Nominalizări: Goodreads Choice Award Nominee for Mystery and Thriller 2016
Nota Goodreads: 3.74 (109092 note)
Descrierea editurii: „Nu poți ști niciodată ce se întâmplă de cealaltă parte a peretelui. Vecina ți-a spus că n-are chef să-ți aduci copilul de șase luni la petrecerea ei. Nimic personal, doar că nu suportă să-l audă plângând. Soțul tău te-a asigurat că va fi bine. Doar sunteți în vecini. Veți avea monitorul copilului la voi și veți merge pe rând acasă, din jumătate în jumătate de oră. Fiica ta dormea ultima dată când ai fost la ea. Acum, când te năpustești în casa cufun-dată-ntr-o tăcere mormântală, cel mai cumplit coșmar se adeverește. Fiica ta a dispărut! Poliția e la tine acasă și te întrebi cu groază ce va descoperi. De ce ești capabilă când cineva te împinge dincolo de limite.”
Și a venit vremea să vă povestesc despre cartea peste care dădeam prin toate librăriile englezești în vara anului trecut, când am fost plecat la muncă. Autoarea lui se numește Shari Lapena, și primul ei thriller, „Cuplul din vecini”, a apărut și la noi în primăvară, la Bookfest, unde altundeva decât la Editura Trei. Fac o mică paranteză ca să le spun celor care citesc și thriller, mystery sau polițiste pe lângă SF, fantasy și horror, că în excelenta colecția Fiction Connection au apărut, după aprecierea mea, peste 100 de romane pe care le veți citi cu sufletul la gură. Nu încerc să fac neapărat reclamă, însă autori precum nordicii Arnaldur Indridasson (romane de sine stătătoare sau cele din seria „Erlendur”), Stieg Larsson (seria „Millennium”), Camilla Lackberg (seria „Fjallbacka”), Yrsa Sigurdardottir (seria „Thora Gudmunsdottir”, romane de sine stătătoare sau, o surpriză, noua serie „Children’s House”), ca să numesc doar câțiva dintre ei, francezii Pierre Lemaitre (seria „Verhoeven”), Fred Vargas (seria „Comisarul Adamsberg”) sau Jean-Cristophe Grange, ori mult mai cunoscuții englezi/americani M.J. Arlidge (seria „Helen Grace” – despre primele două romane ale seriei am scris pe blog, aici și aici), Lee Child (seria „Jack Reacher” – în opinia mea, cel mai bun autor de thrillere contemporan), Clare Mackintosh (autoarea excelentului „Te las să pleci” sau a mai recentului „Te văd”), Louise Penny (seria „Inspectorul Gamache”), Ruth Rendell, Paula Hawkins, Gillian Flynn, Robert Galbraith (J.K Rowling și o excelentă serie polițistă, de curând ecranizată de BBC, „Cormoran Strike” pe numele său) sau cele mai recente apariții notabile, „Arșița” (de Jane Harper), „Ragdoll” (Daniel Cole) sau „În spatele ușilor închise” (B.A. Paris) nu trebuie să lipsească din biblioteca niciunui împătimit de astfel de literatură. Apropo, de pe rafturile englezești ale verii lui 2017 nu lipsea un alt volum apărut la Gaudeamus în aceeași colecție: „Gheața de sub picioarele ei”, de Camilla Grebe. Sper că v-am făcut curioși, deși se fac aproape zece ani de când editura Trei a început să publice autori nordici (tocmai am început să citesc „Fata care s-a jucat cu focul”, al doilea volum al seriei Millennium, și pe pagina a patra am văzut că se împlinesc opt ani de la prima apariție în limba română – pe atunci nici pe blogul acesta nu scriam) și deci e puțin probabil să nu fi auzit de marea majoritate a autorilor/autoarelor mai sus-menționați.
Povestea din „Cuplul din vecini” vă poate părea cunoscută. Eu însumi am văzut câteva filme la viața mea cu răpiri de persoane și cu negocieri aprige între polițiști și răpitori. Într-o seară, pe când cuplul Anne și Marco Conti petreceau în casa de alături, invitați de vecinii lor, Cynthia și Graham, copilul lor în vârstă de doar șase luni dispare din pătuțul din camera lui. Părinții îl vizitaseră din jumătate în jumătate de oră, așa că o răpire fusese aproape imposibilă. Dar iată că inimaginabilul se produsese, iar micuța Cora dispăruse fără urmă. Iar ce era mai rău era că răpitorul/răpitorii nu dădeau niciun semn de viață, nu cereau nicio răscumpărare. Deci, dacă era vreun pervers? Sau vreun ucigaș în serie care-și alege victimele la întâmplare. Și puțini știau că socrii lui Marco, părinții lui Anne, au o mică avere, estimată la vreo cincisprezece milioane de dolari. Deci, care ar fi fost motivul?
Pe măsură ce ancheta înaintează încet, anevoios, greoi, detectivul însărcinat cu deslușirea încurcatelor ițe ale afacerii începe să afle mici detalii: Anne lua antidepresive după naștere pentru că se simțea grasă, neatrăgătoare, iar copilul nu se mai oprea din urlat, afacerea pusă pe picioare de Marco era în pragul falimentului, socrul lui Marco nu era chiar ușă de biserică, deși trecea drept un bărbat extrem de integru, care-și iubește enorm nepoțica, iar Anne avusese ceva probleme psihice în copilărie, suferind adesea pierderi de memorie. Așa că dacă, într-un acces de furie, își sufocase fetița sau o scăpase pe jos, omorând-o? Sau dacă Marco o luase și-o dăduse unui răpitor enigmatic? Oare nu ei fuseseră cei care ascunseseră astfel de detalii față de poliție? Și unde este Cora?
În spatele măștii unui cuplu fericit alături de fetița lor se ascund niște monștri teribili. Secrete îngrozitoare ies la iveală pe măsură ce ancheta înaintează. Vecinii au și ei ceva de ascuns, socrii la fel, părinții la fel. Nimic nu este ce pare a fi, iar tensiunea crește la cote insuportabile. Autoarea dozează cu mare atenție suspansul, dezvăluind misterul puțin câte puțin, făcându-l pe cititor să întoarcă pagină după pagină, până la o încheiere oarecum previzibilă, deși șocantă. Răsturnarea de situație de la ultima pagină nu m-a șocat, dar m-a uimit oarecum. Adică, mă așteptam la ceva de genul, dar nu credeam că autoarea se va folosi de ea.
Puncte tari: în seara când am început cartea, pe la unsprezece, am avut de terminat o altă carte, despre care tot zic că scriu, că scriu, și nu mai scriu. Apoi am început povestea răpirii Corei Conti și am citit două sute de pagini dintr-un foc. Atât de mult m-a prins povestea. Celelalte o sută patruzeci de pagini le-am citit a doua zi, trecând prin ele cum trece Messi printre apărătorii echipelor adverse. Suspans bine dozat, personaje dezgustătoare, secrete murdare, soți depravați, minciuni, trădări, înșelăciuni, disperare, groază și așa mai departe. PS: coperta mi s-a părut foarte inspirată, cu cei doi soți care par atât de asemănători, de apropiați, dar pe care literele care alcătuiesc titlul cărții îi desparte ca un hău uriaș, ce simbolizează prăpastia care s-a căscat între ei din cauza lipsei de comunicare.
Puncte slabe: deznodământul oarecum previzibil și niște potriviri care par atât de forțate, încât ajung să afecteze uneori o punere în scenă care este aproape perfectă. În plus, prea mi s-au părut trase de păr tâmpeniile pe care le fac unele personaje.
Concluzii: o poveste despre prăpastia în care te poate împinge disperarea, o poveste despre ce sunt în stare să facă oamenii atunci când se simt încolțiți, când simt că nu mai au încotro s-o apuce, când nu mai gândesc cu claritate și nu se mai gândesc la consecințele faptelor lor. O (altă) autoare de urmărit, căci deține o mare măiestrie a dozării suspansului și-a elaborării de intrigi alambicate și complicate. Parcă mi-a adus aminte de modul în care crea odată povești Guy Ritchie.
Posted by Liviu
Fără legătură cu articolul (care e din nou foarte interesant), anul ăsta primim articolele obișnuite cu viitoarele apariții la marile edituri? 🙂
În primul rând, mulțumesc mult pentru apreciere! În al doilea rând, ca în fiecare an, eu sper să se realizeze interviurile, căci și eu sunt la fel de curios ca și cititorii acestui blog. Depinde doar de intervievați.