Autor: Matt Haig
Titlu: O viață imposibilă (2024)
Titlu original: The Life Impossible (2024)
Editură: Nemira
Colecție: ***
Traducător: Irina Pricop
Redactor: Irinel Antoniu
Nr. pagini: 384
Format: Hardcover, 13×20
Preț: 69,99 lei
Nota Goodreads: 3,70 (2 547 note)
Descrierea editurii: „Când Grace Winters, o profesoară de matematică ieșită la pensie, primește moștenire o casă dărăpănată pe o insulă mediteraneeană de la o prietenă cu care n-a mai ținut legătura, curiozitatea pune stăpânire pe ea. Ajunge în Ibiza cu un bilet doar pentru dus, fără întoarcere, fără ghid și fără plan. Printre dealurile abrupte și plajele aurii ale insulei, Grace caută răspunsuri despre viața și moartea prietenei sale. Ce descoperă este mai straniu decât și-ar fi imaginat. Dar, ca să se lase cuprinsă de acest adevăr imposibil, Grace trebuie mai întâi să se împace cu trecutul ei. Plină de minuni și aventuri, aceasta este o poveste despre speranță, un nou început și puterea de a-ți schimba viața.”
Așadar, în anul de grație 2024, iată că a venit rândul unui nou roman de Matt Haig. După excelentul Umanii, plăcutul Biblioteca de la miezul nopții și excepționalele (în opinia mea) trei volume citite de mine în seria cu Crăciunul (Un băiat numit Crăciun, Fetița care a salvat Crăciunul și Eu și Moș Crăciun – lipsește de pe listă Spiridușa Adevărului, care încă n-a ajuns la mine, dar sigur voi remedia cât mai degrabă greșeală), săptămâna trecută, pe când eram plecat la mare, fără soare, dar cu nori și ploaie, în vârf de munte a ajuns eleganta ediție cartonată a celui mai recent volum semnat Matt Haig.
Este vorba, evident, de O viață imposibilă, o pledoarie pentru iertarea de sine, împăcarea cu propriile greșeli și acceptarea faptului că și dacă am comis erori de-a lungul vremii, nu ne facem niciun serviciu dacă ne amărâm viețile aducându-ne mereu aminte de ele și nemaiîngăduindu-ne niciodată să fim fericiți și împăcați cu noi înșine. Lansată în aceeași zi cu celelalte ediții internaționale, cartea lui Matt Haig se citește ca o colecție de întâmplări amuzante și nu prea, scurte crâmpeie din viața unei septuagenare pe nume Grace Winters, pensionară și fostă profesoară de matematică ce acum trăiește singură-singurică într-un bungalou din mohorâta Anglie, unde se pedepsește singură pentru propriile greșeli din trecut.
Pentru că, vedeți voi, Grace a trecut printr-o dramă teribilă tocmai în 1992: băiețelul ei pe nume Daniel, în vârstă de unsprezece ani, a ieșit într-o zi ploioasă să se plimbe cu bicicleta, supărat că mama lui nu voia să meargă cu el să dea o tură prin magazine, și a intrat drept într-un camion al Poștei, decedând. De atunci, Grace, care și-așa recunoaște singură, fără să fie silită de cineva, că fusese dintotdeauna predispusă să se auto-învinovățească și să nu lase să se simtă fericită, a intrat într-o lungă perioadă de depresie și a început să trăiască alături de acest permanent sentiment de vină pentru că nu a fost acolo, la momentul și locul potrivit, să-și salveze băiețelul. Degeaba a încercat soțul ei să-i fie alături, să împartă în mod egal vina și să-și vadă amândoi de viață, alături unul de altul, de atunci Grace a rămas convinsă că nu merită să mai trăiască în pace și fericire.
Treizeci și doi de ani mai târziu, Grace primește de la un fost elev un e-mail în care acesta își deșartă toată necazurile în fața unei persoane care i-a arătat multă înțelegere și bunătate pe vremea când îi era profesoară. Iar Grace, care a trecut deja prin întâmplările descrise mai apoi în carte, începe să-i povestească cu lux de amănunte prin ce-a trecut ea-n Spania și cum o întâmplare aparent neînsemnat i-a schimbat viața pentru totdeauna.
În urmă cu mulți ani, a ajutat, doar din bunătatea inimii, o femeie, profesoară de muzică la școala unde preda și Grace matematica. Femeia, Christina, era singură chiar înainte de Crăciun și trecea printr-o perioadă foarte grea, după ce fusese părăsită și de logodnic, iar acum nu avea cu cine să-și petreacă Crăciunul. Iar Grace, dintr-un impuls, i-a propus să și-l petreacă împreună, lucru pentru care Christina i-a rămas etern recunoscătoare. Motiv, pentru care, decenii mai târziu, Grace se trezește proprietara unei case dărăpănate taman în Ibiza, unde Christina avusese parte de o viață… să-i spunem doar interesantă ar însemna un mare eufemism.
Și, nici mai mult, nici mai puțin, Grace pleacă la cimitir, unde își ia adio de la mormintele lui Daniel și al lui Karl, soțul ei, și pornește într-o nouă aventură la venerabila vârstă de șaptezeci și doi de ani. Pentru că, nu-i așa, niciodată nu este prea târziu pentru o schimbare. Și ce schimbare, tocmai pe o insulă cunoscută pentru viața agitată și nonconformismul oamenilor de acolo. Întrucât Christina nu mai este, dispărută în împrejurări misterioase în timpul unei scufundări în mare, Grace rămâne în grija unui sălbatic de aproape optzeci de ani ce are ca animal de companie un țap mizantrop pe nume Nostradamus.
Alberto, autorul unei cărți pe nume La Vida Imposible, fost om de știință și profesor prin toate colțurile lumii, acum ostracizat de lumea științifică după ce lansase o teorie controversată conform căreia pajiștea submarină cu iarbă de mare de acolo ar fi cel mai vechi organism viu de pe Terra (în vârstă de 100 000 de ani), dar de origine extraterestră, duce o viață cel puțin ieșită din tipare și este el însuși un adevărat năstrușnic. Și are o sarcină extrem de importantă: să o convingă pe Grace să ducă mai departe misiunea pe care Christina nu a mai apucat să o ducă la bun sfârșit. Însă este oare Grace pregătită pentru asta? Și, mai important, este în stare de o asemenea misiune, când a ajuns deja la o vârstă venerabilă și a transformat într-o adevărată virtute plângerea de mila propriei persoane?
Structurată sub forma unor capitole nu mai lungi de trei pagini, povestea imaginată de Matt Haig, care a trecut el însuși printr-o depresie severă, este o lungă pledoarie nu doar pentru iertare și acceptare, ci și pentru pace și înțelegere, dar mai ales un îndemn către toată lumea să avem grijă de planeta asta a noastră amărâtă, care nu știm cât ne va mai suporta înainte să ne extermine pe toți. În anul cu cele mai lungi perioade de temperaturi record, în care zilele de pârjol păreau a nu se mai sfârși, mesajul lui Matt Haig vine chiar la țanc. Dublat de o poveste cutremurătoare și ambalat sub forma unei istorisiri cu tentă suprarealistă, dar și de personaje memorabile, O viață imposibilă poate că nu se ridică la înălțimea poveștii din Umanii, dar își atinge scopurile pentru care a fost scris și reprezintă o lectură nu mereu ușor de înghițit, dar care are darul și să te destindă, și să te pună pe gânduri. Ceea ce nu-i un lucru chiar mărunt.
„…Când ai avut o copilărie înconjurată de sfinți, e ușor să te simți păcătos. Un profesor mi-a spus odată că dacă rugăciunile nu ajung la Dumnezeu este pentru că au fost blocate de propriul tău păcat. Și părinții mei – care își doriseră un băiat – m-au tratat întotdeauna de parcă nu le eram îndeajuns. Dar moartea lui Daniel a întărit sentimentul vinovăției ca trăsătură definitorie. Ceva ce trebuia să port în mine pentru totdeauna.” (p. 90)