Deprecated: Hook custom_css_loaded is deprecated since version jetpack-13.5! Use WordPress Custom CSS instead. Jetpack nu mai acceptă CSS personalizat. Citește documentația pe WordPress.org pentru a învăța cum să aplici stilurile personalizate pe site-ul tău: https://wordpress.org/documentation/article/styles-overview/#applying-custom-css. in /home/bibliotecaluiliv/public_html/wp-includes/functions.php on line 6085

Warning: error_log() has been disabled for security reasons in /home/bibliotecaluiliv/public_html/wp-content/themes/jumla/functions.php on line 332
Lecturi 317: Vanessa Springora - Consimțământul - Biblioteca lui Liviu

Vanessa Springora – Consimțământul (Le Consentement, 2020) 216p., TPB, 13×20, Polirom, 2021, Colecția Biblioteca Polirom, Trad. Alexandra Cozmolici, Red. Sînziana Cotoară, 34,95 lei, ISBN 978-973-46-8630-8

Premii: Premiul Jean-Jacques Rousseau pentru autobiografie, Grand Prix des Lectrices de ELLE 2020 – Document

Nota Goodreads: 4,27 (14 799 note)

Descrierea editurii: „Crescută de o mamă divorţată, V. încearcă să umple prin lecturi golul lăsat de tatăl absent. La treisprezece ani, în timpul unui dineu monden, îl întîlneşte pe G., un scriitor cu reputaţie scandaloasă. De la primele schimburi de priviri, e subjugată de charisma acestui bărbat de cincizeci de ani, de atenţia pe care i-o acordă. Mai tîrziu, G. îi declară că o iubeşte şi că n-o să-i facă nici un rău. Deşi are doar paisprezece ani, V. i se oferă trup şi suflet. Intervenţia poliţiei nu face decît să întărească această idilă periculos de romanescă. Dar deziluzia este teribilă cînd V. îşi dă seama că G. a făcut întotdeauna colecţie de iubiri adolescentine şi practică turismul sexual în ţări unde minorii sînt vulnerabili. În spatele aparenţei flatante de om de litere se ascunde un prădător, acoperit de o bună parte din lumea literară. În ciuda rupturii, calvarul continuă, căci scriitorul nu încetează să o hărţuiască. După mai bine de treizeci de ani de la întîmplările de atunci, Vanessa Springora ne oferă acest text năucitor, înfăţişînd un proces de manipulare psihică impecabil orchestrat, precum şi ambiguitatea înspăimîntătoare în care se plasează victima îndrăgostită, care consimte la abuz. Dar, dincolo de experienţa personală, autoarea examinează derivele unei epoci şi conformismul unui mediu orbit de talent şi de celebritate.”

Un adevărat lanț de coincidențe a făcut să ajung să citesc această carte. Mai întâi, înainte să aflu măcar că există o carte pe acest subiect, am dat din întâmplare pe internet peste un articol, în timp ce căutam cu totul altceva, despre imensul scandal care l-a avut în centru pe un celebru scriitor francez, Gabriel Matzneff, de care lumea, datorită apariției acestei controversate cărți și a scandalului care va urma, începea să se dezică și chiar și autoritățile, cele în măsură să ia decizii, au ajuns să se dezmorțească după zeci de ani de lâncezeală și poate și înțelegând, în al doisprezecelea ceas, că nu mai pot sta cu mâinile în sân. Celebrul scriitor era cunoscut pentru gusturile sale sexuale pe care nu se sfia, îmbrăcându-le însă sub forma ficțiunii, să le descrie în detaliu, neținând cont că el, un prădător sexual ca la carte, era mai în vârstă cu niște zeci de ani decât personajele sale, fete și băieți, iar victimele, absolut toate minore, indiferent de sex.

