Ce-ar fi dacă tot ce știm despre Isus și creștinism e doar o parte a întregii istorii?
În primele secole ale creștinismului, imaginea lui Isus este departe de a fi închegată. Interpretări uluitor de diverse concurează pentru autoritate, de la un Isus proteic, care își schimbă înfățișarea în funcție de cei cu care stă de vorbă, la un Isus care folosește sexul ca formă de revelație. Unii creștini susțin că trupul său este o simplă fantasmă, iar alții că e alcătuit dintr-o materie cerească.
Cartea aceasta ne oferă o perspectivă mai puțin cunoscută asupra istoriei creștinismului timpuriu. În stilul captivant, accesibil și polemic care a consacrat-o, Catherine Nixey ne călăuzește într-o călătorie dincolo de dogmă și de istoria oficială a Bisericii. Ne poartă într-o lume antică vie, clocotitoare, unde se înfruntă și se contopesc în felurite chipuri credințe, idei, doctrine și practici. Și toate pretind a fi creștinismul autentic și originar.
Care din ele a biruit până la urmă, și cu ce preț? Vom putea ști vreodată cine era, cum arăta și ce a gândit cu adevărat Isus? Până unde merge în epocă unicitatea sa ca fiu al lui Dumnezeu? Întemeiată pe nenumărate surse antice, în special pe cele marginale, atâtea câte au supraviețuit tăvălugului distructiv al biruitorilor, Erezie este o pledoarie pentru libertatea de gândire și de alegere, precum și un avertisment împotriva fanatismului.
„Această carte se numește Erezie, în ciuda faptului că nu toate credințele redate aici sunt eretice – nici pe departe. Unele au fost schismatice; altele pur și simplu nu erau văzute cu ochi buni – și multe dintre povestirile mai surprinzătoare istorisite aici au fost (în ciuda dezaprobărilor ocazionale din partea Bisericii) o parte integrantă a identității creștine vreme de secole. Am ales acest titlu, Erezie, gândindu-mă la înțelesul său creștin, iar nu la cel inițial grecesc. Pentru că în această carte este vorba despre alegere și despre cum poate fi pierdută posibilitatea alegerii.“ — Catherine Nixey
CATHERINE NIXEY provine dintr-o familie de foști monahi. A studiat literatura clasică greacă și latină la Universitatea din Cambridge și apoi, vreme de câțiva ani, a predat limbi clasice. În prezent locuiește în Londra, unde lucrează ca jurnalist pentru The Times. Epoca întunecării este prima ei carte. Volumul a stârnit numeroase controverse, a fost deja tradus în cinci limbi și a fost distins cu premiul pentru nonficțiune al Societății Regale de Literatură. În 2018, a fost desemnat cartea de istorie a anului de The Daily Telegraph, The Spectator, The Observer, BBC History Magazine și The New York Times.
- Categorie: carte
- Titlu: Erezie
- Subtitlu: Isus Cristos și ceilalți fii ai lui Dumnezeu
- An apariție: 2025
- Ediție: I
- Pagini: 380
- Format: 13×20 cm
- ISBN: 978-973-50-8759-3
- Colecție: Istorie
- Domeniu: istorie, religie
- Autor: Catherine Nixey
- Traducere: Radu Cucuteanu
Un fragment în premieră din volumul Erezie. Isus Cristos și ceilalți fii ai lui Dumnezeu de Catherine Nixey, în curs de apariție la Editura Humanitas, în traducerea lui Radu Cucuteanu
Fragment în premieră – Editura Humanitas
Cartea de față va face unele lucruri care, în lumea istoriei, dacă nu sunt eretice, atunci măcar nu sunt privite cu prea multă simpatie. În primul rând, va pune creștinismul în rând cu celelalte religii clasice, fără nici un regret. Faptul în sine este relativ neobișnuit (deși lucrurile nu mai stau ca odinioară). Vreme de secole, mai că a existat o înțelegere neoficială între clasiciști și teologi cum că zeii greci și romani, care au fost incluși în categoriile „istorie“ și „mitologie“ (și, tacit, în cea a „absurdului“), ar trebui să fie preocuparea clasiciștilor; pe când Dumnezeul creștin și credincioșii lui, care au intrat în categoria religiei adevărate, ar trebui să fie preocuparea teologilor.
Această reținere de a pune creștinismul alături de alte religii antice este de înțeles. După cum a remarcat pionierul psihologiei, William James, când a ținut o serie de conferințe privind credința religioasă, ne ferim instinctiv să mai privim un obiect de care s‑au legat emoțiile și afectele noastre așa cum privim un obiect oarecare. Dar asta înseamnă istorie făcută prost. Teologii și clasiciștii își pot îngrămădi cât poftesc cărțile pe rafturi diferite din biblioteci, dar lumea clasică era mult mai sincretică: o statuie a lui Orfeu, după cum spune un autor antic, putea sta fără probleme lângă una a lui Isus; numele lui Helios putea apărea alături de cel al lui Cristos într‑o singură formulă magică. Cartea de față va urma această abordare antică și va compara obiceiurile creștine cu cele păgâne. Creștinismul a cunoscut un succes neatins de nici o altă religie; dar nu a fost – în ciuda pretențiilor ulterioare – un succes unic.
Această lucrare nu va urma o linie continuă: va sări dintr‑un secol într‑altul și va traversa continente – și o va face fără nici un fel de apologic. Creștinismul s‑a răspândit cu o viteză extraordinară în întreaga lume cunoscută, iar consecințele sale vor fi vizibile vreme de multe secole; este nevoie de multă agerime a minții pentru a putea înțelege măcar puțin din toate acestea. Prin urmare, cartea ne va purta în Siria antică unde vom asculta un imn sirian hipnotizant, în care Sfântul Duh mulge sânii unui Dumnezeu păgân care este mult mai puțin masculin decât cel pe care îl cunoaște azi majoritatea. Vom călători în Africa pentru a asculta un text creștin etiopian, care ne spune cum Isus a înviat un cocoș la o cină și a trimis pasărea la cer pentru o mie de ani. De asemenea, vom sări un mileniu pentru a vedea cum „cruciații“ se adună lângă un râu, în Franța medievală, iar apoi se năpustesc asupra unui orășel și măcelăresc fiecare bărbat, femeie și copil pe care îi găsesc adăpostiți în catedrală, deoarece unii dintre ei – nu toți, doar o parte – erau eretici.
Această carte nu apelează doar la atenția, ci și la imaginația voastră. Vă cere să căutați acel moment de liniște de la începutul colindei și să vă imaginați nu doar că erau și alte voci în întuneric, ci că a fost o vreme – o vreme foarte, foarte îndepărtată – când acele voci chiar au contat. Acest lucru este greu de închipuit: mai mult decât conștienți că aproape toate aceste voci vor fi pierdute în Europa, istoricii au fost tentații să le îngroape în uitare în paginile istoriei. Dar aceste glasuri au fost acolo – și chiar au contat. În unele cazuri, încă mai contează.
La sfârșitul anului 1950, exploratorul Wilfred Thesiger a ajuns în zona mlăștinoasă a Irakului. A rămas fermecat de ce a găsit acolo: a văzut oameni ducând o viață prea puțin schimbată față de cum era cu 2.000 de ani în urmă. A găsit de asemenea un popor care practica o religie ce semăna oarecum cu creștinismul: adepții ei credeau nu doar în Dumnezeu, ci și în Adam și în Ioan Botezătorul. Dar această religie era totodată foarte diferită, căci acești oameni credeau că Isus nu este un mântuitor, ci un impostor și un vrăjitor malefic. Până astăzi, în Etiopia mulți creș‑ tini încă citesc textul acela despre cocoșul înviat; în India, creștinii citesc despre un Isus care și‑a vândut ca sclav unul dintre adepți.
Forma de creștinism care a supraviețuit în Occident a susținut, vreme de secole, că victoria ei asupra rivalilor săi a fost naturală și predestinată. Dar lucrurile nu au stat deloc așa. Alte forme de creștinism și alte religii vechi care semănau bine cu el au supraviețuit secole întregi în alte părți al Imperiului Roman. Dacă istoria ar fi fost puțin diferită, poate că ar fi supraviețuit și în Europa. Dar nu au făcut‑o. O formă de creștinism a câștigat bătălia în Occident, iar apoi și‑a zdrobit dușmanii. O singură formă de creștinism s‑a bucurat de izbândă, pe care a numit‑o destin. Nu a fost însă vorba de așa ceva.
Totuși, aceste diferențe timpurii nu au pierit de tot. Multe dintre aceste forme timpurii ale creștinismului sunt acum uitate – dar nu au dispărut complet. Exact cum zidurile din vechime, îngropate de mult timp, lasă urme prin lanurile de grâu de astăzi, la fel și aceste credințe vechi au marcat creștinismul de azi. Vreme de secole, Scripturile și poveștile care ar părea scandaloase pentru cititorii contemporani au fost fundamente esențiale ale calendarului și ale culturii Bisericii; multe au îmbogățit arta și gândirea creștinismului din Occident. Priviți cu grijă, ascultați cu atenție și veți vedea că influența lor este prezentă și astăzi. O întâlnim în versurile lui Milton și la damnații lui Dante; se află în picturile lui Giotto – și o regăsim mai ales în sărbătorile de Crăciun.
Desigur, nu știam toate acestea pe când, copil fiind, instalam acea mică iesle împreună cu mama. În fiecare an, îi scoteam pe Maria și Iosif, pe cei trei magi, precum și boul, și asinul. Eram sigure că ieslea noastră era realistă: reprezentarea perfectă a poveștii nașterii lui Isus, așa cum era spusă în Biblie. Cu toate astea, boul și asinul – atât de des întâlniți în scena nașterii la creștini, și pe felicitări, și în tablouri – nu sunt menționați în Biblie. În schimb, sunt menționați într‑o altă evanghelie – în care, la momentul nașterii lui Isus, lumea a înmărmurit – iar vaginul Fecioarei Maria a ars mâna unei femei.
