
Nota Goodreads: 3,86 (151 note)
Descrierea editurii: „Martie 1938. Fizicianul italian Ettore Majorana dispare în largul Siciliei și, odată cu el, proiectul secret la care lucra de ani de zile. Toamna anului 1955. Ca prin minune, însemnările fizicianului dispărut ies la iveală și îi dau părintelui Ernetti o idee nebunească: să construiască o mașinărie care să surprindă imagini din trecut. Un cronovizor. La ordinul Papei Pius al XII-lea, preotul se întoarce cu două mii de ani în trecut, cu un obiectiv simplu: să dovedească existența lui Hristos. Astfel începe o cursă nebunească între Vatican, CIA, KGB și Mossad – căci ceea ce va descoperi părintele Ernetti, în plin Război Rece, ar putea tulbura însăși ordinea mondială.”
Blog tour nr. 30/2022. Un thriller în maniera Codului lui Da Vinci, Evanghelia lui Satan, Biblia pierdută și alte minunății care se scriau și erau la modă acum cincisprezece ani, cu accente SF de această dată (nu fantastice, ca în cazul celorlalte) și în care, influențați și de scrierile celui care ne-a oferit Roboții și Fundația, câțiva părinți cu credință în Dumnezeu de la Vatican încearcă să reconstruiască, pornind de la schițele unui așa-zis misterios geniu, o mașinărie care poate privi în timp. Atenție, nu poate călători, ci privi înapoi în timp. Scopul? Regăsirea și reîntărirea credinței în rândul oamenilor care probabil și-o pierduseră după ce două războaie catastrofale pustiiseră lumea.
Pornind de la premisa că undele luminoase nu dispar niciodată, ci doar se modifică, scriitorul francez Roland Portiche imaginează o mașinărie numită cronograf, ale cărei idee și principii le copiază fără jenă de la Asimov și alți precursori, și țese pornind de la ea o intrigă trasă de păr pe care în mod normal n-ar crede-o nici măcar un copil de grădiniță. Și pe care o și exploatează în consecință, amestecând de-a valma episcopi, papi (vreo trei, doar suntem în 1955), preoți genii, episcopi intriganți ce vor să răstoarne ordinea mondială și spioni de la KGB, CIA și Mossad ce pornesc cu toții pe urmele mașinăriei buclucașe după ce răsuflă zvonurile cum că Vaticanul ar încerca să construiască, în secret, bineînțeles, o mașină a timpului.
Pe de o parte îi avem pe tânărul Ernetti, preot dornic și nu prea de atenție, care se trezește implicat dintr-odată în construirea cronografului, pe episcopul Montini ce se visează nici mai mult, nici mai puțin decât papă, iar pe de alta pe focoasa și iutea la mânie Natacha, o arheologă ce muncește din greu la manuscrisele descoperite la și în jurul Mării Moarte, care se ambiționează să traducă așa cum știe ea, nu cum vrea papa, manuscrisele care îi cad în mână. Și care, oroare, șoc și groază, sugerează că de fapt evreii din vremea lui Iisus s-au inspirat copios când și-au fondat credința din obiceiurile și tradițiile sectei esenienilor, lucru care ar cam clătina serios fundațiile pe care s-au pus bazele credinței a mai bine de două miliarde de oameni. Motiv pentru care papa îi și convoacă șeful la Vatican pentru a-l avertiza să-i închidă gura, dar și încearcă în același timp să grăbească fabricarea cronovizorului, cu scopul declarat, în sânul cunoscătorilor, adică Montini și Ernetti, de-a merge înapoi pe firul timpului și de-a obține probe indubitabile că totul s-a petrecut întocmai cum e descris în Evanghelii și că nu e totul o seamă de scorneli, invenții, bazaconii și interpretări forțate spre a le sluji drept fundament catolicilor și ortodocșilor deopotrivă.
Așa încât aventurile se țin lanț. Spionii vor să obțină mai multe informații despre mașinăria papei, Montini vrea să devină cu orice preț papă, Ernetti este strâns cu ușa să termine mai repede lucrul la cronovizor, spionii sunt de râsul curcilor când vine vorba să răpească doi bieți preoți cu aspect inofensiv, singura crimă serioasă este doar o execuție discretă, în junglă, două împușcături și gata, s-a terminat partea cea mai sângeroasă, dând astfel impresia că Roland Portiche, care a mai scris încă două cărți cu aventurile lui Ernetti după acest prim volum, nu vrea să supere pe nimeni, ci doar să scrie un roman de aventuri așa cum se scriau tone acum nu foarte mulți ani. Dar cuminte. Întrebările care se pun totuși sunt: dacă ceva ne clatină credința, până unde suntem dispuși să mergem pentru a ne dovedi dreptatea? Sau dreptatea mea este mai importantă decât a ta? Ce-am face dacă am avea acces neîngrădit la adevăr? L-am proteja cu orice preț? Chiar dacă asta ar însemna să mințim, să manipulăm, să denaturăm totul fără pic de rușine?
Amestec de roman de aventuri, de spionaj și chiar SF, jonglând adesea cu concepte gen călătoria în timp și universurile alternative, Mașina Ernetti poate fi citită și interpretată pe mai multe paliere. Fără a încerca să se ia în serios de cele mai multe ori, romanul lansează totuși câteva idei care ar trebui să le dea deopotrivă de gândit și credincioșilor, și celor care au ales o altă cale.
NB: recenzia face parte din blog tourul dedicat apariției în limba română a romanului Mașina Ernetti. Dacă sunteți curioși să aflați și alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, pentru a vă edifica: