Yrsa Sigurdardóttir – Freyja și Huldar IV: Stânca Spânzuratului (Children’s House IV: Gallows Rock/Gatið, 2017, 2020) 416p., TPB, 13×20, Trei, 2020, Colecția Fiction Connection, Trad. Liviu Szőke, Red. Ioana Andreea Tudose, 46,75 (55) lei, ISBN 978-606-40-1231-9

Nota Goodreads: 3,87 (2 100 note)

Descrierea editurii: „Pe un câmp de lavă golaș și brăzdat de lângă Reykjavik se află Stânca Spânzuratului. Cândva locul unde aveau loc execuțiile, acum a devenit atracție turistică. Până într-o dimineață, când acolo este găsit un bărbat spânzurat… Cuiul bătut în piept dovedește că nu a fost sinucidere. Însă când poliția ajunge în apartamentul lui, dă peste un nou puzzle: un băiețel de patru ani. Nu pare să aibă nicio legătură cu victima, părinții sunt de negăsit, iar desenele pe care le face arată că a asistat la ceva cumplit. Pe măsură ce detectivul Huldar îl urmărește pe ucigaș, iar asistenta socială Freyja îi caută pe părinții băiatului, se dezvăluie și intriga: o poveste încărcată de violență, nedreptate și răzbunare.”

După șase volume în seria Þóra Guðmundsdóttir și câteva romane de sine stătătoare (unele chiar cu tentă horror), scriitoarea islandeză Yrsa Sigurðardóttir începe în 2014 o serie nouă, cu protagoniști noi și cu un subiect destul de sensibil: abuzurile adulților asupra copiilor. Seria începe cu Moștenirea (The Legacy/DNA – 2014), continuă cu Răfuiala (The Reckoning/Sogið – 2015), apoi cu Iertarea (The Absolution/Aflausn – 2016), urmate de Stânca Spânzuratului (Gallows Rock/Gatið – 2017), (probabil) Păpușa (The Doll/Brúðan – 2018) și (probabil) Tăcerea (The Silence/Þögn – 2019). Primele patru volume din serie au apărut deja la Editura Trei și au fost traduse de mine din engleză, întrucât, la cât de mică e Islanda și după cum recunoaște și o scriitoare bună prietenă cu Yrsa, Lilja Sigurðardóttir (pe care am avut onoarea să o traduc tot eu), există prea puțin interes ca străinii să învețe limba acestei țări. Prin urmare, ne rămâne doar varianta traducerii versiunii din engleză (deocamdată).

Nu știu, sincer, de ce am ajuns să ocolesc să scriu despre taman cărțile traduse de mine. La urma urmei, aș putea scrie chiar și despre primele cărți traduse, cele din 2015, dat fiind că încă îmi mai amintesc atât numele personajelor, cât și nenumărate detalii ale acțiunii, dar mai ales acțiunea în mare. Neglijență, probabil, mai ales că am avut mereu norocul să îmi pot alege ce să traduc, așa încât am făcut-o (aproape) mereu cu plăcere. Plăcere dată de acțiune, de personaje, de subiectele abordate și de felul în care au fost tratate temele, singurele neplăceri fiind, desigur, cauzate de momentele în care naturii hâde a speciei umane îi cad victimă tocmai cele mai lipsite de apărare ființe și cele care merită cel mai puțin (dacă merită cineva, de altfel): copiii.

Yrsa alege însă un mod oarecum inedit de-a aborda astfel de teme și își imaginează o instituție islandeză (încă nu m-am lămurit dacă ea există sau nu în realitate, nici chiar din interviul pe care i l-am luat la final de an pandemic 2020), Casa Copiilor, subordonată Agenției pentru Protecția Copilului, unde lucrează unul dintre personajele principale, Freyja, care împarte onoarea de-a da numele seriei alături de polițistul Huldar, un zdrahon aprig la mânie, afemeiat și dur, care a avut o scurtă aventură cu Freyja (căreia, ca un adevărat nemernic ce fuge de responsabilități, i-a dat cu piciorul, apoi a ajuns să-și regrete fapta necugetată și de atunci îi tot dă târcoale, fiind însă refuzat de fiecare dată) înainte de-a o cunoaște, de data asta pe îndelete, cu ocazia primului caz de care se vor ocupa împreună, în Moștenirea.

