Autori: Mihai Bălăceanu
Titlu: Și florile de cireș mor (2025)
Editură: Editura pentru Artă și Literatură
Colecție: Violet
Redactor: Odilia Roșianu
Nr. pagini: 254
Format: Paperback, 13×20
Preț: 43
Nota Goodreads: 4,35 (14 note)
Descrierea editurii: „<<Romanul de debut al lui Mihai Bălăceanu invită într-o călătorie în lumea tradițională japoneză, reconstruind cu talent antropologic gesturi, comportamente și credințe care dau contur simultan poveștii și mentalităților menite să configureze un anumit modus vivendi. Țesătura narativă se dezvăluie treptat, aducând laolaltă personaje din clase sociale distincte – nobili, samurai și servitori de la Castelul Alb, țărani din Satul din Vale, negustori, copii, un vraci și un pictor care văd dincolo de vizibil –, dar și figuri ce populează imaginarul religios, precum spirite malefice (shinigami) sau vulpi (kitsune) cu puteri paranormale. Scurta istorie de viață a frumoasei Sakura, situată pe puntea fragilă dintre dragoste și moarte, se deșiră fir cu fir, de parcă o mână invizibilă trage de ața destrămării. Toate morțile anterioare sfârșitului ei creează imaginea unei scuturări a florilor de cireș sub vântul primăverii, amintind de nesfârșitele cicluri ale naturii și ale existenței.>>” Cristina Bogdan
O carte delicată ca o floare de cireș… până când nu mai e chiar delicată și întâmplările stranii, supranaturale, încep să se strecoare insidios în viața liniștită a oamenilor și să-i facă să se întoarcă unul împotriva altuia… sau să comită acte reprobabile. De fapt, povestea începe cu o moarte, moartea unui tată, croitor de chimonouri deosebite, aflat pe drum cu trăsura pe al cărei acoperiș stă prins un cufăr în care se află un chimonou deosebit: fiica familiei Shinobi, o familie nobilă deosebit de bogată și de respectată în Ținuturile de Răsărit, unde se petrece acțiunea din acest roman, urmează să se căsătorească cu alesul inimii, întărind și mai mult reputația familiei sale. Iar negustorul nostru urmează să-i livreze Sakurăi, tânăra a cărei nuntă urmează să aibă loc în curând, un chimonou deosebit. Dar negustorul, care călătorește cu singura sa fiică, micuța Kaguya, suferă de o boală incurabilă. Iar după ce poposesc peste noapte în mijlocul naturii, bărbatul se stinge, lăsând-o pe micuță a nimănui, singură pe lume. Și disperată. Însă puterea de reziliență a micuților, dar mai ales a tinerei și ambițioasei și inimoasei Kaguya, ar trebui să reprezinte o lecție pentru noi toți.
De cealaltă parte a poveștii, unde se scaldă bogații și singurul lor neajuns e faptul că nu mai sosește odată chimonoul comandat pentru nuntă, tânăra Sakura se iubește mult și des cu logodnicul Yamaguchi, în timp ce vulpea Moro umblă de colo-colo prin casă și parcă presimte ceva cu instinctele sale de nu-chiar-o-simplă-vulpe. Căci încet-încet, Sakura începe să aibă coșmaruri tot mai îngrozitoare, din care este smulsă țipând de către Yamaguchi, în timp ce mentorul ei apropiat, bătrânul Utagawa, pictează parcă mânat de-o vrajă, fără să aibă control asupra propriilor mâini, un tablou oribil, prevestitor de rele. Și uite așa, deși tinerii păreau cum nu se poate mai îndrăgostiți și gata să-și unească destinele, se trezesc aruncați în vâltoarea unor întâmplări din ce în ce mai întunecoase, mai groaznice, care le umbresc fericirea și îi îndepărtează tot mai mult unul de altul.
Mergem apoi în Satul din Vale, unde vraciul Kintsu, cu o cicatrice aurie pe chip și binecuvântat de zeița Amaterasu, tocmai îl vindecă de surzenie pe un micuț în vârstă de doar trei luni, umplându-i de fericire părinții și pe frățiorul acestuia, Takashi. Și nici nu-l vindecă bine pe micuț, că sătenii se trezesc în poarta de la intrarea în sat cu micuța Kaguya, care a rătăcit, flămândă și udată de ploaie, până a ajuns în acest sat plin de oameni inimoși și este luată sub aripa protectoare a nimănui altcuiva decât Kintsu, un om cu un trecut dureros și bogat, despre care s-au țesut nenumărate legende care mai de care mai fantasmagorice. Și lucrurile decurg în tihnă o vreme, până când, unul câte unul, mai întâi cei mai în vârstă, apoi oameni din ce în ce mai tineri, încep să cadă pradă unei molime nemiloase, suspect de asemănătoare cu cea care i-a curmat zilele tatălui Kaguyăi. Să fie o molimă adusă de fată? Sau una care pur și simplu a apărut de nicăieri, iar venirea fetei a fost doar o coincidență? Oare zeii s-au supărat din ce știe ce motiv taman pe locuitorii Satului din Vale și au hotărât să-i pedepsească aruncând asupra lor o boală mortală, de care nu scapă nimeni?
Povestea începe într-o tentă luminoasă și roz precum petalele unor soiuri de cireș (cu excepția morții premature a tatălui micuței Kaguya), toți sunt fericiți, se înțeleg de minune unul cu altul și-și vorbesc de parcă în viața lor n-ar fi cunoscut necazul și cuvintele grele. Ba chiar mă minunam la un moment dat cum e posibil așa ceva într-o țară plină de samurai plătiți să-i hăcuiască pe dușmanii stăpânilor lor și unde hoardele din nord fac dese incursiuni pentru a le testa vigilența. Chiar și-n familia Shinobi plutește așa, un aer plin de armonie și de veselie – până la sosirea scorpiei de viitoare soacre, firește – și toți se întrec în complimente și să-și facă pe plac unul altuia. Până apare spiritul cel rău.
Până încep să se adune norii, iar povestea asta în care toți par fericiți începe, treptat-treptat, să-ți facă părul măciucă în cap. Căci spiritele rele nu dorm niciodată cu ambii ochi închiși, nu, ele pândesc momentul oportun, când cei pe care au pus ochii lasă garda jos, și tocmai atunci atacă. Foarte atent documentată când vine vorba de ritualuri și mitologie, de rânduieli de nuntă și de înmormântare, povestea imaginată de Mihai Bălăceanu, bine pusă în scenă și ghidată cu o mână foarte fermă, mai ales pentru un debutant în volum, te poartă printr-o lume fascinantă și îți povestește atât despre natura trecătoare a omului și rezistența copiilor și sufletul lor bun, capabil să îi vindece nu doar pe ei, ci și pe cei din jur, cât și despre cum demonii trecutului nu dispar niciodată, ba se întorc atunci când ți-e lumea mai dragă și te umplu de nefericire. Noroc că oamenii au fost înzestrați și cu puterea de-a lupta, și cu puterea de-a ierta!
„Kintsu mizase corect pe spiritul de candelă aprinsă al fetiței. Un adult și-ar fi plâns inima, rinichii și ficații, ar fi preferat să persiste în suferință decât să găsească o cale de a ieși din ea, însă unui copil, și mai ales unuia cu natura Kaguyăi, e suficient să-i propui o poveste alternativă celei care i-a mușcat conștiința fragedă, încă în formare, și imediat va dori să facă parte din ea. Să devină personajul principal al ei.”
