Autor: Ferdia Lennon
Titlu: Fapte glorioase (2025)
Titlu original: Glorious Exploits (2024)
Editură: Humanitas Fiction
Colecție: Raftul Denisei
Traducător: Mihaela Buruiană
Redactor: Mihaela Pascu-Oglindă
Coperta: Angela Rotaru
Nr. pagini: 296
Format: Trade Paperback, 13×20
Premii: Bollinger Everyman Wodehouse Prize 2024, Waterstones Debut Fiction Prize 2024,
Nominalizări: British Book Award Nominee for Debut Fiction 2025, Dylan Thomas Prize Nominee for Shortlist 2025, Walter Scott Prize Nominee for Shortlist 2025, Waterstones Book of the Year Nominee 2024, The Rooster – The Morning News Tournament of Books Nominee for Longlist 2025, Nero Book Award Nominee for Debut Fiction 2024, The Books Are My Bag Award for Shortlist 2024
Nota Goodreads: 4,13 (22 722 note)
Descrierea editurii: „În timpul Războiului Peloponesiac, atenienii învinși la Siracuza sunt prizonieri într-o carieră de piatră. Siracuzanii Gelon și Lampo, olari șomeri și prieteni buni, se plimbă prin jurul carierei atunci când le vine ideea de a pune în scenă Medeea de Euripide cu ajutorul celor captivi, căci îi poți urî pe invadatori, dar le poți iubi arta. Personaje excentrice, Gelon și Lampo sunt întruchiparea umorului excelent și al ironiei fine de care dă dovadă Ferdia Lennon la fiecare rând. De la plan și până la execuție, de la scenă și până la dezastru nu e decât un pas. Iar inițiativa celor doi se transformă nu doar într-o aventură tragicomică uluitoare, ci ia forma unui roman în care marile lecții de istorie se rescriu cu ajutorul artei pentru a ne învăța, din nou, solidaritatea, compasiunea și speranța.”
După eșecul complet al expediției ateniene împotriva Siracuzei, armata ateniană a fost zdrobită. Tucidide descrie acest eveniment ca fiind cea mai mare pierdere suferită vreodată de o forță grecească. Aproximativ 7 000 de supraviețuitori atenieni au fost aruncați în Latomie (carierele de piatră din Siracuza), niște gropi adânci și abrupte, unde erau expuși la soare arzător ziua și la frig noaptea, primind rații minime de supraviețuire. Ideea cărții s-a născut dintr-un detaliu istoric fascinant menționat de Plutarh și Tucidide. După dezastruoasa Expediție Siciliană (punctul de cotitură al Războiului Peloponesiac), mii de soldați atenieni au fost aruncați în carierele de piatră din Siracuza. Se spune că singura lor șansă de a primi puțină apă sau chiar libertatea era capacitatea de a recita versuri din piesele lui Euripide, poetul preferat al sicilienilor. Lennon ia acest adevăr istoric și îl transformă într-un scenariu de tip Așteptându-l pe Godot întâlnește Închisoarea îngerilor, explorând cum cultura poate înflori chiar și în cele mai atroce condiții.
Această poveste incredibilă nu este doar o invenție a lui Ferdia Lennon, ci se bazează pe relatări istorice reale, în special pe scrierile lui Plutarh în Viețile paralele (mai exact, în Viața lui Nikias) și pe cronicile lui Tucidide despre Războiul Peloponesiac. Referința exactă la care apelează Lennon vine de la Plutarh, care povestește un aspect cultural unic al sicilienilor: aceștia erau obsedați de opera lui Euripide, dar, fiind departe de Atena, rareori aveau ocazia să asculte fragmente noi sau complete din piesele lui. Ferdia Lennon a luat acest sâmbure de adevăr istoric și l-a extins, întrebându-se: „Dacă niște oameni au fost eliberați pentru câteva rânduri recitate, ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi pus în scenă o piesă întreagă?” Această întrebare reprezintă, de fapt, geneza întregului roman.
Motivația lor de a pune în scenă Medeea și Troienele cu ajutorul prizonierilor atenieni flămânzi este un amestec de fanatism cultural și compasiune mascată. Gelon crede cu tărie că teatrul are puterea de a mântui, în timp ce Lampo, inițial mai pragmatic, ajunge să înțeleagă că acești „dușmani” din carieră sunt de fapt oameni care împărtășesc aceleași frici și speranțe. Alegerea pieselor nu este nici ea întâmplătoare: Troienele este, poate, cea mai puternică piesă anti-război scrisă vreodată, care reflectă perfect agonia atenienilor învinși.