Iar dacă în Moștenirea am avut de-a face cu problema adopțiilor, a separării traumatizante a fraților și cu incestul, în Răfuiala cu pedofilia, dar și cu problemele sistemului care ar trebui să-i protejeze pe copiii abuzați, nu să-i acopere pe adulții abuzatori și să bage sub preș faptele acestora, iar în Iertarea cu o problemă tot mai prezentă nu doar în viața copiilor și a tinerilor, ci și a adulților, cea a bullyingului, în Stânca Spânzuratului autoarea alege să facă un salt și să lase pe locul doi abuzurile asupra copiilor, care sunt totuși prezente, altminteri nu s-ar mai justifica apariția Freyjei, și să se concentreze asupra abuzurilor asupra femeilor: alegând o temă cu adevărat specifică, cea a invadării intimității și a ignorării complete a acesteia prin filmărilor neautorizate ale partidelor de sex.

Mai precis, un tip bogat, care crede că i se cuvin toate, abordează femei în cluburile din capitala Islandei, apoi le duce acasă, se simt bine împreună și apoi se despart fără resentimente. Ce nu știu însă femeile este că acest bărbat și-a făcut un obicei din a-și înregistra performanțele din timpul partidelor, pentru ca mai apoi să distribuie acele filmări pe un forum adânc îngropat în Deep Web (internetul ascuns, neindexat de motoarele de căutare obișnuite). Ce e mai grav e că acest bărbat nu e singurul care face acest lucru, ci mai are și niște prieteni din timpul școlii care s-au dedat la aceleași fapte reprobabile, fără a ține seama de consecințe (poliția începe cu adevărat să investigheze aceste abuzuri abia după ce este ucis tipul la care m-am referit la începutul paragrafului, Helgi, care este drogat și dus la Stânca Spânzuratului, unde această stâncă ajunge să-și îndeplinească menirea, pentru ca problema să devină cu adevărat demnă de-a căpăta întâietate după ce se află că una dintre tinerele femei filmate de indivizi ajunsese să-și curme zilele intrând în mare – o metodă de sinucidere destul de răspândită în Islanda).

Ce răzbate însă din toate temele abordate de Yrsa, dar mai ales în acest volum patru, este faptul că până și într-o țară extrem de civilizată și de disciplinată cum e Islanda nu lipsesc abuzurile nici din partea abuzatorilor mai mult sau mai puțin abuzați în copilărie (lucru care le-ar explica, parțial, abuzurile la care îi susțin pe alții la maturitate), nici din partea celor care ar trebui să le facă dreptate celor abuzați. De pildă, în Răfuiala, un copil merge la bunic pentru a-și da în gât tatăl care îi abuza sexual sora. Credeți că bunicul sare în apărea nepoților? Credeți cumva că polițiștii sar cumva în apărarea copiilor? Nicidecum. În Stânca Spânzuratului, polițiștii sunt pe bună dreptate revoltați de felul în care sunt tratate femeile filmate pe ascuns în timpul partidelor de sex, însă legislația în vigoare îi ține legați de mâini și de picioare. Și întotdeauna ajunge tot victima să fie învinovățită, o groaznică tară ce pătează conștiința oamenilor și de care ar trebui să le fie naibii rușine: că cine a pus-o să vină cu el acasă, că cine a pus-o să bea, că cine a pus-o să se îmbrace provocator, că de ce s-a lăsat convinsă așa de ușor, etc., etc., etc. Nu e de vină abuzatorul, care are mintea pervertită de cine știe ce întâmplări groaznice din trecut sau e pur și simplu dus cu pluta, ci abuzatul, că s-a lăsat convins, că l-a provocat, că n-a ripostat suficient de vehement, deci a fost, mai mult sau mai puțin, de acord cu cerințele abuzatorului.

Seria Yrsei debutează cu niște crime oribile în primele două volume (cărora le cad victime, culmea, și niște femei nevinovate), pentru ca mai apoi tonul să se mai îndulcească nițel de la volumul trei încolo. Stânca Spânzuratului nu face nici el notă discordantă și lasă ororile acelor crime mai în umbră, scoțând însă la rampă abuzurile dintre soți, dar și abuzurile unor ticăloși care pozează în familiști convinși, dar care noaptea, când se poate, își pun în practică cele mai crude fantezii. Primesc până la urmă ce merită? Vă las pe voi să descoperiți singuri. Vă mai spun însă un lucru: la cum se documentează Yrsa pentru fiecare nouă carte (multe dintre întâmplările descrise în cărțile ei sunt inspirate din evenimente reale, inclusiv, din păcate, cele din Răfuiala – în opinia mea, cea mai cruntă carte pe care am tradus-o până acum) și la câtă frustrare răzbate din scrierile ei din pricina indolenței și neputinței sistemului când vine vorba să-i protejeze pe cei vulnerabili, nu e de mirare că alege să le ofere abuzatorilor ceea ce le oferă până la urmă. Chiar dacă cel care aduce dreptatea este Huldar, deloc lipsit de pată și cu o moralitate în cel mai bun caz dubioasă. Recomandată! Toată seria!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *