cum a ajuns, iar ei au devenit cine-au devenit, este suficientă pentru a susține ce se acumulase până atunci, însă un lucru îl știu sigur: ca să supraviețuiești unor asemenea întâmplări cu mințile relativ întregi nu este suficient să fii tare, trebuie să ai și cu cine împărtăși durerea și traumele. Iar când părinții sunt absenți, dar ai totuși norocul de-a avea colegi, prieteni, frați pe umerii cărora să te sprijini, atunci poate că există totuși o rază de speranță.
