Cosmin Perța, „Trilogia lui Teofil”: lansare de carte și autografe la Librăria Humanitas de la Cișmigiu

Publicat pe De Liviu Szoke

Editura Polirom vă invită vineri, 26 aprilie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Regina Elisabeta 38), la o întâlnire cu Cosmin Perța, prilejuită de lansarea romanelor care alcătuiesc Trilogia lui Teofil: În urmă nu mai e nimic • Arșiţa • Teofil și Câinele de lemn, Editura Polirom, 2024, colecția Ego. Proză, cuvânt‑înainte de Victor Cobuz. 

Vor vorbi, alături de autor: Adina Dinițoiu, Florina Pîrjol, Victor Cobuz și Andrei Gogu

„Călugărul Teofil – acest receptacul mistic și poetic al obsesiilor scriitoricești ale lui Cosmin Perța – este un personaj inconfundabil al prozei noastre douămiiste. Puternică și impecabil condusă, această trilogie romanescă ce se construiește în jurul lui Teofil îl impune pe Cosmin Perța drept unul dintre prozatorii de vârf ai generației 2000. Proză poetică și fantastică, satiră politică și socială, pigmentată cu inflexiuni mistic-religioase, Trilogia lui Teofil încheie o etapă – și o revoltă – importantă în scrisul lui Cosmin Perța.” (Adina Dinițoiu)

„Republicarea, de data aceasta la un loc, a romanelor care alcătuiesc Trilogia lui Teofil confirmă vocația de constructor a lui Cosmin Perța, care proiectează diferit, în trei romane distincte, deși unite prin fire vizibile și invizibile, destinul unui personaj extraordinar. Vizionarismul poetului se combină cu disciplina prozatorului care clădește atent edificiul narativ, într-o literatură a întrebărilor existențiale (deci evergreen!), cu inserții mistice și fantastice, care amintește de aceea a maeștrilor ruși, nu doar a celor clasici, ci și, de pildă, a fabulosului avangardist Daniil Harms.” (Florina Pîrjol)

„Această trilogie este un denunț asupra naturii umane. Sunt om și aș vrea să-ți prezint câteva sute de motive pentru care nu merit să exist. Lasă-mă apoi să-ți sugerez moduri în care mă poți extermina. Nu ai voie să mori, îmi șoptește fata dracului.” (Andrei Gogu)

Cosmin PERȚA (n. 1982, Vișeu de Sus, jud. Maramureș) este poet, prozator și eseist. A absolvit Facultatea de Litere a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Și-a continuat studiile la Universitatea din București cu un master în literatura contemporană, obținând ulterior titlul de doctor cu o lucrare despre literatura fantastică est-europeană. A publicat mai multe romane și volume de eseuri, povestiri și poeme. Fragmente din opera sa poetică au fost traduse în 16 limbi. În 2012 i s-a decernat premiul Tânărul prozator al anului pentru romanul Teofil și Câinele de lemn. Volumul de poeme Cântec de leagăn pentru generația mea i-a adus premiul revistei Observator Cultural, iar romanul Arșița, Premiul agentiadecarte.ro. În prezent este lector la Universitatea Hyperion din București.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *