Dispărut într-o clipă
Jo Callaghan
Titlu original: In the blink of an eye
Limba originală: engleză
Traducere și note: Luciana Crăciun
ISBN: 978-606-40-2734-4
Format: 130x200mm, paperback
424 pagini
Preț: 65 lei
Editura Trei
Colecția Fiction Connection Crime
PRIMUL VOLUM DIN SERIA KAT ȘI LOCK
Bestseller Sunday Times
În Marea Britanie, o persoană este dată dispărută la fiecare 90 de secunde. Pur și simplu! Într-o clipă!
Mamă singură, văduvă, Kat este o polițistă care are încredere în instinctele ei. Aleasă să conducă un program-pilot în care trebuie să lucreze alături de Lock, care este EDIA (entitate detectiv cu inteligență artificială), instinctele lui Kat intră în conflict cu logica „partenerului“. Dar când două cazuri nerezolvate de dispariție pe care le examinează devin brusc active, Lock este singurul care o poate ajuta pe Kat, după ce ancheta devine prea personală pentru ea.
Inteligența artificială versus experiența umană.
Logică versus instinct.
Roman laureat al premiilor Theakston Old Peculier 2024 și CWA Crime Dagger 2024
„Cel mai original roman polițist pe care îl vei citi anul acesta.” – CLARE MACKINTOSH, scriitoare
„Cu personaje bine construite, emoții credibile și o premisă interesantă, putem vedea cu ușurință cum acest roman devine un serial TV. – INDEPENDENT
„Un debut îndrăzneț pe care pur și simplu îl ador. Extraordinar de original, sincer, amuzant și cu adevărat palpitant.” – CHRIS WHITAKER, scriitor
„Jo Callaghan s-a documentat mult și modul în care își imaginează AI într-un mediu polițienesc este absolut fascinant. O lectură de cinci stele, abia aștept serialul TV! – JUDITH MCKINNON, scriitoare
JO CALLAGHAN este strateg senior în cercetarea privind impactul viitor al inteligenței artificiale și al genomicii asupra forței de muncă. A urmat Writers’ Academy Course și a participat la concursuri de scriere creativă. După ce și-a pierdut soțul din cauza cancerului în 2019, a început să scrie Dispărut într-o clipă, romanul său polițist de debut. Acesta a fost foarte bine primit de public și critică, fiind laureat al premiilor Theakston Old Peculier 2024 și CWA Crime Dagger 2024. Locuiește cu cei doi copii în Midlands, unde își petrece mult prea mult timp pe X ca @JoCallaghanKat și lucrează la noi romane din serie.
FRAGMENT ÎN AVANPREMIERĂ
CAPITOLUL 30
Râul Avon, Stratford‑upon‑Avon, 1 iulie, ora 8:02
Norii atârnau greoi și joși peste Stratford‑upon‑Avon, umezind aerul cu amenințarea ploii. Kat tremura. Ar fi fost mai bine să se uite pe fereastră decât la calendar înainte să treacă la treabă. Warwickshire era unul dintre cele mai frumoase comitate din Anglia, dar prețul care trebuia plătit pentru verdeața luxuriantă era ploaia care cădea și nu înceta să cadă. Chiar și vara.
Măcar nu trebuia să intre în apă. Nu era prima dată când se întreba cum puteau unii să facă munca asta, dar totuși femeile și bărbații în costume impermeabile galbene erau precum paramedicii: înalți și imposibil de veseli, în timp ce‑și duceau la îndeplinire sarcinile sumbre. Gary, ofițerul superior, i‑a spus că la început vor folosi echipament sonar pentru a obține o imagine asupra râului și albiei. Dacă existau suspiciuni că un corp s‑ar fi scufundat în stratul moale de sedimente, atunci aveau să amplaseze un georadar în partea inferioară a bărcii, ca să îl caute. Dacă acest proces arăta că într‑adevăr se afla un corp acolo, câinii antrenați pentru recuperarea victimelor care patrulau pe mal aveau să ajute la îngustarea căutării, detectând mirosul emanat de corpul în stare de putrefacție. Având în vedere cât de mult timp trecuse de la dispariţia lui Will Robinson, va fi necesar să caute până la câțiva kilometri în josul râului.
Deocamdată, nu se detectase nimic.
Kat își destinse mandibula, încercând să facă să dispară tensiunea care i se zvârcolea în craniu. Se gândise să o întrebe pe Browne dacă are cumva analgezice la ea, dar, Doamne, Browne arăta şi ea groaznic: fața îi era șocant de palidă, înconjurată cum era de giulgiul hanoracului negru.
— Ești bine? o întrebă Kat.
Browne aprobă ușor din cap, ca și cum îi era teamă să nu vomite dacă ar fi încercat să vorbească.
— Nici nu mai știu la câte căutări pe râu am asistat, spuse Kat, întorcându‑se spre o rață care‑și ducea bobocii de pe un mal pe altul. Dar tot simt aceeași încordare, exact ca la început. Cred că e din cauza așteptării.
Browne expiră prelung și tremurat și privi rațele, care reușiseră să ajungă pe cealaltă parte.
— Mulțumesc, șefa. Dar nu e din cauza căutării.
Kat încercă să nu zică nimic. Potrivit lui Lock, o persoană face în medie pauze de 200 de milisecunde în conversațiile cu alții, dar pauzele ei nu durau mai mult de 50, ceea ce — după cum îi explicase Lock — însemna că membrii echipei mai puțin vorbăreți sau mai închiși în ei s‑ar putea să nu aibă ocazia să spună ce gândesc. Kat îi spusese să se ducă la dracu’, pentru că nu avea nevoie ca un afurisit de computer să o învețe cum să se descurce cu alte ființe umane.
Cu toate acestea așteptă un moment și numără bobocii.
Browne înghiți în sec.
— Sunt însărcinată.
Ah! Cu o delicatețe pe care și‑o însușise de‑a lungul timpului, îndepărtă din minte orice presupunere sau întrebare și spuse, cât de neutru putu:
— Și cum te simți în legătură cu asta?
— Adică pe lângă starea de greaţă?
Browne privi și ea rațele. Acum urcau pe malul râului, cu fundurile maro și alb tremurându‑le de parcă ar fi dat audiție pentru a dansa cu Beyoncé.
— Sincer, chiar nu știu.
Kat dădu din cap în semn de înțelegere. Bineînțeles că nu ştia. Mintea îi dădea pe dinafară cu mii de sfaturi, dar nu voia s‑o copleșească şi mai mult pe tânără.
— E în regulă. În câte săptămâni ești?
— Șapte sau opt, cred.
— Atunci, mai ai încă timp să îți dai seama ce simți în legătură cu asta. Oricare‑ar fi decizia ta, în cele din urmă tot va trebui să vorbești cu doctorul, așadar doar asta ai de făcut azi, să‑l suni și să‑ți faci o programare.
Fața lui Browne se boți.
— Dar sunt atât de multe lucruri de luat în considerare. Stau într‑un apartament de două camere, ceea ce pentru mine e suficient, dar dacă o să avem o familie, vom avea nevoie de o casă ca lumea, cu grădină. Dar, în cazul ăsta, cum o să o plătesc dacă am un copil? Nu văd cum mi‑aş permite o casă și să plătesc pe cineva să aibă grijă de copil, ceea ce înseamnă că nu mă voi putea întoarce la muncă până ce împlinește trei ani, și atunci din ce o să trăim?
O pasăre cânta deasupra lor. Un sturz? O ciocârlie? Kat n‑avea habar, dar îi conştientiză cântecul chiar atunci când ochii ei îi întâlniră pe cei ai lui Browne.
— Fii atentă! spuse ea în cele din urmă, alegând să nu‑i dezvăluie că a fost însărcinată de trei ori, dar are doar un singur copil. Nu poți să‑ți imaginezi sau să controlezi toate variabilele când vine vorba de a deveni părinte. Așadar sunt sinceră până la Dumnezeu când te sfătuiesc să‑ți urmezi intuiția. Vrei copilul ăsta? Dacă da, orice altceva — apartamentul, locul de muncă, costurile pentru îngrijirea lui — nu ține decât de logistică. Chiar dacă poate nu‑ți vine să crezi, dacă îți propui, vei reuși. Știu că pare imposibil acum, dar vei găsi ajutor de la alții și lucrurile se vor așeza. Dar mai întâi trebuie să fii sinceră cu tine însăți și să decizi dacă chiar vrei copilul sau nu. Aici nu te pot ajuta. Nimeni nu poate. Dar ai destul timp ca să iei o decizie. Orice‑ai hotărî, vei avea susținerea mea. Ai spus „noi“. Ești cu cineva? El ce zice?
— Da, cu Stuart. Dar nu i‑am spus încă. Pentru că… chestia cu el e că — e un scump, chiar e — are prea multe opinii în legătură cu orice. Unde să mâncăm, ce să bem, unde și când să mergem în vacanță, la ce filme să ne uităm. Înainte să‑i spun, trebuie să‑mi dau seama mai întâi ce cred eu.
Kat aprobă din cap.
— Locuiţi împreună?
— Într‑un fel. Are fiecare apartamentul lui, dar suntem cam în fiecare noapte împreună — în afară de atunci când sunt în ture la serviciu, pentru că Stuart nu suportă să‑i fie tulburat somnul, sau când ies cu amicii, pentru că se pare că sforăi ca o drujbă.
Browne râse.
Kat își mușcă buza și spuse, cât de încurajator putu:
— Atunci, nu trebuie să te grăbești nici în privința asta. Îi spui când și dacă ești pregătită. Între timp, îmi pare rău s‑o zic, dar te vei simți în continuare ca naiba în următoarele săptămâni. Sarcina presupune o grămadă de prostii, dar cea mai mare este că, atunci când te simți cel mai rău, nu poți să spui nimănui, de teamă că până la urmă nu va ieși nimic. Așadar, dacă te simţi rău, îmi dai mesaj și voi avea grijă să poți lucra acasă. Bine?
Browne încercă să protesteze. Se simțea bine. Nu avea nevoie de tratament special. Tot putea să‑și facă treaba.
— Nu e vorba de tratament special. Avem telefoane mobile, Zoom și e‑mail. Ești o polițistă conștiincioasă. Nu e nevoie să te văd apărând la sediu ca să știu că faci treabă bună. Da?
Browne dădu din cap, iar ochii i se umplură de lacrimi. Kat îi dădu un pachet cu șervețele.
— Vei avea nevoie de multe din astea în următoarele luni. Să nu cumva să te uiți la filme sau reclame cu bebeluși sau animăluțe drăgălașe.
Browne se înecă de râs și își suflă nasul.
— Așa, zise Kat. Văd că încep să apară oameni, te ocupi tu de pod? Eu voi rămâne pe mal.