În anii șaptezeci, după o perioadă de frământări politice și sociale care au zguduit Europa și lumea întreagă, o parte din elita intelectualității franceze ajunge, pornind de la o idee în sine fezabilă, „E interzis să interzici”, să semneze o petiție prin care se cereau aceleași drepturi și libertăți și pentru homosexuali, și pentru heterosexuali. Ceva de bun-simț, firește, numai că sub pavăza mulțimii de intelectuali, mulți dintre ei homosexuali mai mult sau mai puțin declarați, se ascundeau și câțiva perverși cu acte în regulă al căror scop era cu totul altul: acela de a dezincrimina practic pedofilia, mascându-și cererea sub o egidă care n-ar fi trebuit să păcălească pe nimeni, dar care a făcut-o și față de care au închis ochii inclusiv oameni gen Simone de Beauvoir sau Emil Cioran. Concret, ei cereau aceeași vârstă pentru consimțământ și pentru homosexuali, și pentru heterosexuali, de la optsprezece la cincisprezece ani și transferarea cazurilor de abuz sexual împotriva minorilor de la Curtea Penală laCurtea Civilă.

Din spusele inițiatorilor unei a doua petiții, care cereau scăderea vârstei de consimțământ la treisprezece ani (invocând falsul argument conform căruia dacă tinerii de treisprezece ani puteau fi condamnați, deci aveau discernământ, prin urmare ar avea discernământ și dacă un adult le-ar cere să facă sex cu ei, iar ei ar accepta de bunăvoie) și care militau pentru o necesitatea inițierii sexuale a adolescenților de către adulți „cu experiență”. Inițiatorul acestei petiții, semnate la acea vreme de peste șaptezeci de personalități, a rămas anonim, deși se cam știa despre cine este vorba, până când, în 2020, directoarea unei edituri franceze, pe numele ei Vanessa Springora, își ia inima în dinți și publică propria sa carte autobiografică, în care își adună curajul și relatează, cu dezinvoltură și sinceritate, povestea care avea să ducă la o adevărată revoltă în societatea franceză, dar mai ales la condamnarea și căderea în dizgrație a autorului celebrei petiții din 1977: Gabriel Matzneff, prădător sexual, autor de succes premiat inclusiv cu Renaudot, scriitor de succes cu peste patruzeci de volume la activ (și ce dacă multe dintre ele descriau, cu lux de amănunte, practici sexuale cu minori și aventuri grețoase cu băieței în Filipine?).

De la vârsta de treisprezece ani până la paisprezece, Vanessa, crescută de o mamă indiferentă și de un tată mai mult absent, iar când era prezent, era violent și aprig consumator de alcool, a căzut în mrejele unui individ mai mare cu treizeci și șase de ani ca ea, scriitor deja faimos, atrăgător și persuasiv, care a reușit să o convingă pe Vanessa că adulții cu multă experiență sunt cei mai în măsură să-i inițieze pe tinerii aflați la începutul exploatării propriei vieți sexuale.

Ne aflăm într-o perioadă în care mulți părinți sunt mai preocupați de propriul succes și de-a se simți bine în preajma altora ca ei, uitând complet că au poate și un copil de crescut. Așadar, Vanessa, care nu știe ce-i dragostea de mamă și de tată, destul de introvertită și de retrasă, reprezintă victima perfectă pentru prădătorul sexual care de-a lungul poveștii rămâne pomenit doar cu inițiala G. Am citit într-o carte că victimele aflate la ananghie, vulnerabile și aflate în momente dificile din viață, strălucesc ca un far pentru agresori, atrăgându-i pe aceștia precum farul de pe stânci o corabie gata să fie scufundată de furtună pe mare. Și cum e mai ușor să cucerești victima atunci când e vulnerabilă și caută o mână de ajutor, un umăr pe care să plângă sau să se sprijine, aceștia profită fără scrupule și lovesc fără să stea pe gânduri.

