- Traducere din limba engleză de Cezar Petrilă
- Titlu original: The Fold
- hardcover, 480 p, 140×210 mm
- ISBN 9786069000670
- Cuvinte cheie: Mister, SF, Suspans
- Clasificare generala: Noutăți
- Colecţie: Science-fiction, Paladin SCI-FI Masters
- Science-fiction;
După cum ați văzut din rapoartele noastre, Portalul Albuquerque a
fost o încercare de a crea o metodă viabilă pentru transfer
de materie energetică, obiectivul pe termen lung fiind crearea
unui sistem practic de transfer instantaneu de materie.
Profesorul de liceu Mike Erikson e foarte mulțumit de slujba pe care o are și de traiul său liniștit; deși posedă un coeficient de inteligență ce se învecinează cu geniul, a decis să ducă o viață cât mai normală posibil. Un vechi prieten îl convinge însă să-l ajute să afle ce nu este în regulă cu proiectul secret pe care îl finanțează. Privit inițial cu suspiciune de către cercetătorii care lucrează la proiect, Mike trebuie să afle ce se întâmplă și dacă experimentul a deviat de la scopul propus. Pe măsură ce investigațiile avansează, el începe să se teamă de răspunsul găsit – s-ar putea să fie doar o chestiune de timp până când proiectul va distruge viața pe Pământ.
Koturovic credea că într-o zi omenirea va forma un soi de structură
telepatică globală, un subconștient colectiv care va deschide o breșă
dimensională între lumi. Iar monștrii din acele alte lumi
vor veni să ne atace.
„O lectură obligatorie pentru cei cărora le plac thrillerele SF. O poveste inteligentă, captivantă, cu un protagonist strălucit și o enigmă care m-a surprins cu adevărat.“ Andy Weir, autorul romanelor Marțianul și Artemis
„Cartea mea preferată de până acum: o combinație perfectă de mister, suspans, umor, groază, SF și paranormal.“ bibliosanctum.com
„Un roman science-fiction remarcabil, cu o poveste solidă și captivantă, bazată pe teorii științifice și idei foarte interesante.“ quick-book-review.blogspot.com
„Combinați SF-ul cu misterul și veți obține Portalul Albuquerque. Personajul principal este o combinație interesantă între Sherlock Holmes și Bărbați în negru.“ inkdrinkersociety.wordpress.com
„Mister, horror, SF și un protagonist aparte și interesant.“ scottwhitmorewriter.wordpress.com
„Recomandat fără ezitare fanilor science-fiction interesați de universuri paralele.“ shaunesay.blogspot.com
„Un protagonist neobișnuit, multă tensiune, mister și o neașteptată schimbare de direcție.“ sfsignal.com
„Un erou demn de Sherlock Holmes și un deznodământ terifiant.“ fantasticfiction.com
FRAGMENT
4
După opt zile, trei verificări de securitate și o plimbare cu avionul, Mike ajunse la Washington, DC, purtând cel mai bun costum al său. Dar tot era cel mai ieftin din sală; Reggie îi împrumutase o cravată de mătase, după ce le văzuse pe cele două din poliester pe care le adusese de acasă. Își aranjă nodul, bucuros că se hotărâse pentru un nod Windsor, în locul celui pe care-l folosea în mod obișnuit.
Încăperea era aproape de două ori mai mare decât sala de clasă a lui Mike din South Berwick. Nu existau ferestre. Cinci oameni se foiau și mormăiau, căutându-și loc la mesele din față, evitând steagurile din spatele lor. La trei metri de ei se afla alt șir de mese dispus în oglindă, dar cu douăzeci și patru de scaune aliniate pe patru rânduri de câte șase. Alte două mese erau așezate în lungul peretelui lateral, orientate spre ușă. Deși pereții erau vopsiți în culori calde, interiorul avea un aer dezolant.
Profesorul constată cu surprindere că modul de dispunere a mobilierului făcea ca încăperea să semene foarte mult cu o sală de tribunal. Judecătorii în față. Apărarea și acuzarea, vizavi de ei. Juriul, pe una dintre laturi. Era convins că totul fusese aranjat așa în mod deliberat.
Cele cinci persoane din față – trei bărbați și două femei – se așezară pe scaunele lor. Mike se uită la fiecare în parte. Un bărbat într-o uniformă a Forțelor Aeriene cu vulturi argintii pe umeri și cu șapte rânduri colorate pe piept. Un bărbat mai tânăr cu păr negru și cu ochelari. O femeie mai în vârstă, cu o insignă cu steguleț la guler, pe care furnicile o recunoscură ca fiind senatoare. Un asiatic cu o dungă albă pe degetul pe care în mod normal purta un inel. O femeie cu ochi negri, păr lung și corp atletic. Șapte persoane se așezară vizavi de ei, scriind cu pixuri identice pe blocnotesuri identice.
