Există lucruri pe care le poți înțelege numai dacă ai trecut prin ele, și există experiențe pe care nimeni nu vrea să le împărtășească.
În orașul Umbrei, sub coroana deasă a Copacului Lumii, străzile înguste strălucesc de magie, iar fiii și fiicele zeilor trăiesc printre muritori. Oree Shoth, o artistă oarbă din naștere, dar care are darul de a „vedea” magia, primește în casă un bărbat straniu, fără adăpost și fără memoria trecutului său. Bunătatea ei va avea drept consecință implicarea într-o conspirație de coșmar. Cineva îi ucide cumva pe copiii zeilor, magia capătă nuanțe obscure și Oree se vede prinsă într-o intrigă ce-i pune viața în pericol.
Zeii trăiesc o eternitate, dar mulți sunt mai singuri și mai amărâți decât noi.
De ce crezi că ne dau atâtea atenție?
De la noi învață valoarea fiecărei clipe.
Traducere din limba engleză de Oana Clapa
Titlu original: The Broken Kingdoms
ISBN: 9786069000830
Recomandată
Tip coperta: hardcover
Pagini: 376
Mărime: 145 x 215 mm
FRAGMENT ÎN AVANPREMIERĂ
Atunci mi-au căzut ochii pe o formă palidă, vagă, ghemuită într-o poziție fetală, plutind în întuneric. Dateh? Dar nu făcea nicio mișcare. Pe urmă, a apărut ceva pâlpâind slab între mine și forma aceea. Ca sticla. M-am întors iar, încercând să înțeleg, și iată altă formă cețoasă plutind în întunericul de dincolo de sticlă. Pe aceasta am recunoscut-o după pielea maronie: Kitr. Nu făcea nicio mișcare. Am întins mâna după ea, însă nu puteam trece de sticlă. Era solidă și ne înconjura din toate părțile, ca o bulă de normalitate scobită în teribila substanță a Vidului.
M-am întors iar și l-am văzut pe Dateh.
Era mai aproape de noi decât formele acelea palide, în cealaltă parte a camerei formate în bulă. Nu părea să-și fi dat seama de prezența noastră (deși numai din voința lui am fi putut ajunge acolo), fiindcă era cu spatele la noi și lăsat pe vine printre mai multe cadavre. Pe ele nu le vedeam decât dacă se nimereau să formeze o pată de întuneric care să-l eclipseze pe Dateh, dar simțeam gustul de sânge în aer, puternic, proaspăt și scârbos. Am deslușit sunetele pe care sperasem că nu le voi mai auzi vreodată: carne sfâșiată. Dinți măcinând.
Am înțepenit. Shiny m-a strâns mai tare de mână. Dacă îl zărea și el, atunci exista lumină. Iar lumină însemna că Shiny vedea exact care dintre copiii lui zăceau dezmembrați și mâncați în jurul nostru, secați de orice fărâmă de magie.
Lacrimi de furie neajutorată m-au cotropit. Nu din nou. „Nu din nou.“
— Fir-ai tu să fii blestemat, Dateh! am șoptit.
Dateh s-a oprit din ce făcea și s-a întors spre noi, fără să se ridice, cu mișcări ciudate, animalice. Avea pete întunecate în jurul gurii, pe haine și pe mâini, și ceva negru îi picura din pumnul stâng. Ne privea ca un om care tocmai își pierduse mințile. Nu se mai vedea linia de demarcație dintre pupilă și iris, și ochii lui păreau două gropi adânci și întunecate, săpate în albul ce le înconjura.
— Unde e Serymn?
— A murit, m-am răstit.
La auzul veștii s-a încruntat, de parcă-i venea greu să în-țeleagă. S-a ridicat încet în picioare, a tras aer în piept să vorbească iar, apoi a tăcut, observând inima pe care o ținea în mână. S-a încruntat, a aruncat-o deoparte și a făcut un pas spre noi.
— Unde e soția mea? a zis.
Mă prefăceam eu furioasă, dar era doar o fanfaronadă în spatele căreia îmi ascunsesem teama. Simțeam puterea curgând în jurul lui ca apa și apăsându-mi pe piele. O aură îi pâlpâia în jur, luminând șters tot restul spațiului. El dispăruse de când forțele Arameri dăduseră buzna în Casa Soarelui-Răsare. Petrecuse aici tot acest timp, omorând și mâncând fii de zei, sperând să devină mai puternic? Și mai nebun?
— Serymn a murit, monstrule, i-am spus. N-auzi? Zeii au luat-o și au dus-o pe tărâmul lor ca s-o pedepsească, și zău dacă n-o merita. O să te găsească și pe tine.
Dateh s-a oprit. Încruntătura i-a sporit, apoi a clătinat din cap.
— N-a murit. Aș fi știut.
M-am cutremurat. Deci Stăpânul Nopții avusese până la urmă idei creative.
— Atunci o să moară în curând. Sau ai de gând să încerci să-i omori pe Cei Trei acum?
— Dintotdeauna am vrut asta, lady Oree.
Dateh a clătinat iar din cap și a zâmbit cu dinții lui însângerați. Era prima dată când semăna cu vechiul Dateh, dar tot m-a trecut un fior. Mâncase fiii de zei ca să le fure puterea și se pare că reușise. Dar pe undeva apăruse o problemă, una mare. Zâmbetul lui ciudat și ochii goi erau un semn indiscutabil.
„E foarte, foarte rău când un muritor îl mănâncă pe unul dintre noi“, zisese Lil.
S-a întors să-și admire munca, pe care se pare că o găsea plăcută, fiindcă a râs, trezind ecouri în spațiul din jurul lui.
— Dar demonii sunt și ei copiii zeilor, nu? Numai că pe noi ne-au vânat cu încăpățânare. Ce fel de dreptate e asta? a urlat el, făcându-mă să tresar. Apoi a râs iar: Dacă tot le este atât de frică de noi, hai să le dăm un motiv adevărat: să vadă cum copiii lor disprețuiți și persecutați vin să le ia locul.
— Spui tâmpenii, a zis Shiny.
Tot nu-mi dăduse drumul la mână și-i simțeam tensiunea. Era și speriat, și furios în același timp.
— Niciun muritor nu poate avea puterea unui zeu, a urmat el. Chiar dacă, prin cine știe ce minune, i-ai putea înfrânge pe Cei Trei, ai distruge tot universul.
— Dar fac altul! a urlat Dateh, încântat și absolut scos din minți. Tu te-ai ascuns în Vidul creat de mine, nu, Oree Shoth? Fără pic de educație, absolut îngrozită, bazându-te doar pe instinct, ai creat un tărâm mai sigur. Spre groaza mea, mi-a întins mâna de parcă se aștepta să accept o asemenea ofertă. De asta voia Serymn să ni te alături. Eu pot crea doar tărâmul acesta în care ne aflăm, dar tu ai făcut deja câteva zeci. Mă poți ajuta să construim o lume în care muritorii nu se vor mai teme niciodată de zei. O lume unde eu și cu tine vom fi adevărații zei, așa cum e corect.
M-am dat în spate, evitându-i mâna întinsă, până m-am lovit de bariera solidă creată de el. Fără scăpare.
— Talentul tău a mai apărut și înainte printre cei ca noi, a spus Dateh coborând mâna, însă privindu-mă de după Shiny cu o foame aproape sexuală. Totuși, chiar și când eram cu sutele, asemenea talent era rar, și numai copiii Enefei îl puteau avea. Am nevoie de magia ta, lady Oree.
— Pe Maelstrom, despre ce naiba vorbești? l-am întrebat, pipăind frenetic cu mâinile suprafața dură din spatele meu, sperând să dau de vreo clanță. Deja m-ai făcut să omor pentru tine. Ce naiba mai vrei, să mănânc și eu carnea zeilor și să înnebunesc alături de tine?
A holbat ochii, surprins.
— Ah… nu. Nu. Tu ai iubit un fiu de zei. Eu n-am avut niciodată încredere în tine, dar ar fi păcat să se piardă darul tău. Dacă-ți mănânc inima, îmi va reveni mie magia ta.
Parcă îmi turnase gheață în vene. Dar Shiny a făcut un pas și a trecut în fața mea.
— Oree, a zis el încet, încearcă să ieși de aici.
Am tresărit îngrozită și am dat cu mâna orbește până i-am găsit umărul. Nu-mi dau seama de ce, dar era calm și fără pic de frică.
— Ce… adică ce…
M-a ignorat.
— I-ai mai rupt vrăjile o dată. Deschide o ușă înapoi spre Văzduh. Eu o să mă asigur că nu te urmărește.
Îl puteam vedea. Începuse să strălucească, puterile lui zeiești devenind tot mai evidente în încercarea de a mă proteja.
