Nota Goodreads: 4,29 (731 note)
Descrierea editurii: „Scena și tonul întregii cărți sunt date de pasajele de început, ce înfățișează o pedeapsă înfiorătoare a unei fete care a născut un copil nelegitim. Abida, în vârstă de șaisprezece ani, trăiește într-un mic sat pakistanez. Există reguli vechi după care trebuie să trăiască. Și totuși, spiritul ei este sfidător și tânjește să-și facă o casă cu bărbatul pe care îl iubește. Awais Khan s-a născut în Lahore, Pakistan. Este absolvent al Universității din West Ontario și al Universității Durham. A studiat Creative Writing la Faber Academy. În timpul liber, îi place să citească ficțiune, în special ficțiune istorică și thrillere psihologice. Lucrează din greu la viitoarele sale romane.”
Blog tour nr. 42/2023: un thriller inedit, a cărui acțiune se petrece în Pakistan și scoate la lumină anumite practice înapoiate și crude din lumea islamică despre care mulți au auzit doar la televizor și care par a se petrece într-o lume îndepărtată, legendară, aproape imposibilă, desprinsă parcă din poveștile de groază și care pe noi n-ar trebui să ne afecteze. Ei bine, nu, sunt cât se poate de actuale și nu se petrec în triburi de pe insule îndepărtate, ci nu foarte departe de porțile Europei. Nici în zorii istoriei, ci anul acesta, ieri, azi și poate chiar și mâine.
Awais Khan, cu siguranță unul dintre primii autori pakistanezi publicat în limba română, s-a documentat timp de doi ani și a străbătut satele pakistaneze și cartierele din Lahore, unul dintre marile orașe supraaglomerate din Pakistan, oraș în care s-a născut, a copilărit și locuiește, pentru a se documenta pentru No Honour (DezOnoare, cum l-am numit noi), apărut în 2021 la Editura Orenda Books din Marea Britanie și, iată, în anul de grație 2023, și în România, la Editura Tritonic.
Romanul se deschide cu o scenă de o violență rar întâlnită, care cu siguranță îi va face pe mulți cititori să se revolte și să-și înghită cu greu nodul din gât: o tânără care doar ce-a născut este smulsă din camera ei, plină de sânge, alături de bebelușă, chiar de către fratele și mama ei, alături de sătenii cei degrabă săritori să pedepsească fărădelegi închipuite, pentru a fi ucisă în numele onoarei. Căci, vezi Doamne, fata a păcătuit cu un bărbat, l-a ispiti și l-a împins pe acesta pe calea pierzaniei (de fapt a fost invers, ea însăși, needucată și neinstruită, a fost împinsă în brațele pedofilului care a cumpărat bunăvoința mamei cu câteva lăzi cu fructe, profitând apoi pe câmp de fată și spunându-i că imediat o va lua de soție), după care a rămas însărcinată și a născut un copil din flori. Așa că ea trebuie pedepsită repede și cu cruzime, ca să fie un exemplu. Dimpreună cu pruncul ei nevinovat. Pedeapsa: moartea pentru amândouă, în fapt izbăvirea și evadarea din acea lume incredibil de crudă și de înapoiată, care nu știe să-și prețuiască darurile cele mai de preț.
Mergem apoi la personajele principale, Abida, în vârstă de șaisprezece ani, o fată care, deși nu merge la școală, le poate da lecții oricând tuturor bărbaților din sat, și Jamil, tatăl ei, unul dintre cei mai norocoși bărbați din tot Pakistanul. De ce spun asta? Pentru că el a avut marele noroc să fie crescut într-o familie cu vederi moderne, dezbărate de vechile obiceiuri că femeia trebuie să-și asculte bărbatul orice ar zice el și ar face, că bărbatul trebuie să-și bată femeia și să o pedepsească așa cum consideră el, pentru a fi ținută la respect, și că fiicele, mai cu seamă, trebuie să-și asculte tații fără să crâcnească și să se mărite cu indiferent cine consideră părinții ei că trebuie să se mărite. De fapt, în toată povestea, femeile și fetele sunt simple bunuri, pe care le poți cumpăra, vinde, distruge, muta de colo-colo după bunul plac, fără ca ele să aibă vreun drept, căci înseamnă că nu-l respectă pe bărbat sau pe cel care a dat bani pentru ele.
