Nota Goodreads: 3.43 (425 Note)
Când eram mic urmăream filme indiene. Obligat fiind de faptul că n-aveam decât un televizor în apartament și mai aveam încă două surori, eram obligat să mă uit la aceleași programe pe care le urmăreau și ceilalți. Printre ele se numărau și filmele indiene cu intrigă complexă, stricată însă de prea multe dansuri și cântece, filme care se lungeau cale de trei sau patru ore, ceea ce ducea, inevitabil, la pierderea interesului. Dar culorile îți luau ochii, iar protagoniștii lor păreau un fel de super-eroi. Bineînțeles că totul era zugrăvit în culori vii, casele erau adevărate palate, iar lumea nu se plimba cu căruța trasă de măgăruși, nici nu locuia în colibe din chirpici și nici nu se încălzeau câte douăzeci într-o cameră de cinci metri pătrați în jurul unei sobe alimentate cu bălegar de vacă. Poate de aceea cartea despre care vreau să vorbesc în continuare mi-a atras atenția când a sosit în sfârșit momentul să-mi aleg câteva cărți de pe bogatul site al Grupului Editorial All (alături de alte câteva, cărora sper că le va veni și lor cândva vremea). Despre Tarun J. Tejpal nu mai auzisem nimic până acum (știam că-i mai apăruse un volum acum ceva ani la Nemira – „Alchimia Dorinței” pe numele său), însă, înainte de a începe „Povestea asasinilor mei”, m-am documentat un pic și am aflat că este unul din cei mai respectați scriitori indieni contemporani și, totodată, un jurnalist cu o bogată carieră în spate, faimos în toată Asia.
Iar această carieră l-a ajutat, sunt sigur, să creeze una din cele mai complexe figuri pe care am întâlnit-o vreodată în paginile unei cărți: jurnalistul indian pentru a cărui ucidere au fost tocmiți cinci asasini de seamă. O figură completă, complexă, un bărbat cu o soție pe care o disprețuiește și cu o amantă care-l disprețuiește, cu o mamă mult prea protectoare și cu un viitor incert, dar care găsește totuși puterea să meargă mai departe: un jurnalist care nu poate fi clintit de iminentul faliment al revistei la care lucrează, de greutățile inerente acestei meserii, de piedicile puse de politicieni veroși, ba nici măcar de o tentativă de asasinat eușuată. Însă autorul nu se mulțumește să ne povestească pur și simplu povestea capturării celor cinci ucigași (ai crede, din moment ce nu au reușit să-l ucidă pe jurnalist, că nici măcar n-ar putea fi numiți asasini, însă poveștile lor de viață nu sunt deloc pentru suflete sensibile), iar fața hâdă, neînfățișată de obicei în filmele despre care povesteam mai sus, a Indiei, ni se dezvăluie în toată splendoarea sa: lipsită de culori, aprigă, monstruoasă, necruțătoare, nemiloasă.
Descrierea editurii: „Într-o duminică dimineața, un jurnalist de investigație faimos în presa din New Delhi află de la televizor că tocmai a fost salvat de la moarte. Complotul de asasinare a fost dejucat de poliție, iar cei cinci ucigași plătiți să îl elimine au fost arestați. Înainte să își dea seama despre ce este vorba, jurnalistul este pus sub supravegherea permanentă a guvernului până la finalizarea procesului. În câteva ore, viața i s-a schimbat radical. Cu toate că este păzit zi și noapte de indivizi bine înarmați, încearcă să își desfășoare activitățile obișnuite. Se străduiește să găsească o sursă de finanțare pentru revista pe care o conduce, îi face vizite regulate unui guru faimos și își continuă relația extraconjugală, tumultuoasă și plină de pasiune, cu Sara. o intelectuală activistă pentru egalitatea de gen, emanciparea marginalilor și o societate echitabilă. Deranjată de pasivitatea amantului său și sceptică față de buna-credință a autorităților în soluționarea cazului, Sara demarează propria investigație. Așa vor ieși la lumină poveștile cutremurătoare ale celor cinci suspecți. Cu toții provin din clase sociale defavorizate și au fost victime ale violenței extreme, mizeriei și abuzurilor. O Indie brutală, nemiloasă, îi ia astfel locul Indiei fascinante din discursurile occidentale, sub a cărei strălucire exotică se ascunde o realitate crudă.”
Recunosc că primele câteva zeci de pagini mi s-au părut foarte greu de citit, ba chiar am abandonat cartea de câteva ori în favoarea altor lecturi. Însă mi-am zis că trebuie să merg mai departe, iar rezultatul a fost unul pe măsură: pur și simplu unul dintre cele ma bune romane pe care le-am citit vreodată. Acum ceva vreme, după câteva tone de filme horror, începusem să cred că am devenit prea greu de mișcat de ororile urmărite pe ecran. Însă ele erau doar filme, chiar dacă efectele speciale păreau să indice altceva. Dar crunta realitate pe care a reușit să o redea atât de bine Tarun J. Tejpal în acest roman este pur și simplu copleșitoare, mult prea greu de îndurat pentru aproape oricine. Căci în spatele zidurilor strălucitoare și-a reclamelor colorate zace mizeria, sărăcia și dramele a sute de milioane de oameni. Oameni care s-au născut în sărăcie, au trăit în sărăcie și au murit în sărăcie. Sub pretextul unei povești cu tentă polițistă se ascund cinci povești dramatice, poveștile a cinci oameni pe care viața grea, împrejurările și anturajul i-au transformat în monștri.
Parte thriller, parte roman absurd, parte roman erotic (episoadele întâlnirilor dintre jurnalistul nostru și amantă, Sara, sunt destul de savuroase), în ansamblu o complexă frescă a Indiei din anii patruzeci și până azi, totul dublat de un comentariu social care pur și simplu te îngrozește și de o scriere executată cu un condei fin, atent la detalii, dar și la privirea de ansamblu (o expresie ce revine obsedant în viața jurnalistului), romanul de față poate fi citit în mai multe chei. Eu am ales-o pe cea a comentariului social, iar la acest capitol Tarun J. Tejpal pare de neîntrecut. Umor negru, dramă, erotism, crime, violuri, mutilări, homosexualitate, xenofobie, ură, mizerie, sărăcie, diferențe uriașe între caste, dispreț față de rasa umană, polițiști blazați, politicieni corupți, stăpâni cruzi și oameni transformați în asasini sau traficanți de droguri (ori proxeneți sau hoți de mașini) de cei din jur, de condițiile de viață ori de alegerile nefericite care le-au modelat existența. Poveștile curg lejer (mai puțin episoadele cu jurnalistul aproape asasinat), iar un rol important îl joacă aici traducerea fără cusur a Ioanei Văcărescu. Nerecomandat celor slabi de inimă sau sensibili (cred că episoadele de demență ale ucigașului cu ciocanul pot lejer apărea în orice film horror care se respectă), dar recomndat celor care vor să citească o carte bună.
Posted by Liviu
interesant.pe mine unul m-ai convins
Bun. Trec pe lista de crăciun 🙂