Autor: Alena Mornštajnová
Titlu: Hana (2024)
Titlu original: Hana (2017)
Editură: Curtea Veche
Colecție: Byblos
Traducător: Gabriela Georgescu
Redactor: Cătălina Manolache
Nr. pagini: 320
Format: Paperback, 13×20
Preț: 47,2 (59) lei
Nota Goodreads: 4,68 (10 118 note)
Descrierea editurii: „Suntem în 1954, Mira are nouă ani și viața ei este pe cale să se schimbe pentru totdeauna. După ce o epidemie de febră tifoidă face ravagii în orașul ei, răpindu-i părinții și frații, copila orfană este nevoită să locuiască cu mătușa ei misterioasă și depresivă, Hana, o femeie deopotrivă fragilă și înfricoșătoare. Treptat, Mira descoperă istoria tulbure a familiei lor și începe să înțeleagă de ce mătușa ei este incapabilă să aibă încredere în sine și în lumea din jur. Prin cele două fire spațio-temporale separate ale cărții, întrețesute cu multă abilitate, Mira descoperă secretul modului de viață retras al Hanei, al vinovăției pe care o poartă și al tatuajului de la încheietura mâinii. Bazat pe fapte reale, acest roman bestseller al Alenei Mornštajnová are ritmul și dramatismul unui film captivant.”
Mult timp am reușit să mă feresc de poveștile cu și despre Holocaust. Îmi imaginam că dacă stau departe de astfel de povești îngrozitoare reușesc să nu fac cunoștință cu grozăviile, să nu le aprofundez, să… nu le răscolesc? Ca și cum, dacă nu afli detalii despre un lucru, acel lucru nu că încetează să mai existe, dar nu mai exercită o influență la fel de puternică asupra ta? Nu mai reușește să te îndurereze și să te înfioare la fel de tare? Sigur, nu ai cum să ștergi cu buretele ce s-a întâmplat în nenumăratele războaie desfășurare în tumultuosul secol XX, nu ai cum să ignori faptele atroce comise de unii împotriva altora, dar, îmi ziceam eu, de ce să le și aprofundez? Să le disec? Să aflu amănunte în plus, care poate mă vor împiedica să mai dorm noaptea? Să vizualizez imaginile, să-mi închipui personajele, faptele abjecte la care au fost supuse, chinurile prin care au trecut făpturi nevinovate din simplul motiv că un monstru a hotărât că ele nu trebuie să mai existe? Din cinism amestecat cu nebunie și pragmatism, în timp ce restul lumii dormea sau asista neputincioasă (sau, mai grav, indiferentă)?
Hana debutează cu o întâmplare îngrozitoare, ce zguduie lumea micuței Mira, o fetiță dintr-un orășel din Cehia, în vârstă de nouă ani. Ne aflăm în 1954, de la încetarea celui de-Al Doilea Război Mondial au trecut nouă ani, exact câți are acum Mira, iar lumea începe încet-încet să își revină. Sigur, urmările războiului care a decimat Europa vor dura decenii de-a rândul, dar lumea începe să se refacă. Sărăcia e mare, multe case sunt în continuare distruse sau au rămas goale, alimentele sunt puține, dar copiii știu un singur lucru: pe ei îi apără părinții, și tot ce trebuie să facă ei este să se joace. Într-o zi, mama Mirei o avertizează pe fetiță să nu care cumva să se ducă iar la râul plin de sloiuri de gheață care curge prin oraș, că ar putea să cadă în el și ori să se înece, ori să se îmbolnăvească foarte rău.
Ca orice copil, e suficient să-i spui unuia să nu facă un lucru, iar el exact acel lucru se va grăbi să-l facă. Prin urmare, Mira se duce la râu cu o prietenă, sare pe un sloi de gheață, participând la cea mai nouă provocare (un soi de precursoare a provocărilor periculoase pe care și le lansează acum adolescenții și copiii pe rețelele sociale, adesea cu rezultate tragice, dar de fapt copiii – și nu doar ei – s-au împins mereu unul pe altul să facă lucruri primejdioase), aceea de-a sări pe o bucată de gheață pe râul care tocmai a început să se dezghețe și să se lanseze la vale, și astfel se adeverește cea mai mare teamă a mamei sale: fata cade în râu și ajunge acasă udă leoarcă, primind și o pedeapsă foarte aspră, în opinia ei: nu va mai căpăta nicio bucata din prăjitura primită special de mama ei cu ocazia aniversării.
