Semnal editorial 71 + Fragment în avanpremieră: Bernard Minier – Înghețat

Primul volum din seria Martin Servaz

Captivant! Un succes remarcabil! – Le Point

Într-o vale greu accesibilă din Pirinei, câţiva muncitori descoperă cadavrul decapitat al unui cal, suspendat pe un versant îngheţat. În aceeași zi, Diane Berg își ia în primire postul de psiholog la centrul psihiatric de maximă securitate din vale.
Cazul straniu al calului decapitat îi este încredinţat lui Martin Servaz, un comandant de poliţie înzestrat cu o intuiţie extraordinară. Împreună cu Irène Ziegler, căpitan de poliţie, Servaz vrea să afl e ce a fost în mintea celui care a omorât animalul, l-a jupuit, apoi l-a agăţat la o altitudine de peste 2 000 de metri.
O atmosferă apăsătoare, o intrigă plină de suspans și o explorare a celor mai tainice frici ale noastre.

Fragment

3

„Elicopterul începu asaltul muntelui ca un țânțar survolând dosul unui elefant. Marele acoperiș de ardezie al centralei și parcarea plină de mașini rămaseră în urmă brusc — prea brusc pentru gustul lui Servaz, care simți un gol de aer traversându‑i stomacul.

Dedesubt, tehnicienii se agitau în combinezoanele lor albe, pe fundalul de aceeași culoare al zăpezii, făcând drumuri de la stația telefericului la furgoneta‑laborator, pentru a transporta valizele cu probele prelevate la locul faptei. Văzută de sus, agitația lor părea neînsemnată: efervescența unei coloane de furnici. Spera că‑și cunoșteau bine meseria. Chiar dacă nu întotdeauna, pregătirea tehnicienilor criminaliști lăsa uneori de dorit. Lipsă de timp, de mijloace, de bani — mereu aceeași placă, în ciuda discursurilor politice cu promisiuni despre zile mai bune. Apoi cadavrul calului fu introdus într‑o husă, fermoarul tras și sacul rostogolit pe o targă mare până la ambulanța lungă ce demară cu sirena pornită, ca și cum ar mai fi fost vreo urgență pentru bietul căluț.

Servaz privi înainte prin parbrizul de plexiglas bombat.

Cerul se degajase. Cele trei conducte gigantice ce ieșeau din spatele clădirii escaladau coasta muntelui. Pilonii telefericului urmau același traseu. Riscă încă o privire în jos — și o regretă imediat. Centrala era deja departe în fundul văii, mașinile și furgonetele se micșorau în mare viteză, puncte neînsemnate de culoare, aspirate de altitudine. Conductele plonjau spre ele ca niște săritori pe skiuri din înaltul trambulinei: un vârtej de piatră și gheață ce te lăsa cu suflarea tăiată. Servaz păli, înghiți în sec și se concentră pe vârful masivului. Cafeaua pe care o cumpărase de la automatul din hol urcase undeva în esofag.

— Nu vă simțiți prea bine.
— Nicio problemă. Mă descurc.
— Aveți rău de înălțime?
— Nu…
Ziegler zâmbi sub casca cu microfon. Servaz nu‑i mai vedea ochii în spatele ochelarilor de soare — dar îi putea admira bronzul și puful fin de pe obrajii mângâiați de lumina puternică ce se reflecta de pe culmi.

— Tot circul ăsta pentru un cal, zise ea dintr‑odată.

Comandantul înțelese că nici ea nu aproba mai mult decât el toată acea desfășurare de forțe și că profita că erau departe de urechile indiscrete, pentru a i‑o mărturisi. Se întrebă dacă poziția lui ierarhică o obliga sau dacă era sinceră.
— Nu vă plac caii? îi zise ca s‑o tachineze.
— Îmi plac foarte mult, răspunse ea cu un surâs, dar nu asta e problema. Avem aceleași dificultăți ca toată lumea: lipsă de mijloace, de materiale, de personal — și criminalii sunt întotdeauna cu un pas înaintea noastră. Deci să investești atâta energie într‑un animal…

— În același timp însă, cineva capabil să facă așa ceva unui cal…
— Da, admise ea cu o grabă care îl făcu să se gândească că‑i împărtășea neliniștea.
— Explicați‑mi ce s‑a întâmplat acolo sus.
— Vedeți platforma aceea metalică?
— Da.
— E punctul terminus al telefericului. Era agățat chiar acolo, la întretăierea de linii, dedesubtul cablurilor. O adevărată punere în scenă. O să vedeți pe filmare. De la depărtare, muncitorii au crezut la început că e vorba de o pasăre.
— Câți muncitori?
— Patru, plus bucătarul. Platforma superioară a telefericului îi conduce la intrarea în uzina subterană: e chestia aia din beton, acolo, în spatele platformei. Cu ajutorul unei macarale, coboară în fundul puțului materialul care e încărcat apoi în tractoare cu două locuri și remorcă. Puțurile duc la 70 de metri mai jos spre o galerie din inima muntelui. 70 de metri, asta înseamnă o coborâre dată naibii. Pentru a ajunge la uzină, muncitorii folosesc aceeași galerie care duce apa din lacul superior la conductele ranforsate: vanele lacului sunt închise în momentul în care trec ei.

Aparatul survola în acel moment platforma înfiptă în coasta muntelui ca o macara. Era aproape suspendată în vid — și Servaz simți din nou senzația de gol urcându‑i în vintre. Dedesubt, panta plonja într‑o prăpastie abruptă. Lacul inferior era vizibil la o mie de metri mai jos, între culmi, cu uriașul lui baraj în formă de arc de cerc.

