Nominalizări: Andre Norton 2016
Nota Goodreads: 3.74 (1679 Note)
Scriam mai demult într-o recenzie despre cărțile cu zombi, care, de obicei, se petrec după apocalipsa adusă de diverse experimente scăpate de sub control, că mă cam feresc de astfel de subiecte tocmai din pricina tonului sumbru și trist în care sunt scrise. Parcă mă apucă disperarea citind despre cât de meschină poate fi specia umană chiar și atunci când e confruntată cu o posibilă extincție: a mai rămas o mână de oameni pe întreaga planetă, și ce fac acești oameni ca să poată supraviețui? Se căsăpesc unul pe altul pentru a demonstra cine e cel mai tare, cine e cel mai rezistent sau cine e șeful șefilor. Sau concep ritualuri stupide, menite parcă să-i împuțineze pe cei câțiva rămași în viață. Încă de când am văzut coperta cărții despre care vreau să vă vorbesc în continuare mi-am dat seama că nu e doar încă un roman post-apocaliptic trist și sumbru și mi-am spus că sigur e o poveste pe care mi-aș dori să o citesc la un moment dat. Iar când Leda Edge, coordonată de Shauki Al-Gareeb, a anunțat pe facebook despre apariția acestei cărți în traducerea Alexandrei Fusoi (traducătoarea care ne-a oferit extraordinarul „Un fel de basm”), mi-am zis că iată! trebuie doar să-ți dorești ceva suficient de mult ca să se și îndeplinească. Glumesc, desigur, dar în cazul ăsta chiar a funcționat.
Despre ce este vorba în carte: într-o lume post-apocaliptică sumbră și deprimantă, Wasp este o arhivistă cu un rol bine trasat – trebuie să adune stafii și să le ghideze pe ultimul drum. Dar sarcina ei este îngreunată foarte mult pentru că în fiecare an, în comunitatea din care face parte, are loc o competiție pe viață și pe moarte în care este aleasă o nouă arhivistă. Iar Wasp trebuie să-și dovedească îndemânarea luptând într-o arenă cu cuțitul în mână și omorându-și oponenta, a cărei stafie trebuie apoi s-o conducă pe ultimul drum. Legendele sunt multe și nu pot fi negate: zeița Catchkeep își alege arhivistele încă de când se află în pântecele mamelor lor, trasându-le niște cicatrice pe obraz și alegându-le pe cele demne să vâneze stafii. Sau cel puțin așa li se spune ucenicelor dornice să devină următoarea arhivistă sub îndrumarea atentă și necruțătoare a preotului lui Catchkeep. Care n-o are deloc la inimă pe Wasp, pentru că aceasta e o fire mai rebelă, pentru că nu de puține ori i-a pus sub semnul întrebării autoritatea. Iar pedepsele nu s-au lăsate așteptate prea mult: biciuiri, picioare rupte, hăiturii cu câinii la ceas de noapte, înfometare, stres, chinuri, tot tacâmul. Însă când stafia unui supersoldat modificat genetic îi cere ajutorul pentru găsirea partenerei demult pierdute, oferindu-i în schimb un dispozitiv capabil să vindece chiar și cele mai îngrozitoare răni, plus informații legate de lumea de dinainte de marea catastrofă ce-a eradicat mare parte din oameni, Wasp își dă seama că nu mai are de ales decât să îl ajute pe soldat.
Un soldat mucalit, o stafie deloc asemănătoare cu celelalte stafii docile cu care avusese Wasp de-a face până atunci. Nu, soldatul ăsta nu se supune regulilor, dovedindu-se imposibil de biruit, ba chiar îi dovedește lui Wasp că o poate învinge fără ca măcar să depună prea mare efort. Iar călătoria lor prin infern este una capabilă să miște orice inimă. Căci pare desprinsă dintr-un film de groază, dar un film de groază fermecător totodată. Se poate așa ceva? Se poate, pentru că proza lui Nicole Kornher-Stace, în ciuda faptului că tratează un subiect destul de inconfortabil, este o proză lirică, plină de poezie și de imaginație, care i s-a potrivit ca o mănușă traducătoarei. Nu cred c-a fost ușor de tradus, ba chiar dimpotrivă, însă rezultatul este unul de nota zece.
Înțeleg de ce unora nu le-a plăcut romanul și de ce nu s-a aflat pe lista celor mai premiate lucrări de anul acesta (romanul apărând anul trecut, la o editură nu chiar de prim rang: Small Beer Press, responsabilă de apariții ceva mai la limita literaturii speculative – Jeff Vandermeer, printre alții). Iar povestirea de la care a plecat acest roman se numește „On the Leitmotif of the Trickster Constellation in Northern Hemispheric Star Charts, Post-Apocalypse”… Cu un astfel de nume, cred că i-a fost destul de greu. Iar subiectul cărții nu este nici el unul chiar popular. Însă avem nevoie și de astfel de povești: triste, sumbre, macabre, lirice, povești despre transformare, despre sufletul omului, despre călătorii inițiatice, despre ce înseamnă să fii adolescent în primul rând și despre ce înseamnă să fii om în general, despre societate și despre rolul omului în societate, despre damnarea speciei umane. Dar, nu în ultimul rând, cartea este o critică la adresa războiului și a marilor corporații hrăpărețe, pentru care soldații, oamenii, sunt doar carne de tun, cantitate neglijabilă, corporații care afirmă că lucrează pentru binele speciei umane, dar care de fapt nu se gândesc decât cum să facă și mai mulți bani, indiferent de consecințe. Iar când unul dintre soldați spune că nu mai vrea să îndrepte arma către oricine, acesta trebuie suprimat. În ciuda tonului sumbru, mie mi-a plăcut. Mi-au plăcut Wasp, soldatul, cadrul natural în care se desfășoară povestea, evoluția evenimentelor, chiar și monstrul de preot mi-a plăcut. Recomandată!
Posted by Liviu
