Prin amabilitatea editurii Nemira, un fragment în avanpremieră din Folosirea Armelor (Seria Cultura, volumul trei, traducere de Gabriel Stoian), în curs de apariție.
„Nava avea peste optzeci de kilometri lungime şi se numea Mărimea nu înseamnă totul. Ultima navă pe care călcase cu mult timp în urmă fusese mai mare, dar aceea arăta ca un aisberg sufficient de încăpător pentru a găzdui două armate, şi ca performanţe nu depăşea cu mult un Vehicul Sisteme Generale.
– Cum stau laolaltă toate astea?
Stătea pe un balcon şi privea un fel de vale miniaturală, alcătuită din unităţi de cazare; fiecare terasă era sufocată de verdeaţă, spaţiul era traversat în toate direcţiile de pasarele şi punţi zvelte, iar un pârâu curgea pe fundul văii. Oamenii stăteau la mese în curţi mici, se lăfăiau pe iarba de pe marginea pârâului sau între perne decorative şi pe canapelele cafenelelor şi barurilor de pe terase. Deasupra văii, dedesubtul unui tavan albastru şi luminos, un tub de deplasare şerpuia în depărtare, pe fiecare latură a ei, urmând cursul sinuos al pârâului. Sub tub ardea un şir de lumini false de soare, ca o bandă luminoasă.
– Hâm? a făcut Diziet Sma, venind alături de el cu două pahare cu băutură; i-a întins unul.
– Sunt prea mari, a spus el.
S-a întors cu faţa spre ea. Văzuse lucruri pe care ei le numeau celule, în care se construiau nave mai mici (mai mici în acest caz însemna mai puţin de trei kilometri lungime); hangare uriaşe nesprijinite, cu pereţi subţiri. Se aflase în apropierea motoarelor imense care, din câte înţelesese, erau solide şi inaccesibile (cum asta?) şi, evident, extrem de masive; se simţise ameninţat în mod ciudat când descoperise că pe uriaşa navă nu exista cameră de control, punte de comandă sau post de pilotaj, ci doar trei Minţi – computere sofisticate, bineînţeles – care controlau totul (poftim?).
Iar acum descoperea unde locuiau oamenii, dar totul era prea mare, prea mult, cumva prea fragil, mai ales dacă nava trebuia să accelereze atât de rapid cum susţinea Sma. A clătinat din cap.
– Tot nu înţeleg; cum de rămâne întreagă?
Sma a zâmbit.
– Cheradenine, gândeşte-te la câmpuri. Totul este pe bază de câmpuri de forţă. A dus o mână spre faţa lui, pe care apăruse o expresie de tulburare, şi l-a bătut uşor pe un obraz. Nu mai fi atât de derutat. Şi nu încerca să înţelegi totul prea repede. Lasă lucrurile să se aşeze. Plimbă-te; pierde-te în navă vreme de câteva zile. Şi întoarce-te când vrei.
Mai târziu, el a pornit să rătăcească. Uriaşa navă era un ocean fermecat în care nu se putea îneca şi s-a azvârlit în el pentru a încerca să înţeleagă, dacă nu nava, măcar oamenii care o construiseră.
A mers zile în şir, oprindu-se la baruri şi restaurante de fiecare dată când îi era sete, foame sau obosea; majoritatea erau automatizate şi era servit de tăvi plutitoare, deşi unele aveau chelneri umani. Aceştia nu păreau a fi servitori, ci mai degrabă clienţi care se gândiseră să facă o vreme ceva folositor.
– Sigur, nu e nevoie să fac asta, i-a spus un bărbat între două vârste, care ştergea masa cu o cârpă umedă. A vârât apoi cârpa într- o pungă şi s-a aşezat alături de el. Dar, priveşte, masa este curată.
A fost de acord că masa devenise curată.
– De obicei, a spus bărbatul, lucrez în domeniul religiilor – fără supărare – străine; Accent Direcţional în Rigoarea religioasă; asta mi-e specializarea… cum ar fi faptul că templele, mormintele sau rugăciunile trebuie făcute cu faţa spre o anumită direcţie; treburi din acestea. Ei bine, altundeva. Dar… munca mea nu se încheie niciodată; mereu apar noi exemple, şi chiar cele vechi sunt reevaluate, şi oamenii vin mereu cu idei noi în legătură cu ceea ce se considera a fi clar stabilit…, dar – şi a lovit cu palma în tăblia mesei – când cureţi o masă, asta faci. Simţi că ai făcut ceva. E o realizare.
– Însă, până la urmă, înseamnă doar curăţarea unei mese.
– Şi, drept urmare, asta nu are nicio importanţă reală la scara cosmică a evenimentelor? a sugerat bărbatul.
Drept răspuns la zâmbetul omului, Zakalwe a surâs.
– Păi, da.
– Bine, atunci, ce prezintă importanţă? Cealaltă activitate a mea? Este chiar atât de importantă? Aş putea încerca să compun lucrări muzicale minunate sau epopei distractive, dar ce ar reuşi ele? Să îi încânte pe oameni? Faptul că şterg o masă îmi adduce plăcere. Iar oamenii se aşază la o masă care este curată, iar asta le face plăcere. Şi oricum – bărbatul a râs – oamenii mor; stelele mor; şi universul moare. Ce înseamnă orice realizare, indifferent cât de mare ar fi ea, după ce însuşi timpul va muri? Sigur, dacă tot ce aş face ar fi să curăţ mese, atunci asta ar reprezenta o risipă meschină şi respingătoare a imensului meu potenţial intelectual. Dar pentru că aleg să fac asta, simt o plăcere. Şi, a adăugat bărbatul cu un zâmbet, este o cale plăcută de a cunoaşte oameni. Aşadar, de unde eşti?”
Descrierea editurii:
Barbatul cunoscut sub numele de Cheradenine Zakalwe era unul dintre cei mai buni agenti ai Culturii, capabil sa schimbe pana si destinul unei planete prin intrigi, trucuri sau, atunci cand misiunea o cerea, prin violenta.
Femeia cunoscuta ca Diziet Sma a fost prima care i-a recunoscut potentialul si l-a ridicat din obscuritate la traiul de invidiat de care se bucura acum. Dar nici macar ea nu il cunostea atat de bine pe cat credea.
Drona numita Skaffen-Amtiskaw ii stia pe amandoi. Candva, a salvat viata femeii, ucigandu-i pe atacatorii ei intr-un mod brutal. Despre barbat a crezut intotdeauna ca este o cauza pierduta. Dar nici macar masinile ei nu pot vedea ororile din trecutul lui.
„Sa spui ca Banks este unul dintre cei mai buni scriitori britanici de science fiction ar fi prea putin. E pur si simplu unul dintre cei mai buni scriitori pe care ii avem, indiferent de gen. Cititi-l!“
Book People
Posted by Liviu