Dateh s-a strâmbat, arătându-și dinții și întinzându-și brațele în lături.
— Dă-te din fața mea!
Am holbat ochii, m-am uitat mai bine și m-am îngrozit. Începuse și el să strălucească, dar într-un amestec grotesc și scârbos de nenumărate culori fără nume pentru mine. Îmi întorcea stomacul pe dos. Aura aceea era însă foarte strălucitoare. Devenise mai puternic decât mi-aș fi imaginat vreodată.
Am înțeles ce se întâmpla abia când am clipit și ochii mei s-au ajustat fără voie, cu un puseu de agonie. Acum îl puteam vedea cu adevărat pe Dateh, ignorând foița subțire de iluzie cu care se înveșmântase.
Și când l-am văzut, am început să urlu. Deoarece creatura enormă din fața mea, care se legăna pe douăzeci de picioare, cu nu știu câte mâini, și FAȚA, pe toți zeii, fața aceea teribilă era infinit de hidoasă.
Shiny s-a întors spre mine:
— Fă ce-ți spun! Acum!
Apoi a țâșnit, arzând ca o flacără, aruncându-se spre Dateh.
— Nu, am șoptit, clătinând din cap.
Nu-mi puteam lua ochii de la grozăvia în care se transformase Dateh. Refuzam să accept ce vedeam pe fața lui: zâmbetul blând al lui Paitya, dinții pătrățoși ai lui Gunoi, ochii lui Madding. Și mulți alții. Din Dateh nu mai rămăsese aproape nimic – doar vrăjmășie și voință pură. Câți fii de zei mâncase deja? Probabil destui ca să nu mai aibă nimic uman în el și să dobândească o putere incredibilă.
Nimeni nu se putea pune cu așa ceva, nici măcar Shiny. Dateh avea să-l omoare și pe urmă avea să vină să-mi mănânce inima. De el nu mai aveam scăpare, prizonieră în închisoarea cărnii lui pentru vecie.
— Nu!
Am fugit spre zidul de magie, lovindu-i suprafața rece și strălucitoare cu pumnii. Eram atât de îngrozită, încât mă blocasem complet. Nu mai puteam gândi, gâfâiam tare și voiam doar să fug.
Apoi mâinile mi-au devenit brusc vizibile, și între ele a apărut ceva nou.
De uimire, mi-am uitat panica. Între palme mi se formase o sferă rotitoare de lumină argintie și palidă. Pe suprafața ei se vedea un chip și, când am holbat ochii, chipul de acolo mi-a imitat gestul. Era fața mea. Imaginea – o reflexie în oglindă, mi-am dat seama, alt lucru de care auzisem, dar pe care nu-l văzusem niciodată – era distorsionată de forma sferei, însă distingeam curba obrajilor, buzele întredeschise, dinții albi.
Dar cel mai clar îmi vedeam ochii.
Și nu erau cum crezusem eu. Acolo unde trebuia să fi fost irisurile ca două discuri gri distorsionate era lumină. Corneele mele deformate se retrăseseră, deschizându-se ca o floare, lăsând să se vadă ceva mult mai ciudat în interior.
„Ce…?“
În spatele meu am auzit un strigăt și o lovitură, apoi ceva mi-a zburat prin fața ochilor, strălucind ca o cometă. O cometă care cădea urlând și din care curgea sânge. Shiny.
Dateh a șuierat nervos și a ridicat două dintre brațele lui furate. Din palme i s-a scurs o lumină bolnăvicioasă, uleioasă, care băltea pe podea. Unde cădea lumina, se auzea un sfârâit.
Sfera mea argintie a dispărut.
Uitând complet și de fugă, și de magia aceea ciudată, m-am repezit la Shiny, care acum zăcea nemișcat și tern. L-am întors cu fața în sus, descoperind că trăia, deși abia mai respira. Pieptul îi era brăzdat de la umăr până la șold de o dungă neagră, în care lumina lui dispăruse cu totul. Am atins-o, tremurând, dar nu se vedea nici urmă de rană deschisă. Nici de magie.
Atunci am înțeles: indiferent care era mecanismul prin care sângele de demon putea nega magia esenței vitale a unui zeu, Dateh găsise un mod de a-l utiliza după bunul-plac. Cine știe, poate era doar culminarea normală a monstruozității în care se transformase. Nu doar demon, ci zeu a cărui natură era tocmai caracterul său muritor. Scopul lui era să-l transforme pe Shiny într-un om oarecare, bucată cu bucată, și apoi să-l sfâșie.
— Lady Oree, a șuierat spre mine creatura care fusese cândva Dateh.
În mintea mea nu mai era om. Vorbea cu o sută de voci, unele de femeie, altele de bărbat, unele mai bătrâne, altele mai tinere, gâfâind și înaintând încet către mine. Probabil îi crescuseră mai mulți plămâni sau ce alte organe își creau fiii de zei pentru a simula că respiră.
Apoi mi-a vorbit:
— Noi doi suntem ultimii din neamul nostru. A fost greșit, greșit, greșit să te ameninț. S-a oprit, clătinând din cap, ușor confuz. Dar am nevoie de puterile tale. Vino lângă mine, ascultă-mă și n-o să-ți fac nimic.
S-a mai apropiat cu un pas, mișcând câte șase picioare odată.
Dar eu nu puteam avea cu niciun chip încredere în monstrul ăsta. Chiar dacă i-aș fi acceptat planul, având în vedere cât era de nebun, cine l-ar fi oprit să mă omoare? Iar de Shiny sigur voia să scape definitiv. Ce se întâmplă cu universul dacă moare unul dintre Cei Trei? Oare nebunului ăstuia i-ar păsa măcar?
Mă agățasem de Shiny, instinctiv, ca de un scut împotriva fricii. L-am simțit mișcând slab, abia conștient și incapabil să-mi ofere protecție. Lumina începuse să-i dispară, dar de murit încă nu murise. Poate își revenea dacă mai trăgeam de timp.
— Vrei să vin lângă tine? am zis eu, clănțănind de frică.
În jurul lui Dateh aerul a tremurat, apoi și-a recâștigat forma normală de muritor, pe care o cunoscusem în Casa Soarelui-Răsare. Era o iluzie. Simțeam fără îndoială realitatea ascunsă sub vraja lui, chiar dacă îmi păcălise ochii. Dateh semăna cu Lil: amândoi păreau simpli și normali, însă chipurile lor adevărate erau absolut oribile.
— Da, a spus, vorbind de data asta cu o singură voce și arătând cu mâna în spate, către cadavrele care se aflau acolo: Te învăț și pe tine. Te fac pu-puternică.
Apoi s-a oprit, cu privirea pierdută, și aerul din jurul lui a tremurat iar în felul acela ciudat, ca și cum îi scăpase o secundă masca pe care o purta. În aer se simțea cât se străduia să mențină masca. Nu-i de mirare că ezitase să mă devoreze și pe mine; încă o inimă, încă un suflet furat; era prea mult.
Shiny a gemut și chipul creaturii s-a înăsprit.
— Dar trebuie să faci ceva pentru mine.
Vocea i se schimbase. Mi-am reținut cu greu lacrimile, fiindcă vorbise cu glasul lui Madding, blând și convingător. Mâinile i se făceau când pumni, când gheare.
— Creatura aceea din poala ta. Am crezut că n-are niciun pic de magie, dar pare-se că am subestimat-o.
Am clătinat din cap, plângând, încercând să-l acopăr de Shiny cu propriul meu corp, de parcă aș fi avut vreo șansă să-l protejez.
— Nu, am zis repede, nu, nu te las să-l omori și pe el. Nu.
— Dar vreau să-l omori chiar tu, Oree. Omoară-l și mănâncă-i inima.
L-am privit încremenită de groază, cu gura căscată.
El a rânjit la mine, când cu dinții lui Dateh, când cu ai lui Gunoi.
— Iubești prea mulți zei, mi-a explicat. Vreau să văd că pot avea încredere în tine. Omoară-l, Oree. Omoară-l și toată puterea aceea strălucitoare va fi a ta. Atunci o să înțelegi ce potențial enorm ai.
— Nu pot. Tremuram din tot corpul și mai că nu mă auzeam nici eu. Nu pot.
Monstrul de Dateh a rânjit cu colți ascuțiți de câine.
— Ba sigur că poți. Ai atâta sânge la dispoziție, numai să folosești cât trebuie.
A făcut un gest în aer, și pe pieptul lui Shiny a apărut un cuțit negru, ca o ceață întunecată. O bucată din Vid, forțată să ia formă.
— O să am puterea ta într-un fel sau altul, lady Oree. Mănâncă-l tu pe el și alătură-mi-te, sau te mănânc eu pe tine. Tu alegi.