Autor: Hye-young Pyun
Titlu: Groapa (2024)
Titlu original: 홀/The Hole (2016)
Editură: Alice Books
Colecție: Mysterious Alice
Traducător: Virgil-Mihai Țâru
Redactor: Bogdan Coșa
Nr. pagini: 216
Format: Trade Paperback, 13×20
Preț: 45 lei
Nota Goodreads: 3,35 (8 084 note)
Premii: Shirley Jackson 2017
Descrierea editurii: „Oghi s-a trezit din comă după ce a provocat un accident rutier cumplit, în urma căruia soția lui și-a pierdut viața, iar el a rămas paralizat și desfigurat. Îngrijit de soacră, o văduvă care jelește pierderea singurului ei copil, Oghi este neglijat și lăsat să zacă singur în pat. Lumea lui se reduce la camera în care stă întins și la amintirile legate de relația tulbure cu soția sa, o femeie sensibilă și inteligentă care a reușit să-și îndeplinească un singur scop în viață: amenajarea unei grădini în fața casei. Curând însă, Oghi observă că soacra lui petrece tot mai mult timp în grădina abandonată, smulgând din rădăcini plantele sădite de soția sa și săpând obsesiv gropi din ce în ce mai mari. Întrebată de ce, răspunde că termină ceea ce a început fiica ei.”
Ți-ai imaginat vreodată coșmarul de-a te trezi după un lung somn, provocat, de exemplu, de un accident cumplit, și să afli nu doar că ai rămas singurul în viață de pe urma acelui accident, ci și complet paralizat, fără să-ți poți mișca nici măcar un membru, doar ochii și pleoapele? Și să rămâi la mila doctorilor, să nu poți să te exprimi, să ceri ceva, să te plângi de ceva, dar totodată să fii perfect conștient și în deplinătatea facultăților mintale? Dar dacă, fiind un autor sadic, personajul în cauză, pentru că vorbim de un coșmar cât se poate de real, crește miza și îți omoară soția în acel accident, iar tu rămâi la mila soacrei tale, o femeie aparent politicoasă, dar pe care trauma de a-și fi pierdut singurul copil începe să o împingă încet-încet pe panta nebuniei și să-și închipuie că de fapt ai fi și tu măcar un pic responsabil de ceea ce s-a întâmplat?
Cum lecturile mele din literatura asiatică sunt puține spre deloc, iar autori coreeni n-am mai citit decât unul singur (tot de la Alice Books, Îndrăgostiți la Seoul de Sang Young Park, despre care am scris în revista Ficțiunea), cu un roman de o cu totul altă factură decât cel de față, volumul de față a venit chiar la țanc și l-am început, nerăbdător nevoie mare, tocmai la FILIT, imediat ce amabila Lucia Popovici mi l-a livrat personal cu ocazia discuției noastre din cadrul festivalului, a cărei transcriere va apărea, sper, chiar mâine pe blog, la rubrica Interviurile FILIT Iași 2024.
Groapa este un mystery nonconformist, cu o desfășurare lentă, dar tot mai înspăimântătoare, în care nu știi sigur care-i mai nebun, Oghi, că poate i se pare că are o soacră dusă cu pluta, sau soacra, o femeie politicoasă, retrasă și tăcută, pe care Oghi n-ar fi bănuit-o în veci că s-ar putea transforma într-un adevărat coșmar. Sau nu?
De fapt, granița dintre iluzie și realitate este foarte subțire. Nu știm exact dacă Oghi a luat-o razna din cauza traumei prin care a trecut – să fie vinovat de accidentul în care soția sa și-a pierdut viața, iar el a rămas complet paralizat și la mila soacrei sale, care îl îngrijește la domiciliu, în casa lui, mai întâi cu ajutorul unei îngrijitoare care ajunge să-i facă și ea zile fripte lui Oghi prin intermediul fiului ei cel derbedeu, iar mai apoi să ajungă ea însăși să se ocupe, în măsura timpului de care dispune (din care are berechet, doar nu are serviciu sau ceva de genul, ori vreun soț de nevoile căruia să aibă grijă) și a stării de moment – sau dacă de fapt nu-și imaginează lucruri, iar intențiile soacrei sunt ceva mai necurate decât ar părea la prima vedere.
Astfel, după ce Oghi este externat pentru a fi îngrijit la domiciliu de către soacra sa, lucrurile ajung să degenereze pe măsură ce demonii trecutului încep să dea târcoale și să se apropie tot mai mult de patul de suferință al lui Oghi, un soi de Jocul lui Gerald combinat cu Mysery, dar cu un parfum exotic, de cultură stranie în care copiii țin în casă urna cu cenușa propriilor părinți, ritualurile par desprinse dintr-un basm sau o ficțiune istorică, iar mamele duc mai departe misiunea neterminată de progeniturile lor în încercarea de-a realiza grădina de vis. „Dar mamă-soacră, de ce sapi gropile alea în grădină?” „Termin ce-a început fiica mea.”
Ar fi un început perfect pentru un horror de-ți face părul măciucă în cap, așa cum numai asiaticii știu să facă, nu? Știți voi, cu fantome albastre și răzbunări de dincolo de moarte. Poate. Sau poate nu. Fără a avea cea mai rapidă desfășurare din lume, romanul sud-coreencei Hye-young Pyun crește gradat suspansul, adăugând permanent noi și noi informații, completând imaginile răzlețe de la început, oferindu-le tot mai multă complexitate și profunzime personajelor și construind lent, piesă cu piesă, puzzle-urile care au fost nu doar viețile protagoniștilor, ci și momentele care au dus la această cumplită dramă și oferind, să spunem, la final o explicație. Și un deznodământ pe măsură.
„Bănuia că soacra sa urma să citească ce lăsase în urmă soția lui și astfel avea să afle toate detaliile pe care aceasta le lăsase nerostite. Prin intermediul caietelor, al notițelor adunate cu grijă, al post-it-urilor lipite ici-colo, soacra sa avea să ajungă să-l privească cu aceiași ochi cu care îl privise și soția sa. Urmau să aibă aceleași neînțelegeri și, până la urmă, între ei avea să se instaleze aceeași animozitate. De asta se temea cel mai mult.”