Ce Citește Liviu 74: N.K. Jemisin – The Obelisk Gate

N.K. Jemisin – The Broken Earth II: The Obelisk Gate (2016) 512p., Kindle Edition, Orbit, 2016

Nota Goodreads: 4.45 (2280 Note)

Anul trecut am așteptat cu cea mai mare nerăbdare apariția a trei volume de ficțiune speculativă: volumul doi al trilogiei The Divine Cities, City of Blades, a lui Robert Jackson Bennett, despre care am scris aici (sper ca măcar primul volum al seriei, City of Stairs, să apară deceniul ăsta la Paladin), care s-a mai lăsat însă așteptat încă un an, apărând de-abia anul acesta, urmând ca la anul, cu City of Miracles, să se încheie una din cele mai extraordinare serii a ultimilor ani, volumul doi al trilogiei Worldbreaker Saga (primul volum, The Mirror Empire, a apărut în 2014, și a fost punctul de pornire al uneia din cele mai interesante și, totodată, mai sângeroase serii fantasy citite de mine), Empire Ascendant, de Kameron Hurley (volumul trei, The Broken Heavens, nu va apărea decât în toamna lui 2017) și The Fifth Season, primul volum al uneia din cele mai importante serii fantasy a ultimului deceniu: The Broken Earth, de N.K. Jemisin, o autoare deja cunoscută publicului român datorită apariției primului volumul din dipticul Dreamblood (Vise Întunecate, așa cum a fost tradusă de editura Nemira), The Killing Moon (Luna Ucigașă, editura Nemira, 2015, traducere de Silviu Genescu – se pare că anul acesta va apărea și traducerea volumului doi, The Shadowed Sun) și a viitoarei apariții a primului volum din trilogia Inheritance, The Hundred Thousand Kingdoms (la Paladin, traducere de Radu Haulică).

Timpul drămuit și lenea m-au împiedicat să scriu despre cea mai frumoasă carte citită anul trecut (e vorba despre The Broken Earth, evident), dar au făcut-o foarte frumos Dezideriu Szabo, pe CititorFantasy, și Tudor Ciocârlie, în revista Galileo Online; anul acesta, însă, după ce am devorat volumul doi al seriei, The Obelisk Gate, în ceva mai mult de-o săptămână (nu chiar un record de rapiditate, recunosc, dar… examen!) m-am hotărât: voi scrie despre el. Cu durere în suflet am văzut cum Uprooted (va apărea anul acesta la Nemira, acolo unde apare și populara serie Temeraire, ajunsă la noi la volumul cinci și la ei deja la volumul nouă), de Naomi Novik, a luat anul acesta premiu după premiu, lăsându-i lui The Fifth Season doar premiul Hugo (un premiu mai mult decât meritat, după părerea mea). Însă m-am luat cu vorba și cu enumerările de serii și am sărit peste ce voiam de fapt să spun. Voiam să spun că seria lui Jemisin este cel mai bun lucru care s-a întâmplat în literatura fantasy după apariția pe firmament a lui Mark Lawrence (nu mă mai iau să enumăr și seriile scrise de acesta, vreau doar să spun că am citit un sfert din ultima parte a trilogiei The Broken Empire, Emperor of Thorns, și că se anunță un final apoteotic).

Nu numai că autoarea americană a terminat până acum două serii extraordinare, dar a început o a treia care se anunță a fi o adevărată capodoperă, fiind un amestec de SF și fantasy atât de neobișnuit și cu niște personaje feminine atât de bine realizate, încât ajungi pur și simplu să suferi și tu alături de ele, iar întâmplările prin care trec acestea (nu dau spoilere, așa cum fac de obicei) sunt descrise atât de viu, încât parcă tu însuți, ca cititor, te simți transportat acolo, lângă ele, printre dărâmături și pământuri sfâșiate de forțe interioare colosale. Sistemul de magie este unul extrem de elaborat, dar totodată superb în minuțiozitatea cu care este pus la punct: Luna a dispărut de pe cer în vremuri imemoriale și Pământul s-a mâniat pe locuitorii care-l calcă în picioare și, ca să se răzbune, trimite ca să-i distrugă cutremure devastatoare, capabile să sfâșie un continent (singurul continent, denumit, ironic, Stilness, adică Nemișcarea) în bucăți, ce duc la rândul lor la erupții vulcanice catastrofale, care duc și ele, la rândul lor, la Sezoane (Seasons) de distrugere, ce durează câțiva ani sau zeci de ani, în timpul cărora traiul oamenilor devine deosebit de dificil. Iar pe acest Pământ răscolit și chinuit își duc traiul oamenii, care au evoluat și s-au adaptat, transformându-se încetul cu încetul într-un soi de super-creaturi capabile să manevreze mișcările scoarței terestre. Însă doar o mână de oameni au astfel de puteri, iar acești oameni au un trai deosebit de greu, pentru că na! ignoranța, ura, teama față de necunoscut sau diferit și meschinul din oameni nu au dispărut nici după aceste multe milenii, iar copiii care sunt descoperiți că au astfel de puteri, cei numiți orogeni, sunt ori omorâți, ori luați din sânul familiei de către agenții unui grup numit Fulcrum, spre a fi antrenați pentru a putea ajunge să-și controleze puterile.

N-o lăsăm în pace pe Essun, unul din personajele principale ale primului volum, a cărei fiică, Nassun, a fost răpită de chiar soțul lui Essun, Jija, tatăl lui Nassun, ci mergem alături de ea în aventura sa pe urmele soțului criminal (care își omorâse în bătaie propriul copil, un băiețel pe nume Uche, atunci când descoperise că acesta are puteri orogenice, moștenite de la Essun, evident). Iar acțiunea se desparte în două și vom merge și alături de Nassun, ajunsă tocmai în Antarctica, dusă acolo de tatăl ei spre a fi „vindecată” de puterile ei malefice. Însă acolo dă peste Schaffa, un super-agent Fulcrum, care descoperă puterile nebănuite ce zac în Nassun și decide să o ia sub aripa lui ocrotitoare.

M-a dezamăgit reacția lui Essun, pornită pe urmele fiicei sale, dar oprită din drum de o comunitate ce se pregătește temeinic în interiorul unei nestemate uriașe adânc îngropate în pământ să întâmpine cel mai catastrofal Sezon pe care l-a cunoscut vreodată omenirea. M-a dezamăgit pentru că pare că renunță la găsirea fiicei sale, concentrându-se în schimb pe găsirea unei soluții de supraviețuire a comunității din care face acum parte. Însă, totuși, nu stă nici ea degeaba: sub îndrumarea fostului ei profesor, Alabaster, aflat acum pe moarte, trebuie să învețe să controleze Obeliscurile, pietre prețioase sau semiprețioase enorme care plutesc pe cer fără vreun motiv anume, cel puțin așa crede majoritatea oamenilor. Însă lucrurile nu sunt chiar simple, pentru că de controlul acestor Obeliscuri depinde însăși salvarea Planetei și a locuitorilor săi.

Un volum de mijloc ce parcă suferă la fel ca majoritatea volumeleor de mijloc dintr-o trilogie: în primul volum suntem încântați de nou, de personaje, de ineditul lumii create de autor, în volumul trei aflăm deznodământul imaginat de autor, însă în volumul doi nu prea aflăm mare lucru. Asta se cam întâmplă de obicei, iar volumul de față nu face nici el excepție. Însă complexitatea lumii imaginate de N.K. Jemisin și felul în care alege să ducă mai departe povestea din primul volum, plus că în peisaj apare un nou personaj care sunt sigur că va avea un rol determinant în desfășurarea evenimentelor din volumul trei, coroborat cu engima Obeliscurilor, care, încet, încet, începe să ni se dezvăluie, fac din acest volum unul la fel de complex și de minunat ca și primul volum al seriei. De citit dacă vrei să citești despre cutremure, despre sacrificii, despre pietre uriașe plutitoare, despre Mâncători de Piatră, sau dacă vrei să citești o poveste crudă, dar antrenantă și magistral scrisă, o poveste care totodată de face deseori să cazi pe gânduri.

Posted by Liviu