Nota Goodreads: 3,74 (2 208 note)
Descrierea editurii: „Ce s-a întâmplat cu Lára? Islanda, 1956. Lára, în vârstă de 14 ani, hotărăște se petreacă vara lucrând pentru un cuplu pe mica insulă Videy, în apropierea coastei, lângă Reykjavík. La începutul lunii august, fata dispare fără urmă. Timpul trece, iar misterul devine cel mai notoriu caz nerezolvat din toată Islanda. Ce a pățit fata? Mai e în viață? A plecat de pe insulă sau i s-a întâmplat ceva acolo? Treizeci de ani mai târziu, în timp ce Reykjavík sărbătorește bicentenarul, ziaristul Valur Robertsson își începe propria anchetă în cazul Lára. Dar pe măsură ce se apropie de adevăr, și cu ochii întregii capitale asupra lui, devine limpede că dispariția fetei e un mister pe care cineva îl dorește neelucidat cu orice preț…”
Blog tour nr. 40/2023: un roman de suspans cu un ritm de desfășurare lent și amplu, cu mulți protagoniști, o întindere în timp pe trei decenii și o enigmă ce rezistă trecerii timpului și nu se lasă rezolvată mai cu seamă din pricina încăpățânării celor care au fost implicați în dispariția misterioasă a tinerei pomenite în descriere.
Povestea începe tocmai în 1956, când tânărul polițist Kristjan Kristanjsson merge pe insula Videy din largul coastei islandeze, la o aruncătură de băț de capitala cea mai nordică a lumii, pentru a le pune întrebări celor doi soți care locuiau acolo despre dispariția/plecarea tinerei Lára, care venise nu cu mult timp în urmă pentru a se ocupa de menajul casei lor de vacanță. Tânăra, cuminte și cu mult bun-simț, voise să strângă niște bani peste vară și, la fel ca o verișoară de-a ei în anul precedent, venise pe insulă pentru a avea grijă de gospodăria soților. Numai că, pe nepusă masă, din spusele lor, Lára se hotărâse dintr-odată să plece, încurcându-le planurile, așa că își făcuse bagajele și îi lăsase să se descurce singuri. Cel puțin asta i-au spus ei polițistului, soțul, avocat, având grijă totodată să-l sune pe șeful lui Kristjan pentru a se plânge că i se pun întrebări incomode. Pe scurt, Kristjan trebuie să o lase baltă, căci Lára a plecat de bunăvoie în lumea largă, deși firesc ar fi fost să se întoarcă acasă la părinții ei.
Trec zece ani și tot nimic. Apoi încă zece, timp în care Kristjan este tot promovat, fără însă a afla mai multe despre cea mai celebră dispariție din Islanda. Și încă zece, până ajungem în 1986, când un tânăr ziarist, Valur, se hotărăște să scrie un articol despre Lára, încercând totodată să ia legătura cu toți cei implicați în dispariția fetei. Inclusiv cu polițistul Kristjan, cu Ottar și Olof (scuzați lipsa caracterelor islandeze, dar n-aș mai fi terminat articolul dacă le-aș fi căutat pe toate), cei doi soți la care lucrase Lára, cu părinții sfâșiați de durere ai fetei, care vor în continuare să afle ce s-a întâmplat cu fiica lor, cu diverși indivizi despre care se spune că ar fi fost vizitatori fideli ai insulei Videy, deși cei doi soți susțin sus și tare că erau foarte retrași, însă totul continuă să rămână o enigmă.
Până când, într-o bună zi, printr-un renghi al sorții pentru unii și o oportunitate neașteptată pentru alții, cineva moare și, pe patul de moarte, îi cere soției sale să lămurească misterul. Să meargă pe insula Videy, locul tuturor nenorocirilor. Numai că nu e pentru cine se pregătește, ci pentru cine se nimerește, și nu degeaba avem o distribuție atât de numeroasă și o întindere în timp atât de generoasă, în vreme ce influența romanelor clasice de suspans (Ragnar n-a ascuns niciodată că Agatha Christie este scriitoarea care l-a influențat cel mai mult, și se vede limpede acest lucru, el aducându-i un omagiu inclusiv prin intermediul unui scriitor despre a cărui operă scrie o teză de licență sora lui Valur) își spune cuvântul.
Poate dacă cei doi autori care au legat o surprinzătoare colaborare, el fiind un reputat scriitor de suspans islandez, ea, Katrín Jakobsdóttir, fiind nici mai mult, nici mai puțin decât prim-ministrul Islandei, ar mai fi renunțat la o parte din personaje, am fi avut un ritm ceva mai alert. Nu spun că este un lucru rău, fiecare personaj își are contribuția sa și rolul bine stabilit în poveste, dar cu numele lor greu de pronunțat și reținut devine o sarcină aproape imposibilă să le ții contul tuturor. Ceea ce m-a încântat însă a fost modul exemplar în care autorii au documentat o perioadă istorică, mijlocul anilor optzeci, cu toate frământările lor, când o parte a omenirii se zbătea în frig, foame și alte lipsuri, iar în altă parte, o mică insulă își friguroasă alegea, pentru prima dată în istorie, un președinte femeie.
„Planificarea urbană era în momentul de față cap de listă pe ordinea de zi. Noul centru al orașului, cu marele centru comercial care urma să se deschidă un an mai târziu, avea să transforme Reykjavík pentru generațiile viitoare. Tot acolo se avea in vedere construirea mai multor cartiere rezidențiale şi zone comerciale, ca să nu mai vorbească despre Casa Radio, la care se lucrase ani întregi, dar care în sfârşit se apropia de finalizare. Lui Páll îi făceau o plăcere enormă aceste proiecte. Îi plăcea la nebunie să-i întâlnească pe contractori şi să se lăfăie în respectul lor, să viziteze șantierele şi, în general, să aibă ceva de spus cu privire la direcția dezvoltării viitoare a orașului. Se mândrea cu sentimentul propriei importanțe. Şi avea grijă de prietenii lui, mai ales de Högni. De fapt, aveau grijă unul de celălalt.”
NB: recenzia face parte din blog tourul dedicat apariției în limba română a romanului Reykjavík. Dacă sunteți curioși să aflați și alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, pentru a vă edifica:
One thought on “Lecturi 368 (Blog tour #40/2023): Ragnar Jónasson, Katrín Jakobsdóttir – Reykjavík”