Semnal editorial 799 + Fragment: Søren Sveistrup – Cine nu e gata

Titlu original: Tælle til en, tælle til to

Limba originală: daneză

Traducere din limba franceză: Alunița Voiculescu

ISBN: 978-606-40-3160-0

Format: 130 x 200 mm

704 pagini

Preț: 79 lei

Colecția Fiction Connection Crime

Editura Trei

Un criminal feroce este în libertate. Îl pot prinde înainte să atace din nou?

Acum un serial Netflix!

Continuarea temei din romanul multipremiat Omul de castane, bestseller internațional tradus în peste 30 de limbi.

1, 2, 3…

O voce ciudată din interiorul pădurii, repetând numărătoarea

din jocul de-a v-ați ascunselea pentru copii.

…9, 10… cine nu e gata….

Un cadavru descoperit în apă.

Încerci să te întorci acasă. Vei scăpa cu viață?

Treizeci de ani mai târziu, o femeie este bântuită de un șir de sms-uri anonime, repetând aceeași numărătoare. Numărătoare inversă. Apoi dispare.

Te-am găsit!

De Sf. Valentin, detectivii Naia Thulin și Mark Hess sunt însărcinați cu găsirea femeii dispărute. Dar când descoperă legături cu un caz nerezolvat de zeci de ani, ancheta lor ia o întorsătură terifiantă.

Søren Sveistrup a scris o poveste pe cât de ingenioasă, pe atât de complexă, care va ține cu sufletul la gură chiar și cele mai ascuțite minți! – LE DAUPHINÉ LIBÉRÉ

Søren Sveistrup revine cu o carte care îți va tăia respirația! – BERLINGSKE

Duoul Thulin/Hess funcționează în continuare perfect, cu o profunzime emoțională reală. Nu este doar o anchetă polițienească: explorează totodată durerea, vinovăția și eșecul uman. – AMAZON.COM

SØREN SVEISTRUP este un scenarist recunoscut pe plan internațional, producătorul mai multor seriale TV și filme de succes. Este creatorul și scenaristul serialului multipremiat Crima (Forbrydelsen), difuzat între 2007 și 2012 și vândut în peste 100 de țări. Ulterior, Fox Television Series a realizat, pentru AMC, versiunea americană — The Killing. Romanul Omul de castane (apărut în traducere la Editura Trei) este bestseller internațional, iar în 2020 a fost recompensat cu Barry Award pentru cel mai bun debut crime/mystery și inclus în topul anual New York Times Book Review.

Serialul Netflix Omul de castane, realizat în 2021 după romanul omonim al lui Sveistrup, a primit nu mai puțin de șase distincții Danish Film Awards și Zulu. Cine nu e gata… este de asemenea ecranizat de Netflix. Sveistrup, care locuiește la Copenhaga, este și autorul scenariului pentru filmul Omul de zăpadă, după romanul omonim al lui Jo Nesbø.

FRAGMENT ÎN PREMIERĂ

77

Din locul în care stă așezat, pe primul rând în bise­rica din Emdrup, Hess privește vitraliile în albastru și roșu care luminează altarul și pe Iisus răstignit pe cruce.

Sicriul nu e departe de el. Vocea plăcută a preotului care ţine slujba răsună sub bolta înaltă, dar Hess nu o poate asculta, îi e frig la picioare și nu se simte deloc bine în această biserică mult prea mare pentru puținii oameni care s‑au adunat aici.

La câteva rânduri în spatele său aude o tuse puternică și se gândește că trebuie să fie tovarășul de băutură al lui Jon, care, când ajunsese, venise la el să se prezinte. Tipul părea sincer afectat și i‑a povestit lui Hess că lucrase cu Jon pe mai multe șantiere și că aveau „aceleași domenii de in­teres“. Hess a recunoscut la el aceeași bonomie vorbăreaţă care‑l caracterizase și pe fratele său, dar în afară de acest bărbat nu prea mai era lume în biserică. Jon era alcoolic. Avea cu siguranţă o mulțime de cunoștinţe, dar nu avea prieteni. Doar amicul cu care mergea prin cârciumi, un asistent social, un chelner și câţiva oameni ai străzii făcu­seră efortul să vină. Și Nehru a venit, îmbrăcat în costumul lui bun, chiar dacă Hess îl asigurase că nu era nevoie de așa ceva, dimineaţă, când se intersectaseră pe palier.

