Autor: Keigo Higashino
Titlu: Devotamentul suspectului X (2024)
Titlu original: 容疑者Xの献身 (Yōgi-sha X no Kenshin)
Serie: Detective Galileo #3
Editură: Paladin
Colecție: Paladin Crime Masters
Traducător: Adina Barvinschi
Redactor: Irina Munteanu, Teodor Cristian Badea
Copertă: Alexandru Daș
Nr. pagini: 336
Format: Trade Paperback, 12,5×20,5
Preț: 41,65 (49)
Nota Goodreads: 4,17 (69 349 note)
Premii: Naoki Prize 直木三十五賞 2005, Honkaku Mystery Award for Best Fiction 2006, このミステリーがすごい！ for 国内編 1st place 2006
Nominalizări: Barry Award Nominee for Best First Novel 2012, Edgar Award Nominee for Best Novel 2012, 本屋大賞 Nominee 2006
Descrierea editurii: „Jocul de-a șoarecele și pisica în tradiția lui Alfred Hitchcock. Aveți două opțiuni: fie să ascundeți că s-a petrecut ceva, fie să ascundeți că ați avut vreo legătură cu cele întâmplate. În ambele situații, trebuie să scăpați de cadavru. Într-o seară de martie, la ușa unei femei bate fostul ei soț. În toiul unei discuții aprinse, femeia și fiica ei îl strangulează pe bărbat, apoi se gândesc să sune la poliție și să se predea. Dar vecinul lor, Ishigami, un matematician strălucit, le propune să le ajute să ascundă crima. Va reuși planul pe care-l urzește Ishigami să-i păcălească pe detectivi? Numai mintea la fel de sclipitoare a detectivului Galileo este suficient de ascuțită pentru a pune faptele cap la cap. Crima e crimă. Restul sunt detalii.”
Blog tour nr. 98 (7/2025): Un thriller hitchcockian, așa cum îl descrie editura, perfect gândit și impecabil executat, cu un mister aparent imposibil de rezolvat, deși ai toate piesele la îndemână și suspecții par cât se poate de evident, însă vinovăția lor este imposibil de dovedit atunci când la treabă își pune mintea un geniu al matematicii pentru care totul e numai o problemă căreia încă nu i-a găsit soluția. Noroc că și poliția este ajutată de un alt geniu, de data asta unul al fizicii și al deducțiilor logice.
După un nordic-noir scris de o suedeză, iată că la rând vine un mystery impecabil scris de un japonez. Nu-i așa că e minunat când avem acces la literatură, de oricare gen ar fi ea, din toate colțurile lumii? În „dictatura” asta a noastră în care suntem liberi să ne vedem de ale noastre? După zăpada și gerul din nordul Suediei, iată că a venit rândul unui mic colțișor din Tokio cel îndepărtat, dar fără să facem vreo secundă cunoștință cu superaglomerația urbană pentru care e cunoscută capitala niponă. Keigo Higashino alege ca loc de desfășurare al romanului său un mic colțișor liniștit din Tokio cu o suprafață de doar câteva străzi, dar în care iată că își dau întâlnire două genii care au absolvit Universitatea Imperială, un profesor de matematică la liceu și un profesor de fizică la universitate.
Două genii aparent neînțelese care își dau întâlnire după zeci de ani pentru a se confrunta în unul dintre cele mai antrenante și mai alambicate cazuri de crimă pe care l-am întâlnit vreodată în literatura de gen. Se spune că detectivul rezolvă crima după ce a eliminat toate posibilitățile logice, iar ultima posibilitate, oricât de ilogică ar fi ea, reprezintă soluția problemei. N-am zis-o eu, ci însuși Sherlock Holmes, fie el și personaj ficțional. Dar dacă a zis-o el… Însă ce te faci când problema a fost enunțată de un geniu care apare numai o dată sau de două ori pe secol? De cine este nevoie pentru a găsit soluția la problemă atunci când ai, de pildă, o problemă de algebră camuflată într-una de geometrie? Când enigma se ascunde după atâtea și atâtea straturi de mister și de acțiuni aparent de neînțeles, încât nu doar soluția, ci și motivația scapă cu totul înțelegerii unei minți neobișnuite.
Scenariul începe în mod clasic: o femeie este hărțuită de fostul soț care nu îi dă pace nici la cinci ani de la divorț și, într-un acces de mânie când vede că acesta se ia chiar și de fiica ei, fără să se mulțumească cu suma pe care a stors-o de la biata femeie care nu dorește decât să fie lăsată în pace să-și vadă de viață, îl sugrumă cu ajutorul fiicei sale. Zis și făcut, bărbatul mort, acum femeia, Yasuko, știe că trebuie să se predea la poliție pentru a plăti pentru abominabila-i faptă. Ce nu știe ea însă este că un vecin de-al său, cu apartamentul lipit de al ei, profesorul de matematică Ishigami, este îndrăgostit în secret de ea și de aceea vine zi de zi la restaurantul unde lucrează aceasta pentru a-și cumpăra prânzul. Și, printr-un gest aparent de neînțeles, Ishigami nu doar că pricepe ce s-a întâmplat acolo după acele bufnituri și strigăte, ci se oferă, nici mai mult, nici mai puțin, să le ajute pe mamă și pe fiică să scape de cadavru, iar ele să iasă basma curată după întreaga tărășenie, punându-le la punct un alibi impecabil.
Ce nu știu însă ei, care își închipuie că au scăpat cu fața curată și că vor continua să-și vadă de viețile lor – deși nu lipsesc frământările sufletești ce vor merge până la extrem în cele din urmă -, este că detectivul care se va ocupa de cazul cadavrului găsit desfigurat pe malul unui râu din capitală și cu buricele degetelor arse are nu doar un nas fin de copoi și un șef care-l presează să obțină rezultate cât mai repede, ci și un bun prieten, pasionat de jocuri logice și profesor genial de fizică, care în tinerețe fusese coleg cu profesorul Ishigami. Iar profesorul de fizică, Yukawa, nu l-a uitat pe colegul său cel genial. Și astfel, după lungi tatonări, începe cu adevărat jocul. Cine l-a ucis de fapt pe Togashi, porcul de soț escroc și nesimțit, când l-a ucis, cum i-a transportat cadavrul și, mai ales, de ce a făcut-o? Cum se explică alibiurile femeii și fiicei sale și cum au fost ele în stare să care cadavrul unui bărbat ce cântărea cât ele laolaltă tocmai pe malul unui râu, fără să fie văzute de nimeni? Ce caută o bicicletă nouă-nouță nu departe de cadavru și de ce criminalul n-a avut răbdare să ardă în întregime hainele victimei în butoiul de benzină din apropiere?
Când ai de-a face cu un detectiv inspirat, soluția se dezvăluie până la urmă oricât ar fi de ingenios criminalul. La urma urmei, deși anual apar mii și mii de cărți cu criminali în serie ale căror povești merg mai mult sau mai puțin pe tiparul clasic, aceștia, criminalii în serie, sunt mult mai puțin numeroși decât ne-am închipui noi. Cele mai multe crime sunt cele din pasiune sau comise dintr-un imbold, la nervi, dintr-un impuls, iar criminalii nu sunt genii malefice care plănuiesc în detaliu orice manevră și apoi încep să le dea cu tifla oamenilor legii, spunându-le practic „Prindeți-mă dacă puteți!” Dar atunci cine ar mai fi curios să citească despre o crimă rezolvată în cinci minute pentru că ucigașul a fugit plin de sânge de la locul faptei și a lăsat în urmă cuțitul plin cu amprentele sale?
De aceea suntem fascinați de jocurile logice și de, atunci când apare, rar, ce-i drept, un geniu. Însă când avem de-a face nu cu unul, ci cu două genii? Ei bine, succesul este garantat. Pentru că, după ce citești fascinanta poveste a lui Ishigami și a lui Yukawa, nu-ți rămâne decât să-ți scoți pălăria și să zici „Respect, domnilor, m-ați tras pe sfoară de la început și până la final!” Să mai spun și de motivația celui care ajută până la urmă? În ce constă până la urmă devotamentul și sacrificiul de sine?
PS: povestea mi-a amintit de cel mai recent volum cu Harry Hole imaginat de Jo Nesbo, în care un criminal comite două crime aparent imposibile, el neavând nicio legătură cu victimele, victimele neavând nicio legătură între ele, locurile unde se debarasează de ele… ei bine, pricepeți ideea. Așadar, soluția imaginată de Harry, care vine complet neașteptat, în urma unei discuții întâmplătoare (cum se întâmplă și aici, când profesorul de fizică discută atât cu prietenul său, detectivul, cât și cu profesorul de matematică suspect), este atât de absurdă, iar ingeniozitatea criminalului, atât de fascinantă, încât atât problema pusă de criminal, cât și soluția găsită de anchetator sunt pur și simplu incredibile. Aproape imposibile.
PPS: știu că avem de-a face cu al treilea volum al seriei, dar, în primul rând așa au început-o englezii, din varii motive pe care nu am fost curios să le aflu, iar în al doilea rând Keigo Higashino are grijă să nu dea niciun spoiler din volumele precedente, el doar amintind în unul sau două rânduri că Yukawa și Kusanagi, detectivul, au mai colaborat în trecut. Recomandată!
„- […] Puteți spune că soluția pe care v-a oferit-o este singura corectă numai dacă reușiți să dovediți că nu există alta la fel de bună.” (p. 282)
NB: recenzia face parte din blog tourul dedicat apariției în limba română a volumului Devotamentul suspectului X de Keigo Higashino. Dacă sunteți curioși să aflați și alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, unde au apărut sau vor apărea recenzii în zilele următoare:
One thought on “Lecturi 435 (Blog tour nr. 99): Keigo Higashino – Devotamentul suspectului X”