Nota Goodreads: 4.2 (837 note)
Descrierea editurii: „Când Amelia vrea să-și vadă o dorință îndeplinită știe exact cu cine trebuie să vorbească – cu Moș Crăciun. Dar magia în care-și dorește să creadă începe să pălească, iar Moș Crăciun are alte griji pe cap ca să mai stea să se gândească la niște dorințe imposibile: elfi supărați, reni care cad din cer, troli nervoși… și chiar e posibil să fie anulat și Crăciunul. Dar Amelia nu e tocmai o fată obișnuită. Și, după cum va afla și Moș Crăciun, dacă vrea să aibă parte de Crăciun, o să cam aibă nevoie de puțin ajutor…”
Încă un an, încă un Crăciun (al treizeci și patrulea pentru mine, al treilea pentru băiețelul meu, Ștefan), încă o carte cu și despre Crăciun, încă o poveste scrisă de Matt Haig, încă o recenzie (a treia, după „Umanii” și „Un băiat numit Crăciun”) a unei cărți scrise de Matt Haig, încă o poveste de cinci stele. Matt Haig are un stil care parcă-mi merge la suflet, duios, molcom, dureros pe alocuri, amuzant de cele mai multe ori, cu care rezonez de fiecare dată, indiferent că este vorba despre o poveste pentru oameni mari (cum este cazul cu „Umanii”) sau pentru cei de toate vârstele (vedeți, evit să spun copii, adulți, etc, căci vârsta e doar un număr, până la urmă, iar de o poveste bine scrisă de poți bucura oricâți ani ai avea), cum este cazul cu cele două povești despre Crăciun apărute până acum la editura Nemi.
Povestea din „Fetița care a salvat Crăciunul” se petrece la ani buni după evenimentele extraordinare care s-au petrecut în prima parte a seriei, „Un băiat numit Crăciun”. Acum Moș Crăciun împarte daruri copiilor, iar elfii din satul Elfhelm îl ajută pe Moș Crăciun să-și pregătească sania trasă de reni și sacul fără fund în care vor înghesui cadourile pentru copiii din toată lumea, căci ce e mai frumos decât să știi că tu ești cel care umpli de bucurie sufletele copiilor din toată lumea în fiecare an, de Crăciun? Iar prima pe listă este Amelia Wishart, fetița care i-a scris lui Moș Crăciun prima scrisoare, creând magia care-l ajută pe Moș să urnească sania din loc, să încetinească scurgerea timpului pentru a putea trece pe la toți copiii într-o singură noapte, indiferent în ce colț al lumii s-ar afla, și… știți voi, chestiile magice pe care le poate face Moș Crăciun (să încape pe coș în ciuda burții, să zboare, să caute cadourile potrivite pentru fiecare copil în parte, să citească sute de milioane de scrisori etc.).
Însă anul acesta Moș Crăciun și elfii lui întâmpină o mare problemă: satul lor este distrus aproape în întregime de niște troli gigantici, trimiși nu se știe de cine, ceea ce-l împiedică pe Moș Crăciun să mai adune cadourile și să plece cu ele, pentru a el împărți copiilor. De ajutor nu este nici faptul că și Amelia se confruntă cu niște probleme pe care niciun copil pe lumea asta n-ar trebui să le întâmpine vreodată: mama ei moare, lăsând-o singură pe lume, iar ea este răpită și încuiată în Azilul Săracilor condus de domnul Creeper, care în realitate e chiar mai îngrozitor și mai terifiant decât i-o spune numele. Iar Amelia, văzând că nu i se îndeplinește dorința de Crăciun și trezindu-se maltratată în toate felurile acolo unde ar fi trebuit să găsească pace și înțelegere, își pierde speranța. Și pufff… magia dispare. Dar nu e totul pierdut. Căci Moș Crăciun știe că are o datorie de onoare către fetița aceea sărmană din Londra. Dar mai multe veți descoperi citind această fascinantă continuare a aventurilor din „Un băiat numit Crăciun”.
PS: undeva, în poveste, Spiridușa Adevărului face legătura între povestea Ameliei, fetița care a salvat Crăciunul, și povestea lui Nikolas, un băiat numit Crăciun.
PPS: un citat formidabil, care scoate la iveală umorul plin de ironie, tipic englezesc, aș spune, de care dă dovadă Matt Haig – „Ți-aș oferi niște chec cu scorțișoară, dar îl vreau eu pe tot, îi spuse Spiridușa Adevărului… – Noroc… Ești genul de elf care strănută mult. Nu vreau muci de elf pe covorul meu. – Nu, nu strănut. Numele meu este Noosh. Așa mă cheamă. – O. O. Îmi cer scuze. Trebuie să fie groaznic să ai un nume așa de stupid. Numele meu e Spiridușa Adevărului. Mult mai simplu.”
Puncte tari: umor nebun, poveste tristă, poveste veselă, aventuri fără oprire, personaje memorabile (Moș Crăciun, Amelia, Spiridușa Adevărului, Nooș, Domnul Creeper, Micul Mim și multe altele) și o poveste care completează de minune povestea din „Un băiat numit Crăciun”.
Puncte slabe: prea tristă povestea asta pentru copii, ce mi-a adus aminte de dureroasele povești din „Oliver Twist” sau „Singur pe lume”. Copiii nu ar trebui să îndure asemenea cazne, mai ales provocate de adulții care ar trebui să-i protejeze, nu să-i chinuie.
Concluzii: citiți povestea. O să vă placă. Garantez. Anul acesta n-am mai apucat să-i scriu o scrisoare lui Moș Crăciun, dar pentru la anul am pregătit deja una: „Dragă Moș Crăciun, aș vrea, dacă se poate, să-i dai inspirație lui Matt Haig să scrie câte o carte pentru copii în fiecare an. De preferat, să aibă legătură cu Crăciunul. Și n-ar fi rău dacă ar scrie și câte una SF în genul lui „Umanii”. Mulțumesc!”
PPPS: la anul o să apară aproape sigur încă două romane de Matt Haig, evident tot la Nemira & Nemi – „Cum să oprești timpul” și „Eu și Moș Crăciun” (aceasta din urmă este încă la stadiul de dorință personală, dar eu știu că și Laura abia așteaptă să apară). Abia le-aștept, pe amândouă.
Posted by Liviu
