Elementalii la atac!

La editura Lumen a aparut o noua carte de data asta un fantasy pur romanesc pe care va  invit sa-l lecturati cu cea mai mare placere.Autorul MIRCEA BOBOC da lovitura cu acest roman care in mod sigur va va incinta.

Într-un univers al făpturilor de foc, pământ, vânt şi apă, cinci ubi’badu-NaHi, spirite de rangul al doilea de-ale Motorului de Gheaţă, pornesc în căutarea lui Dul, un elemental înstrăinat accidental de Sloy’yols, tărâmul lui natal.

După traversarea unui ţinut magmatic, Ark, Amina, Amanuk şi Dava ajung în Frrrr’uhM, unde află că duşmanii lor naturali, războinicii de foc, au fost cotropiţi de o rasă nouă de elementali, Ati’KA-Mute, nişte triburi de sălbatici cu puteri psionice, care şi-au construit idoli de piatră numiţi MA’buya, cărora le-au imaginat atribute divine. Datorită abilităţilor mentale reale de care Ati’KA-Mute se bucură, statuile chiar au devenit nişte universuri virtuale aleatorii ce asimilează orice victimă are nenorocul de a privi MA’Buya în ochii încărcaţi de energie psihedelică.

Frrrr’uhMii rămaşi liberi s-au retras într-un mediu subteran, de unde îşi planifică războiul de recucerire a propriului regat. În urma unor tensiuni, se aliază cu ubi’badu-NaHii, pe baza principiului că răul cel mai mare trebuie stârpit primul.

Romanul este cinematografic prin peisagistica fantasy a utopiilor (Abanul, lumea de gheaţă neagră; Atuya Fungi, ciuperca-goliat; Mygyy, jungla acvatică a Phoenicşilor de Cristal; Templul Garguilor Adormiţi) şi prin story-line (personaje bântuite de tragedii cicatrizate sub forma unui zbucium ce le motivează să se transforme, să lupte împotriva propriei condiţii, să se zeifice – Vivin, prinţul de foc, încheie un pact cu Zânele I’RAH’TEM; ubi’badu-NaHii îşi călesc trupurile în Soarele de Gheaţă; Muzga, Ceaţa Psihedelică, devine posesorul puterii Lunilor de Sânge).

Seria cuprinde patru cărţi, aceasta fiind prima: Ati’KA-Mute, elementalii psionici.

Cartea a doua, Acayuu Malo, chemarea Motorului de Gheaţă, va prezenta călătoria lui Dul prin Geometrază, lumea spirituală, şi noi personaje patronate de alte divinităţi primordiale, aşa cum vor fi descoperite de erou: Motorul Chimic, Motorul Urircamic (al entităţilor angelice) şi Motorul Macriric (al entităţilor demonice).

Daca nici dupa aceasta prezentare nu v-am convins in incheiere va prezint un fragment din romanul ELEMENTAL :

….Face o plecăciune şi se retrage. În locul său apare o bătrână sinistră chiar şi după tiparele elementale. Componentele faciale îi atârnă ca nişte lumânări pe cale de a se stinge. Ochii îi sunt acoperiţi de oscilanta frunte, scânteind uneori câte-o privire ce emană fie melancolie, fie ceva enigmatic şi răuvoitor. Trupul i se scurge după acelaşi model al dezgustului în două picioare contopite mai degrabă într-o coadă sau ceva gasteropoidal, cu forme eclipsate de propria incandescenţă.

— Aeelem, vrăjitoareo! Să pleci de-aici, intervine Gaspark, Arhpreotul Motorului de Foc.

— Să nu mă alungaţi! Cu viziuni ajutătoare vin la voi! Intuiesc un mare pericol!

— Botek, nu i-am mai văzut mutra de multă vreme, de aceea credeam c-ai scăpat de nebuna asta până acum!

— Care-i pericolul? o întreabă regele dezinteresat.

Aeelem îi răspunde îndreptând o mână zdrenţuroasă, cu degete grotesc de lungi, spre o porţiune de pământ de la câteva zeci de metri depărtare, încremenind astfel.

— E nebună, rege! Cine ştie ce planuri are?