Comandantul observă urme în zăpadă în jurul platformei, acolo unde criminaliștii prelevaseră probele și răscoliseră locul faptei. Dreptunghiuri galbene din plastic cu numere negre, unde găsiseră indicii. Și proiectoare cu halogen încă prinse în magneți pe metalul stâlpilor. Își zise că, măcar de data asta, nu le fusese greu să izoleze scena crimei; doar frigul le dăduse probabil de furcă.

Căpitanul Ziegler arătă spre eșafodaj.
— Muncitorii nici măcar n‑au ieșit din cabină. Au sunat jos și au coborât la fel de repede. Îngroziți. Poate se temeau că dementul care a făcut asta mai era prin preajmă.

Servaz o urmărea atent pe tânăra femeie. Cu cât o asculta mai mult, cu atât îi creștea curiozitatea și i se înmulțeau întrebările.

— După dumneavoastră, un singur om ar fi fost în stare să ridice la o asemenea înălțime corpul unui cal mort și să‑l fixeze în mijlocul cablurilor fără ajutor? Pare dificil, nu?

— Freedom era un yearling de vreo două sute de kilograme, răspunse ea. Chiar să ridici doar capul cu gâtul înseamnă aproape o sută de kilograme de carne. Ați văzut și dumneavoastră elevatorul de mai devreme: genul acela de mașinărie poate deplasa sarcini utile enorme. Doar că, admițând că un bărbat ar putea reuși să care un cal cu o căruță sau un elevator, n‑ar fi putut să‑l suspende și să‑l lege singur la întretăierea de cabluri, așa cum a fost găsit. Și apoi, aveți
dreptate: ar fi fost necesar un vehicul ca să‑l aducă aici sus.

— Iar paznicii n‑au văzut nimic.
— Și sunt doi.
— Și nici n‑au auzit.
— Chiar doi fiind.

Nici unuia, nici celuilalt nu trebuia să i se amintească faptul că 70 la sută din autorii crimelor erau identificați în primele 24 de ore de la săvârșirea faptei. Dar când era vorba despre un cal? Iată genul de întrebare care mai mult ca sigur nu figura în statisticile poliției.

— Prea simplu, zise Ziegler. La asta vă gândiți, nu? Prea simplu. Doi paznici și un cal. Ce motiv ar fi avut ei să facă una ca asta? Dacă ar fi vrut să fure un cal de‑al lui Eric Lombard, de ce să‑l urce tocmai în vârful liniei de teleferic, la locul lor de muncă, unde ar fi fost primii suspectați?

Servaz reflectă la spusele ei. Da, de ce? Pe de altă parte, era totuși posibil să nu fi auzit nimic?
— Și apoi, de ce ar face ei așa ceva?
— Nimeni nu e doar paznic, polițist ori jandarm, răspunse el.
Toată lumea are secrete.
— Și dumneavoastră?
— Dumneavoastră nu?
— Ba da, dar mai e și Institutul Wargnier, se grăbi ea să sublinieze în timp ce manevra elicopterul. (Servaz își ținu din nou respirația). Acolo sunt o grămadă de indivizi capabili de așa ceva.

— Vrei să spui că unul a reușit să iasă și să revină, fără ca personalul să‑și dea seama? (Reflectă un moment). Să mergi până la Centrul Ecvestru, să omori un cal, să‑l scoți din boxă și să‑l cari singur într‑un vehicul? Și asta fără ca nimeni să observe, nici aici, nici acolo? Apoi să‑l ciopârțești și să‑l urci aici, să…

— Bine, bine, e absurd, i‑o tăie ea. Și apoi, revenim mereu în același punct: cum ar reuși, chiar nebun fiind, să agațe calul acolo sus fără niciun ajutor?
— În cazul ăsta, doi demenți evadând fără să fie observați și întorcându‑se în celule fără să încerce să spele putina? Nici asta nu stă în picioare!
— Nimic nu stă în picioare în povestea asta.”

„Un adevărat fenomen în Franţa, debutul lui Minier îţi dă fiori, trimiţându-te cu gândul la Hannibal Lecter și la stilul captivant al lui Stephen King.” – Daily Mail

„Îngheţat e un thriller dens, cu o intrigă tulburătoare, având în centru o răzbunare la fel de sângeroasă precum decapitarea unui cal.” – Sunday Times

„Ţineţi minte numele lui Bernard Minier. Va deveni unul dintre maeștrii thrillerului francez.” – Le Figaro

„Îngheţat îmbină foarte ingenios o serie de crime înfi orătoare, o atmosferă sumbră și ancheta unui detectiv tenace.”- Publishers Weekly

Bernard Minier s-a născut în 1960 la Béziers. A lucrat mulţi ani ca inspector vamal înainte să debuteze, în 2011, cu romanul Îngheţat, care s-a bucurat de un mare succes de public și de critică, obţinând Prix de l’Embouchure (2012), Prix des bibliothèques et des médiathèques de Grand Cognac (2013), Premiul pentru cel mai bun roman francofon la Festival de Cognac (2015). Romanul a fost ecranizat sub forma unui serial de Gaumont și M6, fiind disponibil pe Netflix.
Cărţile sale au fost traduse în 21 de limbi și s-au vândut în trei milioane de exemplare în întreaga lume.
În prezent, locuiește în Essonne, la sud de Paris. Îl puteţi urmări pe www.bernard-minier.com.
De același autor, în pregătire la Editura Trei, Cercul — al doilea roman din seria Martin Servaz.

Autor: Bernard Minier

Nr. de pagini: 528

ISBN: 978-606-400-667-7