Premii: Women’s Prize for Fiction 2020, Waterstones Book of the Year 2020
Nominalizări: Goodreads Choice Award Nominee for Historical Fiction 2020
Nota Goodreads: 4,34 (40 852 note)
Descrierea editurii: „Anglia, 1580: Ciuma Neagră cutreieră ținuturile, lovindu-i deopotrivă pe cei sănătoși și pe cei bolnavi, pe tineri și pe bătrâni. Sfârșitul lumii este aproape și, cu toate acestea, viața merge înainte. Un tânăr meditator de latină, sărac și chinuit de un tată violent, se îndrăgostește de o femeie extraordinară și excentrică. Agnes e o creatură sălbatică ce străbate pământurile familiei cu un șoim pe mână și e recunoscută pentru talentele ei de vindecătoare. Cunoaște plantele și poțiunile mai bine decât înțelege oamenii. Odată ce se stabilește împreună cu soțul ei la Stratford-upon-Avon, se transformă într-o mamă ultraprotectoare și în forța care ține împreună tânara familie.
Un portret plin de lumină al casniciei și o portretizare de neuitat a unui băiat care a fost uitat de toată lumea, dar al cărui nume a dat titlul celei mai celebre piese de teatru din toate vremurile.”
Am citit Hamlet prima dată în liceu, în primul an, pentru ora de engleză, și am înțeles ce puteam înțelege eu la vârsta aceea din ea. A trebuit să scriu și un eseu pornind de la celebra piesă de teatru, în engleză, bineînțeles, cu mijloacele de care dispuneam la acel moment. Ani mai târziu, am ajuns să mă tot lovesc de piesele de teatru ale lui Shakespeare după ce am început să traduc, acestea fiind, alături de Biblie, probabil cele mai citate opere pe care le întâlnește de-a lungul vieții un traducător de ficțiune.
La douăzeci și ceva de ani după acel mic eseu, dau peste această bijuterie de carte a cărei a doua jumătate am citit-o cu un nod în gât de la un capăt la altul. Shakespeare nici măcar nu primește un nume în această reconstituire a vieții sale personale și a familiei sale făcute de autoarea irlandeză Maggie O’Farrel. Și-n doar vreo 270 de pagini (cât are prima parte), din care nici acelea nu îi sunt în întregime dedicate, Agnes Shakespeare îl pune în umbră în mod categoric pe cel care avea să devină cel mai mare scriitor al tuturor timpurilor.
Dar ce zic eu, nici măcar Hamnet, fiul celor, cel care dă titlul cărții, nu primește atât de mult spațiu de desfășurare cât primește Agnes, mama sa, deși de la el pleacă titlul celei mai celebre piese de teatru puse vreodată în scenă. Bine, primește puțin spațiu, însă lasă în urmă o impresie extraordinar de puternică prin caracterul său aidoma celui al tatălui său și, mai cu seamă, prin impresionantul sacrificiu pe care îl face pentru sora sa geamănă, Judith.
Agnes e o fiică a naturii, născută de o creatură a pădurii, însă rămasă orfană la o vârstă la care o fată ar avea cea mai mare nevoie de îndrumarea unei mame. Crește alături de o mamă vitregă pe lângă care scorpiile din poveștile Fraților Grimm sunt mici copii, însă are norocul să-l întâlnească pe „El”, cel care se va îndrăgosti de fata cea ciudată și mereu plecată hai-hui pe coclauri, la adunat de plante, cea care îi va citi destinul, deși, din păcate, nu va izbuti să-l citească și pe-al copiilor ei. Căci, vedeți voi, Agnes are un dar magic: prinzând degetul mare al unui om, îi poate citi viitorul, inclusiv cât mai are de trăit și cum anume va muri.
Un strop de magie străbate această feerie a durerii și suferinței ce reprezintă o adevărată mostră de literatură de cea mai înaltă clasă în prima parte a cărții, unde ajungem să-l cunoaștem pe Shakespeare doar prin ochii celorlalți, dar, mai ales, prin cei ai soției sale care i-a dăruit deja trei copii. Fiul unui fabricant de mănuși scăpătat și de-o violență ieșită din comun cu membrii familiei sale, Shakespeare, manipulat discret de inventiva sa soție, pleacă la oraș (Londra) ca să „dezvolte afacerea cu mănuși” a tatălui său, pretext doar ca el să nu o ia razna complet și să-i dea probabil cu vreun par în cap tatălui său dominator și mereu aprig la mânie. O soacră manipulatoare și băgăcioasă o face pe Agnes să pună piciorul în prag când vine vorba de familia ei, deși certurile dintre cele două femei din viața lui Will sunt mult mai subtile decât cele dintre Agnes și mama vitregă rămasă la fermă să-și crească droaia de copii.
Însă teribila ciumă începe să facă ravagii prin Regat și pare că nimeni nu se poate feri (extrem de interesantă mi s-a părut și povestea cu puricele aducător de nenorociri tocmai de la mama naibii) de efectele ei. Nici măcar o fetiță de unsprezece ani care cade la pat, în timp ce mama sa se ocupă de albinele care parcă exact în acele momente s-au găsit să facă zarvă mare la marginea orașului. Doar bietul Hamnet este martor la suferințele surorii sale gemene, așa că își dorește să poată face sacrificiul suprem.
„Inspiră. Expiră. Întoarce capul și îi răsuflă în spirala urechii; îi dă puterea, sănătatea, toată ființa lui. Tu rămâi, îi șoptește el, și mă duc eu. Îi trimite vorbele acestea: vreau să iei viața mea. Va fi a ta. Ți-o dau eu.
Nu pot trăi amândoi: și el, și ea înțeleg asta. Nu este destulă viață, destul aer, destul sânge pentru amândoi. Poate nici nu a fost vreodată. Și, dacă e să trăiască unul dintre ei, atunci ea trebuie să fie aceea. Așa vrea el. Strânge tare cearșaful cu amândouă mâinile. El, Hamnet, a hotărât asta. Așa va fi.”
Magistral documentată pentru a reda cât mai fidel și mai realist împrejurările acelor vremuri (nu lipsesc viața din micile târguri englezești, viața la sate, familiile cu nenumărați copii, greutățile inerente, bolile care decimau mai ales copiii, teribila ciumă care a făcut ravagii în toată Europa, modurile de transmitere și de manifestare ale acesteia, dar, mai ales, viața celor care l-au înconjurat pe Shakespeare și ce l-a determinat pe acesta să plece departe de familie, la Londra, pentru a crea; nu pentru a vinde mănuși, deși acesta fusese pretextul, ci pentru a scăpa de griji și de abuzuri și a crea în voie), Hamnet reprezintă dovada vie că nu e neapărat nevoie de o mie de pagini pentru a recrea de la zero o viață de om și-o dramă cumplită.
Iar dacă termini fără a vărsa nici măcar o lacrimă în primele 40 de pagini ale părții a doua a poveștii înseamnă că ești un suflet tare. O mostră de virtuozitate în a exprima prin mijloace altminteri destul de simple durerea unui părinte care și-a pierdut orice rațiune de-a merge mai departe atunci când a rămas fără un copil. Agnes e ca într-un fel de transă, Shakespeare devine omul simplu, neputincios în fața unei drame cumplite, nu viitorul creator de capodopere, și tot orașul parcă plânge, încremenit de durerea părinților care știu că pe acolo nu va mai alerga niciodată scumpul lor copil cel atât de plin de viață până nu demult.
Mă opresc cu povestea. Sunt multe ițe, povestea nu e liniară, firele sunt mai multe, dar se îmbină perfect până la urmă. Suferința e-atât de vie, încât stai și te întrebi cât poate suferi o ființă umană înainte să-și piardă complet mințile. Iar simbolistica ultimelor pagini, cu înțelegerea alegerii finale a lui Shakespeare vine să mai adauge un colț de stea la cele cinci ale acestei povești care ar trebui să se transforme instantaneu într-o capodoperă a literaturii universale.
Am citit cu mare bucurie și nerăbdare cartea. Recenzia de mai sus a completat toate gândurile mele, legate de această bijuterie literara. Acțiunea cărții, transpunerea în acea perioadă grea a Angliei secolului 16,scriitura autoarei și mai ales personajul Agnes, au lăsat în sufletul meu emoții de nedescris. Dacă ar fi să îi dau o notă, aceasta ar fi 11 din 10.Minunata carte, minunată poveste!