Gaspark îşi răsuceşte nervos musteaţa pe un deget şi tresare surprins de vocea fiului său.

— Tată, poate c-ar trebui să-i dăm o şansă.

— Mirun, în ultima vreme m-ai făcut mândru de tine. Nu strica totul acum. Du-te.

— Rege, în calitate de sfetnic al tău te sfătuiesc să asculţi ce are de spus această bătrână.

— Botek, fiul meu e înţelept, dar tânăr şi copleşit de ambiţia de a-şi demonstra valoarea. De această dată să nu-l asculţi! Priveşte-o doar cum a apărut de nicăieri, tulburându-ne, şi cum nu mai zice nimic, ci stă cu mâna împietrită spre o dună de nisip!

— Rege, tocmai de asta ar trebui să o ascultăm! Îţi aminteşti că te-a ajutat în trecut! L-a înfruntat pe Nosai pentru tine!

Cutremur! Epicentrul e chiar în zona arătată de vrăjitoare, ca şi cum aceasta l-ar controla şi i-ar declanşa expansiunea. Din acel pământ erupe, ca o măsea explozivă, capul rânjitor al unei MA’buya. Abii şi ceilalţi îşi învârt armele în aer, adoptând poziţii defensive şi gata fiind oricând de-o eventuală ripostă.

Aeelem îşi îndreaptă mâna spre altă zonă, de unde răsare încă o MA’buya, apoi toiagul spre alt cotlon, invadat la rându-i de trei idoli simultan. Statuile răsar în serie precum nişte cruci psionice, sorii sfârşesc eclipsaţi, o furtună îneacă ţinutul în pulbere de umbre fără sursă, fulgerele cambrează norii în spasme şi vuiete atonale, iar ameţeli inexplicabile uniformizează frenezia în tăcere. Întregul Frrrr’uhM se înclină spre abis. O clipă de acalmie arată că lumea e îngropată în propriile ruine. Văzduhul cangrenat se lichefiază în încercări desfigurate de chipuri Ati’KA-Mute. Elementalii privesc turmentaţi spre zecile de MA’buya. Acelaşi vâjâit şi tremur al pământului anunţă o replică de proporţii.

— Ce se-ntâmplă?

Vocea tremurândă a lui Botek îşi sparge decibelii de inerţia unei atmosfere devitalizate de culoare. Nu poate primi răspuns, căci gurile celorlalţi sunt deschise a şoc şi ochii holbaţi de neputinţă.

Vrăjitoarea Aeelem înaintează ridicol de calmă pe reminiscenţele în formă de trepte ale unui templu şi ajunge deasupra tuturor, în dreptul lunilor roşiatice, iar acolo, ca şi cum cutremurul încă reprimat i-ar fi ritmul ce-o inspiră, dansează, indicând în stânga şi-n dreapta cu mâinile, picioarele, capul şi toiagul, prin combustii şi strigăte, locurile în care sute de MA’buya îşi explodează de nicăieri prezenţa, fiecare stârnind rafale de anxietate, sincronizându-şi sclipirile manipulatoare din orbite, aruncând în jur blocuri fierbinţi de piatră şi fum, înălţându-se în zvâcniri şi încremeniri, dirijând vânturi şi tranchilizări elementale!

— Suntem cu toţii în asta! Suntem înfrăţiţi în disperare! Să nu cedaţi! strigă Ark răguşit.

Frrrr’uhMii îşi împleticesc picioarele în fugă. Însuşi Mirun îşi simte ochii năclăiţi de lacrimile angoasei.

— Atacaţi! Atacaţi, vă spun! Tot ce e piatră necurată să piară! răsună şi spaima lui Botek.

Şi încleştarea începe: absorbiri de cohorte frrrr’uhMe în puhoaie de universuri mintale, confuzie şi neputinţa de-a discrimina realitatea de iluzie, şerpi biciuitori de apă, vânt apocaliptic şi râsete fără de trup.

— Închideţi ochii! Nu le priviţi! avertizează Gaspark, dar atracţia abjectului electrizează atenţia tuturor.

Copacii cresc monstruos, levitându-şi biciuitor unduirile de crengi, fulgerele se lichefiază şi curg spre ei drept cascade electrice, legiunile MA’buya se ridică elastic în vârful lumii, siluetele Ati’KA-Mute suflă ploi şi tornade…

— Sunt iluzii! Iluzii! Voi le daţi putere! Reveniţi-vă!

Săgetătorul îşi învârte suliţa şi o înfige cu putere în pământ, generând un val circular de gheaţă ce cuprinde o sumedenie de statui. Frrrr’uhMii deschid ochii şi descoperă un univers plan şi mai puţin distorsionat, fără copaci şi chipuri astrale. Botek îşi scoate sabia din craniul de piatră al uneia, îndemnând la atac, ciclopii ridică statuile cu totul, aruncând cu unele în altele, avântându-se cu armele prin lanul de idoli, secţionând, sfărâmând, zdrobind balistic. Amanuk îngheaţă telekinetic sute din ei, iar Hyalirus, Dragonul-Şarpe pe care e călare, îi sparge dintr-o lovitură. Amina şi Dava aruncă ţurţuri şi proiectile-lumn, Rrugii plonjează acolo unde grupurile de inamici sunt mai aglomerate, Aeelem bolboroseşte ceva şi câteva MA’buya se surpă de la sine…

Contururile se curbează din nou şi se degradează în altă serie de iluzii. Pământul cade concav în sine, conţinuturile se agită cromatic în forme, statuile se umflă şi se mişcă, împreunându-şi palmele în rugăciuni.

— Nuuu! Nu! Nu! Nu! Nu! Cine se teme? Cine le însufleţeşte? Luptaţi!

Cerul e întru totul negru şi marchează o dimensiune ai cărei piloni sunt reprezentaţi de labirintul idolilor, de aceste excrescenţe necrozate ale meschinului. Morl ciclopul îşi împreunează pumnii în dreptul uneia, strivind-o. Ark şi Amanuk îngheaţă zeci, dar din ciudatul cer cad nişte sfere de întuneric ce iradiază victimele cu moarte. Roiuri de spectre, de cavităţi bucale supraetajate înghit, muşcă, sfârtecă, sting, viermuind drept tunele prin abia regrupatele legiuni frrrr’uhMe. Dava şi Amina au inspiraţia de a ţinti tot MA’buya, iar zonele eliberate de teroarea psihedelică revin la normal.

— Se aseamănă cu puterea pilonilor Atuya Fungi!

Amania îi transmite revelaţia mai departe:

— Singura muzică pe care trebuie să o auzim e cea a pietrelor sfărâmându-se! Astfel vor înceta toate iluziile!

— Îngheţaţi flcul! strigă şi Mirun spre abi. E sursa puterii lor!

Amanuk îşi trânteşte piciorul în pământ şi îl acoperă cu o pojghiţă cristalină de Aban. Se fereşte de omniprezentele umbre infernale şi cuprinde cu febra îngheţului cinci şiruri de MA’buya. O porţiune de cer se arată cum era odinioară, iar culorile se stabilizează în forme.

— Continuaţi astfel şi vom câştiga!

Botek, Gaspark şi Mirun încă mai luptă, deşi sunt coleşiţi de răni şi extenuare.

Un alt gen de umbră se lasă. Atacurile contenesc, cerând un scurt armistiţiu.

— Nu-mi place deloc liniştea asta…

— Nu staţi! Nu vă bucuraţi de acalmie, ci profitaţi de ea! Mare Motor de Foc, reaprinde-ţi flăcările destinului în noi! se roagă Gaspark.

Strângând din dinţi şi uitând de loviturile primite, războinicii se aruncă pentru a nu ştiu câta oară spre MA’buya. Un vuiet ascuţit, un mârâit anorganic se declanşează la apropierea ciclopilor supravieţuitori, iar aceştia fac intimidaţi pasul înapoi. Apoi înşişi Ati’KA-Mute sunt expectoraţi din universul mintal, învârtindu-şi cu virtuozitate toiegele şi dispărând din calea salvelor frrrr’uhMe, reapărând imprevizibil în spatele atacatorilor, lovindu-i fără a le oferi prilejul ripostei.

