Nominalizări: Agatha Award Nominee for Best Contemporary Novel 2019, Goodreads Choice Award Nominee for Mystery & Thriller 2019
Nota Goodreads: 4,30 (49 719 note)
Descrierea editurii: „În prima zi de lucru ca șef al departamentului Omoruri din Québec, inspectorul Armand Gamache trebuie să facă față unor inundații catastrofale, unor atacuri dure în presă și unei dispariții misterioase. În tot acest haos, pe care abia dacă reușește să-l țină sub control, Gamache mai este abordat și de un tată disperat, a cărui fiică a dispărut. Instinctul îi spune că este deja prea târziu ca să o mai salveze pe Vivienne Godin. Totuși, dat fiind că și el are o fiică, se lasă antrenat de empatie față de nefericitul tată. Bântuit de întrebarea „cum te-ai simți tu dacă…”, reia căutările. În cele din urmă, este descoperit un cadavru. Numai că, în toată această situație confuză, se fac greșeli mari… Iar Gamache trebuie să se confrunte cu o posibilitate cumplită și o întrebare arzătoare: <<Ce-ai face dacă ucigașul copilului tău ar scăpa nepedepsit?>>”
Blog tour nr. 31/2022: Un nou roman din seria Inspectorul Gamache a scriitoarei canadiene Louise Penny, serie pe care am început-o în cadrul blog toururilor noastre cu excelentul Toți diavolii sunt aici. Un roman care are în centru violența domestică sub cele mai hidoase aspecte ale ei, dar și evoluția continuă a relațiilor interpersonale ale lui Armand Gamache, polițistul care dă numele seriei, cu cei din și din jurul satului Three Pinesîn general și cu ginerele său, Jean-Guy Beauvoir, în special. Cu ocazia blog tourului dedicat volumului Toți diavolii sunt aici mi-am făcut și câteva însemnări privind numeroasele familie și grup de prieteni ai lui Gamache, așa că nu mai am cum să-i încurc. 🙂
Dar să trecem și la treburi serioase, pentru că sunt cât se poate de grave în acest volum cincisprezece al seriei. Există un capitol în care Gamache și Beauvoir se întâlnesc cu directoarea unui adăpost pentru femeile maltratate de parteneri care îți face părul măciucă în cap. De revoltă, de dezgust și de dispreț la adresa agresorilor pentru felul în care sunt tratate femeile de către cei care ar trebui de fapt să le iubească, să le protejeze și să le accepte așa cum sunt. Anual, spune femeia, cei de la aceste adăposturi primesc 26 000 de apeluri de la femei disperate, care vor să scape din capcana mortală în care au intrat când și-au pus toată încrederea în cineva de sex opus. Iar acesta este doar vârful aisbergului pentru că, mai spune femeia, e nevoie cam de douăsprezece încercări înainte ca victima să-l părăsească pe cel care i-a transformat viața într-un chin. Deci abuzurile sunt probabil mai numeroase cu un ordin în plus față de acele apeluri. Pagina 284, de pe care voi cita la finalul articolului, este, cred eu, elocventă.
Pe fondul unor inundații catastrofale pentru regiunea Quebec, dar și pentru zonele învecinate, are loc o dispariție. Tatăl unei tinere spune că fiica sa trebuia să ajungă la el într-o seară, însă n-a mai ajuns. Aceasta, Vivienne, despre care știa toată lumea că e maltrată de soț, o brută care emană antipatie prin toți porii și pe care autoarea nu s-a sfiit să-l descrie și caracterizeze în așa fel încât să te facă să scrâșnești din dinți ori de câte ori îl auzi vorbind, pleacă spre tatăl ei, fiind însărcinată, însă nu mai ajunge la el. Se pare că se hotărâse în sfârșit, în urma abuzurilor repetate, să îl părăsească. Numai că nu mai ajunge. Degeaba se roagă tatăl ei, Homer, de polițiști, să-i caute fiica, inițial aceștia cred că ea a fugit de fapt de soț, de Tracey, și se teme deocamdată să iasă la iveală.
Armand Gamache a fost retrogradat în urma unor incidente despre care vom citi în volumele anterioare, atunci când le va veni rândul la puricat, iar acum șef îi sunt ginerele care până nu demult îi era confident și sub el ca grad și o femeie care a rămas cu sechele și care s-a grăbit, cu largul sprijin al lui Gamache, să îi preia locul. Lăsându-l pe el, un venerabil și, mai nou, nu chiar respectabil șef de poliție (pe care îl batjocoresc toți frustrații pe Twitter) să rămână un biet inspector-șef care trebuie să le ceară lor doi aprobarea pentru a începe să cerceteze cazul de dispariție care până la urmă pune pe jar comunitatea. O comunitate închegată, cu relații interpersonale complexe și în cadrul căreia lucrurile evoluează și se schimbă tot timpul, însă sentimentul de înfrățire, dorința de ajutor reciproc, rapiditatea cu care sar imediat să-și sprijine aproapele, relațiile apropiate dintre ei dăinuie și îi transformă într-un întreg care reacționează ca un singur suflet atunci când ori natura, puhoaiele de apă, amenință să măture totul în care, ori natura umană, monstrul din oameni, iese și ea la iveală și-l rănește pe unul dintre ei.
O problemă cu seriile complexe de genul celei de față este că protagoniștii evoluează continuu și cititorii lor nu pot ține pasul cu aceste evoluții dacă seria nu apare în ordine. Aceasta este una dintre acele situații în care ancheta ajunge să pălească prin comparație cu cât de complicate sunt relațiile dintre personaje și cu cât de mult evoluează ele de-a lungul poveștii dintr-un volum (seria de față a ajuns deja la al douăzeci și doilea) și de la un volum la altul, așa încât ideal ar fi fost ca ea să apară în ordine. Am dezvoltat adesea acest subiect, așa că vreau să vă liniștesc în privința unui lucru: autoarea, cum spuneam și în articolul despre Toți diavolii sunt aici, este suficient de abilă încât să strecoare pe ici, pe colo informații din volumele anterioare și să îl pună la curent pe cititor cu ce s-a uitat poate între timp. Căci, nu-i așa, și dacă o serie ar apărea în ordine, un an întreg între apariții e destul de mult pentru un cititor pasionat și care nu stă mereu cu agenda la îndemână. Sau a cărui memorie nu mai e ce era odată. Iar detaliile s-ar putea să înceapă să se amestece, să se confunde, de la un volum la altul. Asta în cazul fericit în care volumele seriei apar totuși la interval de un an între ele.
„- E o critică implicită, spuse doamna Fleury. Că femeile sunt slabe sau proaste.
– N-am zis asta.
– Nu, dar gândești asta. De ce nu pleacă? Pentru că au fost condiționate să creadă că e vina lor. Pentru că au fost izolate. Nu au bani și nici sprijin. Pentru că au o fărâmă de speranță sau de iluzie. Pentru că îl iubesc cu adevărat pe acel tip. Pentru că s-au blocat. Pentru că sunt îngrozite. Și pe bună dreptate. Pentru că numai asta știu și numai asta cred că merită. Pentru că au impresia că nu există nimic mai bun în altă parte. Se poate vedea asta pe chipul lor. Privirea buimacă. La fel de grăitoare ca și vânătăile.”
NB: recenzia face parte din blog tourul dedicat apariției în limba română a romanului Un om mai bun. Dacă sunteți curioși să aflați și alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, pentru a vă edifica: