Este vara în care criza climatică escaladează dincolo de cele mai negre coșmaruri și incendiile incontrolabile de pădure din nordul Suediei îi transformă pe turiștii aflați în vacanță în refugiați climatici.
Didrik este un consultant media de patruzeci de ani ale cărui eforturi macho de a-și salva familia pun în lumină o versiune jalnică a neputinței masculine. Melissa este influencer și negaționistă a schimbărilor climatice, care, în spatele fațadei afișate online, ascunde un bagaj de visuri spulberate. André este fiul ratat în vârstă de nouăsprezece ani al unei foste glorii a tenisului și se folosește de violența care izbucnește în jurul său ca să se răzbune pe tatăl care l-a neglijat și umilit. Vilja este fiica de paisprezece ani a lui Didrik, care preia rolul neașteptat de organizatoare competentă în fața adulților inepți.
Din aceste patru perspective interconectate, Jens Liljestrand alcătuiește peisajul unui viitor foarte apropiat, în aceeași măsură catastrofic și total realist. Folosind ca fundal criza climatică actuală, Pădurea arde sub pașii noștri consemnează strădaniile oamenilor obișnuiți de a merge mai departe chiar dacă lumea se prăbușește în jurul lor.
„Pădurea arde sub pașii noștri nu este o distopie clasică, este mai degrabă un roman realist care se întâmplă să se desfășoare într-un timp distopic: timpul nostru. Nu pare exagerat să presupunem că Liljestrand, într-o manieră apropiată de cea a lui Jonathan Franzen, a intenționat să scrie marele roman suedez pe tema colapsului climatic.“ Svenska Dagbladet
„Scriitura febrilă, adesea eliptică a lui Liljestrand, combinată cu o compoziție fragmentată, caracterizată prin salturi în timp și spațiu, are ca rezultat efectul unui colaj gigantic de momente în timp. O construcție în zigzag care accentuează cu pricepere impresia de apocalipsă.“ Le Monde
„Romanul de anticipație climatică al lui Jens Liljestrand Pădurea arde sub pașii noștri este o lectură acaparatoare. Într-o poveste extraordinar de bună, Suedia contemporană a lui Jens Liljestrand este antrenată într-un experiment al schimbărilor climatice, cu incendii de pădure, cu valuri de refugiați, cu eșecuri în asumarea responsabilității – toate, fără acuzații morale concrete. (…) O carte captivantă despre efectul catastrofei climatice asupra umanității.“ Information (Danemarca)
„Pădurea arde sub pașii noștri este un roman tulburător. Jens Liljestrand pune la îndoială stilul nostru de viață caracterizat prin consumerism și dependență de tehnologie și așază oglinda în fața unei societăți occidentale confruntate cu teama, cu durerea, cu aroganța sau cu furia; atât de multe moduri de a reacționa în prezența necunoscutului! Putem crede că personajele sunt egoiste, slabe sau, dimpotrivă, le putem vedea ca modele de rezistență care evidențiază adaptabilitatea incredibilă a speciei umane în fața catastrofei.“ L’Humanité (Franța)
„Romanul Pădurea arde sub pașii noștri este impresionant atât ca tematică și amploare, cât și ca stil. (…) Pe durata unor pasaje lungi, se citește ca un roman de suspans, deși cu un subtext mult mai sinistru decât cel al simplului divertisment, dar și ca o poveste de familie și o critică socială.“ Kristeligt Dagblad (Danemarca)
JENS LILJESTRAND (n. 1974) este un apreciat jurnalist și scriitor suedez. A scris articole de critică literară pentru ziarele Sydsvenskan și Dagens Nyheter și a fost redactor al secțiunii culturale a ziarului Expressen. Volumul de proză scurtă Paris–Dakar (2008) a marcat debutul său în ficțiune și a fost urmat de romanul Adonis (2011). Biografia Mannen i skogen (2018), despre scriitorul și istoricul Vilhelm Moberg, a fost nominalizată la prestigiosul Premiu August. Romanul Pădurea arde sub pașii noștri (Även om allt tar slut, 2021), primit cu mult entuziasm de critici și de public, reprezintă întoarcerea la ficțiune a autorului.
FRAGMENT ÎN AVANPREMIERĂ
- PRIMA ZI DIN RESTUL VIEȚII TALE
Ultima dată când am fost fericit ne aflam într‐un magazin. Restricțiile tocmai se ridicaseră, iar noi am luat mașina, împreună cu copiii, pentru a vizita centrul comercial ale cărui construcții se aflau răspândite în jurul sensului giratoriu, un magazin Ikea, unul cu produse electronice, altul cu produse casnice, un supermarket enorm și încă unul pe care îl găsise ea, ultimul magazin fizic care mai vindea asemenea lucruri acum, când totul se mutase pe internet. Am vrut să fim acolo, în locul acela, în încăperea reală, să ne lăsăm copleșiți de dorința de a ne vedea copilul cât mai repede.
Carola stătea în colțul cu cărucioare, cu fața strălucindu‐i de stinghereala asumată a celui care pășește în templul unei religii pe care o cunoaște, dar căreia nu i‐a aparținut niciodată, purtându‐și cu greutate abdomenul voluminos, în timp ce copiii, care, în curând, urmau să aibă o surioară, se zbenguiau printre rafturile cu ursuleți, păturele albastru‐pastel sau roz‐flamingo, măsuțe de înfășat și schimbat scutece, leagăne și pătuțuri, biberoane, uleiuri protectoare și sticle, pompe, sutiene, bluze și fotolii pentru alăptat, jucării educative din lemn, transmițătoare și receptoare electronice în care poți auzi când copilul se trezește din somn, îl poți vedea în timp ce doarme și poți primi informații despre temperatura și nivelul de dioxid de carbon din jurul lui.
