Nota Goodreads: 3,81 (6 269 note)
Descrierea editurii: „Pe malurile liniștite ale unui fiord din nordul Islandei, un bărbat e ucis în bătaie. În timp ce lumina nopților albe e preschimbată în întuneric la umbra unui nor uriaș de cenușă vulcanică, o jurnalistă dornică să dea lovitura pleacă de la Reykjavík să investigheze crima, fără să știe că de întrebările pe care le pune depinde viața încă unei persoane. În același timp, Ari Thór, tânărul polițist din Siglufjörður, e hotărât să-i arate șefului său că e gata să preia mai multă răspundere la serviciu. Dar cazul nu pare să înainteze, iar atmosfera de la secție e tot mai sumbră, pentru că unul dintre colegi parcă a văzut o stafie… Ce-ți rămâne de făcut când te prind din urmă grozăviile de odinioară? Ce secrete se ascund în amintirile pe care le credeai de mult îngropate? Până unde ești dispus să mergi ca să salvezi ce ți-a mai rămas din umanitate? Un thriller de atmosferă excepțional care te aruncă într-o cursă contracronometru.”
O serie care a avut o soartă oarecum nedreaptă când a venit vorba să fie tradusă atât la noi, cât și în Marea Britanie, întrucât traducerile de la Crime Scene Press sunt făcute după edițiile englezești. Și cum nu suntem noi singurii care începem seriile cu cel mai recent volum apărut (asta în cazul în care nu se iau alandala/într-o ordine total aleatorie), nici englezii nu s-au lăsat mai prejos și au început seria originală Siglufjörður cu volumul doi, Snjóblinda, Snowblind în engleză, tradus la noi ca fiind primul volum al seriei, Orb în zăpadă, despre care am scris acum ceva vreme odată cu celălalt volum al seriei care fusese tradus la noi, Orb în noapte, ei sărind cu totul peste Fölsk nóta (rămas în continuare netradus în engleză, deci de bună seamă că prea curând nu-l vom vedea tradus și la noi), că oricum prea puțini englezi știu islandeză și, probabil, în mintea editorilor, aceștia nu au de ce să se plângă că s-a sărit peste volumul care explică niște detalii despre cum a început totul. Și pentru ca ridicolul să atingă cote amețitoare, au continuat cu volumul Nightblind (Orb în noapte), al șaselea din seria originală gândită de Ragnar Jónasson și de editorii săi islandezi, pentru ca apoi să le vină mințile la cap și să continue cu volumul trei al seriei, Blackout (Negură). Iar de aici s-a continuat cu Sfâșiere (despre care am scris de curând, în cadrul unui blog tour alături de colegi), al patrulea volum al seriei originale și al cincilea în noua serie gândit de britanici. Pe de altă parte, seria asta nu a avut totuși parte de soarta crudă a celei scrise de Fred Vargas cu comisarul Adamsberg, pentru că măcar aceasta, cu polițistul Ari Thór, a fost publicată de o singură editură și tradusă de un singur traducător, George Arion Jr., iar cei care și-au cam bătut joc de ea, probabil din motive pur economice, că îmi închipui că nu există editor pe lumea asta atât de pervers încât să-și bată joc dinadins de cititori, au fost englezii, cei care au ignorat (la fel ca în cazul primelor volume cu inspectorul William Wisting ale norvegianului Jørn Lier Horst, de exemplu) primul sau primele volume ale seriilor scrise în alte limbi pentru a le adapta pentru cititorii lor.