Reggie îi conduse la mesele juriului, pe care se aflau câte două blocnotesuri noi-nouțe, cu antetul filigranat al Departamentului Apărării în partea superioară a fiecărei foi. Un logo asemănător se vedea pe pixul așezat de-a curmezișul în partea de sus a blocnotesului. Lângă fiecare blocnotes se afla câte un dosar albastru.
— Ce-i asta? întrebă Mike aranjându-și haina în așa fel încât să scoată în evidență cravata împrumutată.
— Consiliul de revizuire a bugetului, murmură Reggie deschizându-și servieta, din care scoase un carnețel subțire. Chestii obișnuite. Încă este domeniul DARPA, dar în Portalul Albuquerque au investit mai multe departamente. Toți oamenii ăștia au un cuvânt de spus în legătură cu ceea ce se va întâmpla în continuare. Unii dintre ei depind de agenție, câțiva sunt chiar din Departamentul Apărării. Îl vezi pe colonelul din Forțele Aeriene? Îi plac chestiile astea.
— Pe bune? făcu Mike uitându-se dincolo de cei șase membri ai consiliului, spre bărbatul vânjos cu maxilare puternice, tuns periuță.
— Oh, da. Poți să dai uitării tot ce ai citit prin ziare despre pușcași marini sau despre armată. Forțele Aeriene iubesc tehnologia avansată mai mult decât oricare dintre celelalte arme.
— Întâlnirea are ca temă tehnologia de vârf, dar toată lumea folosește blocnotesuri și pixuri?
— Îți amintești cum a trebuit să-ți faci bucăți telefonul pe masă?
— Da…
— La astfel de întâlniri nu sunt permise laptopuri și tablete. Chestie de securitate.
— Teribil. Pot să păstrez pixul?
— Da, poți păstra pixul, oftă Reggie. I-a costat doar șaptesprezece dolari pe contribuabili. Ține, poți să-l iei și pe-al meu.
— Dar blocnotesul?
— Nu te lăcomi! Bine, fii atent, continuă el arătând cu o mișcare a capului spre partea din față a sălii. Ăștia sunt noii tăi cei mai buni prieteni.
Doi bărbați și o femeie intrau pe ușă. Primul dintre ei, un negru mai în vârstă, cu barbișon aranjat și o coroană de păr grizonant ce-i înconjura scalpul, își roti privirea prin sală și spre membrii consiliului. Mergea ținând în mâna dreaptă un baston negru, cu mâner derby argintat. Purta ochelari cu ramă din argint care atrăgeau atenția asupra ochilor. Nu se schimbase prea mult față de fotografia de pe supracoperta cărții sale.
— Arthur Cross, zise Reggie urmărind privirea lui Mike. Probabil și-a format deja o idee despre cum funcționează treaba asta, deși toți îți vor spune că depășește cu mult puterea de înțelegere a cuiva. Ăsta-i motivul pentru care te afli aici.
— Încă nu știu ce-i… chestia asta.
— Ai răbdare.
Cross se uită spre Reggie și-l salută politicos cu o înclinare a capului. Femeia care-l însoțea le aruncă lui Mike și lui Reggie o privire aproape cruntă. Ea, Cross și celălalt bărbat se așezară vizavi de consiliu.
— Blonda este Jamie Parker, zise Reggie. Programator-șef. A venit astăzi aici pentru că celălalt fizician al lor are gripă.
Avea ochi căprui, la fel ca Mike, dar mult mai înguști decât ai lui. Părul îi trecea de umeri, însă îl purta strâns în coadă de cal. Purta o helancă neagră cu guler înalt, strânsă pe trupul bine făcut, ascuns oarecum privirilor de un blazer cenușiu.
Mike își dădu seama că o privea fix, deoarece și ea se uita țintă la el. Își frecă tâmpla și sili câteva furnici să treacă din nou în spatele zidului.
— Spuneai că nu-i vorba de criptografie.
— Nu, nu este.
— Sau de roboți.
— Suntem în secolul XXI. Nu cred să am în sarcina mea vreun proiect care să nu includă cel puțin doi programatori. Parker, continuă el arătând cu bărbia în direcția femeii, era hacker la MIT, a avut probleme cu FBI-ul, dar nu s-a putut dovedi nimic. După ce-a absolvit, au încercat s-o angajeze, însă doar că nu i-a scuipat în față. A dispărut vreo doi ani, după care Arthur a găsit-o la o conferință a hackerilor și a recrutat-o. Își iese foarte repede din pepeni.
Mike își lăsă privirea să alunece spre celălalt bărbat. Avea fața lungă, cu pielea arsă de soare și bătută de vânt, și ochi mici. Părul cănit și gelat îi era pieptănat pe spate, iar chipul îi părea lipsit de energie, o înfățișare ce lăsa impresia că era mai mult exersată decât genetică. Avea membre subțiri și o postură perfectă. Părea înalt, chiar dacă avea doar vreo doi centimetri mai mult decât Parker. Costumul nu-i venea prea bine și aproape sigur era de-a gata – ceea ce-l făcu pe Mike să se simtă încântat de garderoba lui.
Făcu semn din cap în direcția bărbatului.
— Olaf Johansson.
— Olaf?
— N-ai decât să-i întrebi pe părinții lui. E partenerul lui Arthur. Două doctorate în fizică și matematică. Specialist în date numerice. Foarte puțină imaginație și simț al umorului. Probabil că voi doi n-o să vă înțelegeți.
— Are legătură cu Scarlett?
— Din câte știu, nu.
— I-a zis cineva că seamănă foarte bine cu Humphrey Bogart?
— Am încercat. Nu știa despre cine vorbeam.
— Cum să nu-l știe pe Bogart?
— Nu cred că a văzut Casablanca.
— Mă minți.
— Ține-ți gura și joacă-te cu pixul. Sunt gata să înceapă.
Femeia cu ochi negri și corp atletic începu discuțiile. Avea o voce plăcută.
— Așadar, domnule Cross, puteți face o analiză a proiectului dumneavoastră și să ne spuneți în ce stadiu se află acum?
— După cum ați văzut din rapoartele noastre, răspunse Arthur, Portalul Albuquerque a început ca Proiectul SETH. A fost o încercare de a crea o metodă viabilă pentru transfer de materie energetică, obiectivul pe termen lung fiind crearea unui sistem TIM practic.
— Domnule Cross, interveni bărbatul cu trăsături asiatice ridicând mâna, mai pe înțelesul nostru, vă rog…
Olaf oftă și se încruntă o clipă.
— TIM, adică transfer instantaneu de materie, explică Arthur. Încercăm să punem la punct un sistem de proiectare a materiei care să nu…
— Teleportare? îl întrerupse din nou asiaticul. Încercați să faceți un fel de sistem de teleportare, ca în Star Trek?
— De fapt, i se zice transportor, preciză Jamie Parker.
Un chicotit străbătu mesele consiliului.
Mike simți că-i venea să-și dea ochii peste cap.
— Credeam că m-ai adus aici pentru ceva serios, șopti el întorcându-se spre Reggie.
— Așa am și făcut, murmură prietenul lui.
— Teleportarea fizică e imposibilă. Consiliul continuă.
— Și ce reușite ați avut cu acest… sistem de proiectare a materiei? întrebă asiaticul.
— Ei bine, continuă Arthur, în cele din urmă am avut rezultate destul de bune. Folosind tehnologia existentă, există mai multe modalități de a descompune ceva până la nivelul atomic. Firește, provocarea a fost întotdeauna reintegrarea. Făcu o pauză pentru a-și potrivi ochelarii. Chiar și o formă de viață de dimensiunile unui șoarece conține miliarde de celule, fiecare în parte alcătuită din sute de milioane de molecule, formate la rândul lor, fiecare, probabil din milioane de atomi. Descompunerea este relativ ușoară, în vreme ce reasamblarea…
— Cred că bugetele dumneavoastră anterioare au justificat asta, nu? întrebă colonelul din Forțele Aeriene și vocea lui limpede răsună în sală. Aici scrie că ați construit un supercomputer.
— În general, ar fi imposibilă construirea unui computer care să identifice și să urmărească toate particulele în timp real, interveni Jamie. Ar depăși cu mult cele mai moderne teorii. Cel mai bun computer de acest gen este Tianhe-2, din China, însă oferă doar un procent scăzut din puterea de calcul de care am avea nevoie pentru un singur salt. Noi am încercat să dezvoltăm un program care să exploateze o idee similară cu inseparabilitatea cuantică, ceea ce Einstein numea „acțiune fantomatică la distanță“. Nu ar fi necesar să știm unde se află fiecare particulă în parte, câtă vreme știm unde se află cele mai multe dintre ele.
Membrii consiliului se uitau unii la alții și prin dosare.
— Și a funcționat? întrebă femeia atletică.
Mike se aplecă, apropiindu-se din nou de Reggie
— Nici măcar nu urmăresc chestiile astea, dar îți pot spune deja șase motive pentru care n-ar funcționa.
— Sunt convins că poți.
— Cel puțin doisprezece fizicieni s-au jucat cu astea și au trecut la chestii mai ușoare, ca antigravitația sau Teoria Marii Unificări.
— Ți-am mai zis să ai răbdare, nu?
— Domnule Magnus, întrebă femeia atletică, aveți de făcut vreun comentariu?
— Nu, doamnă. Doar îi lămuream un aspect colegului meu.
Privirea femeii alunecă spre Mike, apoi din nou spre Arthur.
— Domnule Cross?
— Am avut unele reușite, continuă Arthur, dar și câteva eșecuri. Primele cazuri de HD nu ne-au relevat nimic până când am…
— Mă scuzați, îl întrerupse senatoarea. HD?
— Ah, este… ăăă…, se bâlbâi Arthur cercetând masa. Ei bine, este un termen neoficial, inventat pentru a desemna obiectele testate care erau mai degrabă dispersate decât reintegrate.
— Și de la ce vine prescurtarea? interveni bărbatul cu ochelari.
— Păi… Arthur îi aruncă o privire lui Jamie.
— De la Humpty Dumpty, murmură Olaf Johansson.
— Poftim?
Mintea lui Mike făcu un salt înainte și descoperi textul unor versuri pentru copii. Se uită dintr-odată la toate cele șase pagini ale cărții cu poze și le confruntă cu subiectul în discuție. Se înfioră.
— Humpty Dumpty, repetă cel care semăna cu Bogart. Vocea cu un ușor accent părea nefirească pentru acel chip. Știți, „Soldații veniră și toți caii…“
— Aaa, făcu asiaticul care pusese întrebarea.
— Puțin cam… macabru, spuse bărbatul cu ochelari lăsându-și bărbia în jos.
— Dar potrivit, preciză Olaf cu o expresie aproape disprețuitoare.
— Prin urmare, zise colonelul din Forțele Aeriene, câte succese ați avut?
— În primii trei ani ai proiectului am reușit să teleportăm două cuburi de testare și un animal, menționă Arthur. Ambele cuburi s-au făcut praf la câteva clipe după reintegrare. Analiza microscopică a relevat schimbări fundamentale în structura lor și la nivel molecular.
— Și… animalul? interveni senatoarea înghițind un nod.
Arthur îi aruncă o privire lui Jamie. Blonda își cercetă blocnotesul neatins.
Olaf se îndreptă în scaun.
— Suntem destul de siguri că era mort în momentul reintegrării.
— Destul de siguri?
— Autopsia nu a fost concludentă, strânse el din umeri. Dacă a fost în viață, n-a fost vorba decât despre o secundă sau două.
— Sunteți siguri?
— Suntem siguri, murmură Jamie.
Mike luă pixul și, după ce scrise pe blocnotes Ți-am spus eu!, i-l întinse lui Reggie, care însă nu-l băgă în seamă.
Asiaticul lovi ușor cu palma raportul din fața lui.
— Testarea pe animal a fost un experiment neautorizat, nu-i așa?
— Da, domnule, recunoscu Arthur. Iar rapoartele de la audierea respectivă, din partea comisiei de etică și a Societății pentru Protecția Animalelor, ar trebui să fie incluse în dosarele ce v-au fost puse la dispoziție. Suntem… tuturor celor de la Proiectul Portalul Albuquerque ne este rușine de ceea ce am permis să se întâmple. De ceea ce am făcut atunci. Vă asigur că nu se va mai întâmpla.
— Vă rog, continuați, îl încurajă asiaticul dând din cap.
— Așa cum spuneam, reluă Arthur, experimentele noastre din etapa a doua ne-au forțat să fim de acord cu teoriile predominante. Pur și simplu, teleportarea fizică nu va fi posibilă la nivelul actual al tehnologiei. Poate nu va fi niciodată posibilă, după cum au declarat numeroși teoreticieni ai mecanicii cuantice.
Un mormăit ușor se ridică dintr-un capăt al mesei consiliului, revărsându-se până în capătul opus.
— Nu-mi vine să cred că finanțezi pe cineva care ți-a zis că ar putea construi un sistem de teleportare, șopti Mike.
— De fapt, spuse Reggie, îl finanțez pe Cross pentru că l-a realizat.
— Cu toate acestea, continuă Arthur, în perioada dintre experimente, domnul Johansson și cu mine am avut ideea că secretul deplasării instantanee ar putea fi manipularea distanței ce trebuie străbătute, nu a călătorului.
Pentru o clipă, furnicile lui Mike își întrerupseră mișcarea lor neîncetată.