Copiii s‐au oprit deodată în mijlocul magazinului. Dar… spun ei. Dar uite! Arată către șirurile de body‐uri drăgălașe, de căciulițe, de ciorăpei incredibil de mici, există o vulnerabilitate aproape de neîndurat în toate aceste lucruri, iar ei mângâiau hăinuțele, își înfundau nasurile în ele și le inspirau mirosul, ca și cum toate acestea ar fi fost un copil, ca și cum surioara lor era deja cu noi. Ne‐am uitat unul la celălalt pe deasupra rafturilor și am zâmbit la gândul că am făcut bine că am venit aici, în locul ăsta năstrușnic, că am luat cu noi copiii pentru a‐i face să înțeleagă, să vadă cu propriii ochi, să simtă în buricele degetelor moliciunea de flanel care ne va însoți în curând viețile și ni le va schimba pentru totdeauna, și m‐am auzit spunând cumpărați tot ce vreți.
Familia mea m‐a privit mirată: plecaserăm doar să ne uităm după un cărucior, să avem un reper de comparare a prețurilor înainte de a cumpăra unul folosit, am cumpărat întotdeauna lucruri folosite, și Carola a apucat să spună ceva despre un verișor a cărui fiică crescuse și hăinuțele ei, rămase mici, puteau fi refolosite, dar eu am insistat: vă rog, numai de data asta, vă rog, vă rog, cumpărați tot ce vreți voi.
Ea a rămas pe loc, privind neajutorată copiii care, cu ochi strălucitori și strigăte de încântare, își umpleau pumnii și brațele cu păturele și șaluri‐marsupiu, un dispozitiv cu salteluță din cașmir gri‐bleu și jucărele pentru gimnastica bebelușilor și, în cele din urmă, ea a început să se uite în jur și s‐o întrebe pe casieriță despre scutece de pânză, materiale ecologice, haine produse în spiritul respectului pentru drepturile omului și pentru mediul înconjurător, dacă existau cădițe de baie ceva mai puțin sintetice, de unde vine bumbacul din pernița aceea frumoasă cu picățele, și tot ce voia ea să cumpere era de două ori mai scump, iar eu am râs, am ales un cărucior și, în timp ce ea stătea cu spatele, mi‐am scos telefonul mobil și am transferat bani în contul curent.
După ce coșurile s‐au umplut, iar dragostea pentru adorabil și drăgălaș a ajuns la saturația unei satisfacții indiferente, ne‐am întors la căruciorul ales de mine și, din clipa aceea, n‐a mai existat vreo alternativă la acel model franțuzesc, care se situase în topul testelor, cu un șasiu care luase cinci ani să fie definitivat. Alesesem materialele pentru scoica moale detașabilă a căruciorului, copertina și husa de ploaie, diverse suporturi pentru telefonul mobil, pahar, geantă, și toate celelalte accesorii care mai existau.
Doamna de la casă a împachetat totul și a reușit într‐un mod miraculos să găsească cuvinte care să exprime limpede că puteam returna căruciorul și primi banii înapoi în cazul în care s‐ar fi întâmplat ceva și, în ciuda vocii ei calme și vesele (nu avem nevoie decât de o dovadă scrisă), a fost ca și cum totul s‐a oprit în loc, am văzut sângele din toaletă, un drum într‐o salvare, sirene, un sicriu de copil, un ginecolog bătrân și obosit care își șterge ochelarii și scrie o dovadă că suntem îndreptățiți să ne reîntoarcem aici cu căruciorul, cu toate acele lucrușoare de firmă, cu căruciorul franțuzesc, al cărui mâner era prevăzut cu detalii din piele de culoarea coniacului, înapoi în acest templu comercial grotesc, și am auzit‐o șoptind în pustiu că mama trebuie să facă asta, în acest caz.
Dar chiar și această angoasă a dispărut până la urmă, chiar și clipa aceea a luat sfârșit, nemairămânând decât suma, cifrele de pe displayul aparatul de calculat, o sumă mai mare decât cheltuielile pentru prima mea mașină.
– Doriți să le luați în rate? spuse doamna cu un zâmbet strălucitor, ofertant, și eu m‐am uitat în jur, i‐am văzut pentru prima dată pe ceilalți tați, băiatul pasionat de fotbal îmbrăcat în tricou de suporter, imigrantul în costum șifonat, bărbatul în geacă de piele cu ochelari lipiți cu scotch, și am înțeles că așa merg lucrurile, oamenii trebuie să împrumute bani pentru asta, trebuie să plătească creditul obținut prin SMS, dobânzi, taxe bancare, penalizări de întârziere, să locuiască în micile lor cartiere mărginașe și să plătească încetul cu încetul ursuleții de pluș, păturelele și cărucioarele, câte un salariu lunar, și s‐a umflat orgoliul în mine.
– Nu, nu, am spus întinzând cardul, plătesc totul pe loc.
Și Carola stă lângă mine, îmi pune mâna pe frunte ca și cum aș avea febră și murmură că poate ar trebui să ne mai uităm, poate găsim un cărucior aproape nou, dar mai ieftin, pe internet, dar singurele lucruri pe care le simt și le aud sunt mâna ei în părul meu, degetele ei pe ceafa mea și e OK, sigur că e OK, mă atinge, mă atinge în sfârșit, nu‐mi pot aminti când m‐a atins ultima oară, nici o problemă, iubito, se rezolvă, și privirea ei la mine, cel care sunt în ochii ei în clipa aceea, când totul este iertat, când totul este perfect și atât de binemeritat.