Hess își dă seama că preotul a început să vorbească despre Jon și încearcă să se concentreze să audă ce spune. Recunoaște câteva calificative pe care el însuși i le‑a co­municat dimineaţă, când au vorbit la telefon. Orator talentat, preotul reușește să‑și lege discursul funerar de Sărbătoarea Paștelui, de Patimile lui Hristos și de Înviere. Ciclul vieţii, iarna care lasă loc primăverii, când totul înflorește din nou — dar cuvintele sună găunoase în ure­chile lui Hess. Știe că nu se vede nicio înviere la orizont pentru el și Jon zace acolo, în sicriul acela aflat la câţiva pași distanţă, vinețiu și slab, consumat de atâţia ani de băutură.

Când a primit vestea, s‑a simţit de parcă și‑ar fi pier­dut el viaţa. Doctoriţa îl întrebase dacă voia să‑l vadă și Hess dăduse din cap fără să se înțeleagă clar ce însemna asta. Și atunci ea a dat cearșaful laoparte și Hess a desco­perit expresia aceea încremenită de pe faţa lui Jon. Avea deja buzele cenușii, retrase și uscate. Ochii erau închiși, dar gura rămăsese ușor deschisă, de parcă ar fi vrut să respire. Nu mai demult de dimineaţa asta vorbise cu el, stând pe scaunul de alături, iar acum corpul său era lun­git în pat ca o cochilie goală.

Hess i‑a strâns mâna lui Jon și a fost șocat să desco­pere cât de rece era. Degetele acelea care, cu doar câteva ore în urmă, îi strânseseră cu căldură mâna într‑un gest complice, îi păreau acum ale unui schelet. Un timp i‑a privit chipul lipsit de viaţă, până când doctoriţa a înce­put să‑i explice ce se întâmplase concret. Rămăsese așezat pe acel scaun de la căpătâiul fratelui său și o ascultase fără să spună o vorbă, apoi ea îi propusese amabil s‑o sune din nou a doua zi, dacă simţea nevoia să mai asculte o dată ceea ce tocmai îi explicase.

Când s‑a întors în sala de așteptare, a încercat să‑i facă lui Thulin un rezumat cu ce reţinuse. Probabil că vorbele lui nu aveau niciun sens, dar își dăduse seama, din privirea umedă a lui Thulin, că ea îi înţelegea dure­rea. Îl strânsese în braţe ca să încerce să‑l consoleze puţin, dar el nu putuse suporta asta. Singurul lucru pe care și‑l dorea era să se izoleze de toţi și de toate, ceea ce a și făcut de altfel până acum.

Într‑un târziu reușise să adoarmă, dar la trezire s‑a simţit din nou ca într‑un coșmar și și‑a petrecut toată săptămâna următoare într‑o stare confuză, ca un zombi. Complet apatic, a petrecut ore în șir uitându‑se la coli­via cu pasărea lui Jon. Apoi s‑a dus acasă la fratele lui și a dormit îmbrăcat în patul lui Jon. S‑a înconjurat de toate lucrurile care‑i aminteau de Jon, dar nimic nu l‑a ajutat să se simtă mai bine. Pentru că nu fusese informată de moartea lui, într‑o zi și‑a făcut apariţia o persoană care îl ajuta o dată pe lună la curăţenie, plătită de Asistenţa Socială, iar Hess a trebuit să o informeze că nu mai era nevoie de serviciile ei. La pompe funebre a îndeplinit toate formalităţile necesare, a ales un sicriu simplu și a dat indicaţiile necesare gravorului pietrei de mormânt. Chiar dacă era convins că o plăcuţă într‑un cimitir nu folosea la nimic, a făcut totuși ceea ce trebuia făcut până când nu avea să mai rămână nimic de făcut.

La știri a văzut din întâmplare un interviu vechi cu Marie Holst și un jurnalist a amintit că nici până în ziua de azi nu fusese rezolvat cazul uciderii fiicei ei. I s‑a făcut milă de femeie și sentimentul de culpabilitate l‑a făcut să închidă televizorul. Când a sunat telefonul, a respins apelurile. Nu răspundea nimănui, nici măcar lui Thulin. Nu voise să o anunţe nici data și ora înmormântării, iar speranţa aceea minusculă pe care Jon o trezise în el, că ar mai fi putut avea un viitor împreună cu ea și cu Le, i se ofilise de tot în suflet. Singura persoană pe care nu o pu­tuse evita cu totul fusese Nehru, iar asta numai din cauza mierlei. Nehru îi prezentase condoleanţele sale când înţe­lesese de ce dorea Hess să se despartă de pasăre. A pus în faţa ușii lui, mai multe zile la rând, mâncare pregătită de soţia lui, dar generozitatea lor nu a făcut decât să‑l ener­veze și mai tare pe Hess, care se considera nedemn de o asemenea dărnicie.

— Din ţărână te‑ai născut și în ţărână te vei întoarce, din ţărână vei învia, declamă acum preotul.

Hess nu mai poate să respire. Are impresia că nu mai circulă aerul. Că i s‑au micșorat căile respiratorii sau poate au îngheţat. Apoi se aude dintr‑un difuzor vocea lui Kim Larsen cântând Pianomand, iar muzica lui și ver­surile pline de melancolie umplu biserica aproape goală.

Apoi clopotele încep să bată, iar Hess simte că nu mai poate rămâne acolo. Când în sfârșit preotul coboară cele câteva trepte ale amvonului, se ridică, îi strânge grăbit mâna și o ia înspre ieșire. Salută cu o înclinare a capului puţinele persoane prezente, printre care și Nehru, apoi observă că e și Thulin acolo, singură, pe ultimul rând.

Se uită la el cu gravitate, încercând să‑i transmită toată compasiunea ei, și el știe că nu va putea s‑o evite. Îi întinde o mână stângaci, dar ea i‑o dă laoparte și‑l strânge cu căldură în braţe.

— Am vrea să te ajutăm, îi șoptește ea la ureche. Am pu­tea să mâncăm împreună. Să facem lucruri împreună. Le ar vrea s‑o duci să se dea cu skateboardul în parc.

Încearcă să‑l forţeze s‑o privească în ochi, dar el nu e capabil de asta.

— Vreau doar să am puţină liniște, se aude el răspunzând.

Își dă seama că respingerea lui o întristează, dar se smulge din braţele ei și pleacă. Când deschide ușa bise­ricii și iese în furtuna de zăpadă de‑afară, simte privirile lui Thulin și Nehru încă aţintite asupra sa, dar dă drumul ușii, iar aceasta se închide în urma lui.

78

Înarmată cu o rangă, Marie distruge dulapul mare și vechi, din lemn de stejar, pe care Tom îl adaptase pe vremuri ca să se potrivească într‑o nișă din camera lui Caroline, la subsol. Lovește din toate puterile, spărgând lemnul tare care scrâșnește și trosnește și se desprinde până la urmă de tencuială într‑un nor de praf. Își scutură hainele și respinge morbidul gând că praful acela trebuie să fi fost acolo încă de când Caroline era în viaţă. Scoate o bucată din dulap și o așază alături de etajerele și ușile pe care deja le‑a demontat. Apoi ia din nou ranga și o introduce în cealaltă parte, savurând senzaţia de bine pe care i‑o oferă consumul acesta de energie. E prima oară săptămâna asta când participă la munca de renovare a casei. De fapt, e prima oară de mult timp când are im­presia că participă la ceva — orice — constructiv.

A fost un șoc pentru ea să audă, la întâlnirea aceea de la sediul poliţiei, că nu intenţionau să reia cercetările în cazul uciderii fiicei sale. S‑a întors acasă într‑o stare confuză și și‑a reluat cruciada cu avocaţii și cu plânge­rile și nici măcar ameninţările fiilor că se vor duce să lo­cuiască la tatăl lor nu au reușit s‑o aducă în fire. Noroc cu Therese, care i‑a întors de la ușă, după care Marie a izbucnit în hohote de plâns și s‑a aruncat în patul din camera ei, într‑un gest adolescentin.

Din fericire, Therese a rămas peste noapte și s‑a ocu­pat de băieţi în timp ce Marie, epuizată de atâta plâns, a adormit. A doua zi, când s‑a trezit, Therese pregătea mi­cul‑dejun și Marie și‑a dat seama că dormise în patul cu tăblie înaltă de lemn, din mijlocul haosului care domnea în fostul dormitor al fiicei ei. După ce i‑a dus pe băieţi la școală, Therese s‑a întors aducând cafea și pâine proas­pătă, iar Marie s‑a prefăcut că doarme când a auzit‑o in­trând în cameră, punându‑i tava pe noptieră înainte de a pleca la serviciu. Tom i‑a lăsat mai multe mesaje îngri­jorate și pline de bunăvoinţă pe robotul telefonic, dar nu găsise puterea să‑l sune înapoi. S‑a culcat la loc fără să se atingă de tavă, iar starea aceea de apatie durase câteva zile. Timp în care, fără să pună vreo întrebare, Therese se ocupase de cumpărături, de pus masa, de spălat vase și de hainele copiilor. Marie se simţea recunoscătoare dar și teribil de vinovată, însă de fiecare dată când încerca să se scuze, Therese o liniștea cu un aer aproape supărat. Zicea că îi rămăseseră multe zile libere și, dacă nici pentru o asemenea ocazie nu le‑ar fi folosit, atunci la ce naiba să le folosească? Marie nu avea puterea s‑o contrazică și s‑a simţit ușurată să‑i poată da un rând de chei, ca să nu mai fie nevoită să se ridice de fiecare dată să‑i deschidă ușa. După câteva zile, Marie a început să meargă din nou prin casă când rămânea singură, și a fost încântată de cât de curat și ordonat era totul. Bucătăria era impecabilă. Încălţămintea și gecile băieţilor erau aranjate frumos în vestibul, pe pervaz erau ghivece cu flori, iar ici și colo prin casă, bibelouri. Therese găsise timp și ca să continue renovarea. În mod paradoxal însă, ordinea care domnea în casă o făcuse pe Marie să se simtă încă și mai singură și mai inutilă, senzaţie care i‑a fost confirmată și când a auzit‑o pe Therese, prin ușa închisă a dormitorului lui Malte, cum îl ajuta la teme pe fiul ei cel mic. În aceeași seară, în timpul cinei, l‑a auzit pe Thor povestindu‑i lui Therese despre proiectul de final de an la care lucra și atunci, în sfârșit, Marie a simţit că are suficientă energie ca să se ridice din pat și să se ducă să mănânce cu ei. Din păcate, și‑a dat seama repede că prezenţa ei strica atmo­sfera și îi jena pe ceilalţi. Thor tăcuse și se uita la ea cu în­grijorare, Malte încerca stângaci să destindă atmosfera și, după câteva întrebări tâmpite despre cum își petrecuseră copiii ziua la școală, Marie a sfârșit prin a‑și lua farfuria și a se retrage în camera ei. Therese a venit s‑o consoleze și s‑o asigure că totul avea să se rezolve în timp, dar Marie nu era la fel de sigură.