Spre deosebire de primele două volume din seria Dark Iceland apărute la noi, unde cadrul restrâns al acțiunii îl împiedică pe autor să-și arate adevărata valoare de scriitor capabil să ducă o acțiune desfășurată pe mai multe planuri și în mai multe locuri, dar și spre deosebire de volumul care vine după Negură, Sfâșiere, unde numărul prea mic de pagini îl împiedică să elaboreze suficient o acțiune plasată în două locuri complet diferite, în capitală, dar și în orășelul Siglufjörður, unde se petrece cea mai mare parte din evenimentele seriei, acțiunea din Negură este pur și simplu perfectă. Deloc simplă, dar extrem de ambițioasă și excelent strunită, ea arată cu adevărat valoarea de scriitor a lui Ragnar Jónasson, în care mărturisesc că nu prea credeam după ce citisem primele două volume.
În acest volum trei al seriei avem însă de-a face cu o crimă din răzbunare, cu un polițist măcinat de remușcări după ce fusese un nemernic de agresor în copilărie și-i amărâse zilele unui biet coleg de școală până într-acolo încât îl făcuse să se retragă complet din societate și să devină un adult complet nepregătit pentru viață, cu o jurnalistă de la Reykjavik care începe, încet-încet, să devină un personaj la fel de important ca însuși Ari Thór, ea însăși purtând în spate demonii aferenți (violată, maltratată, invidiată și trimisă mereu pe coclauri de un coleg de serviciu pizmaș pe ea și însăși definiția răutății gratuite, dar și pe punctul de-a descoperi că o paște o boală necruțătoare), cu trafic de persoane de cea mai joasă speță și cu toate micile detalii care transformă în altceva o societate aparent normală și la care visăm cu toții când citim prin ziare sau auzim pe la televizor, dar care, lucru pe care îl uităm adesea, este alcătuită în final tot din oameni. Și, după cum spunea Radu Paraschivescu la o lansare când a fost întrebat de ce nu merge bine societatea de la noi? Pentru că este alcătuită din oameni, iar oamenii nu sunt făpturi perfecte, ci au și defecte. Așadar, cum nimeni nu este perfect, nici societatea pe care o alcătuiesc oamenii nu are cum să fie perfectă.
Și atunci apar personaje, foarte bine conturate în acest excelent roman, de genul celor inventate de Ragnar Jónasson. Personaje reale, credibile, cu defecte, dar și cu calități, ca mine și ca tine, cu care poți rezona, pe care le poți înțelege de ce se comportă așa și de care ajunge să îți pese pentru că simți ceva pentru ele. Unul vrea să facă și el ceva bănuți în plus pe lângă munca grea de pe șantier și atunci face un comision pentru un coleg săritor, care îl pune să ducă un pachet dintr-un loc în altul. Simplu, bani câștigați ușor. Mai târziu, pachetul ăla se transformă într-o tânără frumoasă din Nepal, pe care colegul săritor îi spune celui cu comisionul că o va pune să lucreze într-un hotel din Islanda, unde va câștiga într-o lună cât părinții ei nepalezi într-un an în țara natală. Firește, noi, care am citit despre zeci astfel de povești în ziarele noastre și știm că este de fapt un paravan pentru traficul de carne, prostituție, etc., știm unde va duce această poveste. Dar aici intervine Ragnar Jónasson, care duce povestea mai departe, transformând un personaj și așa odios într-unul de dimensiuni monstruoase, dar ale cărui fapte încă le poți înțelege până la un anumit punct.
O poveste scurtă, dar de efect, cu personaje credibile excelent creionate, cu două personaje principale destul de circumspecte inițial unul cu altul, dar care ajung să colaboreze de minune, două anchete care merg în paralel, dar care ajung să se întrepătrundă, o poveste de dragoste cu năbădăi între personajul principal al seriei și iubita pe care a cam abandonat-o, dar pe care nu a uitat-o niciodată, un șef părăsit de nevastă, un polițist cu un trecut întunecat, o jurnalistă cu unul și mai și, oameni și oameni, totul pe fundalul amenințător și într-o permanentă negură provocată de cenușa aruncată în aer de unul dintre cei mai temuți vulcani din Europa, rețeta perfectă pentru un thriller de cinci stele. Cel mai bun roman al lui Ragnar Jónasson de până acum. Recomandat!