Ghinionul Abidei este că se îndrăgostește de un băiat care îi promite marea cu sarea. Și că se naște unde nu trebuie și când nu trebuie, într-un sat înapoiat, cu oameni săraci lipiți pământului și proști de dau în gropi, dar iuți la mânie și săritori să pedepsească fete care umblă cu capul descoperit sau hainele în neorânduială, neînsoțite sau, Doamne apără și păzește, dispuse să comenteze sau să arate cine știe ce formă de lipsă de respect. Așa că în satul Abidei și al lui Jamil, măcelar și tată a încă vreo cinci-șase copii, există un consiliu al bătrânilor (alcătuit, evident, numai din moși libidinoși și înapoiați) numit jirga, al cărui tartor principal este pirul, un cretin fără de seamă care „apără” onoarea celor din sat și ale cărui decizii sunt literă de lege.
Iar când Abida descoperă că a rămas însărcinată, îi cere sufletului ei pereche să anunțe cât mai degrabă logodna, pentru a nu avea parte de soarta bietei fete din prologul poveștii. Căci pirul, care pusese ochii pe ea pentru băiatul lui, adulmecă păcatul Abidei și al lui Kalim, iubitul ei, și îl silește pe Jamil să-și pedepsească întâia născută. Iar soția lui, care știe că mai are multe guri de hrănit acasă și vor deveni niște paria ai satului dacă fiica ei cea păcătoasă nu va fi aspru și irevocabil pedepsită, îi spune lui Jamil să „renunțe” la Abida.
Aventurile însă se vor ține lanț în această carte deosebit de crudă, care te face adesea să vrei să renunți, să ignori, să spui că „mai bine să nu știu, e imposibil ca astfel de practici sălbatice să mai aibă loc într-o lume așa-zis civilizată”. Soarta Abidei, a cărei simplă vină este că se îndrăgostește de cine nu trebuie, te înduioșează, te revoltă și te face să-ți spui că nu, nu e posibil, nu se poate, cum poate cineva să-i facă unui seamăn asemenea lucruri. Ba e posibil și chiar se întâmplă. Zi de zi. Semnale au fost trase, în orașe nu mai au loc execuții în numele onoarei, însă oamenii sunt considerați tot mărfuri, simple bunuri. Cu aportul autorităților care se lasă mituite și al oamenilor obișnuiți care tac și-și spun că e bine că nu sunt ei victimele. Sau că așa a vrut soarta.
Fără descrieri grafice care să-ți facă părul măciucă în cap, anumite scene au însă darul de-a te umple de revoltă și dezgust. Din păcate, lumea crudă descrisă de Awais Khan nu este nici imposibilă și nici măcar exagerată. Există însă speranță. Speranță că un bărbat, cum este Jamil, trece peste dorințele și cutumele societății în care trăiește și pune mai presus de orice dragostea față de copilul său, față de Abida, pentru care ar merge până-n pânzele albe pentru a o salva și căreia i-ar ierta orice greșeală, căci, nu-i așa, nu există nimeni lipsit de greșeală. Și cine suntem noi să judecăm și să pedepsim pe altcineva?
„— Curaj! se îmbărbătă ea. Pentru bebelușul meu!
Câteva femei mai în vârstă o scuipară în timp ce era condusă pe drum, iar noroiul i se agăța de glezne. Copiii îi aruncau cu pământ în ochi și o trăgeau de păr.
— Haramal! îi strigau copilului ei. Bastard! Rușine!
— Kanjari dezgustătoare, Shabnam!
— Ardeți-o de vie!
— Împușcați-o!
— Înecați-o!
Fratele ei zâmbea în tot acest timp, broboanele de sudoare de pe frunte fiind singura dovadă a furiei lui.
— Ar fi prea ușor s-o împușcăm, îi replică el unui bărbat care-i cerea sângele surorii sale, păstrându-și același surâs pe față. Trebuie să înțeleagă singură ce-a făcut, iar eu trebuie să restabilesc onoarea familiei.
— Ascultați-l, ascultați-l! aclama mulțimea. Uitați un bărbat care știe ce are de făcut!”
NB: recenzia face parte din blog tourul dedicat apariției în limba română a romanului DezOnoare de Awais Khan. Dacă sunteți curioși să aflați și alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, pentru a vă edifica: