Secretele celorlalți
Claire Mackintosh
Titlu original: Other People’s Houses
Limba originală: engleză
Traducere: Dorina Tătăran
ISBN: 978-606-40-3211-9
Format: 130 x 200 mm
464 pagini
Colecția Fiction Connection Crime
Editura Trei
Partener media: DIGI FM
Volum din seria Ffion Morgan
„Incredibil de atmosferic.” – RUTH WARE
Traduse în 40 de limbi, cărțile lui Clare Mackintosh s-au vândut în peste trei milioane de exemplare în întreaga lume și au stat 68 de săptămâni în topul bestseller Sunday Times.
The Hill este un cartier exclusivist a cărui liniște este tulburată de o serie de spargeri, tot mai violente. Detectivul Leo Brady trebuie să afle cine este hoțul și ce anume caută cu atâta disperare. Dincolo de graniță, în Țara Galilor, cadavrul unei tinere este găsit într-un caiac, pe lac. Detectiva Ffion Morgan trebuie să afle cine a urât-o pe această femeie atât de mult încât să o vrea moartă. În tot acest timp, un podcast viral de true crime readuce în atenție un caz vechi de omor…
Când anchetele lor se ciocnesc, Ffion și Leo descoperă un adevăr brutal: în spatele ușilor închise, oamenii sunt dispuși să plătească oricât pentru ca secretele lor să nu iasă la lumină.
Pregătește-te pentru un final care îți va tăia, pur și simplu, răsuflarea.
„Un roman polițist cu un complot sclipitor.” – SARAH PEARSE
„Captivant, intens și provocator.” – KARINS LAUGHTER
„O adevărată desfătare întunecată.” – JANICE HALLETT
„Mackintosh țese impecabil trei fire narative într-o acțiune plină de umor și de o neașteptată sensibilitate. – PUBLISHERS WEEKLY
Fostă polițistă devenită scriitoare, CLARE MACKINTOSH este autoarea mai multor cărți de ficțiune și nonficțiune care au ajuns bestsellere Sunday Times și New York Times și pentru care a primit numeroase premii. Clare locuiește în nordul Țării Galilor, împreună cu soțul și cei trei copii. De aceeași autoare, la Editura Trei au apărut Te las să pleci, Te văd, Lasă-mă să mint, După sfârșit, Dublura – scris alături de Sophie Hannah, B.A. Paris și Holly Brown –, Ostatica, precum și Ultima petrecere și Un ghem de minciuni – primele două volume din seria Ffion Morgan.
Mai multe informații despre autoare pe claremackintosh.com, Facebook, Instagram și X, @ClareMackWrites.
FRAGMENT ÎN AVANPREMIERĂ
DOUĂZECI ȘI TREI
Miercuri | Ffion
O briză plăcută vine dinspre Llyn Drych, alungând căldura sufocantă. Ffion și Leo merg aproape de malul râului, ca Dave să se poată răcori, și la fiecare câțiva pași câinele se oprește și latră furios la propria imagine reflectată în apă. În jurul lor, turiștii își strâng cu regret umbrelele de soare și scaunele pliante, dezumflă plăcile de paddleboard și strigă la copii — ieșiți din apă, v‑am spus de trei ori!
— Crezi că el a ucis‑o pe Natasha? întreabă Leo.
Ffion i‑a povestit despre discuția pe care a avut‑o cu Russell Steele.
— Nu știu.
Ffion îl strigă pe Dave, care are botul în aer, adulmecând ceva delicios (sau poate dezgustător — pentru Dave e totuna).
— E ceva ciudat la Simmonds. Cei trei ascund ceva, dar Russell nu a cedat, indiferent cât de mult l‑am presat.
Identifică obiectul atenției lui Dave în același timp cu el: un cuplu care pregătește un picnic de seară pe o pătură în carouri roșii și albe.
— Nici să nu te gândești, îi zice ea.
— Vrei să‑l aduci la audieri pe partenerul Natashei? întreabă Leo.
— Pe ce bază? Știm că era supărat că Natasha a fost cu Russell, dar nu avem dovezi că a venit la Cwm Coed sâmbătă seara și… oh, la naiba!
Ffion o ia la fugă când îl vede pe Dave țâșnind spre cuplul ieșit la picnic, care tocmai deschide o sticlă de șampanie.
— Ty’d yma! Ty’d yma! Vino aici!
Dave nu acordă nicio atenție comenzilor din ce în ce mai frenetice ale lui Ffion. Pe fețele tinerilor se citește groaza când văd un câine uriaș și păros care se îndreaptă spre ei cu limba scoasă, în așteptarea festinului delicios care, cu siguranță, îi era destinat.
— Gad o! strigă Ffion. Lasă‑l!
Aproape că poate să pună mâna pe el acum, dar Dave este hotărât să mănânce un ou scoțian. Câinele mărește brusc viteza, Ffion se aruncă spre zgarda lui și amândoi alunecă pe pătura în carouri roșii și albe, făcând picnicul să zboare în toate părțile.
— Oh, Doamne!
Ffion se ridică repede, trăgându‑l pe Dave după ea.
— Îmi pare foarte, foarte rău.
Cei doi se holbează la ea. Ffion observă acum că sunt japonezi; coșul lor de picnic din răchită este inscripționat cu numele unui hotel cu stele Michelin, situat la o jumătate de oră distanță cu mașina.
— Nu este nicio problemă, zice bărbatul.
— Ba da, chiar este. Pot să plătesc pentru picnic?
În timp ce vorbește, Ffion își dă seama că nu are portofelul la ea. Se uită în jur după Leo, care încearcă din răsputeri să lase impresia că nu are nicio legătură cu ea.
— Ai bani la tine?
— Vă rog, zice bărbatul. Nu‑i nimic. Doar dacă ați putea…
Se uită la Dave, care îi respiră greu la picioare.
Ffion îl trage pe Dave de zgardă, apoi îi prinde lesa.
— Îmi pare foarte rău. Și… um… croeso i Gymru. Bine ați venit în Țara Galilor!
— Probabil că le‑ai făcut vacanța memorabilă, zice Leo în timp ce el și Ffion se îndepărtează. O să vorbească despre asta ani de zile. Îți amintești când o nebunie păroasă a aterizat în picnicul nostru?
— Nu e nebun.
Ffion ține strâns lesa lui Dave.
— Nu vorbeam despre Dave.
— Ce amuzant. Când crezi că vei primi rezultatele de la Criminalistică pentru biletul anonim?
— Mâine, răspunde Leo.
— Mâine? Oh, probabil că eu lucrez pentru departamentul greșit — în momentul de față, la noi durează cam șase săptămâni.
— A trebuit să promit prăjituri Jaffa.
— Da, asta funcționează.
Se întorc să o ia pe poteca ce merge de‑a lungul râului Awen și zăresc o siluetă familiară venind spre ei. Elen Morgan poartă căști și face pași mari, de parcă ar participa la o competiție de mers rapid.
— Mamei îi place să-și facă numărul de pași cât mai repede, explică Ffion. Probabil că ascultă și vreun audiobook la viteză dublă.
— Ce eficient! zice Leo.
Îi face cu mâna lui Elen, care își scoate căștile când se apropie, dar nu‑și schimbă ritmul.
— Sut wyt ti, Ffi?[1] strigă ea.
Se uită la Leo.
— A ti[2], Leo?
— Iawn[3], răspunde Ffion. Și e bine. Nu‑i vorbi în galeză, mamă, știi că nu înțelege.
— Tocmai de aceea trebuie să o audă. Nu‑i așa, Leo?
— Da, Elen, răspunde Leo ascultător.
— Ydy[4], traduce Elen.
Ajunge în dreptul lor, dar nu se oprește.
— Totul e în regulă cu casa?
— Nu ai aflat? zice Leo. Acum…
— …caut un foișor.
Ffion se încruntă la Leo.
— Pentru noua mea grădină. Oricum, nu vrem să te reținem de la audiobookul tău.
— Nu e un audiobook, e podcastul pe care mi l‑ai recomandat.
Elen ridică vocea în timp ce continuă să meargă pe alee.
— Ai ajuns la episodul patru? Se pare că au plătit cu bani gheață biletele la Pisica pe acoperișul fierbinte și desigur că nu există camere de supraveghere, nu după atâta timp, așa că e o pistă moartă.
Se îndepărtează cu pași mari, punându‑și din nou căștile.
Leo clatină din cap.
— Sunt singura persoană din lume care nu ascultă Fără Condamnare?
— Da.
Ffion îl ia de braț.
— Cum de nu i‑ai spus mamei tale că ai pierdut casa?
— O să afle în curând — în fond, suntem în Cwm Coed —, dar o să‑mi propună să mă mut înapoi acasă și nu fac față la asta acum.
Leo se oprește și o trage ușor spre el.
— Mută‑te cu mine.
— Mă gândesc la asta.
— Gândește‑te mai repede, zâmbește el. Va fi foarte bine.
Își continuă drumul. Va fi bine, se gândește Ffion. Până când nu va mai fi și atunci va fi oribil, la fel cum a fost cu Huw, la fel cum a fost în toate relațiile pe care le‑a avut. Leo se va plictisi de ea sau o va considera „prea mult“ (după cum concluzionase un iubit deosebit de frustrat) și apoi vor începe certurile și criticile, până când Ffion se va muta. Aceeași veche poveste.
Când Ffion, Leo și Dave trec de cotul pe care îl face râul când o ia spre centrul de rafting, ea vede un bărbat pe un ATV, pe câmpul din apropiere. Lângă el, un collie alb cu negru aleargă liber.
— Două secunde, îi zice Ffion lui Leo. Trebuie să vorbesc cu cineva.
Se apropie de gard și face cu mâna, iar ATV‑ul se îndreaptă spre ei. Se aude un fluierat ascuțit, iar câinele se întoarce, aleargă spre ATV și sare în spate, fără efort. Ffion îl privește sever pe Dave.
— Vezi asta?
ATV‑ul ajunge lângă ea, iar fermierul oprește motorul.
— Sut dach chi[5], domnule Williams? zice Ffion.
El o privește atent, iar ea îl ajută.
— Ffion. Merch Elen Morgan.
Fiica lui Elen.
— Ffion Wyllt, ydy?
John Williams chicotește.
Ffion zâmbește politicos, deși porecla „Ffion cea sălbatică“ o face să se crispeze. Aparține unei versiuni a ei pe care a lăsat‑o în urmă cu mult timp.
— Nu știam că dețineți atâta pământ.
— În total, aproape 25 de hectare.
— E mult de muncă.
Bătrânul ignoră aluzia. John Williams era deja în vârstă pe vremea când îi preda matematică lui Ffion, acum aproape 20 de ani. Se împărțea între fermă și catedră și odată a adus un miel orfan la clasă, pentru că acasă nu era nimeni care să‑l hrănească.
— I‑ați văzut pe oamenii care au stat la Mervyn în weekend? îl întreabă Ffion.
— Oameni?
Domnul Williams mormăie.
— I‑aș numi animale, dar ar fi o insultă la adresa necuvântătoarelor.
Se apleacă să mângâie collie‑ul.
— Am auzit că v‑au lăsat oile să iasă.
— Când au trecut peste câmpul meu, au lăsat toate porțile deschise. Au amestecat două turme și o mulțime de oi mi-au ieșit pe șosea — am aflat doar pentru că Dai Parsel făcea livrări pentru Amazon și a trecut pe la mine să‑mi spună. Încă îmi lipsesc două.
În timp ce vorbește, vocea lui devine din ce în ce mai puternică, iar roșeața îi urcă de la gât pe față.
— M‑am dus acolo să le spun vreo două.
— Și ce au zis?
— Nu erau acolo. Luminile erau aprinse — Mervyn o să simtă asta pe factură, la sfârșitul lunii. Am bătut la ușă de câteva ori — nu uita că îmi petrecusem aproape toată după-amiaza adunându‑mi turma, așa că nu eram în cea mai răbdătoare dispoziție —, dar nu a ieșit nimeni.
— La ce oră s‑a întâmplat asta?
— Pe la 20:30. M‑am gândit că probabil s‑au dus în oraș — Range Roverul cu care au venit era parcat afară și mai era o mașină acolo.
Range Roverul trebuie fi fost al lui Carole. Ffion observase detaliile duminică dimineața, când ea și George se duseseră pentru prima dată la casa de vacanță.
— Ce marcă era a doua mașină?
— Un fel de mașină electrică — am văzut chestia aia verde de pe plăcuța de înmatriculare.
— Presupun că nu vă amintiți ceva din număr, nu‑i așa?
— Pot să fac mai mult de atât.
Domnul Williams se apleacă și bagă mâna în buzunarul adânc de pe partea laterală a pantalonilor.
— Am făcut o poză.
Scoate ultimul model de iPhone — cu ecranul crăpat — și încearcă de mai multe ori să‑l deblocheze, înainte să i‑l dea lui Ffion cu un sunet de frustrare.
— Nenorocitul ăsta nu‑mi recunoaște fața și am nevoie de ochelari ca să introduc parola.
— Care este? întreabă Ffion, pregătindu-se s-o tasteze.
Domnul Williams zâmbește șiret.
— Pi.
— Adică?
— Nu te‑am învățat nimic, Ffion Wyllt? Valoarea lui Pi la trei zecimale — rotunjită — este trei, virgulă, unu, patru, doi.
— Am luat nota patru la matematică la examenul de final de clasă, domnule Williams. Nici măcar nu am reușit să înțeleg împărțirea cu rest.
Ffion tastează 3 1 4 2 și iPhone‑ul se deblochează. Deschide aplicația foto.
— Dacă îmi murea vreo oaie, aveam de gând să‑i reclam pe nemernicii care au lăsat poarta deschisă, înțelegi? Așa că le‑am pozat mașinile, pentru orice eventualitate.
Fișierul cu poze al domnului Williams este plin în mare parte cu oi. Crotalii, membre inflamate, o lână dezgustătoare plină de viermi și cea mai mare pereche de testicule pe care Ffion a văzut‑o vreodată.
— Edem scrotal, explică domnul Williams. Un caz urât. Este chiar la capăt.
Ffion se uită — oarecum fără tragere de inimă — spre capătul testiculelor umflate ale bietului berbec, când își dă seama că fostul ei profesor se referă la fotografia mașinii electrice, care este ultima din galeria foto. Ușurată, o deschide și simte un val de adrenalină.
Mașina electrică este un Nissan Leaf roșu.
Și îi aparține partenerului Natashei, Luke Parks.
[1] În galeză, „Ce mai faci, Ffi?“.
[2] În galeză, „Dar tu, Leo?“.
[3] În galeză, „Bine“.
[4] În galeză, „Da“.
[5] În galeză, „Ce mai faceți“.