— MA’buya, MA’buya, MA’buya şi iar MA’buya! De câte ori să vă mai zic? Pe ele să le distrugeţi! strigă Amania. Câştigăm! Mai sunt câteva!

Zeii sunt singurii care mai pot face o diferenţă, căci atacurile Ati se lovesc în ei fără folos. Se avântă cu Rrugii spre idoli, împreunându-le aripile în dreptul lor şi sfărâmându-le cu zecile. În acea învălmăşeală nimeni nu-şi mai dă seama ce se petrece şi care e raportul forţelor. De aceea pare a se întâmpla neaşteptat. Lumina se aprinde în numele unei realităţi normale. Frrrr’uhMii neucişi sau neasimilaţi în universurile mintale sunt doborâţi, îngenunchiaţi, şi de abia pot vorbi. Deşi Aeelem e singura nevătămată, vorbele i se fac auzite cu îngrijorare:

— Nu e bine…

Ark o priveşte încruntat. Până şi Botek tresare din balta sa de flăcări, sprijinindu-se pe un cot şi urmărind-o. Gaspark atât o întreabă:

— Mai ştii să spui şi altceva în afară de a prooroci catastrofe?

— Priviţi în jur, continuă bătrâna.

Câmpul de luptă e plin de războinici ce îşi împrăştie focul în regenerări de braţe şi de resturi MA’buya din care se scurge acea substanţă psionică sintetizată din flc. Sunt ruine… ba nu… Acum seamănă cu mormane hemoragice de ciclopi căliţi în piele groasă şi totuşi sfâşiată. Sunt ucişi… Dar unde sunt resturile MA’buya?

— Nu! Nu! Nu!

Sutele de statui MA’buya sunt la fel de nezdruncinate ca la început. Zâmbetul le pare acum ironic.

— N-am distrus nici măcar una…

— Ne-am ucis între noi… Ne-au manipulat în tot acest timp…

Botek geme prelung într-o stare de agonie despre care nu se poate spune exact dacă anunţă moartea sau nu. Cum e posibil? Sunt nişte statui, doar nişte statui! Iar ei un regat, o armată, legiuni, Rrugi, zei abi, şi sunt cu toţii învinşi, contopindu-şi sângele elemental în solidaritatea morţii!

— N-are rost… Sunt prea puternice… Suntem învinşi…

— Voi poate că sunteţi învinşi, abilor, dar spiritul Frrrr’uhM niciodată!

Vivin! De unde a apărut? Şi pe deasupra e total schimbat! Trupul îi este de un verde străveziu, tatuat cu forme de palme de diferite culori şi încrustat cu Flcul propiţiator al Zânelor. Este la rândul său un zeu.

— Le voi reţine eu pe toate, manipulându-le prin încremenirea zonală a realităţii. Pentru a le distruge, ne trebuie Şoaptele Garguilor Adormiţi. Amania ştie ce aveţi de făcut.

— Vivin, nu mă surprinde brusca ta alianţă cum o face ceea ce ne ceri! În primul rând cum am putea ajunge într-un loc legendar, darămite să obţinem Şoapta Garguilor, pentru ca apoi să o conservăm cumva…

— Doar fă-o până nu încep blestematele astea să-şi animeze iluziile! Ah, şi să nu care cumva credeţi că vă sunt prieten! Am nevoie de voi pentru a câştiga războiul. Să nu vă îndoiţi de faptul că vă urăsc! Ba ar fi bine s-o faceţi, dacă mă gândesc mai bine, ca să nu ştiţi ce vă va lovi după ce totul se va fi terminat.

Prinţul îşi atinge cu repeziciune cicatricile, potrivindu-şi palmele între hotarele lor, acestea devin luminiscente, aurindu-i toată fiinţa, iar realitatea zonală, exact aşa cum spunea, suferă nişte convulsii ce tind spre încremenirea oricărei iniţiative.

— Plecaţi! Acum!

(Elemental, Capitolul XVII, O legiune de MA’buya…)

Astept feedback-ul vostru, nu ezitati in a va spune parerea.

posted by voicunike