Nota Goodreads: 4.25 (7383 note)
Descrierea editurii: „Pentru milioanele de utilizatori care se loghează în fiecare zi, Warcross nu e un simplu joc, ci un mod de viață. Obsesia a început cu zece ani în urmă, iar fanii s-au întins acum pe întregul mapamond. Unii se grăbesc să scape de realitate, iar alții speră să facă profit. Zbătându-se să supraviețuiască, tânăra hackeriță Emika Chen lucrează ca vânător de recompense, urmărind jucători care pariază ilegal pe Warcross. Dar competiția este nemiloasă, iar supraviețuirea, deloc ușoară. Ca să facă rapid rost de bani, Emika își asumă un risc și intră ilegal în jocul de deschidere al Campionatului Internațional de Warcross, însă alunecă accidental în plină acțiune și se transformă peste noapte în subiect de senzație. Convinsă că va fi arestată, Emika este șocată când, în schimb, primește un apel de la misteriosul creator al jocului, tânărul miliardar Hideo Tanaka. Oferta este de nerefuzat: el are nevoie de un spion în turneul de anul acesta, pentru a descoperi originea unei probleme de securitate, și dorește ca Emika să preia acest rol. Cât ai clipi, tânăra e transportată la Tokio și aruncată într-o lume a faimei și bogăției, la care îndrăznise numai să viseze. Curând, însă, investigațiile sale dezvăluie un complot sinistru, cu urmări grave pentru întregul imperiu Warcross. În acest thriller SF, autoarea Marie Lu creează o lume captivantă, fermecătoare, în care să alegi în cine să ai încredere poate fi cel mai periculos pariu dintre toate.”
A treia recenzie a unei cărți scrise de Marie Lu vine, surprinzător, nu după ce am citit ultimul volum al trilogiei „Legenda” (pentru că încă nu l-am citit, dar sper că editura Booklet va menține ritmul și ne va bucura cu apariția volumului final al trilogiei la Gaudeamus, în noiembrie, să aflăm ce chinuri le-a mai pregătit lui June și Day și ce final și-a imaginat pentru aventurile lor), ci după ce-am terminat primul segment al unei noi trilogii, ce poartă numele primului volum, „Warcross”. Cred că Grupul Editorial Corint a reușit o adevărată mutare strategică prin cumpărarea drepturilor de publicare ale acestei noi trilogii (bravo, Shauki!), Marie Lu devenind o adevărată „legendă” după o adevărata performanță reușită cu trilogia „Legenda”.
Însă destul cu laudele și să trecem la treabă. Încep cu vestea proastă: noua trilogie nu mi se pare că se ridică la înălțimea „Legendei”. Rețeta este respectată, n-am ce zice: un personaj destul de carismatic, matur în ciuda vârstei (Emika Chen are doar optsprezece ani, o vârstă cam atipică pentru un roman YA, unde preferate sunt vârstele de șaisprezece sau șaptesprezece ani), inteligent, determinat și, cum altfel, sărac, dar hotărât să devină mare, să reușească, cu ajutorul propriilor puteri, să ajungă undeva, departe. Acțiunea curge, aventurile se țin lanț și răsturnări de situație avem cu nemiluita.
Emika, o fată săracă, părăsită de mamă și rămasă fără tată, cu un respect de sine destul de scăzut, este unul dintre cei mai temuți hackeri ai lumii, deși, în urma unei infracțiuni din urmă cu ceva vreme, nu mai are voie să se apropie de vreun computer (cu toate că asta n-o împiedică să-și facă mendrele cu ajutorul smartphonului). Când nu servește într-una dintre ultimele cafenele din lume care mai are personal uman, vânează pariori ilegali pe Warcross contra unor recompense financiare acordate de o poliție newyorkeză mult prea ocupată cu prinderea adevăraților criminali, sau visează cu ochii deschiși la cel mai râvnit tânăr al lumii: Hideo Tanaka, creatorul fenomenului Warcross. Iar după o mutare pe care ea a considerat-o o adevărată lovitură de geniu, dar care i-a atras atenția chiar geniului creator de jocuri video (care au ajuns la nivelul următor, cel al realității augmentate), Emika se trezește aruncată în vâltoarea unor evenimente care-i depășesc cu mult posibilitățile.
Bine, este o jucătoare destul de capabilă și o piesă destul de importantă în angrenajul echipei din care ajunge să facă parte (am sărit peste niște etape ale rezumatului, pe care le găsiți cu dărnicie reproduse în rezumatul oferit de editură), plus că se descurcă destul de bine în ceea ce privește misiunea încredințată de Hideo: aceea de a descoperi cine a creat o breșă de securitate în cadrul turneului mondial de Warcross.
Pentru că Warcross a încetat de mult timp să fie doar un joc video, devenind un adevărat fenomen, cu sute de milioane de jucători, cu turnee mondiale desfășurate simultan în zeci de orașe, a căror organizare trebuie să fie pur și simplu impecabilă. Așa că vă dați seama care este miza și de ce este atât de important să se descopere cine-și vâră nasul și-i deranjează pe jucători.
Răsturnările de situație sunt la ele acasă. Tehnologia imaginată de autoare nu m-a surprins prea mult, ba chiar ajunsesem să mă întreb când se va trece de la ochelarii care-i ajută pe jucători să realizeze imersia în cadrul lui Warcross la niște lentile de contact ce stabilesc o conexiune directă cu creierul. N-a durat mult și iat-o! Povestea imaginată de Marie Lu este extrem de alertă, plăcută și se citește foarte repede (doar oboseala m-a împiedicat să termina cartea în aceeași zi în care am început-o). Autoarea împrumută elemente din „Ready Player One” (jocul gândit ca o competiție între mai multe echipe de jucători, fiecare jucător având un rol bine determinat, și atmosfera geek care străbate întreaga poveste, plus modul în care Warcross a devenit un adevărat fenomen mondial, la fel ca și OASIS în „Ready Player One”), „Neuromantul” (rețele virtuale, printre altele) sau „Avatar” (Asher, personajul din scaunul cu rotile care se transformă într-un adevărat erou în cadrul jocului, precum Sam Worthington în film, plus strunirea monstruosului dragon de către personajul principal) și creează o poveste care-ți pare cunoscută, însă care are un parfum cu totul și cu totul nou (ajutată fiind și de amplasarea unei mari părți a acțiunii în fascinanta Japonie) și care curge, de cele mai multe ori, pe repede-înainte.
Puncte tari: jocuri video, competiții „sângeroase”, un personaj carismatic (care suferă totuși de „sindromul” îndrăgostirii de un personaj aproape intangibil, însă na, dragostea nu ține cont de nimic), acțiune alertă și amplasarea acțiunii în Japonia.
Puncte slabe: episoadele în care Emika suspină după Hideo, ce adesea mi-au distras atenția de la firul epic principal; câteva clișee care trebuiau neapărat bifate, altfel cititorii adolescenți nici nu concepeau să citească povestea; părul Emikăi, în culorile curcubeului, menționat de cel puțin trei ori în primele șaizeci de pagini, ca nu cumva să uităm – e drept că după aceea rămâne doar multicolor, aspect menționat, de asemenea, de nenumărate ori; a, și să nu uit: am intuit cine e Zero încă de când Hideo… Spoiler. Descoperiți voi ce și cum.
Concluzii: o poveste relaxantă, cinstită, alertă, dramatică pe alocuri, cu multe răsturnări de situație și cu personaje plăcute, exact așa cum le stă bine unor personaje care mai au de trecut prin multe aventuri împreună; Marie Lu are talent, lucru pe care l-am descoperit încă din primul volum al trilogiei „Legenda”, pe care și-l pune din plin în valoare în această nouă trilogie. În ciuda unor defecte pe ici, colo, cred că am să citesc și următoarele aventuri ale Emikăi și ale lui Hideo.
Posted by Liviu
Eu am o teorie personală legată de Hideo și Zero. Care ar fi mult mai interesantă decât ce a făcut autoarea. Implică DID. Și mai multe nu zic, că ar fi spoiler. :))
Nu știu ce înseamnă DID. Însă mi s-a părut un clișeu ce a făcut autoarea cu Hideo și Zero. Putea fi evitat, și nu m-aș fi supărat.
Începe cu „Dissociative”. Deci dacă Marie Lu face chestia asta în trilogie, she will forever be my hero! :)) Dar mă cam îndoiesc…
Heei, știi că nu gândești deloc rău? Dar mă îndoiesc, ca și tine, pare că mai degrabă vrea să cotească spre melodramă decât să disece psihologia personajelor.
Daaa, sadly. Oricum, eu o sa continui seria, mi se pare foarte interesanta si chiar sunt curioasa sa vad cum va evolua totul. 😉