Dar pedeapsa asta înseamnă totodată și salvarea ei: toți cei care consumă prăjitura, mai puțin mătușa ei Hana, sora mamei (pe care toți o consideră nebună, la cât de ciudată e și cum umblă toată ziua cu un pulover gros pe ea, din buzunarul căruia mai scoate câte o atotprezentă bucată de pâine, pe care o molfăie între gingiile rămase fără dinți), se îmbolnăvesc de febră tifoidă, un virus pervers și insidios ce pândea, latent, în subteranele orașului, și, într-un răstimp de doar câteva zile, mor pe capete. Și astfel, micuța Mira rămâne orfană, ajungând mai întâi să locuiască acasă la o prietenă de-a mamei sale, unde însă copiii familiei încep să-i facă zile fripte după ce se întorc de la țară, unde fuseseră trimiși ca să fie feriți de boala mortală, apoi la însăși mătușa ei cea stranie, Hana. Cu care însă micuța și strălucitoarea Mira ajunge până la urmă la o înțelegere.
Dar stați, că v-am povestit doar prima parte. Și aceasta e cea mai luminoasă, s-ar putea spune, pe lângă ce grozăvii urmează. Povestea din Hana este structurată în trei părți. Cum e și firesc, următoarele două părți se concentrează asupra oribilei și cutremurătoarei povești a personajului ce dă titlul volumului. Sărim astfel, mai întâi, la anii dintre 1933-1945, când facem cunoștință cu înaintașii Hanei, evrei cehi care au avut ghinionul să se încăpățâneze să nu părăsească țara nici măcar atunci când viitorii călăi începuseră să le bată pe la uși, apoi cu înfiorătoarea poveste a Hanei înseși, între 1942 și 1963, când Hana capătă un rol central.
Strat după strat, taină cu taină, aflăm detalii care ne îngrețoșează. Complicitate, trădare, umilințe nespuse, răul absolut care se strecoară pe străzi și, cu larga participare a lașilor care nu văd mai departe de propria siguranță și de propria pătrățică (bine, acuma e ușor să judeci, în timpurile astea relativ liniștite, dar cred că nu știe nimeni ce-o fi fost și-n sufletul celor pe care acum îi arătăm cu degetul și-i condamnăm că nu s-au implicat mai mult, că n-au luat atitudine, că nu s-au revoltat), asistând inerți, fără să intervină, ajunge să distrugă milioane de familii și să ducă astfel la decimarea unei întregi națiuni, .
Fără să știe însă, micuța Mira, a cărei lume plină de fantezie tocmai se făcuse țăndări, trezește în Hana un sentiment pe care îl considera de mult uitat: acela al datoriei, care o ajută să găsească un motiv să meargă mai departe, să lase în urmă ororile, vina de-a fi supraviețuit și de-a fi provocat, indirect, prin încăpățânare prostească, un șir de drame care ni se desfășoară prin fața ochilor pe măsură ce paginile curg și groaza capătă amploare. Se spune că bătaia din aripi a unui fluture poate provoca un adevărat uragan pe partea opusă a Pământului. Ei bine, același lucru se poate spune și despre hotărârea unei singure persoane de a-și urma inima, în pofida a ceea ce-i spune de fapt creierul. Iar rezultatul? Ei bine, rezultatul e Hana. O carte cutremurătoare, o poveste excelent strunită și două personaje care vor rămâne mult timp în mintea și în sufletul cititorului. Citiți Hana! Vă va determina să vă puneți multe întrebări și să puneți la îndoială chiar și propriile alegeri.
Din multitudinea de citate pe care le-am selectat inițial, l-am ales poate pe cel mai nevinovat dintre toate, dar nu mai puțin semnificativ:
„Din biblioteca pe care o împărțea cu Rosa, a scos cartea groasă a lui Tolstoi, din care omenirea oricum nu învățase nimic, pentru că oamenii care îi citesc pe clasici sunt suficient de inteligenți încât să înțeleagă lipsa de sens a războiului și fără descrierea cruzimii acestuia, iar cei care ar trebui să învețe din asta n-o să deschidă niciodată vreo carte înțeleaptă.”