Unul dintre cele mai puternice puncte ale cărții îl reprezintă modul în care Lampo și Gelon ajung să interacționeze cu prizonierii, în special cu atenianul Paches. Granițele dintre învingător și învins se estompează pe măsură ce repetă versurile lui Euripide. Lennon ne forțează să vedem absurdul războiului: un om care ieri încerca să te ucidă, astăzi te învață cum să livrezi un monolog despre suferință. Este o lecție despre empatie care pare extrem de actuală, în ciuda decorului antic.
Ceea ce face ca Fapte glorioase să iasă în evidență este vocea narativă a lui Lampo. Lennon folosește un dialect englezesc cu puternice influențe irlandeze (transpus în română printr-un stil informal, relaxat), ceea ce conferă cărții o energie brută. Aici nu există prețiozitate. Personajele înjură, se plâng de mahmureală și vorbesc despre zei ca și cum ar fi niște vecini problematici. Acest anacronism lingvistic nu strică imersiunea, ci o potențează, făcând antichitatea să pară la fel de palpabilă ca ziua de ieri.
Deși este o poveste centrată pe bărbați și război, Lennon nu ignoră perspectivele marginale. Prin personajul Lyra, o sclavă lidiană de care se îndrăgostește Lampo, autorul aduce în discuție costul invizibil al societății antice. Relația dintre Lampo și Lyra adaugă la rândul ei un strat de vulnerabilitate poveștii, arătând că, într-o lume construită pe ierarhii rigide, dragostea și libertatea sunt mărfuri rare și periculoase.
Cartea este surprinzător de amuzantă. Scenele în care siracuzanii încearcă să-i antreneze pe atenienii muribunzi pentru a juca roluri feminine (așa cum cerea tradiția teatrului grec) sunt pline de un umor negru ce amintește de comediile moderne de tip buddy movie. Lennon reușește să găsească momente de relaxare în cele mai întunecate locuri, sugerând că râsul este, alături de artă, un mecanism esențial de supraviețuire.
Dincolo de evenimentele istorice, Fapte glorioase este și o scrisoare de dragoste adresată puterii transformatoare a poveștilor. Faptul că niște soldați distruși fizic și psihic își găsesc demnitatea interpretând versuri străvechi spune ceva universal despre condiția umană. Aici arta nu e un lux, ci o necesitate biologică, singurul lucru care îi mai deosebește pe acești oameni de animalele hăituite.
Fără a da spoilere, finalul cărții te lasă cu o melancolie dulce-amăruie. El ne amintește că, în timp ce imperiile decad și războaiele sunt uitate de toți, cu excepția istoricilor, fragmentele de poezie și actele de bunătate măruntă supraviețuiesc mileniilor. Lennon nu încearcă să rescrie istoria, ci să îi dea un puls. Fapte glorioase este o lectură obligatorie pentru oricine crede că toți clasicii sunt plictisitori sau că istoria este doar despre date calendaristice.
Fapte glorioase e genul de debut care te lovește exact când nu te aștepți, amestecând tragismul antic cu un umor contemporan, aproape „irlandez”, deși acțiunea se petrece în Sicilia anului 412 î.Hr. Ferdia Lennon a reușit ceva extrem de dificil: să transforme o notă de subsol din istoria lui Tucidide într-o poveste vibrantă, murdară și profund umană despre artă și supraviețuire. În final, ar mai trebui să subliniez faptul că Lennon a scris un roman despre eșec care arată de fapt ca un triumf. E o carte despre cum să fii om într-o lume care a uitat ce înseamnă asta. Dacă vă plac poveștile despre prietenie, dacă sunteți pasionați de Grecia Antică sau dacă pur și simplu doriți o lectură care să vă facă să râdeți și să plângeți în același paragraf, superbul roman tragicomic al lui Ferdia Lennon e alegerea perfectă. Este, într-adevăr, o exploatare glorioasă a ceea ce ne face umani.
„ – De ce faci pe prostul? Nu ești prost deloc.
– Ba sunt. Doar c-o știu. Bănuiesc că asta mă face mai deștept decât majoritatea.
– A zis cineva asta. Cine?”