Iar tânăra Vanessa, băgată pentru prima oară în seamă de un adult, care îi asculta doleanțele, îi făcea toate poftele, dar mai ales o băga pur și simplu în seamă, făcând-o să simtă că e importantă, că pentru cineva contează cu adevărat, a fost victima perfectă pentru G. Și ce dacă agresorul din el iese până la urmă la iveală, dându-și arama pe față, și se dovedește că de fapt nu e alesul inimii, ci doar un cuceritor, iar ea, doar o cucerire trecătoare, o nouă scrijelitură pe răboj pentru el, numai pentru ca el să treacă mai departe, să plece în expediții sexuale în Filipine sau Thailanda, de unde să se întoarcă cu impresii proaspete, pe care să le-aștearnă pe hârtie, spre deliciul nu doar al Vanessei (care totuși suferă în sinea ei văzând că nu e singura, că nu e unică, așa cum pretindea G. la început că e pentru el), ci și al intelectualității franceze, mare admiratoare de scrieri „realiste”? Și ce dacă Vanessa se trezește până la urmă și-și dă seama că a fost o victimă dintr-un lung șir de victime? Și ce dacă merge și cere ajutor la cei care ar fi fost în măsură să o ajute, dar care nu mișcă un deget, alegând să ignore strigătul de ajutor și de durere al unui copil în detrimentul unui prădător ale cărui gusturi sexuale le știa mai toată lumea? Doar se știe că întotdeauna victima e de vină, ea e cea care „și-o cere”, care provoacă, cea care și-o face cu mâna ei, că dacă n-ar vrea ea, dacă n-ar trimite semnale, nici agresorul n-ar face o încercare, nu? Nu, de un milion de ori NU. „Nu” n-ar trebui să însemne „poate” sau „da”.

La scurtă vreme după ce-am citit cartea pe lângă care Lolita lui Nabokov pălește de departe, am văzut un serial pe Netflix ce scoate la lumină un caz aproape identic. Al unui prădător sexual care a agresat copii de zece-unsprezece-treisprezece ani timp de zeci de ani. Pozând în filantrop, om de televiziune cu un succes uriaș, în alergător de cursă lungă avid să adune fonduri pentru a construi spitale, printre două inaugurări de instituții și-o medalie onorifică primită de la însăși Doamna de Fier Margaret Thatcher, Jimmy Saville mergea în timpul liber la orfelinate și racola fetițe pe care le lua la câte o plimbare cu mașina. Obiceiurile lui nu erau chiar necunoscute de cei apropiați, care îi știau gusturile, dar care preferau să tacă decât să dărâme legenda de pe piedestal. Piedestal ce i-a fost mai apoi sfărâmat cu excavatorul când, după ce o victimă exact ca Vanessa și-a adunat curajul și-a ieșit în față, urmată fiind de zeci de alte victime ce pățiseră același lucru ca ea în copilărie, dar al căror strigăt de frustrare și durere a rămas neauzit în fața clămpănelilor de clovn carismatic al lui Saville, a urmat prăbușirea legendei. Rămasă însă nepedepsită, pentru că toate astea au urmat după moartea ei. Despre serial, aici. Cartea Yrsei Sigurdardóttir, care a abordat un caz asemănător, însă în cheie crime, și care a pornit tot de la un caz de pedofilie mușamalizat de tot sistemul juridic al Islandei, după cum a dezvăluit însăși autoarea, este disponibilă aici.

Mai e ceva de adăugat referitor la sistemul de justiție de la noi, unde nici măcar nu e nevoie să fii o celebritate ca să scapi dacă ești prădător sexual, că are grijă justiția să te scoată basma curată și să acuze tot victima, nu pe tine. La doar câțiva kilometri de mine avem un primar într-un sat care a trăit ani de zile în concubinaj cu o minoră, care a fost arestat, i-a fost luată funcția, pentru ca apoi justiția să revină asupra deciziei și să-i dea voie să candideze din nou la funcția de primar, iar oamenii din sat l-au ales cu mic, cu mare, în unanimitate, că a furat și a agresat, dar a și făcut și e om cu suflet mare. Mai e nevoie să pomenim de compasiune din partea prădătorilor sexuali, care e limpede că au ceva dereglat, când oamenii de rând n-au niciun discernământ și absolut nicio formă de milă pentru un minor agresat sexual în văzul tuturor? Pentru că și el a vrut? Când avem pedofili dovediți și care-și ispășesc perioada de muncă în folosul comunității la o grădiniță?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *